Abis- Capitolul 52

Humbert XIX

Tao Ran profită de faptul că cei doi se întrețineau pentru a trage un pui de somn în fața camerei de supraveghere. Tocmai se trezise când auzise ușa deschizându-se şi îşi frecă ochii în grabă. Cel care intrase era Luo Wen Zhuo. Tao Ran ascultă tirada lui Fei Du de pe camera de supraveghere, apoi zâmbi:

– Oh, Doamne, acesta este Fei Du. Cu această tiradă lungă, am crezut că e posedat de tine!

Luo Wenzhou îi lovi scaunul cu piciorul.

Tao Ran folosi această ocazie pentru a se ridica și a-și limpezi capul. Își frecă faţa şi-şi aplecă urechea pentru o clipă la secvența interminabilă de pe   supraveghere. Apoi zâmbi din nou.

– Voi doi nu v-ați mai certat în ultimul timp, ceea ce e foarte bine.

– Ce ai de te tot agiți?

Tao Ran râse.

– Cine știe?

– Nu tu erai cel care îți smulgeai părul de pe cap la vederea celuilalt la porţile biroului din vestul cartierului Piața de Flori? Nu voi erați cei ce se certau mereu până la capăt?Și nu tot tu ești acum cel care i-a dat o autorizație de parcare?

Luo Wenzhou:

“..”.

– Ti-am spus tot timpul.

Tao Ran oftă, fiind un pacificator ca de obicei.

– Fei Du este într-adevăr foarte bun. Dacă îl tratezi bine, îţi va plăti în tăcere de zece ori. El poate fi dezlegat la gură uneori, dar rareori se va târgui pentru ceva real. Altfel nu ar fi abandonat atât de uşor când maşina aceea sport a lui a fost distrusă.

După ce vorbi, Tao Ran se aștepta ca Luo Wenzhou să-i răspundă zeflemitor, dar în mod neașteptat, după ce așteptă mult timp, Luo Wenzhou nu scoase nici un cuvânt, chiar dădu un scurt:

– Da.

Tao Ran:

“..”.

Ce se întâmpla în ultima vreme pe pământ? Cum se face că de fiecare dată când deschidea ochii, era o lume diferită!

Chiar atunci, pe camera de supraveghere, o văzu pe Su Luozhan care se ridică brusc și se apăsă înainte, aproape stând pe masa mică, folosind limbajul corpului ei pentru a întrerupe educația ideologică a lui Fei Du.

– Crezi că m-au folosit?

Su Luozhan întrebase încet.

– Xu Wenchao a fost arestat şi adus în faţa justiţiei, spuse Fei Du.

– Deşi există încă întrebări care nu au fost rezolvate, procesul se va încheia curând.

Su Luozhan râse misterios.

– Dacă ești dispusă să-l identifici, atunci, desigur..

În acel moment, Fei Du în mod deliberat se opri, apoi scutură din cap și zâmbi.

– Nu contează, care ar fi utilitatea să-l identifici? Vrei să mănânci altceva? Pot trimite pe cineva să cumpere.

Su Luozhan îl ignoră.

Ea urmă:

– De ce e inutil să-l identific?

– Pentru că eşti un copil, spuse Fei Du.

– Copiii nu pot depune mărturie. Acesta este un caz de natură foarte gravă. Ei nu vor lua ceea ce spui ca fiind adevărul, iar dacă ar face-o, ei încă nu te-ar putea aduce în fața curții. Dar, fetiță, există un punct despre care trebuie să vorbesc cu tine. Oricât de speriată ai fi, rănirea altor copii este greșită. Țineai un cuțit acolo, în casa aia. Știi cât de periculos a fost? Dacă ai fi alunecat…

Su Luozhan îl întrerupse brusc:

– Dacă aș fi alunecat, nu aș fi putut să o omor?

Fei Du se uită la ea, părând uluit.

Su Luozhan își învârti părul de pe tâmple în jurul degetului din nou și din nou, privindu-l cu un zâmbet care nu era chiar un zâmbet. Era ca un vânător care aruncase o momeală și aștepta prada.

Fei Du deveni “solemn,” își trase telefonul și se ridică în picioare, uitându-se la Su Luozhan.

