Abis- Capitolul 107

— Feng Bin e mort!

— Ce? Cum a murit? Doamne!

— Să fie pentru că…? Șșt!

Știrile online se răspândiseră cu viteza undelor electromagnetice, acoperind instantaneu ecranele telefoanelor mobile. Dis-de-dimineață, un profesor suplinitor preluase ora de engleză a lui Ge Ni. Locurile goale ale elevilor absenți săreau în ochi într-un mod neobișnuit. Între ore, atmosfera din școală era extrem de ciudată.

Clădirea de cursuri a Liceului Yufen era luxoasă, strălucitoare și impecabilă, podeaua de marmură lucind ca o oglindă. Pe fiecare etaj se afla câte un îngrijitor al școlii, în uniformă standard, gata să măture în orice moment. Mirosul de detergent cu aromă de orhidee plutea peste tot.

Eleva purta un pulover și o fustă scurtă, cu uniforma școlară aruncată neglijent peste ele, prefăcându-se că respectă codul vestimentar. Călcă pe podeaua tocmai spălată de îngrijitor, talpa încărcată de noroi adunat cine știe de unde, lăsând în urmă urme murdare. Îngrijitorul nu îndrăzni s-o certe direct și nu putu decât să ofteze nemulțumit.

Auzind asta, fata se opri. Apoi scuipă o gumă de mestecat acoperită cu luciu transparent de buze pe podeaua curată și o strivi sub picior, îndepărtându-se fără să privească înapoi.

Apăru în pragul fiecărei săli de clasă, fără să spună nimic, fără să cheme pe nimeni, dar, în fiecare clasă, cineva ieșea înțelegând din priviri. Părea să existe un acord tăcut între acești băieți și fete; își schimbau priviri scurte și porneau împreună spre clasa a II-a de liceu, anul întâi.

Sala clasei a II-a avea cele mai multe locuri goale. Toți protagoniștii acestui incident cu fugari, care stârnise atâta vâlvă, erau din acea clasă. Șeful clasei, un băiat, stătea la tablă cu un marker în mână. Era înalt, suplu și drept, cu o mână băgată lejer în buzunar, scriind pe tablă un anunț despre suspendarea activității de Crăciun. Avea un aer elegant, calm și sigur pe sine.

Fata cu fusta scurtă a așteptat puțin. Văzând că el nu întoarce capul, își băgă capul pe ușă și strigă:

— Wei Wenchuan!

Toți elevii care dormeau cu capul pe bănci tresăriră la țipătul ei, dar când văzură cine era, nimeni nu îndrăzni să spună nimic.

Șeful clasei auzi. Vârful markerului se opri. Dar nu-i acordă atenție; termină calm ultimele cuvinte, apoi se întoarse și îi privi impasibil pe elevii adunați la ușă. Lăsă markerul pe banca unui coleg din prima bancă și ieși din clasă.

Grupul, încă agitat, păru să-și găsească imediat sprijinul, adunându-se instinctiv în jurul lui Wei Wenchuan. El îndepărtă guma de mestecat pe care i-o întinse cineva și încuviință scurt din cap.

— Nu e un loc bun de vorbit. Veniți cu mine.

Fata cu fusta scurtă avea ochii roșii; aroganța cu care scuipase guma dispăruse. Îl urmă, vizibil afectată.

Wei Wenchuan îi conduse direct la etajul superior, în „sala multifuncțională” încuiată. Scoase un mănunchi de chei din buzunar și, cu o naturalețe de parcă ar fi intrat acasă, deschise ușa și îi pofti înăuntru, poruncind:

— Închideți ușa.

Încuietoarea se închise cu un clic. Fata cu fusta scurtă nu mai rezistă:

— Feng Bin e mort. Ce se întâmplă? De ce a murit Feng Bin?

Ceilalți se priviră între ei, apoi își mutară privirile spre Wei Wenchuan. Nimeni nu scoase un sunet.

— Ei bine, a murit, spuse Wei Wenchuan indiferent. — Și ce legătură are asta cu tine?

