Citire cu voce tare
După ce trecuse printr-un weekend leneș, luni dimineață, încercarea nereușită a unei femei de a sări de pe o clădire, explodase în pandemoniu. Fei Du nu părăsise încă parcarea și descoperi odată cu mișcarea unei mâini pe ecranul telefonului că devenise celebru pe internet.
Ținând o jumătate de ceașcă de London Fog deja răcită, președintele Fei o încălzi în biroul său. Simţea că nici banii şi nici faima lui nu puteau fi aruncate pe fereastră. Prin urmare, el flutură mâna spre secretara sa și îi spuse să meargă la departamentul de marketing și să le pună într-un un plan special în numele companiei cu privire la responsabilitatea socială corporativă, folosind acest eveniment ca pretext pentru a face un tam-tam.
Secretara dădu click pe laptopul ei, înregistrându-și inspirația bruscă. Înainte de a pleca, ea ezită să vorbească pentru un timp, marginile ochilor ei înroșindu-se, și în cele din urmă întrebă cu prudență.
– Președinte Fei, tot ce ați spus pe ecranul gigant era adevărat?
– Hm?
Fei Du își făcea programul zilnic. Auzind acest lucru, el privi în sus cu un zâmbet oarecum ridicol, pe jumătate indulgent.
– Bineînţeles că nu, în spatele meu era un expert în intervenţia contra sinuciderii, care mă hrănea. Nu m-ar fi lăsat să spun ce voiam într-o situație ca asta.Cum poți lua totul atât de în serios? E prea drăguț.
Roşul se răspândi de la ochii secretarei pe toată faţa ei. Făcu un zgomot de chicoteală şi se întoarse să plece.
– Hei, stai o secundă.
Fei Du o opri cu un zâmbet strălucitor.
– Compania are nevoie de mine pentru a-mi promova sex-appeal-ul la o petrecere de azi?
Plină de sentimente materne zădărnicite, secretara își dădu ochii peste cap.
– Nu, pentru moment nu avem nici un folos pentru acea valoare intangibilă.
– E în regulă, atunci.
Fei Du își desprinse imediat jacheta de costum și-și închise laptopul.
O jumătate de oră mai târziu, el o luă pe mama He de la spital și se îndreptă spre Biroul de siguranță al populației cu ea.
Wang Xiujuan era, la urma urmei, grav bolnavă și nu mai era tânără. După ce suferise o mare durere, fusese ținută sub observație la spital pentru un weekend și fu eliberată doar pentru a recupera rămășițele lui He Zhong YI.
Moartea unui tânăr de departe, adusese cu ea rezolvarea unui caz de corupție și trafic de droguri care zguduise națiunea. Biroul de siguranță a populației din orașul Yan nu avusese de ales decât să formeze un grup de lucru cooperativ cu un comitet de inspecție disciplinară și să lucreze non-stop.
Prin comparație, uciderea lui He Zhong Yi nu fusese atât de atentă. Luo Wen Zhou, Tao Ran, Lang Qiao și ceilalți care preluaseră cazul de la început fuseseră responsabili pentru activitatea de urmărire.
Aparența corpului lui He Zhong Yi fusese îngrijită. Nu mai părea atât de îngrozitor ca atunci când fusese găsit lângă drum. Fața lui purta o privire de seninătate artizanală realizată de către un antreprenor de pompe funebre.
Zhao Yulong și unii dintre foștii colegi ai lui He Zhong Yi veniseră spontan să ajute, iar Ma Xiaowei apăru sub supravegherea lui Xiao Haiyang și a unui polițist civil.
Zhang Dong Lai, fiind presat, intră pe scenă la jumătatea drumului. Îl văzu pe Fei Du susţinând-o pe Wang Xiujuan de departe şi trecu pe lângă el, apoi dădu din cap spre Wang Xiujuan. El spuse:
– Ayi, eu chiar nu am fost cel care l-a ucis pe fiul tău…
Era înalt şi robust. Wang Xiujuan făcu o jumătate de pas.
