Abis- Capitolul 23

Julien XXII

Luo Wen Zhou deschise ușa și intră. Își lăsă capul în jos și se gândi la ceva în timp ce asculta cuvintele lui Tao Ran. Ridică capul surprins:

– Ce s-a întâmplat?

Tao Ran ignora problema eroismului său personal  cu „căpitanul Luo al Chinei” și se încruntă.

– Cravata trimisă de avocatul Liu are amprentele lui Zhang Donglai. Amprenta preliminară este în concordanță cu semnele de strangulare de pe gâtul defunctului. Există o cantitate mică de sânge pe ea. Când He Zhongyi a fost sugrumat, i s-a zgâriat gâtul. Dacă facem ore suplimentare, rezultatele ADN-ului vor fi disponibile încă de mâine.

Luo Wen Zhou ascultă fără să spună un cuvânt și ridică privirea la ceas. Era deja aproape de miezul nopții.

– Mă duc după el.

– Bănuiesc că Fei Du nu a plecat.

– Tocmai a plecat. Pot să-l prind.

După cum era de așteptat, Fei Du nu plecase.

După ce terminase de scris depoziția, se dusese să stea o vreme cu mama He.

Poate pentru că cineva o însoțea mereu, sau poate că văzuse biroul strălucitor al orașului în miezul nopții, mama He părea să vadă puțină speranță și starea ei de spirit se calmase foarte mult.

Fei Du din proprie inițiativă:

– Când nu erai aici, cred că l-am văzut pe cel de după-amiază… cum se numea?

Se referea la avocatul Liu, dar nu-și amintea ce a făcuse. Ezită o clipă, mintea ei era încă confuză și a trecu pur și simplu pe lângă ea și întrebă:

– Au găsit noi dovezi?

Mama He stătea pe un scaun confortabil, dar Fei Du se putea să nu fie confortabil. Tânărul refuzase să se ghemuiască într-o manieră incomodă, așa că a trebuit să-l lase deoparte. După un timp, începu să se simtă amorțit, nu putut să nu întindă mâna și spuse:

– Poate, acum că criminalul este prins, ce planuri ai? Să pleci acasă?

Mama He își lăsă pleoapele în jos, dar nu răspunse. Ea doar se uită la mâna lui ce-și bătea piciorul și  spuse:

–Nu ești polițist, nu-i așa? E foarte târziu. Du-te repede acasă.

În afară de amorțeală în picioare, Fei Du nu se simțea deloc obosit Pentru un tânăr ca el, acesta era doar începutul vieții de noapte și momentul când era cel mai energic.

Păcat că astăzi nu era printre frumuseți, iar lângă el era doar o femeie de vârstă mijlocie, slăbită și obosită. Cu toate acestea, Fei Du trata femeile de vârstă mijlocie și frumusețile în mod egal. După ce  petrecut timp printre mii de flori, cultivase oarecum starea de a nu fi derutat de culori.

– Nu contează, voi mai  sta cu tine o vreme, spuse Fei Du .

– Mama a murit devreme. A trebuit să ia medicamente tot timpul când era în viață și nu putea să iasă afară. Tatăl meu era ocupat cu munca și nu era acasă tot anul. Eu studiam și școala era departe de casă. Locuiam lângă școală cu bona mea și mă întorceam doar uneori să o văd pe mama.

Mama He se uită timid la Fei Du.

– Mama ta trebuie să fi fost foarte îndrăgită de un tânăr atât de frumos ca tine. Ea aștepta cu nerăbdare să vii acasă. Ca mamă, dacă nu ai alte abilități, poți doar să te bucuri în fiecare zi de copii, sunt singurul lucru bun rămas.

După ce auzi asta, Fei Du îi zâmbi fără să-și schimbe expresia.

– Da.

De îndată ce-și ridică privirea, îi văzu pe Luo Wen Zhou și pe Tao Ran apropiindu-se cu o privire serioasă pe fețele lor, iar cel din urmă îi făcu semn de la câțiva pași.

Fei Du se ridică încet și îi zâmbi cu toată gura.

– Ge, cum a fost întâlnirea ta amoroasă?

