Abis- Capitolul 32

Julien XXXI

Uşa camerei de interogatoriu se deschise şi intrară doi criminaliști fără expresie, flancându-l pe Zhao Haochang de fiecare parte şi apăsându-l înapoi în scaun. Cătușele strălucitoare făcură clic, închizând pe încheietura mâinii sale  metalul lor care se ciocni cu metalul brățării de ceas, cele două completându-se ciudat reciproc.

Magnific, rece ca gheaţa şi ascuţit.

Privind din afară, Fei Du îşi îngustă ochii şi evaluă:

– Cătuşele tale sunt foarte plăcute din punct de vedere estetic. Aș putea obține un set pentru a le lua cu mine ca un suvenir?

Tao Ran întrebă dintr-o dată:

– Ce vrei să faci cu cătușele?

Fei Du se întoarse să-l privească, apoi, părând să-și dea seama că fusese indiscret, își curbă în mod semnificativ ochii de flori de piersică.

Tao Ran își croi cu întârziere drumul spre semnificația acestui lucru. Ca un om convenţional a cărui viaţă conţinea doar ore suplimentare şi împrumuturi pentru casă, căpitanul adjunct Tao nu putea aprecia cu adevărat lacurile de vin în stil burghez şi munții de carne. Văzând comportamentul rușinos al lui Fei Du, el simți cu tărie că câmpul său vizual fusese poluat. Apoi, el îl mustră pe bună dreptate.

– Vorbește prostii din nou și poți ieși.

Fei Du tuși sec, își suprimă în mod corespunzător puterile magice, care nu erau potrivite pentru locul de desfășurare, și nu mai spuse nici un cuvânt.

Cătuşele reci ca gheaţa îl făcură pe Zhao Haochang să tremure. Fără să-și piardă speranța, încercă să se apere ca înainte.

– Încet, ce casă…

Luo Wen Zhou îl întrerupse rece.

– Vrei să spui că acea casă nu este a ta? Avocat Zhao, nu asta spun camerele de securitate ale Cramei Fengqing.

Panica de pe fața lui Zhao Haochang nu mai putea fi suprimată. Cătuşele se scuturară.

Luo Wen Zhou se bucură de expresia sa, apoi adăugă fără grabă:

– Apropo, cine v-a spus că am pierdut urma lui He Zhong Yi după ce a coborât din autobuz la Wenchang Intersection?

– Nu, este…nu este posibil…

– Sunteţi sub suspiciunea de crimă cu premeditare şi înlăturarea intenţionată a unui cadavru. Temându-vă că relația victimei vă va recunoaște, ați încercat, de asemenea, să constrângeți o femeie nevinovată să se sinucidă în public și ați deteriorat bariera de pază de pe Turnul Gemeni. V-ați implicat în investigație în mod repetat, încercând să induceți în eroare poliția și să încadrați o altă persoană. Zhao Haochang, dovezile acestor crime sunt concludente, ce mai aveți de spus?

Luo Wen Zhou se uită brusc în sus şi privi spre Zhao Haochang, colţurile buzelor sale ridicându-se în sus, arătă un zâmbet răsfăţat , înjunghiindu-l chiar în groapa inimii.

Luo Wen Zhou spuse:

– Aţi muncit din greu şi v-aţi luptat atâţia ani, aţi fost la un pas de a vă înălţa spre ceruri, şi apoi, cu un pas greşit, aţi alunecat şi aţi devenit un criminal. Ceea ce soarta a rânduit, în cele din urmă se întâmplă, ceea ce nu este rânduit nu poate fi îndreptat. Zhao Haochang, mi-e milă de d-voastră.

