Eutanasie – Capitolul 7

Anun, asistentul de la laboratorul secției medico-legale, îl privi pe doctorul Bunnakit cum introduce un ac mare în inimă și scoate sânge într-un tub de tip Vacutainer.

– Sunt pierderi de sânge în multe organe dar nu sunt semne de răni fizice. Doar semne de înțepături de la injecții în brațe și în zona inghinală, de când i-au luat sânge. De asemenea, este o vânătaie pe piept și are coaste rupte de la manevrele de resuscitare.

– Nodulii aceia din plămâni arată înfricoșător, doctore.

Anun își țuguie buzele la vederea tumorii canceroase care se răspândise în tot plămânul, făcând ca aspectul  acestuia să fie negru și plin de umflături. În mâna lui Anun era o cameră de filmat folosită pentru autopsie.

– N – ar putea fi asta cauza morții?

– Și eu am crezut că asta ar putea fi o moarte naturală, dar rezultatele analizelor de sânge de la urgențe nu ar putea da o explicație mai clară. Cantitatea de sodiu era destul de scăzută. Cea de potasiu era destul de mare. Nici o infecție în sânge. Avea acidoză[1],  care ar fi putut să apară când inima s-a oprit. Am încercat să-i fac un test al gazelor din sângele arterial, dar este greu de spus încă, pentru că infarctul avusese deja loc când el era acasă.

Bunnakit își scoase mănușile.

– Bărbatul acesta primise morfină și Lorazepam în salon când era în spital. Trebuie să-i verificăm nivelul serului de sânge pentru a lua decizii în continuare. Din câte am aflat de la polițiști, membrii familiei pacientului au confirmat că nu lipseau medicamente și nici nu a scăzut cantitatea acestora în mod anormal. Oricum, trebuie să fim meticuloși pentru că este un raport că cineva a intrat prin efracție în casa decedatului în acel moment.

– Deci, acesta nu este un caz obișnuit, doctore Bunn.

Anun puse eticheta cu numele decedatului împreună cu dovezile pe care doctorul Bunnakit le scosese din corp.

– După ce-l închidem, o să trimit dovezile la laboratorul de medicină legală de la Spitalul Universitar. Ar trebui să vă odihniți și să beți o cafea, doctore Bunn.

 – Anun, fă-mi, te rog, o favoare.

Bunnakit luă fișa ca să înregistreze ce constatase înainte de a o pune pe birou și plecă în sala de autopsii. Își întinse corpul pemtru a scăpa de durere după ce lucrase o lungă perioadă de timp.

Anun căra spre garajul spitalului o cutie din spumă poliuretanică ce conținea tuburile vacutainer pentru sânge, urină și dovezile pe care doctorul Bunn le colectase din cadavru. Stabilise o întâlnire cu Add, șoferul spitalului, pentru a livra cutia laboratorului de toxicologie al Spitalului Universitar, împreună cu alte rezultate de laborator ale pacienților ce trebuiau să fie trimise acolo, ceea ce îi lua vreo 40 de minute de aici.

– Unde este Add?

Anun scoase un sunet de dezaprobare când intră în garaj și nu văzu pe nimeni acolo. Anun se duse să se uite într-un birou micuț de lângă garaj, dar acesta era gol. Puse enervat cutia pe un birou din acea cameră și-l apelă pe Add a doua oară.

– Hei, așteaptă, te rog. Mi s-a cerut să-l iau pe director la Spitalul de Provincie acum. Voi fi acolo în 10 minute.

De îndată ce Add răspunse la telefon, el îi explică neliniștit motivul absenței sale.

– Bine, bine. Este în regulă. O să te aștept pe aici.

– Te grăbești? Poți lăsa cutia în biroul din garaj, ca să-ți vezi de treburi.

– Sub nici o formă! Dacă dispar dovezile, o să am mari necazuri.

Anun ieși din garaj pentru a evita zona unde nu era semnal.

– Nu am alte treburi care să necesite atenția mea imediată. În plus de asta, doctorul Bunn se odihnește. O să te aștept aici.

– Ok. Zece minute!

