Abis- Capitolul 109

Verjovenski 19

Xiao Haiyang făcu doi pași înapoi, se rezemă de peretele scării și alunecă încet puțin mai jos.

— Așa a fost, spuse el, ca și cum ar delira.

— Incendiul a pornit dintr-un birou de la subsolul clădirii și a cuprins câteva depozite de băuturi alcoolice aflate tot la subsol. Niciun angajat de la acel nivel nu a avut șansa să scape, iar cei care au reușit au fost mutilați îngrozitor. Când focul s-a extins, au fost implicați și unii clienți. Au fost nenumărați morți și răniți. A fost… un dezastru uriaș.

În acel moment, Luo Wenzhou simți că povestea îi suna cunoscut. Cu paisprezece ani în urmă, Marele Căpitan Luo trăia în mica lui lume, lenevind prin liceu, dar chiar și așa își amintise vag că auzise știri despre acest incident. Era clar că incendiul fusese un eveniment major, chiar mai grav decât „9/11”.

— Au fost implicați foarte mulți oameni, nu? încruntă Luo Wenzhou sprâncenele.

— Parcă îmi amintesc că era implicat cineva din sistemul nostru…

— Pentru că incendiul nu a fost doar rezultatul unor măsuri slabe de siguranță împotriva incendiilor, spuse Xiao Haiyang.

— Se spune că un supraviețuitor care a scăpat din foc a dat o declarație, spunând că „un superior din cadrul Biroului Municipal” a încercat fără succes să obțină un șpagă și a avut o dispută cu șeful ospătarilor. În timpul altercației, a alunecat și i-a izbit capul ospătarului de colțul unei mese, omorându-l pe loc. Criminalul a vrut să ardă cadavrul pentru a distruge probele și nu se aștepta ca sistemele de prevenire a incendiilor ale unui centru de divertisment atât de luxos să fie doar de decor. Depozitele de băuturi erau și ele aranjate irațional. Așa că, din greșeală, s-a ars pe sine împreună cu toți ceilalți.

— Stai puțin, stai puțin, îl întrerupse Luo Wenzhou.

Forma de a vorbi a lui Xiao Haiyang, rapidă și incoerentă în același timp, îl obosise. Avea impresia că tendința lui de a divaga, formată în tinerețe din cauza mediului familial, se reflecta încă în discurs și nu putea fi corectată. Ridică repede o mână ca să-l oprească.

— Fei Du, ține-ți gura, nu-l mai lăsa să se împrăștie iar. Ce vrei să spui exact? Cine se presupune că este acel „superior din Biroul Municipal”? Gu Zhao? Ce-i cu șantajul? De unde știi toate astea? Și, în plus, nu vorbeam despre Lu Guosheng? Cum am ajuns aici?

— Nu cunosc detaliile exacte. răspunse Xiao Haiyang.

— Asta am adunat ascultând pe furiș oamenii care au venit să investigheze cazul. Știu doar că Unchiul Gu investiga într-adevăr paradero-ul principalului vinovat din cazul 327, iar investigația lui l-a dus la Louvre. Cât despre detalii, nu i le-ar fi spus niciodată unui elev de gimnaziu. Dar, dintr-un motiv sau altul, povestea s-a transformat în: „Sub pretextul urmăririi unui criminal căutat, Gu Zhao a șantajat în mod repetat companiile pentru sume uriașe de bani, apoi a pierdut controlul și a omorât pe cineva”. Existau martori și probe materiale…

Vocea lui Xiao Haiyang îi ieși din gât, aspră și răgușită. Tonul i se umplu de tristețe.

— Dacă ar fi luat mită, ar fi trăit oare în cartierul nostru jalnic, unde nimeni nici măcar nu ridica gunoiul? Până la moarte, cel mai scump aparat electronic din casa lui era televizorul color, pe care îl cumpărase special ca eu să pot conecta o consolă de jocuri!

Luo Wenzhou și Fei Du, unul rezemat de ușa scării, celălalt stând într-un colț, îl aveau pe Xiao Haiyang prins între ei. Luo Wenzhou auzea aceste informații din interior pentru prima dată. Străduindu-se să-și ascundă șocul sub o expresie calmă, schimbă în tăcere o privire cu Fei Du. Metodele erau mult prea asemănătoare ca stil cu morțile „ordonate” ale celor implicați în cazul Clanului Zhou. Un caz care, în cele din urmă, ajunsese la o rezolvare „perfectă”, cu toți „vinovații principali” morți, fără a lăsa urme.