Era ca și cum un cuțit ar fi fost blocat în pieptul lui Zhao Haochang. El își pierdu controlul, strigând isteric:

– Voi numiți acea dovadă concludentă? M-ai filmat omorându-l? Mi-ai găsit amprentele sau ADN-ul la telefon? Amprentele lui Zhang Donglai pe această legătură sunt clare ca ziua, nu este aceasta o dovadă directă? Care este solidă, care este subțire? De ce spui că sunt eu! Pentru că Zhang Donglai este ruda directorului general? Pentru că familia lui este bogată? Falsificarea dovezilor și nu e specialitatea poliției? Cine ştie dacă nu tu ai pus acel telefon.

Urlând până la sfârșitul respirației sale, Zhao Haochang aruncă dintr-o dată o privire clară asupra expresiei derizorii a lui Luo Wen Zhou. Își reveni repede în fire şi simţi cum în interiorul capului nervii urlau, tot sângele din corpul său se înălţa spre membrele lui rigide.

Luo Wen Zhou își așeză coatele pe masă și se aplecă ușor înainte, urmărind cu atenție ochii injectați de sânge ai lui Zhao Haochang.

– Amprentele lui Zhang Donglai pe cravată sunt clare ca ziua? Avocat Zhao, sunteți mai capabil decât examinatorii noștri medicali. Ei trebuie să se joace cu echipamentul lor făcând comparații pentru vârste, dar d-voastră puteți ști doar făcând o ghicire sălbatică?

Zhao Haochang era încă enervat, transpirația rece înmuiase încet părul său elegant. Aerul condiționat umed și rece îl făcea să tremure cu înverșunare.

Luo Wen Zhou râse. Ca o pisică care se jucase destul cu un șoarece, își pierdu interesul pentru Zhao Haochang. Împinse scaunul înapoi şi stătu în picioare, dând din cap în mod indolent spre cei doi poliţişti criminaliști care stăteau într-o parte.

– Suspectul criminal, presupun că vă pot spune așa acum, avocat Zhao, crimele suspectului criminal au fost stabilite. Tot ce rămâne este o chestiune de detalii. Voi continuați interogatoriul, nu voi mai pierde timpul cu el.

Apoi se întoarse să iasă. Chiar atunci, Zhao Haochang trase de cătușe și, în mijlocul criminaliștilor, se zbătu cu înverșunare și strigă:

– Stai, a fost legitimă apărare!

Luo Wen Zhou se întoarse și se uită la Zhao Haochang aproape cu uimire. El  crezu dintr-o dată că așa-numita “demnitate” era doar o bucată subțire de hârtie de împachetat, iar când toate schemele fuseseră epuizate, în cele din urmă ambalajul se va desprinde, expunând corpul jalnic din interior.

– Am auzit bine?

Luo Wen Zhou se întoarse și se înclină înainte ușor.

– Avocat Zhao, tu, o lumină de frunte în domeniul tău, cu educația ta juridică adecvată, ai chema la ‘apărare legitimă’ în aceste circumstanțe? Lovitura pe care i-ai dat-o He Zhong Yi a revenit pe capul tău?

Fața lui Zhao Haochang era albă ca hârtia. Se uită la Luo Wen Zhou cu dușmănie și răutate. Aproape că scrâşni din dinţi spunând:

– He Zhong Yi a luat parte la traficul de droguri. M-a deranjat în repetate rânduri, nu puteam face nimic. Am fost forțat să mă apăr.

-He Zhong Yi a luat parte la traficul de droguri?

Vocea lui Luo Wen Zhou deveni grea.

– De unde știi?

Mâinile încătuşate ale lui Zhao Haochang zăceau în poala lui, tremurând fără oprire. Îşi strângea pumnii strâns, cătușele îi muşcau carnea până la sânge, dar nu băgase de seamă.

– Am dovezi, am dovezi! Știu că investighezi cazul lui Chen Yuan, sunt un martor important! Pot coopera cu ancheta, dar trebuie să-mi promiți clemență!

Luo Wen Zhou se uită la camera de securitate, ca și cum ar fi putut să-l vadă pe Fei Du prin echipament.