Anun închise telefonul și se duse înapoi în biroul din garaj. Crezu că o să găsească o încăpere goală, dar văzu un cap ce se mișca pe furiș prin crăpătura ferestrei. Se încruntă și se îndreptă grăbit spre ușa biroului ca să vadă ce se întâmplă, pentru că era destul de sigur că nu era nimeni acolo mai devreme.

Apoi, Anun se izbi de cineva care ieșea în grabă din birou. Își ridică privirea și văzu un bărbat înalt în fața lui. Era un tânăr cu o față frumoasă și pielea deschisă la culoare. Purta un halat de laborator scurt și pantaloni negri. Pe piept, era cusut cu ață verde deschis Chanchai Maneerat, doctor farmacist.

Anun nu știa cine este mai șocat, dar, cu siguranță farmacistul făcuse ochii mari.

– Khun Boze! Strigă Anun.

– Anun… spuse el, zâmbindu-i sec.

– Ce faceți aici?

– Vreau să trimit dovezile secției medico-legale.

Anun îl privi pe tânăr cu o ochi iscoditori.

– Dar tu ce faci aici?

– Am scăpat ceva în mașină când m-am dus ieri să vizitez un pacient cu doctorul Gunn.

Boze zâmbi larg și se scărpină în cap timid.

• Dar nu era nimeni aici. Presupun că trebuie să vin mâine.
• Cine era șoferul cu care ai fost în acea zi? Dacă era Add, poți aștepta 10 minute. Este pe drum.

Anun se uită la ceas.

• Nu era Add. E în regulă. Voi veni mai târziu.

Boze se strecură pe ușă afară.

• Scuzați-mă.
• ..ăă, pe curând.

Anun își întoarse capul să se uite la tânărul în halat scurt, care plecase repede, până dispăru din raza sa vizuală.

Anun se întoarse în încăpere și se uită în la cutia de pe birou. Avu un sentiment ciudat așa că se grăbi spre birou și deschise cutia.

Pungile care conțineau dovezile erau încă acolo, sigilate cu bandă adezivă iar peste ele era eticheta cu semnătura doctorului Bunnakit. Era imposibil să iei dovezi de acolo fără să lași o urmă. Deși se simțea puțin neliniștit, Anun era aproape sigur că nimeni nu luase nimic din acea cutie.

10 minute mai târziu, șoferul spitalului veni repede să-l găsească pe Anun în birou. Îi spuse că mașina era pregătită pentru livrare.

Anun îi înmână cutia lui Add, îi reaminti locația unde trebuia să ajungă și se întoarse la secția de medicină legală. Misiunea sa din acea după amiază era îndeplinită.

…………………………………………………………………………

Veni și numirea oficială. Acum Căpitanul de poliție Wasan era ridicat în gradul de Maior de poliție Wasan Kumboonrueng, detectiv inspector al secției de poliție al provinciei cu acte în regulă.

Stătea în fața fotografiei mamei sale făcută în tinerețe. Era cea mai frumoasă femeie pe care o văzuse vreodată. Era deșteaptă, puternică și fusese capabilă să crească foarte bine cei trei fii, în ciuda tuturor încercărilor și necazurilor. Deși familia sa era săracă, stomacul lui Wasan nu fusese niciodată gol. Crescuse și devenise ofițer de poliție cu demnitate datorită femeii fin fotografie.

– Dă-mi voie să fiu reprezentantul ei.

Thongkum îi prinse insigna minuțios – o coroană în stil Thai deasupra unei stele – cu noul titlu pe umărul lui Wasan. Își șterse lacrimile cu podul palmei de câteva ori.

– Inspectorul este mândria familiei. Mama era întotdeauna fericită și se ruga pentru tine.

– Fiul ar fi trebuit să fie cel care să fi avut grijă de ea.

Wasan se uită la fotografia mamei sale cu o expresie goală.

– Tu ar trebui să fii lăudat, Thong, nu eu.

– Eu nu sunt bun la studiu, așa ca tine, și nici la fel de puternic. Tot ce am putut face a fost să o ajut pe mama acasă. Tu ai un viitor strălucit în față. Să fii un bun lider este cel mai bun lucru pe care trebuie să-l faci.