Zhang Dong Lai își căută cuvintele.
– deşi l-am lovit cu adevărat.
Privirea rece a lui Fei Du se răzuit peste el, iar Zhang Dong Lai își frecă nasul ciudat, închise gura și nu îndrăzni să spună nimic altceva. Făcu un gest de scuze către mama He.
Mama lui Zhong Yi, Wang Xiujuan, era foarte mică și slabă. De fiecare dată când Fei Du vorbea cu ea, trebuia să se aplece ușor, arătând neobișnuit de blând. El îl trimise pe Zhang Dong Lai cu o privire, apoi vorbi la urechea lui Wang Xiujuan.
– Dacă într-adevăr nu poți, mă pot ocupa de formalitățile rămase în locul tău.
Wang Xiujuan clătină capul. Apoi scutură mâna lui Fei Du și merse câțiva pași înainte. Dintr-o dată părând să-și amintească ceva, se întoarse și întrebă:
– A făcut Zhong Yi ceva greșit? Ceva rău ce nu ar fi trebuit să facă?
Fei Du își coborî ochii și-i întâlni privirea. După un timp, el spuse în linişte, dar ferm:
– Nu, Ayi[1].
Zhao Haochang era foarte viclean. El putea să se eschiveze și să spună povești, să încurce și să confunde problema în cel mai înalt grad. După ce auzi declaraţiile, ai fi crezut că toată societatea era o mare mocirlă, şi el singur era un lotus alb care creştea nealterat din noroi, înflorit în mijlocul persecuţiei.
Purtând speranță și presiune, Zhong Yi venise dintr-un mic sat de munte îndepărtat în orașul turbulent Yan. Ochii lui fuseseră atrași de trafic și de tinerii și femeile pline de farmec.
Dar tocmai sosise, fără prieteni sau legături. El putea trăi doar în cele mai murdare apartamente, pășind zilnic în murdărie. El mersese înainte și înapoi între locul de muncă și apartament, însoțit de mirosul canalizărilor. În afară de un bărbat apatic de vârstă mijlocie, oamenii din jurul lui erau mici diavoli, pornografi, jucători, drogați, tot felul de nenorociți.
Dar își ținea evidența conturilor în caietul său, nedorind să piardă un minut, dorind întotdeauna să facă puțin mai mult, astfel încât să se poată grăbi și să-și curețe datoria, să returneze banii, să plătească pentru tratamentul mamei sale bolnave.
Încă de când era mic, existase cineva pe care îl adorase. Deși respectase cu rigurozitate aranjamentele și nu spusese nimănui despre existența sa, el încă nu putuse rezista dorinței să se apropie de el. Fengnian Dage îl evitase, era de neatins. He Zhong Yi crezuse că poate era pentru că el însuși era prea sărac. În acest imens oraș Yan, fiecare zi era grea. El putea doar să mențină cu atenție o legătură de bază cu acea persoană, plătindu-și ocazional respectul și economisind cu disperare bani.
El trebuia să plătească respect, chiar dacă acea persoană nu avea timp pentru el, căci îi împrumutase bani.
Cu dificultate salvase prima tranșă. 20.000 de yuani nu erau suficienți pentru tânărul maestru. He Zhong Yi, voise să se grăbească , astfel încât să se simtă în largul său, dar Fengnian Dage era greu de atins. El nu avusese altă alegere; el trebuise să meargă să o găsească pe Zhang Tin, pe care o văzuse ocazional cu Fengnian Dage.
Zhong Yi își adunase curajul și vorbise cu ea, bâlbâindu-se și sperând că îi poate spune unde plecase Dage; nu se așteptase să o sperie pe fată.
Nu că un străin era înspăimântător; ceea ce era înspăimântător era sărăcia şi indignarea.
