Abis- Capitolul 35

Humbert II

Reparatorul sosi târziu căscând abundent, dar i se păru dificil să învie imediat liftul. Oamenii care aşteptau își pierdură treptat răbdarea şi plecară.

Greutatea netă a cafetierei era de 12 kg. Adăugând ambalajul, cântărea aproape de 30 kg, destul de puțină greutate.

Dar Fei Du neglija să-și exercite forța, el era la urma urmei un tânăr de vârstă potrivită care ar fi putut face tot ce era necesar. Să transporte douăzeci sau treizeci de kilograme la etaj nu era de fapt o mare problemă. Problema era ce poziție ar trebui să folosească.

Cutia de carton în formă de cub era probabil una dintre cele mai inumane invenții. Fie că o purta pe spate, în brațe sau pe umăr, aspectul era încă destul de inestetic. Preşedintele Fei  avea în vedere câteva poziţii, dintre care nici una nu se putea împăca cu sensibilităţile sale estetice.

Dar chiar dacă i-ar fi rupt cămașa, tot trebuia să poarte povara pe care o cumpărase. Fei Du se uită neajutorat la cutia de carton, care se uită înapoi la el, apoi decise să vadă problema în ciuda costului, ridicând cutia pe umărul său fără pată. Din fericire nu era nimeni în jur, ci câțiva vechi pensionari și câțiva câini bătrâni.

La fel cum se îndrepta resemnat spre casa scării, cineva vorbi brusc în spatele lui.

– Câte etaje urci? Ai nevoie de mine pentru a ajuta?

Fei Du  întoarse capul și văzu o mare frumusețe și o mică frumusețe.

Marea frumusețe era în vârsta de vreo douăzeci de ani și arăta ca o anumită actriță. Conducea de mână o fetiţă de vreo zece ani. Părul fetiței era făcut într-o coafură de prințesă și purta o rochie destul de florală. Lăsând încet înghețata pe care o ținea, ea îl examină curioasă pe Fei Du.

În doar o jumătate de secundă, Fei Du luă o decizie promptă și puse jos cutia. Apoi luă instantaneu o postură plutitoare teatrală. El dădu din cap și zâmbi.

– Îți stăteam în cale? Îmi pare rău cu adevărat.

– Este în regulă, nu e chiar așa. Tocmai te-am văzut purtând ceva care părea destul de greu, spuse marea frumusețe.

Ea ezită, apoi întoarse capul să se uite la lift.

– Este o zi atât de caldă, iar liftul s-a stricat brusc. Managementul proprietății este într-adevăr altceva. Cât va trebui să așteptăm pentru repararea  liftului?  

Faimosul preşedinte, play-boyul Fei, nu ar fi putut cere nimic mai bun. El uită fericit timpul,  lăsă fetița să stea pe cutia lui și începu să vorbească cu marea frumusețe.

…………………………………………………

– Nu poate dura cinci minute pentru a urca scările.

Urmărindu-l pe Luo Wen Zhou cum își scotea puiul curry parfumat exotic, Tao Ran se uită la ceas.

– De ce Fei Du nu a ajuns încă?

Luo Wen Zhou scoase vasele și ridică ușor capacul unei crătiți în care fierbeau încet bucăți de șuncă.

– Nu știu, poate că i-au crescut rădăcini și a început să încolțească.

Spunând acest lucru, luă o jumătate de lingură de bulion și o sorbi ușor. Simți că aroma era în regulă, dar încă lipsea ceva.

– Ai zahăr pudră în casă?

– Nu, răspunse Tao Ran, încălțându-se.

– Voi merge în jos și să arunc o privire după el și voi cumpăra un pachet în drumul meu. De care vrei? 

Luo Wen Zhou se încruntă.

– El chiar are nevoie de cineva care să vină să-l întâmpine atunci când urcă niște scări. El este un adevărat tânăr stăpân răsfățat.

Tao Ran zâmbi frumos. Dar când tocmai ieși afară, îl văzu pe Luo Wen Zhou făcând o față ciudată, urmărindu-l.