Wasan se uită la insigna lui nou-nouță de pe umăr cu o strângere de inimă. Își dorea foarte mult ca mama lui să o fi văzut. Ea l-ar fi îmbrățișat îndelung, l-ar fi sărutat pe obraji și i-ar fi spus că-i va găti drept răsplată curry-ul lui preferat in stil nordic, exact ca atunci când a absolvit Academia Regală de Poliție.

Se îndepărtă de fotografia aflată pe masă, îngenunche pe podeaua din lemn, își uni palmele în dreptul pieptului și făcu o plecăciune în fața fotografiei mamei sale. Încercă să nu plângă dar simți cum se iveau lacrimi în ochi. Wasan își ridică privirea și își arătă respectul către fotografia fratelui său mijlociu din fotografia aflată lângă cea a mamei sale. Se uită la pozele membrilor familiei sale și încercă să se calmeze înainte de a se ridica.

• Ai planuri în seara asta? Gai a pregătit o grămadă de mâncare.

Gai era soția lui Thorngkum și cumnata lui Wasan. Cei doi au ajutat-o pe mama sa până în ultima clipă.

– Nu am nici un plan în seara asta.

Wasan își scoase cămașa uniformei din pantaloni și deschise fermoarul cămășii.

– Cred că voi lucra de acasă. Dosarele cu cazuri sunt într-un teanc înalt cât un munte.

– Apropos, ai chiar atât de multe ture de noapte? În ultima vreme dormi rar pe acasă.

Wasan se opri în timp ce întindea mâna spre umeraș ca să-și pună uniforma. Răspunsul era că el dormise cu un bărbat într-un hotel în ultima vreme. Dar Wasan nu-i va spune niciodată asta. Orientarea sa sexuală era ținută secret chiar și față de familia sa.

– Am fost de serviciu sau, uneori am băut zdravăn și am adormit acasă la prietenul meu. O vedetă care tocmai s-a întors acasă, ca și mine și e ocupată cu multe evenimente.

– Am știut eu! Polițiștii beau de rup. Ia-o ușurel. Dacă-ți îmbolnăvești ficatul, n-o să am grijă de tine.

– Eeeii, se hlizi Wasan, privindu-l pe fratele său care se văicărea în drum spre bucătăria care era plină de mirosuri apetisante.

– Când găsesc o casă de închiriat, o să mă mut. N-o să-ți fie dor de frățiorul tău cu ficatul gras.

– Când ai să găsești o casă, grăbește-te să-ți găsești și o nevastă, inspectore!

Wasan scutură din cap după ce auzi un strigăt din bucătărie. Zâmbi larg așa cum nu mai făcuse de zile bune. Mama lui din rai, trebuie să fie fericită să vadă cum cei doi fii ai săi se înțelegeau atât de bine.

Gunn stătea privind o cameră goală apoi se uită la director  care își încrucișă brațele și zâmbind lângă el spuse.

– Profesore Somsak, în ultima vreme ați încercat să-mi faceți pe plac.

– Nu am încercat să-ți fac pe plac. Am încercat să te sprijin.

Somsak își ridică mâinile  de parcă ar fi încercat să măsoare ceva la ușă.

– Aici va fi o plăcuță  pe care va scrie Secția de Îngrijire Paliativă a Doctorului Guntaphat Akaramaytee.

Gunn râse.

– Nu este nevoie să-mi puneți numele acolo. În cazul în care o va prelua alt doctor, nu va fi nevoie să schimbați plăcuța.

Doctorul înalt, de vârstă mijlocie se întoarse înspre Gunn. Doctorul Somsak avea aproape 50 de ani, dar timpul nu-și pusese amprenta asupra lui. În afară de câteva fire de păr alb și de faptul că acum trebuia să poarte ochelari pentru a vedea la distanță, era încă înalt și personalitatea lui rămăsese bună ca și până acum.

– Spui asta ca și cum nu vei fi aici prea mult timp, Gunn.

Gunn scutură din cap și-i zâmbi ușor.

– Acum nu am planuri să mă mut în altă parte, dar nu putem prezice viitorul.

Intră în cabinetul care fusese sala de conferințe a  asistentelor.

– Cred că această sală este prea mare, dacă este doar pentru mine și asistentă.

– Atunci mai adu un doctor cu tine.

– Ceilalți doctori de familie au fugit să facă alte treburi. Doar mie îmi face plăcere încă să lucrez în acest domeniu.

