Anne ieși entuziasmată din spitalul Public Regional și se îndreptă către locul unde-și parcase motocicleta. Azi, ea și soțul ei urmau să sărbătorească un an de căsătorie. Bineînțeles, trebuia să se îmbrace frumos și să arate bine așteptându-și soțul să vină să o ia de acasă. Se putea spune că era norocoasă că găsise un partener care locuia aproape de serviciul ei. Soțul Annei deținea un garaj. Cei doi se întâlniseră din întâmplare când el trecuse pe la spital pentru un consult și să facă vaccinul antitetanos după ce se tăiase cu o bucată de metal. Venise pentru o clipă cu mâncare, special pentru Anne. Asta fusese cu doi ani în urmă.
Merse cu motocicleta de la spital spre cartier. Azi alesese un alt drum spre casă pentru că vroia să oprească la unul dintre pacienți, ca să verifice rana pe care îl ajutase să o curețe. Când viră spre o alee îngustă la dreapta, observă ceva neobișnuit.
Era o siluetă întunecată în mijlocul drumului. Când Anne se apropie cu motocicleta, văzu că era cadavrul unui cățeluș negru. Capul era făcut bucăți și împrăștiat, de parcă ceva l-ar fi zdrobit. Drumul era stropit cu sânge purpuriu. Anne își duse mâna la gură, încercând să-și înăbușe un sunet. Acceleră imediat ca să părăsească zona aceea. Cățelușul trebuie să fi fost lovit de o mașină. Încercă să-și șteargă din mintea acea imagine.
Anne mai merse cu motocicleta vreo 100 de metri și găsi un alt stârv pe marginea drumului. Era un pui găină negru care părea că fusese ucis recent. Îi curgea încă sânge proaspăt din gât.
– Ce se întâmplă aici?… , murmură Anne și încetini, uitându-se în jur ca să găsească ceva neobișnuit. Încercă să se convingă că trebuie să fi fost aceeași mașină care mersese atât de repede, încât ucisese cățelușul, și apoi puiul de găină.
– Anne!
Asistenta tânără tresări când auzi vocea femeii. Apăsă frâna și întoarse capul. Khun Eui, pacienta cu diabet pe care Anne o cunoștea foarte bine, veni spre ea.
– Anne, ai văzut asta?
– Ce…? spuse Anne cu voce tremurândă.
– S-au întâmplat o mulțime de lucruri ciudate. Animalele mor precum muștele. Și la fel și oamenii bolnavi. Peste tot sunt funeralii, scutură din cap Khun Eui.
– Șeful satului a întrebat dacă ar trebui să ne adunăm și să dăm de pomană la templu. Situația s-ar putea îmbunătăți.
– Pare o idee bună. Și eu am un sentiment rău legat de asta. În timp ce vorbea cu Khun Eui, teama se mai diminuă.
– Știi, cineva mi-a spus că în ultima vreme prin sat rătăcește un vampir, șopti Khun Eui.
– Trebuie să fi venit de la casa lui Sunthorn. Familia aia crește un vampir, dar probabil că este mort de foame. Așa că acum iese afară, în căutare de carne proaspătă și sânge. Lui Add i-au murit trei pui de găină. A dispărut și cățelușul lui Sri. Vampirul probabil este așa de flămând, că duce cu el oameni bolnavi în lumea subterană.
Era de ajuns o superstiție, și localnicii deveneau de nerecunoscut. Chiar și Anne, care absolvise școala medicală, credea în ființe supranaturale despre care i se vorbise încă din copilărie. Deși era speriată, încercă să se calmeze și să găsească o explicație rezonabilă de care să se agațe.
– Ar putea fi un fel de epidemie printre animale. O să-i spun poliției să investigheze asta.
– Nu e o boală, Anne. Puiul acela a fost măcelărit. Cățelușul a fost bătut până a murit.
Femeia grăsună vorbea foarte sigură pe ea.