Echipa de Investigații Criminale a Biroului Municipal era elita sistemului. Un tânăr și promițător căpitan adjunct care comitea o asemenea nebunie însemna, în mod natural, că cei cu responsabilități de conducere aveau să fie implicați,  nu era de mirare că Yang Zhengfeng, care era deja căpitan pe atunci, rămăsese în urma Directorului Zhang și a Directorului Lu, contemporanii lui; se pare că zvonul conform căruia Lao Yang fusese retrogradat după o sancțiune disciplinară nu fusese doar o bârfă goală. Iar această crimă îngrozitoare dusese, pe neașteptate, la un incendiu, implicând nenumărați nevinovați și provocând un rezultat ce putea fi numit o catastrofă… Prin urmare, răspunderea de conducere nu ar fi căzut doar asupra unui simplu căpitan al Echipei de Investigații Criminale; până și guvernul orașului ar fi fost în mare dificultate.

Nu era de mirare că cazul lui Gu Zhao fusese acoperit cu o asemenea severitate.

Din fericire, internetul înfricoșător încă nu prinsese rădăcini și nu se răspândise în interiorul granițelor la acel moment, iar circulația informației nu era atât de rapidă; astfel, personalul din toate departamentele implicate pe nedrept reușise să țină totul complet secret, îngropând întreaga succesiune de evenimente atât de adânc încât, până în ziua de azi, nu se mai putea găsi nicio urmă a celor întâmplate atunci.

Încărcat de o grămadă de știri vechi și mucegăite, Luo Wenzhou își încruntă sprâncenele, mestecând îndelung aceste informații, apoi spuse:

— Atunci ce plănuiai să faci? Să le spui tuturor, să spui că cineva l-a ascuns pe criminalul fugar Lu Guosheng, să profiți de ocazie pentru a scoate la lumină evenimentele de acum mai bine de un deceniu și să forțezi Biroul Municipal să redeschidă cazul lui Gu Zhao? Dacă știai aceste informații din interior, de ce nu mi-ai spus mai devreme?

Xiao Haiyang își îndreptă gâtul și îl privi batjocoritor, fără să dea înapoi nici măcar un pas.

— Pentru că știam că nu ai fi îndrăznit să investighezi. Cu noroc, voi, niște pisici oarbe, ați fi prins un șoarece mort, l-ați fi arestat pe Lu Guosheng și, în cel mai bun caz, ați fi rezolvat doar acest caz. Cu ghinion, Lu Guosheng ar fi scăpat din nou, ați fi trimis superiorilor un raport cu „probe concludente”, ați fi emis încă un ordin de urmărire și ați fi considerat cazul închis. Dar ce se întâmplă cu nedreptatea altora? Sună frumos, nu? Nu vă preocupă mai mult să evitați vina decât să primiți laude? În cazul lui Gu Zhao au existat atât de multe aspecte suspecte, dar cine le-a investigat?!

Luo Wenzhou își încrucișă brațele. Auzind aceste cuvinte, nu se putu abține să nu suspine în sinea lui din cauza trecerii timpului — nu cu mult timp în urmă; dacă acum trei sau patru ani cineva ar fi stat în fața lui cerând o bătaie într-un asemenea mod, cu siguranță și-ar fi suflecat mânecile și i-ar fi îndeplinit dorința.

— Nu spune că ești diferit. Wang Hongliang i-a ținut pe toți în întuneric în Sub-Oficiul Districtului Piața Florilor timp de mulți ani. Fetele care au murit sub persecuție și consumatorii de droguri distruși de dependențe — cuiva i-a păsat? Biroului Municipal i-a păsat? Pentru că Wang Hongliang nu era prost. Înțelegea că aceasta este o societate care respectă legea, iar „societatea care respectă legea” îi protejează pe oamenii respectabili. Așa că i-a ales drept ținte pe cei săraci, fără familie sau relații, muncitorii temporari — pe cei pe care nimeni nu-i vedea când erau în viață și de care nimănui nu-i păsa când au murit! Dacă nu ar fi ieșit la iveală în timpul conferinței, dacă Huang Jinglian nu ar fi fost suficient de neglijent încât să se atingă de tine, Tânăr Stăpân Luo, gașca de gunoaie din sub-oficiu ar fi putut trăi liniștită până la sfârșitul lumii! Și atunci, unde ați fi fost voi, mesagerii dreptății?!

Luo Wenzhou încă nu apucase să răspundă, dar Fei Du își încruntă ușor sprâncenele.