Gunn se întoarse să-l privească pe directorul spitalului de vârstă mijlocie care se sprijinea de tocul ușii. Trupul lui înalt era încă bine făcut de la exercițiile pe care le făcea cu regularitate.

– Mulțumesc pentru cabinet, profesore. Acum am mai mult loc să-mi țin dosarele într-un spațiu potrivit.

– Să-mi spui dacă mai ai nevoie de dulapuri. O să le spun oamenilor mei să ți le aranjeze.

Somsak se uită la ceas.

– Trebuie să mă grăbesc la ședintă. Poți să te gândești la renovare. Trimite-mi un mesaj pe LINE dacă ai nevoie de ceva.

– Mulțumesc, spuse Gunn arătându-i un semn de recunoștință.

Somsak îl acceptă înainte de a pleca grăbit.

Fața zâmbitoare a lui Gunn treptat deveni impasibilă. Se întoarse ca să se uite la camera mare, goală, care va deveni cabinetul său. Chiar era prea mare pentru doi oameni- un doctor și o asistentă. Ar fi grozav dacă ar putea împărți camera ca membrii familiilor pacienților să poată veni să învețe despre îngrijirea la domiciliu.

De când doctorul Gunn venise să lucreze la acest spital din provincie, munca de îngrijire paliativă care de câțiva ani fusese inconsecventă, se îmbunătățise semnificativ. Gunn organizase un sistem în întregime nou, fie că era vorba de consultațiile pacienților internați sau de cei din ambulatoriu, fie că era rețeaua de coordonare a vizitelor la domiciliu. El organizase și echipele de instruire pentru îngrijitori și clinica specială pentru îngrijirea pacienților aflați în stadiul terminal.  Organizase sistemul de strângere a datelor care fusese implementat de mai mult de doi ani.

Indicatorii standard creați arătau o tendință de îmbunătățire. De aceea medicii și asistentele din alte spitale cereau din când în când să facă o vizită de lucru. Contribuția sa trebuie să fi fost grozavă din moment ce doctorul Somsak i-a dat un birou personal dintr-o dată, ceea ce pentru el era o veste foarte bună.

– Bună! Am trecut pe la tine să văd noul birou, se auzi vocea doctorului Ning de la ușă.

Gunn se întoarse să se uite la colega lui zâmbind larg.

– Geloasă?

– Ce pot face să primesc și eu un cabinet ca acesta?

– Trebuie să-l întrebi pe director sau să mă ajuți pe mine să am grijă de pacienții în stadiul terminal.

– Mă îndoiesc de faptul că pacienții în stadiul terminal vor naște copii. Nu-ți voi fi de mare ajutor.

Cei doi izbucniră în râs în același timp. Nong se îndreptă spre Gunn cu mâinile la spate. Se uită la el cu ochii mari și rotunzi.

• Dar te pot ajuta cu un lucru.
• Care anume? o întrebă Gunn întorcându-se spre ea.
• Dacă ai necazuri sau te îngrijorează ceva, poți veni la mine întotdeauna.

După ce-și termină propoziția Ning se întoarse repede în altă direcție.

• Mă duc în sala de operații acum.
• De ce? Ce s-a întâmplat?

Gunn se uită la prietena lui cu o privire confuză. Dar când Nong părăsi biroul, el oftă profund. Se uită pe fereastră. Nu că nu-și dădea seama la ce se gândea ea. Tocmai pentru că știa o făcuse pe prostul în fața ei până acum. După ce multă vreme trecuse prin faza încercare – eșec, acum Gunn știa bine ce-și dorea. Nu voia să o rănească pe Ning. Erau atât de mulți bărbați care o meritau mai mult decât el.

Gunn se reîntoarse în cabinetul medicilor de familie, care se afla în secția medicină socială de la primul etaj, nu departe de secția urgențe. În această după amiază, trebuia să le prezinte îngrijitorilor pacienții în stadiul final. Gunn mai trebuia să adauge niște informații prezentării. Se așeză pe scaun și-i trimise un sticker cu inimioară lui Wasan printr-un mesaj pe LINE. Abia se odihnise câteva secunde, când veni un oaspete în vizită. Doctorul Bunnakit se apropie de el cu două cărți în mână.