– E vampirul, Anne, îți spun eu sigur. Trebuie să găsim persoana posedată.
Anne nu s-ar fi speriat de existența nedovedită a acelui lucru, dar ochii fermi ai femeii între două vârste o făcură să simtă cum i se face pielea de găină din cap până-n picioare.
– O să chem un polițist să investigheze.
Anne insistă asupra acestor cuvinte înainte de a accelera motocicleta și de a părăsi drumul cât mai repede posibil.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– Ascultă, sunt ocupat.
– Ai ajuns la locul faptei?
– Aproape.
– Mi-e foarte dor de tine.
Wasan expiră în telefon înadins ca să audă persoana de la capătul celălalt. Aruncă o privire către sergentul Narong care conducea și care se prefăcea că nu ascultă.
– Ar trebui să te grăbești să te duci la serviciu.
– Sigur. Te sun din nou după serviciu.
– Știi, oamenii nu trebuie să se sune de trei ori pe zi după mese, așa cum le prescrii tu pacienților, spuse Wasan cu o voce fermă.
Vocea gravă de la capătul cellalt al liniei telefonice râse.
– Și tu nu trebuie să folosești cu mine un ton ca cel pe care-l folosești cu delicvenții. Spor la treabă. Și nu uita să mănânci ceva.
Wasan închise și-și puse telefonul în geantă. Când se uită în dreapta, văzu că sergentul Narong îl privea zâmbind ușor.
– Nu trebuie să fii timid, căpitane. Nu e așa de jenant să vorbești cu iubita în fața celorlalți.
– Nu este iubita, sergent, spuse Wasan punându-și chipiul.
Nu încă.
Locul faptei era o casă din sat, pe jumătate construită din lemn, la 3 kilometri de șosea. Se afla într-una dintre cele mai aglomerate comunități. Wasan primise o reclamație de intrare prin efracție și fuseseră furate niște bunuri din casă. Denunțătorul era fiica proprietarului recent decedat.
Când ieși din mașină, primul lucru care-i atrase atenția lui Wasan a fost coșciugul acoperit cu un strat de flori și o fotografie a bărbatului decedat în fața lui.
După ce o ascultă pe fiica răposatului proprietar, află că tatăl ei tocmai murise cu o zi înainte din cauza unui cancer rectal în stadiu final. În dimineața aceea, după primul ritual, fiica găsise urme de intrare prin efracție prin fereastră. Dispăruseră obiecte valoroase cum ar fi un lănțișor din aur și bani.
– Mai lipsește și altceva?
Wasan inspectă în jurul patului care aparținuse proprietarului casei.
– Nu. În principal, aurul și banii tatei, spuse tânăra îndurerată în timp ce-și ștergea lacrimile.
– Au fost o mulțime de oaspeți ieri la funeralii. Mulți dintre ei au intrat și au ieșit din casă. Sincer, nu am nici o idee cine a făcut asta.
– E ușor să intri și să ieși, așa că nu era nevoie să spargă și să intre prin fereastră, spuse Wasan arătând către fereastra din lemn care avea urme de intrare forțată.
– Cred că hoțul a intrat după ce v-ați dus la culcare. A rămas cineva după funeralii?
– I-am rugat pe oaspeți să nu rămână prea târziu să bea, așa că toată lumea a plecat pe la orele 23h. Am închis ușa și m-am dus să mă odihnesc pentru că eram extenuată după mai multe nopți în care l-am îngrijit pe tata înainte de a se stinge. Am adormit imediat ce am pus capul pe pernă. Când m-am trezit, am văzut că lipseau niște lucruri. Am verificat lănțișorul de aur al tatei înainte de a mă duce la culcare.
Wasan se uită la coșul plin cu pungi de medicamente de pe tăblia patului. Văzu o sticluță cu un medicament lichid și un cuvânt scris pe ea ”Morfină”. Gândul îi zbură la doctorul Guntaphat. El trebuie să fie specialist în genul ăsta de medicamente.