Fei Du se aplecă înainte, cu braţele încrucişate peste piept şi scoase un “uau” destul de interesat.

– Ce este? spuse Tao Ran.

– El a crezut la început că a câștigat o victorie completă, apoi a experimentat rapid o înfrângere fatală. A panicat, s-a înfuriat, chiar s-a eschivat şi ţi-a dat ceva de folosit, dar a reuşit să înţeleagă clar situaţia atât de repede, să-şi ajusteze emoţiile şi să realizeze comerţul de care ai nevoie.

Calm, Fei Du spuse:

– El chiar mă face să mă gândesc la un miriapod într-o mlaştină.

O insectă cu o sută de picioare, moartă, dar nu rigidă.

Luo Wen Zhou se aşeză alături de Zhao Haochang.

– Spune mai departe.

Zhao Haochang respiră adânc.

– Am nevoie de promisiunea ta, de un prosop curat și de o ceașcă de cafea.

În camera de interogare se așternu o liniște amenințătoare. Luo Wen Zhou cântări cuvintele și simți că “promisiunea” lui nu valora bani. Apoi dădu din cap cu generozitate.

– Bine.

Puțin mai târziu, o tavă de porțelan rafinată fu adusă din exterior, cu un prosop umed, un șervețel și o ceașcă de cafea bogat parfumată aranjată pe ea. În plus, erau produse de patiserie occidentale și o floare proaspătă înrourată. Mirosind toate acestea, Luo Wen Zhou știa că era mâna bastardului Fei.

Funcționarul și cei doi polițiști criminali schimbară priviri neajutorate și fură indignați în același timp. Niciodată nu primiseră acest tip de tratament când erau la datorie în timpul Festivalului de primăvară!

Expresia lui Zhao Haochang se schimbă. Privind floarea, părea să-și recupereze respectul de sine. Acest respect de sine îl făcu să-și îndrepte coloana vertebrală și să vorbească decent.

– La sfârşitul anului trecut, în calitate de consilier juridic, am luat o echipă pentru a vedea nişte clienţi în estul cartierului Piața de flori. În ziua aceea băusem, aşa că nu am condus. Când am terminat, am luat un taxi în apropiere, și am fost urmărit.

Zhao Haochang termină fără grabă să mănânce, sorbi cafeaua, apoi lăsă o respirație moale și închise ochii.

– Sumatra[1]? Prea picantă.

– He Zhong Yi e cel care te-a urmărit?

– Da, m-a recunoscut şi mi-a cerut bani.

Vocea lui Zhao Haochang se stabiliză. De la aerul sălbatic, privirea lui se schimbă în privirea fermă care se întoarse spre Luo Wen Zhou.

– Blackmail. A vrut 100.000 de yuani.

Luo Wen Zhou considera că Zhao Haochang avea un corp de primă clasă. Putea fi descris ca impunător și bine proporționat și era acoperit cu pielea unei elite sociale. Chiar nu părea că ar putea fi bătut de cineva cu statura nesemnificativă a lui He Zhong Yi.

– I le-ai dat?

– Am făcut-o. Trebuie să fi descoperit acest lucru în investigaţia ta.

Zhao Haochang îşi mușca buzele uşor. După o noapte ghemuit într-o cameră mică întunecată, avea cercuri întunecate în jurul ochilor lui, subliniind cât de adânci erau prin aerul lui neobișnuit de sumbru.

– Părinții mei aveau amândoi dizabilități. Cu mine, au avut patru copii, dintre care doi aveau și ei probleme. Începând din momentul în care am mers la școala generală, nu mai erau bani în casă pe care să-i cheltuiesc pentru mine. Am economisit pentru a mă elibera: am dus lucruri, am făcut slujbe ciudate pentru profesorii mei, am luat fructe sălbatice în miez de noapte pentru a le duce pe piață în oraș pentru a le vinde. Am făcut totul pentru a-mi putea finaliza educația, așa că am putut într-o zi să ies în evidență.