“..”

În mod curios, Tao Ran întrebă.

– Ce faci? 

– Voi cumpăra zahăr pudră, spuse Luo Wen Zhou.

– Nu ştii de care să cumperi.

Tao Ran văzu în mod inexplicabil o urmă a unei acoperiri vizibile pe fața lui.

– Ce te uiţi așa? spuse Luo Wen Zhou.

Tao Ran spuse gânditor:

– Se pare că te înțelegi mult mai bine cu Xiao Fei în ultima vreme?

Paşii lui Luo Wen Zhou se opriră. Apoi, aruncându-și papucii, flutură pompos o mână.

– Cine se înțelege mai bine cu el? Am doar lucruri mai bune de făcut decât să mă deranjez cu acel nenorocit.

În mijlocul atitudinii furioase a reparatorului, “piesa dezgustătoare de muncă”, președintele Fei își desfășura liber eleganța și ușurința experienței de playboy spre o tânără atrăgătoare.

Mirosind puternic de curry, Luo Wen Zhou, în timp ce era încă în casa scărilor, avea deja ochii înțepați de vederea acestui burghez izvor de toate relele; nu putea suporta acest comportament al lui Fei Du, gândindu-se că acest trântor nu făcea nimic de valoare de dimineața până seara. Dacă nu flirta, atunci tachina. Din fericire, familia sa avea foarte mulți bani, pentru că altfel nu ar fi putut să-și găsească un loc de muncă pentru a se întreține.

Luo Wen Zhou coborî iritat, tachinând.

– Ai picioarele doar pentru a bate aerul? Ai muri de epuizare urcând scările?

Cuvintele doar se ridicaseră pe buzele lui când îl auzi brusc pe Tao Ran, în spatele lui, trăgând brusc o respirație și aproape că înțepeni la fața locului. Cu o voce uşor tremurândă, el spuse:

– Chang. Oh, Chang Ning?

Marea frumusețe se transformă imediat, mai întâi îi aruncă o privire și apoi zâmbi.

– Oh, Tao Ran, de ce și tu ești pe aici? 

Fei Du și Luo Wen Zhou, brusc, se opriră acolo unde erau, privirile lor măturând simultan înainte și înapoi între cei doi, adulmecând o urmă de ceva neobișnuit din modul în care aceștia doi se numiseră reciproc pe nume.

Rădăcinile urechilor lui Tao Ran se înroşiră şi, într-o clipă, uită cerul şi pământul, şi-și uită membrele şi prietenii.

Mâinile şi picioarele lui încovoiate se înţepeniră într-un gest necoordonat. Se mută în faţa fetei ca şi cum ar fi fost pe jumătate paralizat şi bâlbâi:

– Eu…vo…vo…voi locui aici…pur şi simplu… m-am mutat. De ce. De ce ești tu… 

– Într-adevăr? Și eu locuiesc aici!

Chang Ning îi zâmbi, arătând o pereche de gropițe în obraji.

– Suntem cu adevărat destinați să ne reîntâlnim! Vezi tu, nu te-am minţit, nu-i aşa? Proprietatea noastră este într-adevăr doar la un pas de metrou, foarte convenabil.

Mai întâi, în capul lui Tao Ran, se rotiră cuvintele “destinați să ne întâlnim”, apoi fu forțat să-și amintească o veche întâlnire nereușită. Deodată începu să bâjbâie incoerent ca și cum ar fi vrut să găsească o gaură în care să se târască.

– Da. Oh, nu…hm…ei bine, îmi pare foarte rău, ultima dată când nu te-am condus acasă… 

După ce auziră atât de mult, căpitanul Luo și președintele Fei știau deja identitatea acestei fete.

Una era să știi și alta să vadă cu ochii lor. Cei doi se uitară unul la altul în tăcere. Gândurile și emoțiile lor se complicară.

Persoana pentru care avuseseră o rivalitate de lungă durată și pentru care se supărau mereu era ca un fel de Sun Wukong[1].

