Abis- Capitolul 29

Julien XXVIII

Cu excepția „Activităților de la fermă pentru elevi” organizate de școală când era copil, Lang Qiao nu părăsise niciodată orașul. Când  auzi asta, nu putu să înțeleagă o clipă și nu putu să nu întrebe:

– Nu , adică… un copac în flăcări în fața casei lui Zhao a căzut și i-a ars pe toți?

– Casa lor nu era bună, explică mama He cu o voce blândă.

– Erau rudimentari. Îmi amintesc…Bărbații din familia lor nu au putut face nicio treabă. Au avut mulți copii, nu își permiteau să mănânce mult, să bea și nici măcar să se distreze, deci cum puteau avea bani să construiască? Au  locuit mereu într-o casă veche trebuia reparată, altfel acoperișul nu s-ar fi prăbușit.

– În sfârșit, a fost posibil ca fiul cel mare să facă studii , iar întreaga familie conta pe el. Cuplul era foarte fericit, spunând că de data aceasta fiul lor va lucra în oraș, iar acum că era bogat, familia putea să se bazeze pe el și se putea construi o casă nouă.Fratele surd și cel mai mic mut și Erya aveau și ei speranță. În acel moment, tocmai terminaseră de construit aripa stângă. Copacul mare în flăcări a căzut și a doborât grinzile casei. Cuplul de bătrâni a fost uciși în acel moment.

Lang Qiao rămase uimită pentru o lungă perioadă de timp, apoi  deschise rapid caietul și notă.

– S-a întâmplat să izbucnească incendiul în timp ce reparau casa. Unde era Zhao Haochang-Zhao Fengnian în acel moment? În Yancheng?

Mama He, se gândi multă vreme.

– Nu, se pare că s-a întors în orașul natal special pentru casă… Dar nu era acolo în ziua aceea. Se dusese la județ să-l vadă pe profesor sau cam așa ceva.

Această poveste ciudată o făcu pe Lang Qiao să i se facă pielea de găină:

– Atunci… de unde știi că a fost un idiot care a făcut-o?

– Era chiar lângă casă, ținând în mână o cutie de chibrituri. Prima persoană care a stins focul a alergat și a aruncat o privire și a constatat că încă se juca indiferent cu ele. Când a fost întrebat dacă a făcut-o, a râs și a dat din cap.

– Cum a fost tratată această chestiune?

– Ce altceva puteam face? Asta e. Ce i se poate face unui idiot care nu înțelege nimic? Părinții prostului au plecat, iar fratele și cumnata lui il folosesc ca pe o povara. Sora ta, Law face probleme peste tot, spunând că familia ei nu are bani și este iresponsabilă, și le-a cerut să-l răpească pe prost și să-l împuște au făcut câteva fotografii și au plecat.

Lang Qiao a izbucnit:

– Atunci, cum să nu fim responsabili? Dacă o persoană cu incapacitate încalcă viața și proprietatea altora, nu ar trebui tutorele să suporte răspunderea corespunzătoare pentru despăgubiri?

Mama He s-a uitat la ea în gol și înfricoșat, neînțelegând ce voia.

Lang Qiao și ea se uitară una la alta pentru o clipă, apoi își dădu deodată seama că spusese ceva stupid și fu atât de stânjenită încât  uitat cuvintele pentru o clipă.

În acel moment, Fei Du, care tăcuse, întrerupse la momentul potrivit:

– Îți amintești ce fel de persoană este acest Zhao Fengnian? Cum era relația ta cu Zhongyi-

-Desigur, îmi amintesc. Întregul sat știa că cel mai în vârstă din familia Zhao avea perspective mari. Zhongyi şi ceilalţi micuţi îl urmăreau mereu. Era un băiat mare, care nu era dispus să se joace cu ei, de obicei spunea ceva pentru a-i face să-l lase în pace, dar cu acei mici idioți a fost întotdeauna: „Fengnian-ge fă asta, Fengnian-ge fă ailaltă.”

Mama He spusese atât de multe când se gândise la ceva, iar ochii îi erau înroşiţi. Cineva îi trecut un șervețel de hârtie , iar ea îl luă și-și șterse fața mult timp.