– Ştiţi ce se spunea în sat? Că suntem o familie de surdo-muți. Mai târziu, când am terminat școala gimnazială superioară și am intrat la universitate, acei oameni m-au văzut într-o lumină nouă. Casa mea s-a transformat într-o piaţă, oameni care veneau şi ieşeau, toţi voind să vândă fetele stupide ale familiilor lor.

– Dar în al treilea an de universitate, s-a născut fratele meu mai mic. Părinții mei tânjeau să aibă un alt bărbat adult în jurul casei, dar când s-a născut, era ca a doua soră a mea, un copil surd și mut, cu o deficiență intelectuală. A fost un coșmar. De atunci am devenit din nou ‘o familie de idioți’ în sat. E ereditar. În viitor, copiii mei vor fi foarte probabil și ei așa, înțelegi? Cariera mea tocmai se ridica, aveam o prietenă, o iubeam, nu puteam permite ca șobolanul de canalizare să se arunce în fața ei, trebuia să-i dau niște bani pentru a scăpa de el.

Luo Wen Zhou se uită în jos, scoase o țigară dintr-un pachet, o puse în gură și îl privi pe Zhao Haochang printr-un nor de fum foarte clar.

– Șobolan de canalizare?

Calitatea psihologică a lui Zhao Haochang era extraordinară. Chiar și după ce ajunsese în acest punct, el încă se uita neclintit în ochii lui Luo Wen Zhou.

– Ofițer Luo, ai crescut în Yanchen, nu? Atunci, cu siguranță nu înțelegi cum este să fii departe de casă, să trăiești într-una din închirierile supraaglomerate ale cartierului de vest. Nu am îndrăznit niciodată să ies cu colegii de clasă, am câștigat cu disperare bani de bursă în timp ce eram la școală, am lucrat tot timpul după ce am primit un loc de muncă, toate pentru a economisi un pic de bani pentru a trimite acasă. Părinții mei nu știau cum era pentru mine aici, tot ce făceau era să-mi ceară în mod constant bani. Din cauza problemelor fratelui meu mai mic, nu voiau să-și asume riscurile de vârstă înaintată și încercau să-mi dea un alt copil de crescut. Oamenii din sat şopteau pe la spate, oamenii din sat au pus presiune pe ei, iar în cele din urmă toată presiunea a căzut asupra mea.

– Familia mea aproape că mi-a supt măduva spinării, dar nu i-am abandonat, am sperat că viața lor în sat ar putea fi puțin mai bună. Am cerut chiar și o vacanță, astfel încât să pot ajuta la refacerea acoperișului casei. Dar când era terminat doar pe jumătate, am făcut o călătorie la sediul comitatului, iar când m-am întors, casa mea arsese și se transformase într-o ruină. Părinții mei, frații mei muriseră, numai unul scăpase. Am fost inconsolabil, dar un zvon s-a născut în jurul satului cum că focul avea de-a face cu mine!

El ajunsese la punctul important.

Indiferent, Luo Wen Zhou întrebă:

– Oh? Şi a avut legătură cu tine?

Colțurile buzelor lui Zhao Haochang se strânseră și el se aprinse.

– Întrebi asta? Ești o fiară?

Luo Wen Zhou își încrucișă picioarele, privindu-l pe Zhao Haochang în sus și în jos, fără furie sau surpriză. Numai când Zhao Haochang cu greu mai putu suporta, își scoase fără grabă o țigară și spuse categoric:

– În regulă, ești pur și nevinovat, situația ta este de jelit, să continuăm cu He Zhong Yi.

– Mi-am părăsit casa, mi-am schimbat numele, am crezut că m-am eliberat în cele din urmă de acea gaură barbară, dar pacea a durat doar câțiva ani înainte ca acel gunoi de He să vină să mă găsească. El a spus că nu era prima dată când m-a văzut, o văzuse și pe prietena mea. El a amenințat că dacă nu-i dau banii, îi va spune lui Zhang Ting despre boala ereditară a familiei mele și despre presupusul adevăr al incendiului.