Și chiar acum acest “Golden Cudgel[2]“, confruntat cu partenerul său de vis, avea un atac al unui stupid Guy Straight[3].

Cei doi rivali veterani invitați special, rivali în dragoste, stăteau unul lângă celălalt, uitându-se în tăcere unul la altul, cu un aparat de uz casnic mic și greu între ei.

Afară, copacii verzi aruncau o umbră luxuriantă, căldura de vară bătea pe caldarâm, cântecul cicadelor striga neîncetat.

Doar fetița care stătea pe cutia de carton nu simți niciun impact. Ea termină de ronțăit conul de înghețată și întinse mânuța spre Fei Du.

– Dage Ge[4], ai un prosop de hârtie?

Trei minute mai târziu, Tao Ran reuşise în sfârşit să-i facă o invitaţie partenerei lui de vis să vină să-l viziteze. Chang Ning ezită ușor, apoi dădu din cap. Se pare că următorul pas, îl făcu atât de bucuros încât fu pe cale să piardă direcția. Uitând cu bucurie celelalte două persoane o luă cu grijă pe Chang Ning pe scări.

Cei doi bărbaţi lăsaţi în urmă, înțepeniți de realitatea rece ca gheaţa, se priviră unul pe celălalt neajutorați.

Luo Wen Zhou spuse:

– Sentimentele mele sunt un pic complicate.

Fei Du își adună privirea și într-o manieră foarte prezidențială făcu un gest la cutia de lângă el cu bărbia, indicând faptul că “muncitorul necalificat” ar trebui să o ridice. El însuși își băgă mâinile în buzunare și plecă fără grabă.

Luo Wen Zhou:

“..”.

Poate că era greșeala lui, dar simți că Fei Du se comporta din ce în ce mai familiar cu el.

În cele din urmă, Luo Wen Zhou luă cafetiera fără să se plângă. Deși corpul său spunea „da”, gura lui încă spunea “nu.” Scoase limba în spatele lui Fei Du.

– Nu poți nici măcar să porți acest lucru mic? Ai o deficiență renală[5], tinere? 

Auzind aceasta, Fei Du se întoarse şi se uită mândru la el cu un aer superior.

– Ce, vrei să mă încerci?

Luo Wen Zhou:

“..”.

Poate că fusese atât de provocat de scena precedentă încât avea nevoie urgentă să-și schimbe ținta. Oricum, Fei Du simți brusc că această expresie fără cuvinte a lui Luo Wen Zhou era destul de amuzantă. El îl considera pe acesta, care ținea obiectul greu în brațe și o urmă de răutate răsări în inima lui. Se uită în ochii lui Luo Wen Zhou cu irișii săi ușor de culoare deschisă, apoi se apropie brusc de el.

Interesul lui Luo Wen Zhou față de bărbați era înnăscut, el se redresă instinctiv, punând un pas înapoi.

Fei Du râse uşor şi nu mai spuse nimic. Întinse doar un deget și bătu ușor pe cutia de carton a cafetierei. Cele două lovituri păreau să ajungă în groapa stomacului, incomparabil de nemenționabil, nespus de ambiguu. Un mic curent electric urcă în coloana vertebrală a lui Luo Wen Zhou, producând un strat subțire de transpirație caldă.

Între timp, principalul vinovat, după ce-și termină tachinarea, își pusese deja mâinile în buzunare și urcă pe scări.

Luo Wen Zhou:

“..”.

Gură spartă! 

Tao Ran și Luo Wen Zhou coborâseră la parter și se procopsiseră cu o zeiță și cu un președinte dominator cu “deficiență renală.”

O anumită persoană uitase în cele din urmă să cumpere zahăr pudră, astfel încât hameiul trebuia să fie făcut cu zahăr simplu ca înlocuitor.