– Vă recomand aceste două cărți. Ar trebui să fie cele mai ușor de citit. Și aceasta este despre toxicologie, așa cum ați cerut.

Bunn se aplecă peste biroul lui Gunn și-i zâmbi. Gunn nu putea nega că zâmbetul lui Bunn era unul dintre cele mai captivante, și la fel era și trupul lui sculptat. Înălțimea lui probabil era aceeași ca a lui Wasan. Avea părul ondulat, de un castaniu închis, ceea ce-l făcea să iasă în evidență.

Gunn credea că se uita la unul asemeni lui. De fapt era chiar convins de asta.

– Mulțumesc foarte mult. Când să le returnez?

Gunn luă cărțile și le răsfoi.

– Voi lucra aici până în iunie. Le puteți returna oricând până atunci.

– Dacă aveți nevoie să le folosiți până atunci, să-mi spuneți imediat.

Bunn încuviință.

– Mă scuzați, dar am un caz urgent al unui pacient cu cancer pulmonar care a murit la domiciliu.

Gunn își ridică privirea din carte și-și întoarse capul să se uite la Bunn. Privirea lui întâlni ochii care-l fixau. Aceasta era privirea unui om inteligent, se gândi Gunn înainte de a răspunde cu obișnuita sa voce calmă.

– Cazul pe care l-a adus poliția la urgențe?Am auzit și eu de el. Familia a cerut o autopsie?

– E un lucru bun că a cerut asta, spuse Bunn cu un ton hotărât.

– Trebuie să plec.

Gunn îl privi pe Bunn părăsind biroul. Ușa de sticlă scârțâi când se închise în spatele lui. Se lăsă pe spate în scaun, își împleti mâinile în poală și se lăsă în voia gândurilor.

– E un lucru bun, da… murmură Gunn pentru el.

……………………………………………………………………………..

Ura atât de mult inima asta roz. O ura chiar mai mult când vedea cine o trimitea. Wasan își puse telefonul în buzunar fără să deschidă mesajul ca să-l “citească”. Nu vrea să-i dea prea multă satisfacție celui care i-a trimis sticker-ul. Își ridică privirea către un martor pe care-l chema ca să discute mai în detaliu. Martorul care stătea în fața lui se numea Piam Jindaluang. El fusese persoana care reclamase că văzuse pe cineva care intra prin efracție în casa pacientului care avea cancer pulmonar și care mai târziu a făcut infarct și a murit la spital.

– Spuneți-mi ce ați văzut, întrebă Wasan.

– Era întuneric. Nu am văzut clar. Abia mă întorsesem acasă atunci. Am văzut o siluetă chiar când voiam să intru în casă. M-am gândit că era o fantomă, așa că am intrat repede în casă. Dar când am ajuns la etajul doi și m-am uitat afară, am văzut că silueta încerca să  deschidă fereastra și să se urce pe fereastra balconului. Nu înțeleg de ce trebuia să piardă timpul să intre prin efracție. Era de parcă nu știa că era mai ușor să intre prin spatele casei.

– Înseamnă că nu era un hoț profesionist. Vă amintiți cum arăta hoțul?

Piam închise ochii, încercând să se gândească.

– Nu am putut să-i văd fața. Era foarte întuneric, dar sigur era bărbat. Purta o cămașă neagră cu mâneci lungi și pantaloni negri. Când l-am văzut, eram speriat că urma să intre în casa mea după aceea, așa că am chemat repede poliția.

– Cât era ceasul atunci?

– Aproximativ 21h

20 de minute mai târziu, Wasan încă nu avea mai multe informații în afară de confirmarea că era într-adevăr un intrus, care era posibil să fi fost un bărbat îmbrăcat în negru. Wasan îi mulțumi lui Piam și insistă ca dacă cineva avea mai multe informații, ar trebui să-l informeze imediat.

Wasan își scoase din nou telefonul. Tocmai realiză că era ora prânzului și el nu avea nimic în stomac.

– Sunt mort de foame.

Wasan îi trimise un mesaj lui Gunn. Câteva secunde mai târziu, apăru semnul că i-a citit mesajul.

– N-ai mâncat nimic încă?

