Abis- Capitolul 51- partea a 2-a

Humbert XVIII- Partea 2

Luo Wenzhou oftă din inimă, dar tonul i se înmuie involuntar.

– Mă tem că nu va funcționa. Este împotriva reglementărilor.

– Nu m-ai lăsat să intru la un interogatoriu data trecută?

– Liderul nostru a autorizat-o în mod special.

– Atunci să autorizeze din nou. Am vorbit deja direct cu Su Luozhan, oricum.

Fei Du își arătă zâmbetul obişnuit, oarecum ireverenţios.

– Şi mai mult decât atât, am scris un mic articol despre studiul de ‘victimelor’, care din fericire s-a întâmplat să fie citit de un anumit profesor cu puţin timp în urmă şi colectat în a treia ediţie a unui text academic pe un subiect asemănător. Oh, în această notă, în aprilie am fost înscris în programul post-universitar de psihologie aplicată al Yan Security Uni. Din septembrie, voi fi la jumătatea drumului pentru a fi un membru al personalului intern. Capitane Luo, ce zici de tine de ce nu suni să-l întrebi pe acel lider care a fost flexibil data trecută?

Luo Wenzhou:

“..”.

Când naiba se întâmplase asta?!

Chiar dacă Fei Du și-ar fi pierdut mințile, ar fi mers în sala de interogatoriu și ar fi fost arestat într-o cameră întunecată de către Luo Wenzhou, asta ar fi sunat mai normal decât ceea ce tocmai spusese.

Tâmplele lui Luo Wenzhou pulsau sălbatic. Creierul său supraîncărcat, doar se răcise puțin, dar era pe cale să arate încă o dată semne de izbucnire în flăcări. Cota fusese obținută în aprilie. Oricât de bogat şi de arogant ar fi fost Fei Du, indiferent de uşile care îi erau deschise, el trebuia să fi început deja să se pregătească pentru acest an.

De ce?

Se trezise brusc captivat de mediul academic? Avusese un caz acut de nimic mai bun de făcut? Era pentru a-l urmări pe Tao Ran? Sau descoperise dintr-o dată că se săturase de lumea lui plină de mirosul profiturilor?

Chiar atunci, poate pentru că era destul de aglomerat la parter, o fotografie căzu accidental din mâna unei femei de vârstă mijlocie. Ea se întinse în grabă să o prindă, dar o rafală de vânt rostogoli vechea hârtie foto. Acesta fusese în mod clar un mic accident nesemnificativ, dar pentru o persoană cu nervi suficient de sensibili și slăbiți, păru un indiciu mistic al ceva. Femeia se prăbuși, în genunchi și începu să plângă.

Sunetul de plâns, răgușit, dar în creștere cu forță penetrantă, trecea printre crăpăturile din fereastra coridorului. Între timp, în mijlocul acestor plânsete, un tehnician din departamentul de criminalistică sosi alergând.

– Căpitane Luo, rezultatele analizei au venit pe specimenul pe care l-ați livrat ieri. Sângele de pe pânză este al lui Qu Tong!

Luo Wenzhou respiră adânc, se uită la Fei Du pentru o vreme, apoi merse fără cuvinte spre biroul directorului Lu.

Douăzeci de minute mai târziu, Fei Du, care deținea două cutii de înghețată, intră în camera folosită pentru a o ține pe Su Luozhan. Puse cutiile pe o masă mică.

– Vrei să mănânci? Pe care dintre ele?

Su Luozhan se uită la el, ezitând o clipă, apoi arătă spre cea de căpșuni.

Fei Du îi lăsă căpșuna, luând el însuși cealaltă cutie. Își scoase căştile şi telefonul din buzunar, deschise un livestream al unui meci de baschet, îşi încrucişă picioarele şi privi în timp ce mânca, ignorând-o.

Cei doi stătură într-o tăcere reciprocă pentru o vreme. La început, Su Luozhan era calmă, fără să aibă contact vizual cu el. După ce mâncă jumătate din înghețată și văzu că celălalt nu arăta semne că va vorbi, în cele din urmă nu mai putu rezista să se uite direct la Fei Du cu o privire dominatoare. Privirea ei mătură cămașa și telefonul lui Fei Du, în cele din urmă căzând pe încheietura mâinii.