– Medicamentul ăsta aparținea tatălui tău?
– Da. Încă nu-l pot arunca. E greu să arunci ceva care a aparținut cuiva drag.
Tânăra își șterse lacrimile cu podul palmei. Wasan încuviință.
– Înțeleg. Și mama mea tocmai s-a stins.
Aruncă o privire spre programarea cu numele pacientului, Khun Nipol Gongkum, pusă lângă punga cu medicamente. Era a doctorului Guntaphat. Căpitanul Wasan se încruntă. Oriunde se ducea, apărea mereu acest nume, în special asociat cu pacienți în stadiu terminal.
O voce îl strigă pe Wasan din fața casei.
– Căpitane!
– Știm cine a făcut-o!
– Ce?
Wasan ieși repede afară. Apoi văzu o scenă haotică cu doi bărbați care-l trăgeau cu ei pe un bărbat subțirel și-l aduceau către el. Wasan se încruntă când simți mirosul de alcool dinspre el. Apoi, bărbatul care-l strigase pe Wasan îi dădu lănțișorul de aur și un teanc de bani.
– L-am văzut pe tipul ăsta care a scos un pumn de bani la băcănia din apropiere. A furat bani ca să-și cumpere de băut. Pune-l după gratii.
– Nu! Nu sunt eu!
Acuzatul se lupta să se elibereze din strânsoare.
– Azi-noapte am băut la un băruleț de lângă șosea și cineva mi i-a dat. Nu i-am furat din casa aia!
– Mincinosule! Te-am prins asupra faptului. Tu ești cel care i-a luat! strigă una dintre femeile din sat aflate în mulțime.
– Lucrurile acestea sunt ale tatălui tău?
Wasan dădu lănțișorul din aur și un teanc de bani tinerei.
Ea încuviință în timp ce primea lucrurile furate cu lacrimi rostogolindu-se pe obraji.
– Da.
– Hei!
Un strigăt al bărbaților care-l țineau pe suspect îi atrase atenția căpitanului Wasan. Bețivul profită de ocazie când toți se concentrau asupra proprietarei, eliberându-se și luând-o la fugă spre curtea din față.
Fără ezitare, Wasan o luă la fugă în viteză spre suspectul care încerca să scape. Era puternic și rapid, așa că, în doar câteva secunde îl prinse pe bărbatul subțire care trăsnea a alcool și-l puse sub acuzare. În încăierare, cei doi s-au rostogolit pe drum. Wasan se urcă peste suspect, se așeză pe el și-i întoarse mâinile la spate.
– Jur că nu eu sunt hoțul, ofițer! țipă bărbatul în timp ce Wasan îl încătușa.
– Hai să vorbim la secția de poliție, spuse Wasan ridicându-se și lăsându-l pe sergentul Narong să-l ridice pe făptaș.
Bețivul o ținea pe-a lui că nu el era cel care furase lucrurile din casă și pretindea că un bărbat îmbrăcat în negru, care purta o mască era cel care i-a dat banii și lănțișorul. Wasan însă nu era convins de povestea lui. Trebuia să investigheze și să adune mai multe dovezi. Cel puțin tânăra care-și tocmai își pierduse tatăl drag, primise deja înapoi comoara cu valoare sentimentală.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
– Căpitane, indiferent de cât de bogat și puternic ești, moartea este inevitabilă.
Cuvintele lui Gunn îi trimiseră lui Wasan fiori pe șira spinării.
– Sunt doar două tipuri de moarte: o moarte ușoară sau una grea. Depinde de meritele pe care le-ai făcut. Meritele te duc spre o moarte pașnică, în timp ce păcatele te duc spre o suferință de nedescris.