 – Cel mai în vârstă din familia Zhao era destul de studios, când era acasă nu ieșea, doar stătea singur în interior citind. Când ieșea pe câmp să-și ajute familia, dacă întâlnea pe cineva pe care-l cunoștea din sat, saluta și nimic altceva. Era un copil foarte liniștit. Mai târziu, acest Zhao Fengnian nu s-a mai întors niciodată. Nu știu unde s-a dus. Nu mă așteptam să-și schimbe numele în oraș și chiar o schimbare atât de mare…

Când mama He spuse asta, vocea i se opri brusc și deschise încet ochii. Ea părea să fie într-un vis.

Fei Du dădu din cap cu grijă.

– Şi după aceea, acest Zhao Fengnian nu s-a mai întors niciodată.

– Persoana care a condus mașina care m-a luat ieri a fost cel mai mare din familia Zhao? Eu… Nu l-am recunoscut! De ce? De ce nu mi-a spus? Are vreo legătură cu cazul fiului meu?

Fei Du oftă și se aplecă ușor înainte. Folosind o voce liniștitoare, el  spuse:

– Ei încă investighează. De ce ai mers cu el? Ce ți-a spus?

– El a spus că e o persoană care tratează în mod special procesele. Că există o persoană supranumită Liu care face aceeași muncă și că e o persoană bogată, acea persoană care a venit noaptea trecută la Biroul de Siguranță Publică.

Fei Du:

– Avocatul Liu.

– Da, avocat, a spus că acesta are dovezi ale crimei în mâinile sale. Pentru că era într-adevăr lovit de conștiință, s-a dus în secret la Biroul de Siguranță Publică să raporteze, dar a fost inutil chiar și cu dovezile. Criminalul a avut o mare șansă și poliția nu a îndrăznit să se ocupe de asta. Fiul meu a murit degeaba…

Când primi apelul lui Lang Qiao, Tao Ran acționă ca șofer, ducând pe căpitanul Luo, care era ușor rănit și incapabilă să părăsească linia de foc, la Biroul de afaceri Yanxi

– Am rugat pe cineva să verifice. Când Zhao Haochang tocmai a absolvit, nu avea bani să închirieze o casă și a locuit în vestul cartierului Huashi mai mult de jumătate de an. Acest lucru ar trebui să explice de ce era familiarizat cu terenul din vest. În plus, am confirmat cu avocatul Liu care a spus că Zhao era într-adevăr foarte îngrijorat de cazul lui Zhang Donglai. Când a fost eliberat, a fost mai îngrijorat decât Zhang Ting.

Lang Qiao trase aer în piept și adăugă:

– Și avocatul Liu a spus cu certitudine că problema legată de cariera lui, pe lângă poliție, chiar îi pasă despre soția lui, fără să dezvăluie un cuvânt, era absolut imposibilă pentru Zhao Haochang.

Luo Wen Zhou o întrerupse la telefon:

– El ar putea să spună că toți oamenii puternici sunt așa, sau pur și simplu să spună că a inventat pentru a o înșela pe Wang Xiujuan.

Că a pus-o la încercare, că nu a împins-o să se sinucidă, ci că voia să o expună în public. Mă plâng – este prea ambiguu. Există ceva mai puternic?

– Nu încă, dar ceea ce s-a întâmplat cu familia lui pe atunci a fost, de asemenea, foarte ciudat. Dacă această chestiune a căzut asupra unui sătean obișnuit și nu s-a întâmplat nimic în cele din urmă, cred asta. Dar Zhao Haochang lucra deja în acel moment. Cred că trucul de a manipula opinia publică este destul de bun.

– Faceți rapid un raport, parcurgeți formalitățile și preluați înregistrările cazului familiei Zhao de la secția de poliție din orașul lor.

Luo Wen Zhou se gândi un timp:

– Poate fi urmărit telefonul mobil pe care l-a cumpărat pentru He Zhongyi?

Lang Qiao oftă:

– Importurile paralele de contrabandă nu pot fi urmărite.

– Ce zici de cei 100.000 de yuani din acel moment?

O voce de lângă Lang Qiao se auzi încet prin telefon:

– În unele proiecte de fuziuni și achiziții relativ complicate, consultanții juridici „de încredere” au adesea venituri ilicite și, uneori, pot fi bani simpli pe care nu îi poți găsi.