— Dar am auzit-o pe Ge Ni spunând că Xia Xiaonan e acum la Biroul de Securitate Publică. O să ciripească la poliție? spuse un alt elev, cu o expresie întunecată.

— Am spus de la început că n-ar fi trebuit s-o alegem pe Xia Xiaonan, dar Liang Youjing a insistat. Toată treaba asta nu e pentru că e frumoasă și ți-a luat ție primul loc la teste?

— Pur și simplu nu-mi place de ea, și ce dacă? țipă fata cu fusta scurtă.

— Se prefăcea toată ziua că e inocentă și proastă, iar toți idioții ca voi alergau după ea. Feng Bin făcea asta, și tu la fel! Acum ești indignat în numele ei, atunci de ce n-ai fugit cu ei?!

— Cine alerga după ea? Eu…

Wei Wenchuan întinse mâna între ei și pocni puternic din degete. Băiatul care era pe punctul de a replica se opri imediat și își închise gura, înghițindu-și furia.

— Dacă mai faci gălăgie, poți pleca, spuse Wei Wenchuan rece, apoi continuă calm:

— Feng Bin a plecat singur din școală și, din păcate, a fost ucis afară. Și? Ce dacă Ge Ni și Xia Xiaonan sunt la poliție? Una e o nulitate care nu îndrăznește să ridice capul când trece directorul, iar cealaltă e o fetiță insignifiantă care n-ar îndrăzni să protesteze nici dacă o plesnești. Credeți că ar avea curaj să spună ceva?

Băiatul care tăcuse o vreme nu se mai putu abține:

— Și dacă ceilalți…?

— Dacă există cineva care nu-și poate ține gura și spune ceva…

 Wei Wenchuan se apropie încet de fereastră și trase draperiile groase cu protecție UV. O rază puternică de soare inundă sala; particule fine de praf pluteau în lumină. El își îngustă ochii nepăsător.

— Nu e suficient dacă voi nu recunoașteți? Are poliția dovezi? Chiar dacă le are, poate aresta o întreagă școală? Stați liniștiți. Poliția e sub presiune, n-are timp de conflictele private ale unor liceeni ca voi. Dacă aveți energie, mai bine se ocupă de criminalul urmărit pentru omor.

Deși vestea morții lui Feng Bin apăruse în presă și online, poliția nu putea face publice toate detaliile unui caz nerezolvat. La acel moment, se știa doar că elevul care fugise lăsând o scrisoare fusese ucis pe neașteptate de un infractor; modul morții și identitatea suspectului nu fuseseră dezvăluite. Și, bineînțeles, nimeni nu știa că ucigașul era un criminal fugit din cazul Drumului Național 327, de acum cincisprezece ani.

Când elevii îi auziră cuvintele, încremeniră. Fata cu fusta scurtă întrebă:

— Cel care l-a omorât pe Feng Bin… e un criminal urmărit?

— Evident. Cine comite o crimă devine urmărit, răspunse Wei Wenchuan fără să clipească.

 — Care e problema?

Fără un motiv clar, fata simți un fior rece pe șira spinării și își strânse buzele.

În acel moment sună clopoțelul, chemându-i la oră și întrerupând întâlnirea ad-hoc(1). Wei Wenchuan făcu un gest cu mâna. Adolescenții nu îndrăzniră să-l mai deranjeze și se împrăștiară. El ieși ultimul, închizând ușa sălii multifuncționale în urma lui, pregătit s-o încui din nou.

Băiatul care se certase cu fata cu fusta scurtă rămase câțiva pași în urmă. Se apropie ezitant de Wei Wenchuan.

Văzându-și colegii cotind spre scări, își coborî vocea și spuse rapid:

— Wenchuan, când Liang Youjing a pomenit-o pe Xia Xiaonan, de ce nu te-ai opus? Da-Bin era în panică… Ar fi trebuit să te opui! Dacă…

— De ce ar fi trebuit să-l ascult pe Feng Bin? îl întrerupse Wei Wenchuan.