Fei Du avea un puternic simț al proprietății și-și schimbat chiar expresia feței și limbajul corpului.

– Nu-mi vorbi de asta.

Tao Ran flutură mâna fără să spună nimic, aruncă o privire către Mama He, care era îngrijorată, și îi făcu semn lui Fei Du să-i urmeze .

– Vino aici, am câteva lucruri de confirmat cu tine.

– Ce e în neregulă? spuse leneș Fei Du în timp ce se îndepărtau.

– Ți-ai dat seama, în sfârșit, că nu ai viitor ca polițist? Ți-am spus cu mult timp în urmă că oamenii care vindeau bețișoare de aluat prăjit în cantina companiei mele au salarii mai mari decât căpitanul tău.

Căpitanul Luo nu scoase un cuvânt, era capabil să-l insulte cu fiecare ocazie. Se simți atât de nedreptățit încât i se făcu foame. Îl chemă furios pe agentul de serviciu și îi dădu bani.

– Du-te la acel magazin de 24 de ore și cumpără nişte beţişoare de aluat prăjit. Întoarce-te repede.

Mama He ridică încet capul și îi privi pe Fei Du și pe ceilalți plecând. Ea stătea în colț, lacrimile i se secaseră și pe globii oculari i se formase o peliculă transparentă, reflectând orașul întunecat și noaptea rece.

Dintr-o dată, telefonul ei sună. Era un gadget care fusese de mult eliminat de pe piață de multe alte telefoane inteligente.

Ea tremură și răspunse în panică:

— Alo?

Se auzi un foșnet de cealaltă parte a telefonului, apoi o voce ciudată.

– L-ai văzut pe avocatul ăla? A fost plătit să vorbească pentru acei tineri. Nu a suportat condamnarea conștiinței sale, așa că a venit să raporteze în miezul nopții, acum poliția știe cu siguranță cine este criminalul, nu-i așa, dovezile sunt solide, dar e greu să mă crezi acum?

Mama He avea buzele crăpate și continua să tremure. Ea spus aproape inaudibil:

– Cine ești?

– Eu sunt cel care te ajută, spuse vocea ciudată.

– Lucrurile de afară sunt prea complicate și nu le înțelegi deloc. Sunt drăguți cu tine pentru că le este frică să ieși și să spui prostii. Criminalul are un trecut și nu îndrăznesc să o spună.

Mamă He deschise ochii încetul cu încetul.

Vocea ciudată întrebă:

– Ești gata?

În acel moment, Tao Ran îl conduse direct pe Fei Du în biroul său, scoase câteva fotografii și arătă direct spre cravata cu dungi gri-argintii din imagine.

– Ai văzut acest tip de cravată?

Fei Du se uită la el și spuse:

–Toată lumea are una.

Tao Ran:

– Zhang Donglai are una?

Fei Du rămase uluit, iar cea mai mare parte a zâmbetului jucăuș de pe față dispăru rapid.

– Ce vrei să spui?

Luo Wen Zhou se uită cu ochi reci și constată că acest băiat era cu adevărat inteligent, dar era păcat că nu acționa într-un mod serios.

– Tu ce crezi?

Fei Du ezită un moment, apoi întinse mâna să ia fotografia și o privi cu atenție.

– El are chiar una de acest tip. Dacă îmi amintesc bine, i-a fost dată de Zhang Ting, pentru că stilul nu seamănă cu al lui. E gustul lui Donglai la prima vedere, și de obicei nu o purta când stătea în compania tatălui său. Odată ce a fost văzută de alții, au râs de ea mult timp, dar încă era reticent să o arunce. Ce e în neregulă cu această cravată?

– Această cravată a fost găsită în golul dintre scaunele din mașina lui Zhang Donglai. Are amprentele lui și este suspectată a fi arma crimei, coborî vocea Tao Ran și continuă:

– Acum ne poți ajuta cu câteva lucruri. În clubul Cheng Guang în noaptea de 20 mai, această cravată era la gâtul lui Zhang Donglai?

– Nu, ar fi trebuit să fie surprins în filmul de supraveghere, spuse Fei Du.