Wasan se întoarse să se uite la partenerul său de conversație. Acum se plimbau pe trotuarul din fața pieței unde se aflau o mulțime de restaurante deschise până noaptea târziu. Gunn încă purta halatul lui scurt de doctor, peste cămașă, ceea ce era considerat un articol de îmbrăcăminte distinctiv. În buzunarul halatului se vedea un stilou auriu, dar Wasan nu era interesat cât de scump era.
– Nu se poate ca o persoană normală să discute despre chestiile astea cu atâta calm.
– Spui că nu sunt normal?
– Da. Ești un doctor ciudat.
Gunn râse.
– De fapt, suferim când ne naștem, când îmbătrânim, când ne îmbolnăvim și când murim, și ăsta este adevărul pe care nu-l putem evita. Am aflat și am înțeles acest ciclu al vieții. Când se nasc, oamenii vin la obstetrician. Când sunt copii, se duc la pediatru. Când sunt bătrâni și bolnavi, se duc la alți specialiști, iar când sunt pe moarte, au nevoie de un doctor ca mine.
– De când m-am născut, nu am întâlnit pe nimeni obsedat de moarte… adică… pe nimeni care să studieze chestiile astea.
– Obsedat de o moarte bună și pașnică mai degrabă.
Ochii lui Gunn păreau că strălucesc de entuziasm când vorbea cu cineva despre subiectul pe care-l cerceta de atât de mult timp.
Wasan se opri să-i privească fața frumoasă a lui Gunn.
– Ce fel de bărbat de 33 de ani este interesat de moarte?
– Genul de bărbat care-și dorește ca cel mai în vârstă să creadă că sunt interesant și surprinzător.
Gunn zâmbi larg.
– Astfel încât, poate se va răzgândi și-mi va accepta sentimentele.
Wasan își simți colțurile gurii ridicându-se într-un zâmbet, dar încercă să-și controleze fața inexpresivă ca celălalt să nu vadă. Când fusese ultima dată un băiat îndrăgostit de cineva? Totuși, nu dorea să se exprime prea mult.
– Când ai avut grijă de mama, ți-a vorbit despre mine?
– Mi-a spus multe.
– Ce ți-a spus?
– Păi…
Gunn își luase libertatea de a atinge spatele lui Wasan în timp ce se plimbau.
– A spus că erai drăcușorul familiei. Ești mult mai mic decât fratele tău. Îți plăcea să-i îngrijorezi, dar, în final, le-ai dat liniștea de care aveau nevoie când ai intrat la Academia de Poliție . A spus că era mândră de tine.
Wasan închise ochii. Era adevărat ce spusese Gunn.
– Cred că mama a avut mare încredere în tine, altfel nu ți-ar fi spus atât de multe lucruri.
– Mi-a spus și că era îngrijorată că ești încă burlac și că nu ai adus niciodată vreo fată să o întâlnească.
Gunn se uită la Wasan zâmbind blând.
– Dintotdeauna și-a dorit o noră. Ar fi fost distrusă dacă i-aș fi adus un bărbat în loc.
– Ești îndrăzneț.
– Știam că sunt gay chiar înainte de a mă înscrie la Academia de Poliție. Mi-am dat seama de asta când m-am gândit să împing pe pat un senior.
Izbucniră în râs amândoi odată. În acel moment, atmosfera dintre cei doi era atât de relaxată. Gunn simți că era momentul potrivit, așa că își mută mâna și-i cuprinse umărul. Wasan nu respinse gestul.
Între ei totul era foarte simplu. Se întâlniseră, se salutaseră, se cunoscuseră și acum deveneau apropiați. Wasan își dădea seama că vor continua să se apropie unul de celălalt. Dar oare cât de mult?
Totul rămânea la latitudinea destinului.
– Pot veni la tine acasă?
Wasan puse întrebarea pe care orice ascultător ar fi luat-o ca pe un flirt.
Deodată expresia lui Gunn se schimbă. Mâna lui, care era pe umărul lui Wasan, coborî de-a lungul corpului. Atmosfera relaxantă deveni tensionată.