Reacția acută a fetei îi adusese o bătaie, dar asta nu fusese nimic. Acea persoană fusese acolo privind, intervenise calm, pusese capăt altercației fără să se uite de sus, ca și cum nu l-ar fi văzut niciodată. În acel moment, Zhong Yi își dăduse seama cu întârziere că Fengnian Dage probabil că nu dorea un prieten provincial ca el.
Nu erau rude, nu erau prieteni. Se dovedise că era ca un fir de murdărie aruncat pe o cămașă albă care nu putea fi spălată. Chiar dacă această persoană îi dăduse apoi un nou model de telefon.
Zhong Yi se gândise că, odată ce va returna toți banii, nu-l va mai contacta.
Odată, în timp ce livra bunuri, el îl văzuse pe Fengnian Dage de departe, vorbind și râzând fericit cu prietenii săi. El îl evitase în mod deliberat, nu mersese să-i creeze neplăceri și auzise întâmplător spunând că intenționează să meargă într-un loc numit “Conacul Cheng Guang” pentru un eveniment de deschidere.
Corpul lui Zhong Yi era acoperit cu o cârpă albă care fu ridicată. Ochii lui Wang Xiujuan se umplură de sânge. Genunchii îi cedară, iar ea se prăbuși la pământ. Toată lumea se grăbi dintr-o dată, dorind să o ajute.
Lacrimile îi ieşeau din colţurile ochilor şi se strecurau în părul alb de la tâmple. e Apucă manşeta unei persoane de lângă ea.
– L-am învăţat să trateze oamenii bine, să facă totul cum trebuie. L-am învățat greșit?
Nimeni nu putea răspunde la această întrebare. Puteau doar să tacă.
Nivelul de educație al lui Wang Xiujuan era limitat; practic nu putea citi mărturia. Tao Ran trebui să aștepte ca starea ei de spirit să se stabilizeze puțin, apoi îi ceru să se așeze. El o citit rând cu rând, explicând fiecare cuvânt și fiecare propoziție. Când termina de explicat câte o propoziție, Wang Xiujuan dădea din cap cu uimire.
Nu vorbea, doar stătea liniștită într-o parte, lacrimile curgându-i continuu pe față.
Cu capul în jos, Zhang Dong Lai se îndreptă spre Fei Du, lovind o pietricică de pe pământ cu vârful piciorului.
– Fei Xiansheng, Ting Ting m-a trimis să întreb, ăăă…ce dracu sunt toate acestea! Unchiul meu Doi a trebuit să-și schimbe postul din această cauză, să demisioneze din serviciul activ înainte de timp. Familia mea l-a ofensat pe Tai Sui (1) în acest an sau ce?
Fei Du privi spre Wang Xiujuan de la câțiva pași distanță. Dintr-o dată spuse:
-Ai găsit acea cravată gri cu dungi?
Zhang Dong Lai se uită mirat la el.
– Ce?
– Nu trebuie să continui să o cauți. Acea cravată este la Biroul siguranței publice, declară Fei Du.
– Sângele victimei He Zhong Yi este pe ea împreună cu amprentele tale. Cineva a luat-o din mașina ta și a folosit-o.
Zhang Dong Lai deschise gura, dar nu putu scoate un sunet. Creierul său ruginit trecu în cele din urmă prin arcul său reflex și înțelese ușor ce spusese Fei Du. El întinse o mână, îndepărtă părul care se proiecta pe frunte și pronunță o senzație scurtă și profundă:
– Rahat!
Fei Du îl bătu pe umăr.
– Ar trebui să-i spui lui Ting Ting să nu mai întrebe nimic și să-și reducă imediat pierderile.
– Încetineşte, aşteaptă.
Zhang Dong Lai flutură mâna ameţit.
– Vrei să spui…că cineva…cineva mi-a furat cravata şi a ucis şi a vrut să-mi pună crima în cârcă? Asta vrei să spui?
Fei Du se uită la el, fără să comenteze.