Tao Ran întrebă din nou:

– A 20-a este o zi lucrătoare. Este posibil să o fi purtat ziua și să o fi scos noaptea și să o fi pus în mașină sau în buzunar?

– Asta nu știu, se încruntă ușor Fei Du, apoi păru să se fi gândit la ceva și întrebă:

– Sunt doar amprentele lui Zhang Donglai pe cravată?

Expresia lui Tao Ran fulgeră ușor, iar Fei Du știu deja răspunsul observându-i fața.

Rămase în tăcere o vreme, de parcă zâmbetul crescând în colțurile ochilor și sprâncenelor lui s-ar fi solidificat, apoi spuse încet:

– Zhang Donglai nu poate fi ucigașul. Dacă există doar amprenta lui pe cravată, asta înseamnă că criminalul deja plănuise să o folosească.

Vorbea încet și tonul lui nu era diferit de cel obișnuit, dar Tao Ran își simți furia ascunsă în mod inexplicabil.

Din momentul în care Tao Ran îl sunase și îi ceruse alibiul lui Zhang Donglai, Fei Du arătase întotdeauna indiferența unui străin. Chiar și atunci când îl însoțise de două ori pe Zhang Ting la biroul orașului, doar venise cu el trecând drept „prieteni cu vreme bună”.

Nu a încercat să povestească cazul lui Zhang Donglai într-o manieră grăbită și nici măcar nu luase inițiativa de a-i întreba cum decurge investigația și dacă suspiciunea lui Zhang Donglai fusese complet înlăturată.

– Nu mă așteptam să fii supărat din cauza lui Zhang Donglai. M-am gândit…

Tao Ran fusese puțin surprins și se gândi la cuvintele lui.

– Nu ești atât de aproape de el? Nu păreai să ții mult la el înainte.

– Nu sunt supărat, doar simt că unii oameni fac prea multe.

Fei Du întoarse capul și îi zâmbi, aparent blând și calm, apoi spuse:

– Dă-mi o ceașcă de cafea cu aromă de ulei de susan pentru a mă împrospăta.

Tao Ran:

“…”

Fei Xiansheng care „nu era supărat”, arăta calm și nu-și dădea seama ce a spus greșit.

Când Fei Du bău o ceașcă de cafea instant, cu o privire încruntă și o expresie amară pe față, lăsă încet câteva cuvinte.

– Când l-ai eliberat pe Zhang Donglai, ai spus că nu există dovezi suficiente. De fapt, la acel moment, era deja scos din cauză, nu?

Tao Ran fu uluit.

Luo Wen Zhou lângă el dădu din cap.

– Da. ADN-ul de pe mucurile de țigară pe care le-ai trimis îi aparține lui He Zhongyi. Am urmărit acest indiciu și am descoperit că a părăsit clubul Cheng Guang cu autobuzul și a plecat în altă parte. A fost ucis acolo. În acel moment, Zhang Donglai încă se distra în club. Alibiul lui era relativ greu. Acest lucru nu a fost declarat când a fost eliberat, pentru că am bănuit că ucigașul trebuie să fie foarte atent cu ambiguitățile. El a făcut cu siguranță următoarea mișcare și, desigur, ne-a trimis această cravată.

Am acordat o atenție deosebită cazului și am reușit să punem arma crimei în mașina lui Zhang Donglai fără a fi suspectați. Criminalul ar trebui să fie unul dintre cei care au venit să-l ia pe Zhang Donglai din „camera întunecată”. În afară de Zhang Ting și Liu, s-a întâmplat să fiu la clubul Cheng Guang în acea noapte.

Fei Du își întinse picioarele și se așeză pe jumătate pe biroul lui Tao Ran.

-Sunt un suspect serios?

– Nu prea mult, răspunse Luo Wen Zhou fără să gândească.

– Ai fost în imposibilitatea de a găsi direcția în acele mici alei din cartierul de vest chiar acum. Ți-ar fi fost puțin greu să arunci cadavrul acolo.

Fei Du:

“…”

Luo Wen Zhou spuse:

– Bine, Fei Xiansheng, știu că ai atât integritate financiară, cât și morală, îți poți permite bețișoare de aluat prăjit și bannere, așa că nu-ți mai pierde cumpătul și vorbește ca o ființă umană.