– Domnișoara Chang Ning e o lucrătoare de birou care a fost recent transferată la sucursala Yan a companiei sale. E singură și locuiește temporar cu mătușa ei. Fetița care e cu ea e sora ei, numită Chenchen. Părinții nu erau acasă, așa că a fost încredințată îngrijirii lui Chang Ning.

Faţa şi urechile lui Tao Ran se înroşiră şi dădu peste ideea ciudată a unei surse de calamitate. Arătând spre Lang Qiao, spuse:

– Nu ai adus bannerul de mătase? Acum este aici, grăbeşte-te şi prezintă-i-l.

După ce i se aminti, Lang Qiao intră imediat în holul de la intrare și ținu un banner de mătase roșu aprins, cu ambele mâini. Îl desfăcu, iar întreaga cameră de zi fu în același timp orbitor învăluită de strălucirea ei.

Fei Du rămase surprins.

Dar nu se terminase încă. Cu grijă și respect, Lang Qiao îi înmână bannerul de mătase, apoi  îi întinse un certificat roșu „Meritul de aur”.

– Președinte Fei Du, directorul nostru Lu a spus că trebuie să vă dau acest lucru și să-l las pe căpitanul Luo să spună câteva cuvinte în locul său. Când se va termina de rezolvat cazul lui Wang Hongliang, va organiza o ceremonie de laudă. Căpitane Luo, vrei să faci un discurs sau ar trebui să îl fac eu? 

Luo Wen Zhou fusese angajat în luptă culinară și nu avusese timp să-și împartă atenția. În mijlocul sunetelor clocotelor mâncării, el strigă:

– Ce ai spus? Tao Ran, de ce a încetat să funcționeze placa electrică? A sărit siguranța?

Fei Du se temea că polițista va ține un discurs lung despre “valorile de bază” . Se evadă repede, folosind pana de curent ca scuză.

– Voi merge să arunc o privire.

Nedumerită, Lang Qiao clipi.

– Un director general care conduce o companie știe cum să facă acest lucru? 

Când era adolescent, Fei Du se afla adesea în apartamentul închiriat al lui Tao Ran, însoțit de o serie de aparate second-hand stricate. Tao Ran trăia grosolan și simplu, fără să arunce nimic care ar putea fi reparat, fără a-i permite lui Fei Du să-i cumpere ceva nou. Pe măsură ce timpul trecuse, de dragul său, Fei Du stăpânise toate abilitățile unui reparator.

Sistemul electric al clădirii vechi nu fusese modernizat. În interior erau doar siguranțe vechi și de îndată ce panoul de alimentare fu deschis, un miros slab de ars veni din interior. Una dintre siguranțe arsese.

Tao Ran, după ce tocmai se mutase, cu siguranță nu se pregătise. Fei Du fu obligat să meargă la parter și să găsească un magazin de hardware.

Când era pe cale să iasă, fu oprit de sora mai mică a lui Chang Ning, Chenchen.

– Dage Ge, am uitat să cumpăr un caiet de teme. Pot să vin cu tine?

Ieșind cu fetița, Fei Du evită o bandă de tineri și dădu o raită la magazinul de la parter. Într-o singură lovitură cumpără tot ce avea nevoie și două înghețate la un mic magazin de pe stradă. Se aşezară pe o bancă de piatră în fața blocului şi îi dădu una lui Chenchen.

– Adulții de sus sunt prea zgomotoși, comentă Chenchen, ca un mic adult. Să așteptăm un timp înainte de a ne întoarce.

Fei Du era pe cale să glumească cu ea când brusc, avu un sentiment inexplicabil, că ceva era ciudat. Fără nici un motiv, simți că erau spionați.

[1] Regele maimuță, personaj fictiv important din literatura chineză clasică.

[2] Golden Cudgel- Armă de corp legendară aparținând lui Golden Mask

[3] Straight Guy- heterosexual

[4]Dage Ge- corect Dage, fetița nu știe încă să folosească corect adresarea către o persoană mai în vârstă

[5] Deficiență renală- în tradiția chineză este o boală asociată cu reducerea energiei Yang după ejaculare.