– Nu, nu se poate! Nu am fost cu adevărat amabil cu Zhao Haochang? Când Ting Ting l-a adus acasă, nici mama nici tata nu au obiectat! L-au primit ca pe un ginere. Ce am făcut să-l deranjez?
Fei Du se gândi şi răspunse:
– Respiră.
Zhang Dong Lai rămase fără cuvinte.
Folosind creierul său limitat, Zhang Dong Lai luă în considerare sfatul. Încă nu credea. El șopti:
– Nu se poate, mă simt ca un … Luo Wen Zhou e de încredere sau nu? Cum putea el…
– Dacă Luo Wen Zhou nu ar fi de încredere, criminalul care stă acolo și așteaptă urmărirea penală publică ai fi tu.
Luo Wen Zhou însuși se plimbase la un moment dat pe lângă ei arătând spre Zhang Dong Lai.
– Tinere stăpân, fii înţelept.
Zhang Dong Lai era puțin speriat de el. De îndată ce îl văzu pe Luo Wen Zhou, mușchii feței îi înțepeniră. De data aceasta, după ce îl auzi vorbind în spatele lui, nu mai îndrăzni să zică nici pâs. Îi fu frică și fugi.
Luo Wen Zhou merse încet spre Fei Du și stătu cu mâinile la spate, concentrându-se pe scena de despărțire veșnică care avea loc nu departe de ei.
– Ce se va întâmpla cu ea după aceea?
– Şeful Economiei şi Comerţului va profita de această ocazie, declară Fei Du.
– Va prelua conducerea în sponsorizarea unei Fundaţii a sătenilor în vârstă. Deci mama He ar trebui să poată avea viitoarele cheltuieli medicale și pe viață. Deși…Deși va avea bani, fiul ei nu va putea fi adus înapoi.
– Corect.
Luo Wen Zhou scoase câteva fotografii dintr-un dosar pe care îl ținea în mână.
– Am ceva să-ţi dau.
Într-o fotografie era un stilou într-o pungă de dovezi. Prin intermediul obiectivului camerei puteai simți în continuare calitatea stiloului. Numele “Fei” era sculptat pe capac.
– Din colecția lui Zhao Haochang. Ți se pare familiar? Este al tău?
Sperase să vadă o oarecare uimire pe faţa preşedintelui Fei, dar acesta doar se uită la poză şi, perfect surprins, spuse:
– E chiar al meu!! L-am pierdut anul trecut de Crăciun.
Luo Wen Zhou rămase tăcut.
Data era exactă, la fel ca și înregistrarea lui Zhao Haochang. Dacă nu ar fi știut mai bine, ar fi crezut că Fei Du i-l dădu-se cadou.
– Când nu pot găsi ceva, îmi amintesc de obicei de starea mea de spirit înainte și după, și apoi îmi voi aminti.
Fei Du ridică din umeri.
– Dacă însă nu-mi amintesc, atunci cineva trebuie să-l fi luat, deși în acea zi fuseseră mulți angajați și clienți care veniseră în biroul meu. Pentru a evita să fac un tam-tam, nu l-am făcut public.
– Nu vrei să știi unde e? spuss Luo Wen Zhou.
– Nu este nevoie să mi-l returnezi atunci când cazul se va termina. A luat mirosul de arsură. Nu-l mai vreau.
După ce făcu aranjamente pentru Wang Xiujuan, Fei Du nu spuse niciun cuvânt nimănui. El plecă liniștit pe cont propriu și conduse direct la periferie.
Amurgul se lăsa cu o atingere blândă. În cimitir umbrele pietrelor se lățeau, ciorile şi vrăbiile se împuţinau, un miros umed răsărea din pământ, iar morţii adânc adormiţi îi priveau pe cei vii în timp ce veneau şi plecau.