 — În inima lui, Feng Bin nu mai era cu noi de mult. Nu-mi spune că n-ai observat. N-am nimic împotriva lui Xia Xiaonan ca fată, dar nu crezi că e convenabil cum îi poate scoate la iveală pe trădători?

În acel moment, râse brusc și îl bătu pe umăr.

— Ești deștept, dar uneori gândurile îți zboară prea departe. Mai bine gândește-te cum să te descurci cu poliția. Trădătorii sunt mereu pedepsiți, dacă nu acum, atunci mai târziu. Cine știe? Toți pot lua asta drept un avertisment și să nu-i calce pe urme.

Băiatul îi înțelese aluzia. Privind zâmbetul încărcat de sens al lui Wei Wenchuan, ghici vag ceva. Dezgustul și frica îl cuprinseră instantaneu, ca și cum o viperă veninoasă i-ar fi lins umărul.

În același timp, Echipa de Investigații Criminale a Biroului Municipal ținea și ea o ședință.

— Această elevă se numește Liang Youjing, spuse Tao Ran, proiectând o fotografie.

— Participă la multe activități extracurriculare și e foarte bună la formarea de grupuri. Este „regina albină” printre fete. Dar notele ei sunt mereu excelente. A fost numită constant „inteligentă” și „geniu”. Indiferent ce face, rezultatele nu-i sunt afectate. Este mândră de talentul și de aspectul ei. Pentru că Xia Xiaonan i-a luat primul loc, părinții ei au crezut că notele i-au scăzut și au venit la școală ca și cum ar fi izbucnit un dezastru. Nu i-au acceptat explicațiile și au considerat că i-a făcut de rușine. De atunci, nutrește resentimente față de Xia Xiaonan, asta ne-a spus Ge Ni. Cel mai probabil ea a condus atacul împotriva lui Xia Xiaonan.

— Cheamă-i pe tutorii ei legali și citeaz-o pentru interogatoriu, spuse Luo Wenzhou, întorcându-se spre Lang Qiao.

— Xia Xiaonan încă nu spune nimic?

Lang Qiao ridică neputincioasă din umeri.

Xiao Haiyang interveni brusc:
— Nu cred că e util să abordăm problema din acest unghi. Atâta timp cât ce s-a întâmplat în școală nu produce consecințe grave, ce poți face în fața unor lucruri precum dezbrăcatul cu forța și bătăile, când au fost implicate atât de multe persoane? În cel mai bun caz, va fi o rundă de „educație critică” colectivă… Și nu s-au produs vătămări grave. Dacă îi citați pe elevi, vor veni cu o armată de părinți și avocați în spate. Vă garantez că nu veți obține nimic.

— Ce vrei să spui? întrebă Luo Wenzhou.

— Recomandarea mea este să lucrăm pornind de la Lu Guosheng, spuse Xiao Haiyang.

— Lu Guosheng l-a ucis pe Feng Bin. Punctul acesta nu e discutabil. Dacă am putea să-l găsim pe Lu Guosheng, n-ar mai fi nevoie să ne luptăm cu un grup de puști… Dar, în momentul de față, nu-l putem găsi, spuse Tao Ran.

— După ce a comis crima la Turnul Tobelor, a plecat relaxat, iar în mod evident cineva îl aștepta. Crezi că e ușor să prinzi un criminal urmărit care a trăit liniștit timp de cincisprezece ani? Dacă n-am fi descoperit problema legată de Xia Xiaonan, nici măcar pista elevilor n-am fi avut-o. Probabil am fi căutat un ac în ocean.

Luo Wenzhou nu comentă și trecu direct la împărțirea sarcinilor:
— Tao Ran, ia câțiva oameni și mergi la școală să vezi ce se întâmplă. Xiao Lang, anunță părinții lui Liang Youjing și adu fata la interogatoriu. Fei Du, dacă nu te grăbești să te întorci la universitate, poți să-i spui câteva cuvinte lui Xia Xiaonan ca să…

Înainte să termine, Xiao Haiyang îl întrerupse brusc:
— Lu Guosheng nu putea să stea ascuns timp de cincisprezece ani fără să iasă deloc la suprafață.