Vocea lui Zhao Haochang, tolerabilă chiar și până acum, începu să se rătăcească ca apa clocotită, ura groasă chiar acoperea aroma cafelei, asaltând simțurile ca și cum ar fi avut substanță fizică.

– Mi-au ruinat prima jumătate a vieții, aveau să-mi distrugă și restul, toate eforturile și speranțele mele, totul s-ar fi prefăcut în nimic pe acolo pe unde acei viermi grețoși s-ar fi târât. De ce?

– Aşa că te-ai hotărât să-l omori? spuse Luo Wen Zhou.

– Nu am făcut-o.

Pieptul lui Zhao Haochang se ridică și recăzu violent.

– Voiam doar să fac compromisuri şi să evit problemele. Am primit chiar și 100.000 de yuani în numerar și i le-am dat. L-am rugat doar să nu mă mai menţioneze la alte persoane. Dar nu era mulțumit, mă chinuia mereu. M-am pregătit chiar să fiu șantajat de mult timp și am ieșit din legalitate solicitând un număr neînregistrat pe care să-l poată folosi pentru a mă contacta.

– Am acceptat invitația fostului meu consilier academic și m-am întors la alma mater pentru a conduce o clasă de shidi și shimei în experiența din lumea reală. Am cunoscut-o pe Cui Ying, o fată cu o natură blândă și liniștită, foarte dependentă. Dacă avea nevoie de ceva, mă întreba. Într-o zi m-a sunat brusc, ca și cum ceva grav s-ar fi întâmplat. Am ascultat câteva propoziții, am simțit că ceva nu era în regulă și imediat am împiedicat-o să o spună la telefon. Am aranjat să o întâlnesc. Am aranjat să o întâlnesc într-un loc privat.

– Ți-a arătat ce i-a transmis Chen Yuan.

– Am fost foarte șocat, dar pentru a o proteja pe Cui Ying i-am ordonat să nu vorbească despre asta. M-am dus acasă și m-am perpelit toată noaptea. Datorită conștiinței mele, am decis să-mi folosesc familiaritatea cu cartierul de vest pentru a verifica autenticitatea dovezilor.

Zhao Haochang spuse în liniște:

– Și acolo l-am văzut He Zhong Yi cu un altul. Am stat la pândă în aşteptare până aproape de seară şi l-am văzut pe băiat furişându-se într-un loc de lângă strada din vestul Guanjing. Era una dintre locațiile de trafic de droguri pe care Chen Yuan le menționase. Era dependent de droguri!

Din descrierea sa, suna ca și cum ar fi vorbit despre Ma Xiaowei.

Zhao Haochang bău o gură mare de cafea, ca și cum și-ar fi stabilizat emoțiile.

– Acest băiat consumator de droguri a luat ceea ce cumpărase pentru a-l duce acasă. L-am urmat şi l-am văzut ducându-se acasă cu ochii mei. A aprins luminile, erau umbre pe fereastră. He Zhong Yi împărțea drogurile cu el! Şi s-a întors pe cuvânt de onoare şi l-a înjunghiat pe Zhang https://www.nuvelelacafea.ro/abis-capitolul-32/ şi m-a lăsat să-l văd!

– Ai văzut când Zhang Donglai l-a bătut?

–  Zhang Donglai l-a bătut, nu a îndrăznit să riposteze, dar se uita la mine tot timpul, spuse Zhao Haochang.

– Voia să se răzbune, știam, eram speriat. După aceea, i-am dat ceea ce dorea.

– Telefonul mobil, spuse Luo Wen Zhou.

-Insinua în mod constant despre asta, spunând că a văzut alți oameni folosindu-l și s-a simțit invidios.

Luo Wen Zhou luă un stilou și îl răsuci în vârful degetelor, lovind masa cu el.