– Nu. Nu mi-am terminat treburile.

– Găsește repede ceva de mâncare. Altfel, vei fi prea slab. Și îmbrățișarea ta nu va fi caldă.

– Atunci nu veni.

Ce, suntem cumva adolescenți? Ce prostii vorbim?

Gândi Wasan dar în colțul gurii se prefigură un zâmbet.

Așteptă o vreme răspunsul lui Gunn, așteptându-se să primească un mesaj sau vreun sticker în câteva minute ca apoi să se ducă la muncă.

Totuși, ceea ce văzu nu era un mesaj scris sau un sticker, ci un apel din lista sa de contacte, doctor Bunnakit, medicină legală.

Wasan acceptă repede apelul, cu inima bătându-i nebunește. Îl contactase pe doctorul Bunnakit doar o singură dată săptămâna trecută, când avusese loc moartea nenaturală. Aceea fusese prima dată când se prezentase patologului spunându-i că el era  inspectorul care tocmai se mutase aici.

– Bună ziua.

– Sunteți inspectorul Wasan? spuse cel de la capătul celălalt al firului.

– Sunt Bunnalit, patologul de la medicină legală.

– Da, doctore.

– Raportul autopsiei lui Khun Chatchai nu este gata încă dar am vrut să vă spun dumneavoastră rezultatele preliminare primul.

Wasan se încruntă.

– Continuați.

– După examinarea preliminară, nu am găsit cauza externă a morții. Totuși, tocmai am primit rezultatul unui test de sânge… Bunnakit se opri câteva secunde.

– Nivelul de benzodiazepină din sânge este extrem de mare dat fiind absența medicamentelor din stomac.

Wasan rămase fără cuvinte de parcă cineva l-ar fi transformat în stană de piatră.

– Este destul de mare cât să cauzeze decesul?

– Este destul să cauzeze decesul. Decedatului i-a fost injectată substanța prin arterele pulmonare. Acest tip de medicament este un sedativ. Supradoza de  benzodiazepină duce la sedarea căilor respiratorii până când organele sunt lipsite de cantitatea necesară de oxigen.

Vocea lui Bunnakit parcă se auzea de undeva departe. Deși Wasan auzise răspunsul cu urechile lui, mintea sa refuza să recunoască existența acestuia. Ceea ce-i spusese Bunnakit i-a deschis o nouă ușă față de cea veche care concluzionase că era incapabil să găsească răspunsul la aceste incidente ciudate. Răspunsul lui Bunnakit explica totul, lipind piesele de puzzle într-o singură poveste.

Ușa aceea era crima.

– Inspectore? îl strigă Bunnakit când Wasan tăcu o vreme.

– Aceasta este cauza decesului?

– Aceasta este cu siguranță cauza decesului.

– Pacientul nu a luat el însuși pastila?

– Nu există medicamente în stomac.

– E posibil ca cineva să fi injectat substanța în sânge decedatului?

Wasan îl auzi pe Bunnakit respirând adânc.

– Conform raportului autopsiei curente, răspunsul este- da, este posibil.

– Bărbatul care a intrat în casa decedatului ar putea fi cel care a făcut asta, dar de ce?

Wasan tocmai își dădu seama că murmurase pentru el dar doctorul Bunnakit asculta la capătul celălalt al firului.

– Vă mulțumesc. Voi aștepta  celălalt raport al autopsiei. Dacă mai sunt noutăți sau dacă am nevoie de ajutor, o să vă spun.

Wasan închise telefonul, trântind mâna pe birou cu atâtea sentimente care-i inundau trupul. Își închise pleoapele grele, încercând să direcționeze gândurile ca să-și dea seama ce ar trebui să facă totuși cu acest caz. Conform rezultatului neoficial al autopsiei pe care tocmai îl auzise putea trage o concluzie. Wasan decise ca, după ce se va întoarce de la tribunal mâine, va trece să ia informațiile de la Tae la Spitalul Ragional ca să analizeze datele statistice neobișnuite ale deceselor pacienților terminali.

Telefonul de pe birou vibră scurt. Gunn îi răspunsese dar el nici măcar nu voia să arunce o privire asupra mesajului,

[1] Acidoza metabolica apare atunci când fluidele din organism conțin prea mult acid.