Tao Ran se uită la unul și la altul, simțindu-se puțin îngrozit, habar n-avea ce se întâmplase în timpul mesei, fusese absent de la serviciu.

Fei Du se uită la el inexpresiv o vreme, probabil că-l tăiase pe Luo Wen Zhou în opt bucăți în minte, dar reuși să-și mențină comportamentul și spuse serios:

– În afară de mine, persoana care cunoaște cel mai bine ancheta cazului este Zhang Donglai. Cât despre avocatul Liu, întregul incident cu cravata poate să fi fost regizat și acționat de el, dar nu a mai fost niciodată în contact cu Zhang Donglai. Deci i-ar fi fost dificil să obțină cravata lui Zhang Donglai ca o armă criminală înainte de a ucide pe cineva. Avocatul Liu a raportat direct lui Zhang Ting. Acesta este mai potrivit având în vedere condițiile de mai sus și după ce a avut contact strâns cu defunctul He Zhongyi. Trebuie să investigați alibiul lui Zhang Ting în noaptea incidentului.

El făcu o pauză:

– Există și o a patra persoană, iubitul lui Zhang Ting, Zhao Haochang, care este un cunoscut consultant juridic specializat în fuziuni și achiziții. El i-a recomandat lui Zhang Ting să-l găsească pe avocatul Liu. El era aici cu Zhang Ting astăzi și era la clubul Cheng Guang în noaptea incidentului. A plecat după cină…

Luo Wen Zhou:

– Ești sigur că a plecat după cină?

Fei Du zvâcni ambiguu colțul gurii.

– În caz contrar, vei participa la evenimentul „Midnight Show”  în fața viitorului tău cumnat?

Luo Wen Zhou:

– Mucosule!

– Poți să-mi spui unde s-a dus He Zhongyi după ce a părăsit clubul Cheng Guang? întrebă Fei Du.

Tao Ran și Luo Wen Zhou se uitară unul la altul și, când Luo Wen Zhou dădu ușor din cap, Tao Ran spuse:

– A coborât din autobuz lângă intersecția Wenchang și nu s-a mai găsit nicio urmă de el după aceea.

Fei Du scos din buzunar un suport din piele pentru cărți de vizită, îl răsfoi și scoase o carte de vizită…

Firma de avocatură Rongshun (Yancheng).

Zhao Haochang (partener secundar).

Adresă: etajul 3, Centrul Jinlong, Nr. 103 strada Wenchang, cartier Anping, orașul Yancheng.

Tao Ran se ridică brusc:

–El e!

Luo Wen Zhou își frecă ușor bărbia, simțind că această problemă putea să nu decurgă atât de bine pe cât își imaginase.

– Nu este ocupat, spuse el.

– Nu avem suficiente dovezi. Nu există nicio relație logică între He Zhongyi care coboară din autobuz pe strada Wenchang  și un avocat care lucrează pe aceeași stradă. Mai există ceva?

– Când He Zhongyi a sosit pentru prima dată în Yancheng, o figură misterioasă i-a dat o sută de mii de yuani, spus Fei Du.

– Dacă acea persoană este Zhao Haochang, înseamnă că e posibil să fi avut un fel de legătură înainte. Pentru un bărbat care e plecat pentru prima dată de acasă, Zhao Haochang poate să fi mers în orașul natal și să fi arătat fotografiile mamei lui He Zhongyi.

Luo Wen Zhou luă telefonul mobil și o sună pe Lang Qiao:

– Ochi mari, încă așteptăm rezultatele? Dacă mama He n-a plecat încă, te rog să o aduci în birou.

Lang Qiao răspunse clar.

– Da.

Cincisprezece minute mai târziu, Luo Wen Zhou trecut din nou prin toate indiciile înainte ca Lang Qiao să aducă persoana, ridică privirea și pleoapele îi tresăriră de somn.

În acel moment, Lang Qiao întră alergând cu suflarea tăiată.

– Șefule, mama lui He Zhongyi nu mai este în birou, a plecat undeva!