Luo Wen Zhou rămase tăcu o clipă gândind:

Este evident o afirmație foarte obiectivă, dar de ce sună ca o provocare când vine din gura lui?

Luo Wen Zhou continuă:

– Atunci, ce are de spus Fei Xiansheng?

Nu s-a auzit niciun sunet la telefon o vreme, iar Luo Wen Zhou a crezu că făcuse doar un flirt ocazional și plecase. Fei Du era capabil să facă asta.

Vocea lui Fei Du răsună brusc:

– L-am sunat pe Zhang Donglai azi dimineață și l-am întrebat, dar încă nu-și amintea unde a pierdut cravata. S-a dovedit că nici măcar nu știa că și-a pierdut-o. I-a luat mult timp să-și amintească și a spus că după petrecerea de la clubul Cheng Guan, a mers la muncă a doua zi. Și-a schimbat hainele la companie în timpul unui eveniment, iar costumul vechi a fost lăsat acolo. Cravata era atât de mare încât era imposibil să o bage în buzunarul pantalonilor.  Când a luat cravata, probabil că nu știa că He Zhongyi îl aștepta în afara conacului și nu știa că aceasta va fi folosită pentru a sugruma pe cineva. Motivele pentru a face acest lucru sunt demne de analizat.

– Adică doar a fost furată.

– Cu veniturile lui, un lucru atât de mic fără valoare nu ar trebui să fie furat, spuse Fei Du.

– Poate că era doar un suvenir.

Luo Wen Zhou se cutremură:

– …să adune lucrurile lui Zhang Donglai?

– Dacă îmi amintesc bine, a fost prima dată când Zhang Donglai l-a adus la o ocazie socială la clubul Cheng Guang în calitate privată.

Fei Du spuse:

– După ce am vorbit cu mama He, am simțit brusc că această persoană se pare că era foarte introvertită.

– Er’Lang, mă auzi? Aplică pentru a căuta casa lui Zhao Haochang. Luo Wen Zhou luă imediat o decizie.

Auzind răspunsul lui Lang Qiao la telefon, închis telefonul și se întoarse spre Tao Ran.

– Un idiot şi-a ars întreaga familie şi Zhang Donglai, care nu e mai bun decât un idiot, a strangulat pe cineva din oraşul său natal. Tânărul geniu avocat Zhao a trăit cu adevărat înconjurat de răni de la idioți de tot felul.

Buzele lui Tao Ran se mișcară, dar nu spuse nimic.

– Căpitane Tao, ce ai de spus?

– Nu…ezită mult timp Tao Ran.

– Nu e asta… doar… am avut dintr-o dată o idee ciudată.

– Hai, nu mă speria de moarte.

Tao Ran întoarse capul și aruncă o privire spre semafor.

– Spune-mi, există cineva care știe deja cine este criminalul înainte să rezolvăm cazul?

– Prostii, spuse Luo Wen Zhou.

– Tu ai ucis pe cineva și nu știi? Ai nevoie de poliție să te ștampileze?

Tao Ran întrebă:

– În afară de criminal.

Luo Wen Zhou îngheță:

– Tao Ran, ce vrei să spui?

În acel moment, semaforul deveni verde, iar șoferul mașinii din spate claxonă nerăbdător pentru a-i îndemna. Tao Ran își țuguie buzele, se întoarse să privească drumul și demară.

– Nu este nimic, spuse el.

– Uită, imaginația mea o ia razna. Cred că pot să scriu un roman… Campusul studenților de politică și drept din Yanxi este chiar în față.

– Ei bine…

Luo Wen Zhou a scoase un dosar.

– …voi încerca mai întâi să o sun pe Cui[1] Ying.

Fotografiile fetei, departamentul, numărul de telefon și alte informații erau toate disponibile. De îndată ce Luo Wen Zhou sună, văzu câțiva tineri ieșind pe poarta din spate a campusului. Printre ei, o fată pescui un telefon din geantă și păru să ezite în legătură cu un număr necunoscut de intrare.

Tao Ran se uită la studenți de la distanță, apoi privi fotografiile din dosar și-l atinse brusc pe Luo Wen Zhou cu cotul:

– Uite, seamănă fata aceea cu persoana pe care o cauți?