– În regulă, chiar dacă l-a învins pe Zhang Ting, cum poți spune doar pe baza unor umbre pe o fereastră că folosea droguri? Ai o viziune radiografică?

– Am spus că am dovezi!

Zhao Haochang îl întrerupsese în mod categoric.

– Am instalat două camere în Golden Triangle Lot!

Luo Wen Zhou în camera de interogare, Tao Ran și ceilalți care se uitau în afara ei, nu găsiseră camerele atunci când investigaseră scena.

– Bineînțeles că nu le-am instalat la vedere, altfel acele bucăți de gunoi le-ar fi găsit cu mult timp în urmă.

Zhao Haochang părea să fi elaborat ceea ce gândea. Privirea lui era vag dispreţuitoare.

– Străzile din cartierul de vest sunt distruse. Există locuri în care crezi că un drum merge până la capăt, dar de fapt este blocat la jumătatea drumului. Există locuri care crezi că sunt foarte bine ascunse, dar de fapt există o parte proiectantă a unei clădiri îndepărtate pe care o poți vedea clar. Am instalat o cameră în afara ferestrei apartamentului lui He Zhong Yi și cealaltă pe acoperișul unei toalete publice din apropiere.

Fruntea funcţionarului era acoperită de transpiraţie, pur şi simplu nu putea continua să scrie.

– Ce ai filmat? întrebă Luo Wen Zhou.

– Am filmat cursul mai multor tranzacții în Golden Triangle Lot. Uneori erau doar traficanţi de droguri, alteori tu, degeneratul poliţiei, patrulai acolo, protejând zona.

Luo Wen Zhou urmă rapid:

– Și înregistrările, unde sunt?

– Există un seif sub lampa de podea în subsolul casei mele, poți merge să îl cercetezi, spuse Zhao Haochang.

– Când vei termina, vei şti că am spus adevărul. He Zhong Yi era foarte atent, de obicei, dar în seara de douăzeci, el a luat de la acea persoană telefonul pentru a transmite locația și a fost prins pe camera. Ar trebui să fie, de asemenea, o înregistrare mesaj text pe telefonul său, o notificare că au schimbat locația tranzacției în ultimul moment.

Luo Wen Zhou se uită la el cu o privire ciudată, apoi întrebă brusc:

– Era o bucată de hârtie pe fruntea lui He Zhong Yi, cu „bani” scris pe ea. Când s-a dus să te vadă în noaptea aceea, avea un plic de hârtie kraft. Tehnicienii noștri au analizat-o, iar banda de hârtie a fost ruptă din plicul de hârtie kraft și lipită de frunte. Asta era de la tine?

– Da.

 Zhao Haochang ridică din sprâncene.

– M-a urmat până la Conacul Cheng Guang, a vrut fără rușine să mă vadă sub motivul că voia să-mi dea banii înapoi. Existau 20.000 de yuani în acel plic. Ofițer Luo, te întreb, în afară de vânzarea de droguri, în cazul în care este un muncitor sărac, de unde va obține 20,000 de yuani?

Luo Wen Zhou rămase oarecum fără cuvinte.

– De asemenea, te întreb, dacă un dependent de droguri șantajant și șantajat a vrut brusc să-ți întoarcă banii, cum te-ai simți? Ai accepta cu plăcere și l-ai ierta? Cu siguranţă plănuieşte altceva împotriva ta! El îți dă douăzeci și mii pentru că vrea să scoată două sute de mii, două milioane din buzunar! Acești dovleci lacomi, ce știu ei în afară de bani?

Ochii întunecați ai lui Zhao Haochang erau ca două puțuri adânci, cu greu permițând luminii să treacă.

– Am făcut-o pentru a mă proteja și pentru a scăpa oamenii de un rău. Ofițer,  ce am făcut greșit?

– Morala ta este corectă.