Capul ei se înclină. Su Luozhan se uită la ceasul lui pentru o clipă, apoi atinse ușor podeaua de două ori cu vârful piciorului.

– Ceasul tău e cu adevărat unul de marcă?

Fei Du se prefăcu că nu aude și nu răspunse.

Su Luozhan așteptă un timp, apoi întinse un deget peste masă și lovi ușor de două ori pe partea laterală a telefonului.

În cele din urmă, alertat, Fei Du își scoase una dintre căști.

– Da, ce este?

Volumul de pe telefonul lui era foarte tare. În camera liniștită, puteai auzi strigătul comentatorului care se scurgea din ureche.

Su Luozhan mușcă un colț din lingura ei de plastic.

– Ce faci aici? Nu ai de gând să mă interoghezi?

– Oh, colegii mei sunt ocupați, m-au făcut să vin să stau cu tine pentru o vreme.

Fei Du nu părea dispus să se rupă de ecran. El cruță doar o privire de o secundă înainte de a reveni la joc, răspunzând foarte absent.

Când toți ceilalţi o întrebaseră una şi alta, fata se purtase nebunește și ca o proastă, dar acum că Fei Du nu era interesat de ea, părea să se simtă nemulţumită.

La început, Su Luozhan se uită la Fei Du din când în când. Când termină înghețata, pur și simplu se uită doar la el, deschizând în mod voluntar o conversație.

– Eşti şi tu poliţst?

– Un stagiar, răspunse Fei Du în mod indolent.

– Un stagiar foarte bogat?

Su Luozhan ridică din sprâncene surprins.

– Ceasul tău arată destul de scump. Este unul autentic sau o imitație de calitate?

Fei Du păru să găsească vorbele ei erau foarte amuzante. Mai întâi ridică din sprâncene de uimire, apoi vorbi, neputând să-și reţină un zâmbet.

– Ştii tu ce e aia o imitație de calitate? Fetiţă, cine te-a învăţat asta?

Expresia lui Su Luozhan se întunecă imediat, evident afectată de atitudinea lui lipsită de respect față de tachinarea un copil.

Își aducea aminte de acest om cu braţul stâng rănit la vechea reşedinţă Su. El o tratase la fel și acolo. Păruse să nu creadă ce putea face ea sau că ar putea reprezenta o amenințare.

Să afli că ai practicat cu succes o înșelăciune ar provoca, în general, satisfacție. Dar această satisfacţie nu putea dura mult, pentru că accentul pe „a pretinde că ești porc pentru a mânca tigrul,”  era în general pe partea “a mânca tigrul.” Nu  exista nici o plăcere în a acționa întotdeauna ca un porc, mai ales atunci când oamenii te tratau ca pe unul.

Su Luozhan își mușcă buza, evaluând cu atenție dacă nu era interesat de ea sau dacă se prefăcea. După un timp, ea nu  putu rezista, pe jumătate serios pe jumătate aruncând o momeală ea răspunse:

– Acei unchi m-au învăţat.

Fei Du făcu o pauză, dar nu o întrebă: Care unchi?

El îi spuse cu superficialitate și cu milă:

– Va fi totul în regulă, nu-ți face griji.

Această manieră o făcu pe Su Luozhan să se simtă ca și cum ar fi pus un picior greșit în timp ce mergea. Ea nu se putu abține să nu întrebe din nou:

– Vrei să spui că voi fi bine?

– Adică nu vor mai fi băieți răi care să te rănească. În ceea ce privește întrebarea cum se va rezolva problema ta, va trebui să vedem, deși problema nu este gravă și ești foarte tânără. Nu va trebui să-ți asumi răspunderea penală. Cred că vei fi luată doar în custodie și educație.

Fei Du răspunse, apoi întrerupse în cele din urmă jocul său de baschet, părând să-și amintească îndatoririle sale de “polițist”. El își deschise ochii frumoși de flori de piersică, dar din gură ieși doar un șir de clișee adresate fetei:

– Copiii nu au conștiință de sine. Oamenii au profitat de tine și nu știi ce s-a întâmplat. Copilă, trecutul este trecut. Când vei ieși, trebuie să studiezi din greu, să nu te mai gândești la aceste răni. Drumul din faţa ta este încă lung.