Tocmai în timp ce vorbea, fata răspunse la telefon și, în același timp,  auzi o voce ezitantă în receptorul lui Luo Wen Zhou:

– Alo?

– Ea e.

Luo Wen Zhou coborî imediat din mașină și a strigat de undeva din apropiere:

– Hei, Cui Ying, pe aici, uită-te în dreapta…

Când tinerii de lângă ea o văzură chemată de un străin frumos, toți începură să o aclame fericiți. Cui Ying întoarse capul în mod inexplicabil, apoi ochii îi căzură pe placa de înmatriculare a mașinii de poliție, iar expresia feței i se schimbă. Părea să fi văzut o fantomă, apoi se întoarse brusc și fugi fără avertisment!

– Ce se întâmplă? îl întrebă Luo Wen Zhou pe Tao Ran în timp ce o urmăreau.

– Această fată mare s-a întors și a fugit de frică când te-a văzut. Ești terminat, Tao Ran, condamnat să fii singur pentru tot restul vieții!

Tao Ran strânse din dinți:

– Ție nu ți-e frică?

Luo Wen Zhou nu avea nicio intenție să găsească o fată cu care să trăiască, așa că nu simțea nicio presiune. Cei doi cooperau tacit, urmărindu-se unul pe celălalt și erau pe cale să o ajungă din urmă pe Cui Ying, dar ea sări în mijlocul străzii de parcă ar fi fost disperată. Un taxi trecu și claxonă.

Cu ochi iute și mâini rapide, Tao Ran o apucă de ceafă și o trase cu putere înapoi, târând-o spre marginea drumului. Taxiul care frânase brusc o evită la timp, iar curentul de aer puternic suflă părul lung al fetei zburlindu-l.

Șoferul de taxi, care tocmai își revenise din șoc, coborî geamul și  înjură cu voce tare. Tao Ran avea respirația întretăiată așa că trebui să fluture mâinile ca să-și ceară scuze.

Douăzeci de minute mai târziu, Tao Ran și Luo Wen Zhou o duseseră pe Cui Ying la un magazin de băuturi reci, cu ferestre luminoase și curate.

– Este în regulă? Ai ales singur locul. Strada din fața ferestrelor e plină de oameni. Dacă strigi, poți atrage jumătate din oraș. De asemenea, poți trimite un mesaj text rudelor și prietenilor tăi acum pentru a le spune unde ești.

Luo Wen Zhou plesni supărat legitimația pe masă.

-Numărul meu de insignă. Poți să faci o fotografie și să o postezi pe Weibo—dar nu posta fotografia mea direct, pixelizeaz-o sau fă un photoshop.

Cui Ying îl privi fără să scoată un sunet.

Tao Ran comandă câteva băuturi. Temându-se că Cui Ying va fi prea precaut, îi ceru chelnerului să le pună în fața lui Cui Ying:

– De ce ai fugit?

Cui Ying lăsă capul în jos și rămase tăcută.

– Ți-e frică de mașinile de poliție… sau de poliție? întrebă Tao Ran încet.

Văzând că încă tăcea, Tao Ran coborât vocea și mai mult și spuse:

– Poate că ar trebui să fie o veste bună. Wang Hongliang, directorul secției cartierului Piața de flori, a fost arestat aseară.

Cui Ying rămase uluită pentru o clipă și în cele din urmă ridică ochii cu precauție.

Luo Wen Zhou bătu cu palma pe masă.

– Alo, do’nșoara! Poți te rog să fii rezonabilă? Hei, fată, te rog pune-ți ochelarii și aruncă o privire ca lumea. Ai văzut vreodată un tip atât de frumos? Dacă aș fi vrut să mă îmbogățesc, aș fi făcut drumul meu în lume cu fața mea, ar fi nevoie să-mi asum riscuri și să încalc legile și disciplinele?

– Nu-i asculta prostiile, spuse Tao Ran și continuă:

– Fato, nu știu cum să te fac să ai încredere în noi…

Cui Ying șopti brusc:

– Există o altă persoană pe nume Huang?

Luo Wen Zhou și Tao Ran se uitară unul la altul.

Chiar știe ceva!