— Așa este, continuă Xiao Haiyang.

 — Feng Bin, cel ucis, avea părinți și prieteni care să-i strige nedreptatea, să plângă și să se jelească pentru el. Învăța la o școală privată, familia lui avea bani și statut; desigur că trebuia să dați importanță acestui caz, desigur că trebuia să creați o imagine puternică de anchetă și rezolvare, să adăugați strălucire viitorului vostru CV. Dar ce se întâmplă cu Gu Zhao? Era necăsătorit, singura lui familie era mama lui în vârstă, care s-a îmbolnăvit și nu și-a mai revenit după moartea lui. A murit la scurt timp după aceea. Cine îi va cere dreptatea? Cine va prelua sarcina ingrată de a-și aminti nedreptatea care i s-a făcut? Cine își mai amintește de el acum?!

— Tu… spuse neputincios Luo Wenzhou.

Atunci Fei Du îl întrerupse calm, vorbind cu o răceală de străin.

— Dorința ta de a scoate acest lucru la lumină are un anumit sens.

— Dar, în primul rând, ai ales canalul greșit pentru a-l expune. Principalul produs al Media Orașului Yan sunt știrile online. Nu mă deranjează să-ți spun că, până în prezent, ei încă nu au reușit să se impună. De aceea vor să creeze o știre bombă pentru a atrage atenția. Nu sunt capabili să ghideze cu adevărat opinia publică. Și există mult prea multe știri noi. E mai distractiv să citești despre aventurile amoroase ale celebrităților decât despre un caz de crimă. Chiar dacă ai reuși să stârnești discuții, acestea nu ar dura mai mult de o săptămână și apoi ar fi uitate. Iar acuzația conform căreia Gu Zhao a falsificat o pistă pentru a urmări un criminal căutat și a mers până la a cere mită pe baza ei este deja considerată un fapt stabilit; acea pagină va continua să existe. Nu poți controla asta cu câteva zvonuri aruncate pe internet.

Xiao Haiyang îl privi fix, prin ochii încețoșați de lacrimi, neînțelegând de ce Fei Du părea brusc să-i ia apărarea.

Tonul lui Fei Du se schimbă.

— Restul, evident, îl înțelegi și tu. Cineva l-a ascuns pe Lu Guosheng. Ca să fiu puțin lipsit de sensibilitate, moartea lui Feng Bin, deși este într-adevăr tragică, este și o oportunitate de a ne apropia de persoana din umbră… Atâta timp cât nu alertezi inamicul. Dacă scormonești răni vechi într-un moment nesigur ca acesta, sperii iepurele viclean din spatele tuturor lucrurilor, ce crezi că se va întâmpla?

Toate reproșurile lui Xiao Haiyang până în acel moment izbucniseră din impuls. Acum, după ce își revărsase emoțiile, o parte din rațiunea lui începea treptat să revină; ascultă discursul calm și obiectiv al lui Fei Du.

— Dacă aș fi persoana din umbră care l-a ascuns pe Lu Guosheng și aș afla că acest lucru a provocat un asemenea scandal, pur și simplu aș găsi un motiv să-l omor pe Lu Guosheng și i-aș trimite cadavrul Biroului Municipal, ca să poată închide cazul. Cred că pentru acea persoană nici măcar nu ar conta drept un sacrificiu curajos; cel mult ar fi ca și cum și-ar scoate o pereche de șosete pline de noroi, spuse Fei Du, privindu-l blând pe Xiao Haiyang.

— Ofițer Xiao, tactica dumneavoastră neconvențională poate fi foarte utilă. Poate chiar îi va ajuta pe toți să câștige un weekend în care să nu fie nevoiți să facă ore suplimentare.

Cu fiecare propoziție rostită de Fei Du, fața lui Xiao Haiyang devenea tot mai albă.

— Iar în ceea ce-l privește pe Feng Bin, un elev de liceu care nu putea dormi noaptea și s-a furișat afară să rătăcească bezmetic, moartea lui este, într-un fel, vina lui; dar, din moment ce familia lui are bani, insistă să irosească resurse publice și timp al poliției pentru a investiga crima din nou și din nou, în timp ce adevărata victimă a nedreptății este îngropată adânc în pământ fără ca nimeni să întrebe de ea… Doar gândindu-te la asta simți că este extrem de nedrept, nu-i așa?

 Fei Du îl privi pe Xiao Haiyang cu un zâmbet care nu era chiar un zâmbet și deschise ușa scării.