În mod normal, când pierdeau vremea împreună, colegii îl tachinau pe Luo Wenzhou, îi mâncau micul dejun și își jurau loialitatea altora. Dar în timpul muncii, mai ales când împărțea sarcini,  nimeni nu-l întrerupea. Cuvintele lui Xiao Haiyang cufundară sala de ședințe într-o liniște totală. Toate privirile se îndreptară spre el.

Fei Du, așezat într-un colț, ridică ochii de la ecranul telefonului. Pe ecran se afla CV-ul scurt și enigmatic al lui Gu Zhao.

Xiao Haiyang își ajustă involuntar ochelarii.
— Lu Guosheng este urmărit de cincisprezece ani. Evident, doar s-a ascuns; nu și-a făcut operații estetice și nu și-a șters amprentele. Asta înseamnă că cineva l-a protejat. L-am cercetat aseară. Singura lui rudă apropiată era fratele mai mare, arestat în cazul 327. După aceea, i-au rămas doar rude îndepărtate care au vrut să se distanțeze de el. Nu avea prieteni, nu avea o relație stabilă înainte de emiterea mandatului. E un element antisocial, un coșmar pentru ceilalți. Cine ar avea atâta putere și ar îndrăzni să-și asume riscul de a-l ascunde?

Fei Du îi susținu concluzia:
— Cineva care voia să-l folosească.

— Exact, spuse Xiao Haiyang, ridicându-se în picioare.

— Căpitane Luo, vă recomand să verificați toate cazurile din ultimii cincisprezece ani: cazuri cu puncte suspecte, suspecți cu trăsături fizice asemănătoare cu Lu Guosheng, inclusiv amprente…

Lang Qiao interveni:
— Haiyang, asta e o muncă uriașă. Ar trebui să răscolești întreaga arhivă pe cincisprezece ani. Și, până la urmă, nu sunt doar presupunerile tale? Chiar dacă ai dreptate, poate că persoana care l-a ascuns pe Lu Guosheng îl păstra pentru o ocazie specială și nu l-a folosit până acum. De ce să renunțăm la pista clară din fața noastră pentru a merge pe un drum atât de ocolit?

Xiao Haiyang lucra de jumătate de an la Biroul Municipal și tot nu se integrase. De obicei tăcut, nu participa la activități după program. Deși muncea conștiincios, modul lui de gândire era adesea complet diferit de cel al oamenilor obișnuiți, un adevărat labirint.

Întrebările lui Lang Qiao îl lăsară fără cuvinte. Rămase în picioare, strângând buzele.

Luo Wenzhou închise carnetul și îl privi fix:
— Din câte știu, nu a existat niciun caz de dezmembrare și scoatere a ochilor în orașul nostru în ultimii cincisprezece ani. Chiar intenționezi să extinzi ancheta la nivel național? Xiao Haiyang, nu putem mobiliza o asemenea forță doar pe baza presupunerilor tale. Ai vreo altă dovadă solidă?

Xiao Haiyang nu putu spune nimic.

Luo Wenzhou îl așteptă trei secunde.
— Bine. Toată lumea la treabă. Sunt mulți oameni afară care investighează acest caz. Până nu este rezolvat, aveți grijă ce vorbiți. Ședința s-a încheiat!

Toți părăsiră sala de conferințe, grăbindu-se spre sarcinile lor. Xiao Haiyang rămase singur, strângându-și telefonul. După un timp, ca și cum ar fi luat o decizie, intră în liniște în toaleta bărbaților de la capătul coridorului.

Din cauza numărului mare de bărbați din echipă, fusese amenajată o toaletă suplimentară într-un mic spațiu de depozitare a materialelor de curățenie. Fiind departe de birouri și foarte îngustă, era rar folosită.