– Huang Jinglian, coborî vocea Luo Wen Zhou. Cu o expresie serioasă scoase o fotografie făcută când fusese reținut de pe telefonul său mobil.

– Este suspectat de abuz de putere, trafic de droguri, crimă și multe alte crime. L-am arestat aseară.

Cui Ying vru în subconștient să spună ceva, dar apoi închise gura strâns. Se uita la Luo Wen Zhou și Tao Ran cu îndoială, încercând să judece cu experiența ei limitată dacă acești doi oameni îl capturaseră sau nu pe Wang Hongliang.

Nici măcar nu putea să spună dacă legitimația lui Luo Wen Zhou era autentică sau falsă.

– Do’nșoară, spuse Tao Ran continuând:

–  îl cunoști pe Chen Zhen? El este fratele mai mic al lui Chen Yuan. Aseară, Chen Zhen a murit. Am prins ucigașii, dar din cauza lipsei de dovezi, nu am putut face nimic în privința oamenlori din spatele lor. Vrei să-i vezi pe cei răi scăpând?

Cui Ying își mușcă buza cu dificultate și ezită mult timp, apoi spuse:

– Eu… nu știu. Vreau să-mi întreb profesorul.

– De ce să-i întrebi pe alții?

–  El…îl are.

Tao Ran fu uimit și întrebă:

– Ce este cu el? I-a dat ceva Chen Yuan?

În acel moment, Luo Wen Zhou îl lovi cu cotul.

Luo Wen Zhou întinse mâna lui Cui Ying și îi spuse:

– Mergi mai departe. Poţi să suni chiar în faţa noastră.

Cui Ying își scoase telefonul mobil și găsi numele „Profesor Zhao” în agendă. Îl formă de două ori și spuse surprinsă:

– Nimeni nu răspunde..

Desigur că nimeni nu răspundea. Stătuse în camera întunecată toată noaptea.

Luo Wen Zhou scoase un caiet într-un mod serios:

– Să facem asta. Dă-ne informațiile de contact ale profesorului și vom merge să vorbim cu el.

Cui Ying ezită.

– Chen Yuan te-a sunat acum două săptămâni. Cred că ea ți-a spus ceva, spuse Luo Wen Zhou,

– Ai dezvăluit deja atât de multe.

Cui Ying intră o clipă în panică, dar fu convins de el.

– Numele lui este Zhao Haochang. El este shixiong[2]-ul nostru. A fost invitat să-mi fie instructor în timpul orei practice și m-a luat cu el timp de trei luni, spuse fata.

Apoi, dădu o serie de numere de telefon.

–  Acestea sunt informațiile lui de contact.

Luo Wen Zhou se uită la ea pentru o clipă și spuse deodată:

– Dacă îmi amintesc bine, Chen Yuan nu și-a continuat studiile postuniversitare după absolvire și a mers direct să-și găsească un loc de muncă. Profesorul tău nu ar trebui să o cunoască, nu?

Cui Ying nu-și dădu seama că vorbea prostii și clătină din cap:

– Nu știu.

– Înțeleg, ea ți-a dat ceva vital pentru viața ei, de teamă să nu fie descoperită, nici măcar fratele ei nu cunoștea indicii, spuse Luo Wen Zhou,

– Chestia aceea era prea înfricoșătoare și nu știai ce să faci cu ea. Erai pierdută, așa că te-ai dus să găsești pe cineva în care aveai încredere și ai depus aceste lucruri la persoana respectivă – poate asta ai vrut să spui?

Expresia lui Cui Ying fulgeră și ea nu spuse nimic.

Luo Wen Zhou spuse sarcastic:

– Atât de încrezătoare, profesorul tău este destul de frumos, nu?

Fața lui Cui Ying deveni roșie.

Cu un ofițer de poliție neîncrezător pe o parte și o îndrăgostită pe de altă parte, era de la sine înțeles cum va reacționa Cui Ying dacă i se spune că Zhao Haochang a fost arestat.

Luo Wen Zhou scoase în secret un oftat.

Ce ar trebui să facem? Să o seducem?

Se uită la Cui Ying tremurând și, deodată, o idee strălucită îi trecu prin minte .

[1] Se citește Țui

[2] Formulă de adresare politicoasă sau afectivă către cineva ce e considerat un fel de mentor