 Luo Wen Zhou dădu din cap cu mult umor.

 – Poți să-mi dai codul seifului?. Vom merge să verificăm dovezile vinovăţiei lui He Zhong Yi.

Unul dintre criminaliști de lângă ei îi dădu imediat lui Zhao Haochang stilou și hârtie. Zâmbetul era rece pe chipul lui Zhao Haochang. El scrise cu blândețe codul.

Luo Wen Zhou îl transmise imediat lui Lang Qiao, care se afla la „Crama Fengqing”, iar cinci minute mai târziu primi mesajul de confirmare.

– Mulțumesc.

Luo Wen Zhou se ridică și zâmbi la Zhao Haochang.

– Avocat Zhao, mai am doar două lucruri de spus. Ai dori să le asculți?

Zhao Haochang fu forțat să ridice capul să se uite la el.

Luo Wen Zhou ridică un deget.

– În primul rând, raportul de autopsie al lui Zhong Yi a arătat că nu a atins niciodată drogurile. În ceea ce privește telefonul, mărturia martorilor spune că a fost furat de colegul său de cameră.

Sprânceana lui Zhao Haochang se ridică. Era pe cale să deschidă gura pentru a  contesta. Luo Wen Zhou ridică un al doilea deget.

– În al doilea rând, din moment ce ai folosit resurse infinite pentru a plasa camera de supraveghere în afara ferestrei apartamentului lui He Zhong Yi, de ce nu ai pus-o pur și simplu în cameră? Acolo îl puteai filma zi şi noapte, îl puteai filma mâncând, dormind şi defecând. Nu ai fi putut ști dintr-o privire dacă folosește droguri sau le trafică?

Zhao Haochang îngheță imediat.

– Ești prea deştept, avocat Zhao.

Luo Wen Zhou râse.

– Slujitorul tău umil este profund mulţumit să poată captura un măgar ca tine, care nu va vărsa o lacrimă până când nu va vedea sicriul. Simt că merită să petrec tot timpul meu liber lucrând ore suplimentare. În ceea ce privește promisiunea mea. Scuze, și eu sunt un nenorocit. Sunt sincer doar în fața soției mele. Tu…las-o baltă.

Luo Wen Zhou încetă să mai vorbească. Nu mai simţea nevoia să se uite la faţa aceasta ipocrită şi părăsi camera de interogatoriu.

Tao Ran nu înțelese la început.

– Ce a vrut să spună?

– Utilizând imaginile, poți urmări locația camerelor.

Fei Du se uită fără să clipească la Zhao Haochang. El spuse în liniște:

– Nu-i păsa deloc dacă He Zhong Yi era nevinovat, dacă a fost implicat cu Ma Xiaowei și ceilalți. Din momentul în care Zhong Yi l-a remarcat, încercând în mod constant să-l contacteze și să-l șantajeze, Zhao Haochang nu intenționa să-l lase să trăiască.

Ochii lui Tao Ran se deschiseră larg.

Fei Du privi de departe cum Luo Wen Zhou aruncă pe el o jachetă și-și puse o țigară în gură. Apoi se întoarse spre Tao Ran şi dădu din cap.

– Ge, nu mă interesează restul. Voi pleca.

Împinse ochelarii pe nas și ieși fără grabă. Când trecu pe lângă Luo Wen Zhou, se uită curios la postura rigidă a acestuia și îi adresă un salut foarte urban.

– Se pare că ai spatele tensionat. Bătrânii trebuie să aibă grijă de sănătatea lor.

Luo Wen Zhou îl privi tăcut.

O spusese cu un aer fericit și râzând și, în același timp, Luo Wen Zhou simțea în mod inexplicabil că Fei Du de astăzi era aproape puțin mai lipsit de griji decât de obicei. Poate pentru că scosese la lumină cazul; probabil că fusese dureros și sângeros, dar fusese și o nouă ocazie de a se vindeca.