– Nu mai bine mergem la hotel?
Wasan se încruntă înainte de a se uita repede spre el. Nu știa de ce se schimbase așa atitudinea lui Gunn când vorbise despre casa lui. Ei bine, uitase că nu era în postura de a intra în casa unui alt bărbat de câte ori dorea. Ar putea fi nevoie de mai mult timp să se apropie.
– Am uitat să te întreb dacă este în regulă să mă duci acasă la tine.
– Ce-ar fi să mergem la tine?
– Acum locuiesc cu fratele meu și soția lui. Mă tem că nu te pot duce acolo.
– Hotelul pare să fie alegerea noastră cea mai bună.
Gunn se aplecă și-și frecă nasul de lobul urechii și de gâtul lui Wasan.
Wasan simți ca un curent electric ce-l străbătu din cap până-n picioare. Vocea baritonală îl făcea incapabil să se miște. Misterul și senzația de pericol pe care le transmitea doctorul îl intrigau pe Wasan ca o adrenalină care-i inunda tot corpul.
– Mergem?
Nu înțelegea de ce se punea în această situație cu un bărbat pe care îl întâlnise doar de câteva săptămâni, un bărbat pe care-l considera încă un străin, dar un străin atractiv. Își dorea să știe mai multe despre el. Să știe ce gândește, să fie aproape de el, să fie atins de el, îmbrățișat de el, sărutat de el. Își dorea să provoace acea aură misterioasă emanată de privirea seducătoare și vocea aceea greu de refuzat. Wasan știa că se juca cu focul, dar simțea că merita riscul.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Trupul lui Wasan era gol în fața bărbatului din fața lui. Îl privi pe bărbatul înalt care-l îmbrățișa și care se afla deasupra lui. Da, ajunseseră dincolo de ce intenționase, dar Wasan îl rugă blând să nu facă sex de data asta. Gunn fu de acord. Doar atingerile trupului lui erau de ajuns să-l încingă pe Wasan și vedea că și doctorul simțea la fel. Fiecare sărut al lui Gunn era ferm, în timp ce mâinile îi mângâiau pielea, făcându-l să uite de el. Mâna se mișca atât de pasional în jurul bărbăției lui, încât Wasan nu se mai putea gândi la nimic altceva, în afară de atingerile bărbatului din fața lui. Nici nu mai știa cât de repede trecuse timpul. În final, focul pasiunii lor fu stins, cei doi fiind satisfăcuți.
– Wasan, spuse Gunn în timp ce-l săruta pe gât.
Cele două trupuri goale stăteau cuibărite unul într-altul pe pat. Gunn îi cuprinse bărbia lui Wasan și-l făcu să se întoarcă spre el.
– Cred că ne înțelegem bine.
– Așa crezi?
Wasan își închise ochii pentru a savura gustul sărutului pe care celălalt bărbat îl oferi cu blândețe.
– E prea curând să te rog să fii iubitul meu?
Wasan rămase tăcut multă vreme.
– Prea curând.
Ochii scrutători ai lui Gunn îl priviră întrebător.
– Dar îmi placi foarte mult.
– Nu va funcționa. E prea devreme.
Wasan își puse mâna pe fața frumoasă și o împinse deoparte. Înșfăcă un prosop ca să-și acopere corpul și se întoarse spre Gunn.
– Ceea ce tocmai s-a întâmplat făcea parte din procesul de a ne cunoaște unul pe celălalt.
– Curând ai să spui da. Sunt sigur că o să ne înțelegem grozav.
Gunn îl sărută pe Wasan pe obraz încă o dată înainte de a se rostogoli ca să stingă lumina.
– Nu fi atât de încrezut.
Gunn zâmbi în întuneric și cuprinse trupul partenerului său.
Împărțea căldura corpului ca să ofere un somn bun celuilalt bărbat.
– Noapte bună, Wasan.