— Dacă Ofițerul Gu este conștient în lumea de dincolo, resentimentul lui trebuie să fie uriaș. Este cu adevărat păcat.

— Spui… spui prostii! izbucni Xiao Haiyang.

— Ce, nu are niciun resentiment? Atunci chiar era un sfânt. Dacă așa stau lucrurile, în numele cui faci tu această scenă aici?

Fei Du își ridică sprâncenele lungi și subțiri, afișând o uimire teatrală. Își înclină capul și îl privi.

— Ah, înțeleg. Crezi că ai sacrificat multe lucruri pentru a șterge nedreptatea care i s-a făcut, că ai păstrat atâtea secrete și că motivul tău de plângere este în nume propriu.

Tăcerea lui Xiao Haiyang deveni apăsătoare și neliniștitoare.

— Nu este nevoie ca această plângere să continue. Ofițerul Gu nu ți-a cerut să răstorni verdictul în numele lui. Dacă nu reușești să-l răstorni și moartea lui te lasă cu o viață întreagă de mustrări, atunci chiar ar fi regretabil. De ce este necesar acest lucru?

Zâmbetul artificial de pe fața lui Fei Du se risipi. Îl privi rece dintr-o parte, apoi plecă.

„Din partea mea”, gândi el.

Luo Wenzhou își recapătă calmul și depuse un efort considerabil pentru a se abține să nu zâmbească tâmp pe loc. Când se întoarse din nou spre Xiao Haiyang, nu mai simțea nici cea mai mică urmă de furie. Cu o amabilitate aproape blândă, întinse o mână către el.

— Predă legitimația de serviciu și echipamentul. Te suspend temporar din funcție. Ai vreo obiecție?

Toată furia lui Xiao Haiyang fusese stinsă de apa rece pe care Fei Du i-o aruncase în față. Mânia i se răcise, dar remușcarea își ridică acum capul. Cerbul prost fusese din nou pus să fugă, fără voie, de Fei Du. În panică, gândi: „Îl urăsc pe unchiul Gu?”

Avea impresia că stătea față în față cu propriul său suflet josnic. Rămase o clipă cu privirea pierdută, apoi, fără să spună nimic, scoase legitimația de serviciu și cătușele, i le întinse lui Luo Wenzhou și plecă plutind, ca o brumă de dimineață.

Fei Du se îndreptă direct spre Xia Xiaonan. Trecând pe lângă ușa biroului, o văzu pe Lang Qiao închizând telefonul și ieșind.

— Ai anunțat tutorii lui Liang Youjing? întrebă Fei Du.

Lang Qiao încuviință din cap, apoi își ridică privirea spre el, având o senzație vagă, ca un animal sălbatic, simțind că Fei Du era învăluit într-un strat de fragmente înghețate.

— Aș vrea să stau puțin de vorbă cu Xia Xiaonan, spuse Fei Du, blând și rafinat.

 — Vrei să vii cu mine? 

Lang Qiao, derutată, îl urmă, spunând cu prudență:

— Președinte Fei, vremea s-a răcit. Familia regală e pe cale să dea faliment?

Fei Du nu-i înțelese limbajul și se întoarse spre ea.

— Ce familie regală?

Lang Qiao își susținu colțurile ochilor cu degetele și îi oferi un zâmbet plin de pace mondială.

Xia Xiaonan se sperie la vederea lor, ridică repede capul să vadă cine intrase, apoi îl coborî din nou adânc.

Fei Du nu făcu nicio introducere inutilă și intră direct în subiect:

— Colegul tău de clasă ne-a povestit totul, despre jocul de vânătoare de Crăciun.

Xia Xiaonan fu luată prin surprindere. Tresări și îl privi pe Fei Du cu panică.

— Spune-mi de ce ți-e frică, îi spuse Fei Du, privindu-o în ochi și văzând limpede cum pupilele i se contractau de nervozitate, în timp ce se chinuia să-i evite privirea.

— Xia Xiaonan, uită-te la mine și vorbește. Feng Bin este mort și poți spune că a murit pentru tine. Un alt coleg de-al tău ar fi putut rămâne în afara acestui lucru, dar ne-a dezvăluit problema, tot pentru tine. Bunicul tău a ieșit din casă și a venit în grabă la Biroul Municipal în scaunul cu rotile și încă așteaptă afară vești, fără să mănânce sau să bea. Vrei să-ți petreci toată viața ca un felinar frumos agățat pe un perete? Poți să te porți ca o ființă umană, să vorbești deschis pentru tine și pentru alții?