– Lasă-mă să te întreb ceva, spuse Luo Wen Zhou.

– Vrei să ghiceşti dacă Zhao Haochang a fost cel care şi-a ucis întreaga familie?

Fei Du nu era absolut deloc dispus să coopereze și să vorbească frumos. El a răspunse batjocoritor:

– Căpitane Luo, după tot acest timp de înșelăciune și escrocherie, folosind tactici dure și moi, nu ai aflat cine a ucis familia Zhao?

Spatele lui Luo Wen Zhou era teribil de rănit. Nu putea sta drept în picioare. Aşa că îşi puse foarte grosolan mâna pe umărul lui Fei Du, folosindu-l ca pe o cârjă umană.

– Nu mi se pare mie. Deși Xiao Qiao’r spune că a păstrat mâneca incendiatorului și, prin urmare, trebuie să fi fost la fața locului, însă cred că cel mult i-a privit murind, fără să-i ajute. În mod normal, un criminal învață. Un novice va începe foarte rar prin complotarea ordonată de a-și ucide întreaga familie.

Fei Du îngheță.

Luo Wen Zhou ridică din umeri.

– Nu am făcut aluzie la tine. Îmi cer scuze, nu e nevoie să faci așa o grimasă.

Fei Du răspunse sec:

– Te apeși pe părul meu.

El își înclină capul, se îndepărtă de laba câinelui Luo Wen Zhou, își scutură umărul de câteva ori și se îndreptă.

– Căpitanul Luo!

Un criminalist intrase alergând.

– Huang Jinglian a văzut dovezile și s-a speriat. I-a abandonat pe Wang Hongliang și pe ceilalți!

Luo Wen Zhou se întoarse imediat.

– Există și cazul lui Chen Yuan. Huang Jinglian spune că s-a întâmplat pentru că a primit un pachet. A deschis-o și a găsit un film al întregului lor proces de afaceri. Au decis că au un turnător și au început imediat să investigheze. Au găsit camera ascunsă pe Chen Yuan, iar apoi au…

Luo Wen Zhou se opri.

Poate că Zhao Haochang ascunsese camera prea bine și Huang Jinglian și ceilalți au ratat-o. Poate că Huang Jinglian nu a crezut că persoana care le-a filmat în secret ar folosi o cameră într-o locație fixă pe care o puteau găsi. Deci, prima sa reacție a fost să caute un turnător. Printr-o combinație ciudată de circumstanțe o fată nevinovată a murit în locul lui He Zhong Yi.

Dar băiatul pripit, care nu putea citi comportamentul altora, nu a putut scăpa de privirea din mlaștină.

– Păi continuați să investigați.

Luo Wen Zhou se întinse cu dificultate.

– Vezi cine i-a trimis acel mesaj lui He Zhong Yi în noaptea de douăzeci.

– Da, domnule!

Criminalistul se întoarse şi plecă.

Luo Wen Zhou stătu acolo pentru o vreme, reflectând. Dintr-o dată simți că în jurul lui era un miros, foarte slab, care i se înfășură în jurul nărilor, apoi ajunse repede undeva mai adânc, mai jos. Acesta era un rest de Yun Mu Xiang[2]. Mirosul care persistă o lungă perioadă de timp îi zgândări un pic inima.

Luo Wen Zhou căută în jur și, în cele din urmă, își ridică propriile degete și le mirosi ușor. El descoperi că îl luase de la Fei Du.

Luo Wen Zhou își strânse limba și își frecă degetele cu dezamăgire. Acum că găsise sursa, nu-l mai zgândărea și nu mai credea că miroase bine.

Ce rost mai avea? Doar îi irosise hormonii, la naiba!

[1]Cafea Sumatra -Cafea indoneziană, puternică la gust, fără aciditate, cu o intensitate de  5/5

[2] Yun Mu Xiang -numit rădăcină de costus, utilizată medicină și în parfumuri. Are o aromă de ghimbir.