Purtând un buchet de crini, Fei Du își îndreptă în mod familiar pașii pentru al șaptelea an spre o piatră de mormânt, oarecum de modă veche. Înfățișarea femeii de pe piatra funerară era palidă, expresia ei melancolică, acoperită cu un strat de frumusețe fragilă, privind pentru totdeauna la el fără să se estompeze.
Fei Du se uită la ea pentru o vreme. Își suflecă mânecile şi şterse cu meticulozitate piatra funerară cu o cârpă moale. Apoi ridică două degete, le sărută ușor și le apăsă pe piatra funerară, arătând pentru prima dată o urmă de zâmbet ușurat în prezența ei.
Părea că în cele din urmă îndepărtase sicriul din inimă şi-l pusese în mormânt, lucrurile reluându-și cursul lor.
Luo Wen Zhou îl privi de departe cum pleacă, apoi se fofilă ca un hoț, puse jos o grămadă de crizanteme mici albe și se închină femeii de pe piatra funerară.
Pentru o vreme, el intră în tăcere în comuniunea cu ocupanta mormântului. Tocmai se pregătea să plece când dintr-o dată simți ceva rece și umed pe față. Fără nici un fel de prevestiri, începuse să plouă.
Luo Wen Zhou nu avea umbrelă. El scoase un „tsk” şi era pe cale să plece folosind braţul său pentru a-și proteja capul de ploaie, Tocmai ridicase mâna când o umbră întunecată se deschise deasupra capului.
Luo Wen Zhou fu surprins. El întoarse capul rapid…Fei Du se întorsese și ținea o umbrelă, privindu-l cu o expresie destul de complicată.
Nota autorului:
- Zeul Tai Sui, în unele tradiții poartă noroc.
Nota traducătorului
[1] Formulă de adresare către o femeie în vârstă
( poate însemna și „mătușă” dacă există legături de sânge)
Umbrela o fi insemnand un pas mic in relatia lor? Multumesc
Daaa, umbrela e f importantă. Și vom vedea, pe măsură ce alte secrete de vor dezvălui, relația dintre cei doi va deveni și mai strânsă.
Este un suflet blând și cald …..îmbinat …pemtru apărarea sa … cu o privire rece și aroganta ……Fei Du …ești atât de sensibil…nu o arăți dar te simt …ești cald și plin de iubire …fericitul care te va face sa te deschizi …va fi cu tine în rai…degeaba faci pe arogantul..pe ghețarul….❤️❤️❤️❤️❤️❤️…….da mi o îmbrățișare de consolare ….sunt geloasa pe Luo Wen….❣️
MULTUMESC magicelor ❤️❤️❤️!!
Așa scurt ??????❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️
Mă faci să râd, hi hi hi, pt mine a fost așa e lung la traducere
♥️
Și eu sunt geloasă pe Luo Wen, relația lor va fi din ce în ce mai strânsă.
Uite primul pas făcut de Fei către Luo. Fei surprins (sau nu) de prezența lui Luo la mormântul mamei sale.
Interesant cum va evolua relația lor.
Mulțumesc frumos pentru traducere Ana ❤️❤️❤️
Daa, scena cu umbrela e mitică. Foarte mulți au imortalizat-o pe pinterest. Când mă gândesc cum va evolua relația lor, corpul mi se înfierbântă
Fei …..un personaj complex ,sensibil ,deștept ,un capitol intens mulțumesc ?
Stai să vezi tu…
Fei❤️❤️
Mulțumesc frumos
Wooow, am intuit bine, ce s-a întâmplat cu mama decedatului, la scos pe Fei Du din acea stare pe care nici măcar acei psihologi ,în decurs de atâția ani nu au reușit.
Căpitanul Luo, se pare că nu mai poate sta departe de Fei și uite că a și fost prin în fapt de către acesta. Sunt niște frământări interioare îl acesta, dacă a stat o perioadă bună în fața mormântului, ceva se învârte în mintea lui referitor la Fei Du.
Faza cu umbrela, de la final, a fost TOP.
❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️