Xiao Haiyang intră, verifică atent că nu era nimeni, deschise chiar și cabinele una câte una, apoi închise ușa, scoase telefonul și formă rapid un număr.

— Sunt eu, Xiao Haiyang, spuse cu voce joasă, dar urgentă.

— Mi-ați dat o carte de vizită data trecută…

Persoana de la celălalt capăt al firului spuse ceva, vizibil emoționată.

— Da, continuă Xiao Haiyang, atent dacă nu vine cineva.

 — Avem reguli stricte aici. N-ar trebui să divulg informații nepublicate, dar fiind implicat un vechi coleg de școală, o voi face doar de data asta…

— În legătură cu cazul discutat intens online, lucrurile sunt mai complicate decât par. Persoana care l-a ucis pe elevul fugit nu a fost un delincvent oarecare cu cuțitul. A fost unul dintre criminalii care au comis jafuri și omoruri în serie pe Drumul Național 327 acum cincisprezece ani. A fost surprins de camerele de supraveghere și i-am identificat amprentele. Este urmărit de atunci. Nimeni nu știe cum s-a ascuns. Suspectăm că a fost trimis special după băiatul ucis… Atât pot spune. Restul îl puteți cerceta singur în cazul 327.

Avalanșa de informații aproape că făcu telefonul să vibreze sub șirul de întrebări venite de la celălalt capăt. Dar Xiao Haiyang închise fără expresie, deschise ușa toaletei și ieși rapid pe coridorul gol.

Un moment mai târziu, în baia goală se auzi un scârțâit când se deschise ușa dulapului în care erau depozitate produsele de curățenie. Fei Du își scutură nepăsător praful de pe mânecă și ieși. Când își puse mâna pe clanța ușii, Fei Du auzi vocea lui Luo Wenzhou de cealaltă parte a ușii, spunând:

— Ai stat cam mult la baie. Diaree?

Fei Du se opri ușor. Apoi își dădu rapid seama că vorbele nu îi erau adresate lui.

Vocea lui Xiao Haiyang, ușor panicată, venea de puțin mai departe.

— Pu… puțin.

Prin ușă, pașii lui Luo Wenzhou trecură prin fața lui Fei Du, la început aproape, apoi din ce în ce mai îndepărtați. Apoi se opriră.

— Ți-am verificat dosarul, spuse Luo Wenzhou.

 — Mediul tău familial e foarte simplu. La prima vedere, nu pare nimic neobișnuit… Mai târziu m-am dus acasă, m-am gândit bine și am descoperit ceva. Ai un frate vitreg mai mic, care anul acesta va susține examenul de admitere la facultate. Cu un frate mai mic atât de apropiat ca vârstă, e posibil ca nici să nu fi început școala când părinții tăi au divorțat. În acte scrie că mama ta lucra constant, avea venituri stabile și nu avea niciun istoric negativ, iar tatăl tău s-a recăsătorit. Logic vorbind, mama ta a avut custodia ta până a murit din cauza unei boli. Abia atunci ai mers să locuiești cu tatăl tău. Așa că am contactat un prieten care se ocupă de registrele de domiciliu ca să verific, și exact așa a fost.

Xiao Haiyang spuse:

— Și ce legătură are asta?

— Ai locuit cu mama ta patru ani. Era ocupată cu munca. E greu să crești un copil de unul singur. Când nu se întorcea acasă noaptea, te lăsa în grija unui vecin. Iar acea persoană era, întâmplător, unul dintre bătrânii Echipei de Investigații Criminale.

 Luo Wenzhou făcu o pauză.

— Numele lui era Gu Zhao.

📖

Ne apropiem de o revelație extrem de importantă legată de Xiao Haiyang, una pe care mulți o așteptau. Va lămuri multe dintre întrebările ridicate până acum 👀

Nota traducătoarei:

1. Ad hoc este o expresie latină care înseamnă literal „pentru acest scop”. Este folosită pentru a desemna ceva temporar, făcut sau spus cu un scop precis, special pentru o anumită situație.