Xia Xiaonan, care până atunci doar țipase sau stătuse tăcută, privi în gol o vreme, apoi, fără niciun avertisment, izbucni în plâns.

Fei Du așteptă să termine de plâns fără să scoată un sunet. Trecură mai bine de zece minute. Când fetei îi mai rămăseseră puteri doar să gâfâie, el continuă:

— Elevii înscriși prin program special trebuie, de obicei, să semneze un acord cu școala. Nu te poți transfera și trebuie să susții examenul de admitere la facultate prin Yufen, altfel trebuie să returnezi banii bursei. Așa este?

Xia Xiaonan dădu din cap, fără suflare.

— Așa că, la început, încercai doar să supraviețuiești în școală, spuse Fei Du.

— De obicei, persoana aleasă pentru a fi hărțuită de Crăciun nu știe înainte de anunțul public… Dar de data aceasta, cineva te-a avertizat dinainte. Pe lângă Feng Bin, a mai fost cineva, nu-i așa? Dă din cap pentru da sau nu.

Xia Xiaonan ezită, apoi încuviință din nou.

— Acea persoană avea mai multă putere în școală decât Feng Bin. Ți-a cerut să-l vinzi pe cel care te avertizase cu bună intenție, altfel nu doar că nu te-ar fi lăsat să rămâi la școală, dar te-ar fi obligat să returnezi și bursa. Dar tu trimiseseși deja banii acasă, pentru tratamentul bunicului și cheltuielile familiei. Nu-i puteai înapoia. Nu aveai de ales decât să cedezi.

Xia Xiaonan își strânse hainele în pumni.

— Apoi Feng Bin ți-a spus planurile lui. Voia să vă ia pe tine și pe ceilalți și să fugă, să dezvăluie ordinea anormală din școală. Se pare că plănuia asta de mult timp. Ai devenit un agent infiltrat printre acești oameni.

— El… el a spus doar că vrea să găsească pe cineva care să se ocupe de Feng Bin…, vorbi Xia Xiaonan în cele din urmă, cu o voce subțire ca bâzâitul unui țânțar.

— Am crezut că vor doar ca cineva să-l bată în afara școlii sau ca școala să-l cheme și să-l disciplineze…

— Feng Bin trăia confortabil, iar părinții lui sunt oameni bogați. Chiar dacă l-ar fi adus înapoi la școală, cineva ar fi găsit o cale să șteargă sancțiunea din dosar… Corect? spuse Fei Du calm.

— Dar, fetițo, te-ai gândit vreodată la asta? Chiar dacă ai fi părăsit școala, tot nu ai fi fost în siguranță. Norocul și ghinionul vin în valuri. Peste doi sau trei ani, orice s-ar fi putut întâmpla. Dar e posibil să nu mai întâlnești niciodată în viața ta un băiat care să țină atât de mult la tine.

Xia Xiaonan izbucni din nou în plâns, atât de tare încât nu mai putea vorbi. Lang Qiao simți că și ei îi dau lacrimile, ascultându-l pe Fei Du. Îi întinse repede un șervețel.

Xia Xiaonan făcu o minge din șervețel și îl strânse cu putere în mână.

— El… el a pus… un program de urmărire pe telefonul meu…

— Cine este „el”? întrebă Fei Du.

Xia Xiaonan își zgârie furios propria mână, atât de tare încât pielea se tăie. Nu spuse nimic.

Lang Qiao interveni automat:

— Nu trebuie să-ți fie frică. Aici este un birou de securitate publică. Nimeni nu-ți va face nimic. Cine este?

Xia Xiaonan plângea atât de disperat, încât părea pe punctul de a leșina. Clătină din cap.

Lang Qiao îl privi pe Fei Du și îl văzu ridicându-se brusc, scoțându-și haina și aruncând-o peste camera de supraveghere; apoi se apropie de Xia Xiaonan, scoase o carte de vizită din buzunar, o puse în fața ei, se aplecă și îi șopti ceva la ureche.

Xia Xiaonan ridică capul și îl privi, șocată.

Lang Qiao: …

–Hei, frumosule, să-ți dai jos haina și să seduci o minoră e împotriva regulilor!

Fei Du îi zâmbi fetei cu o expresie inexpugnabilă și se îndreptă.

— Încearcă-mă.

Xia Xiaonan, sughițând, își ținu respirația. După mult timp, scuipă un nume:

— Este… Wei Wenchuan!