– Știu că pentru unii copii care au fost răniți, poate fi greu să se accepte ca victime. S-ar putea să crezi în mod eronat că numai băieții răi sunt puternici, numai băieții răi sunt capabili, iar victimele sunt toate slabe și stupide și merită ceea ce primesc. Poţi chiar imita orbeşte pe acei oameni care fac lucruri rele, dar…

– Victimele sunt slabe şi stupide şi merită ceea ce primesc.

Su Luozhan făcu o mutră spre el.

– Sunt ca oile. Tot ce pot face este să behăie, lent și prostesc. Ușor de păcălit, țipă la o atingere, mor la fel. Nu au nici o valoare în viaţă.

Fei Du se încruntă, uitându-se la Su Luozhan în stare de șoc și de furie.

– Cum ai putea crede asta?!

Din momentul în care o tratase ca pe un copil prost și încercase să o “educe”,  existase o neliniște vicioasă în inima lui Su Luozhan. Nu dorea nimic mai mult decât să sfâșie fața blândă a celui din fața ei. Văzând cum expresia lui se schimbă acum, anxietatea ei fu ușor atenuată și simți o plăcere indescriptibilă și nejustificată.

– În orice caz, nu voi fi condamnată la închisoare, indiferent de ce, nu?

Su Luozhan se uită la Fei Du trumfătoare.

– Aceste oi sunt cu adevărat foarte nesăbuite. Ele cred tot ce spui. Dacă te apropii de ele o dată, a doua oară vor crede că eşti prietenul lor şi te vor însoţi oriunde vrei.

– Su Luozhan.

Buzele lui Fei Du tremurau slab.

– Nu vorbi prostii!

Su Luozhan nu avusese ocazia să vadă expresiile părinților lui Qu Tong când  primiseră înregistrarea; totul era în imaginația ei. Simţise o mâncărime insuportabilă şi acum prinsese această expresie dureroasă şi tulburată a tânărului “poliţist” asupra viziunii. Era atât de emoționată, încât ochii îi străluceau.

– Nu vorbesc prostii.

Ea lovi cu inocență și fără artă podeaua ușor cu vârful piciorului.

– Asta m-a învățat mama. Ea a spus că atunci când alte animale se confruntă cu un pericol, fie se vor lupta, fie vor fugi. Doar oile mici sunt diferite. Ele se vor speria doar de inteligența lor, vor rămâne acolo unde sunt fără a mișca un mușchi. Vor merge cu oricine le va chema. Deşi mama mea a fost şi ea o oaie, de asemenea foarte nesăbuită. Am citit jurnalul ei în secret. Ea s-a speriat de inteligenţa ei când avea aceeaşi vârstă ca mine şi după aceea nu a mai îndrăznit să-şi lase semnătura din nou.

– ..semnătură? spuse Fei Du.

Su Luozhan  imită foarte inteligent un receptor de telefon cu mâna și-l puse lângă ureche.

– Cavalerul care o proteja a murit, aşa că nu a mai îndrăznit.

– Cavalerul?

– Prea dezgustător, nu?

Su Luozhan râse batjocoritor.

– De fapt, el era doar un ‘diner’ cu care era în termeni buni, asta e tot. Familia noastră trăiește din vânătoare. În afară de capturarea ‘micilor oi’, mama nu putea face nimic. Apoi a îmbătrânit și nici nu mai putea participa la afaceri. A trebuit să se bazeze pe mine pentru a o susține. Ei bine, în cele din urmă a murit.

–  Ajunge, nu mai vorbi, spuse Fei Du cu dificultate.

– Câți ani ai?

– Am ştiut cum să o fac de când aveam şapte ani.

Su Luozhan își lăți buzele într-un zâmbet spre el.

– Mama mea m-a folosit să prind oile mici pentru a distra clienții. Uneori mă făcea să merg la ‘vânătoare’ cu un client. Când își termina masa, se întorcea acasă, iar ea avea grijă de restul, nu era nevoie ca acel clientul să-și facă griji. Aceasta era treaba pe care o învățase de la mama ei.

În fața camerei de supraveghere, Luo Wenzhou se ridică în picioare.

– Du-te să o investighezi pe mama bețivă a lui Su Xiaolan!

Auzind acest ordin, Lang Qiao, care tocmai intrase, fugi fără să se uite înapoi.

Toată somnolența din corpul lui Tao Ran a dispărut fără urmă.

–Ce înseamnă asta? Copilul spune că mama lui Su Xiaolan a făcut-o să trăiască ca o proxenetă minoră, iar Wu Guangchuan era doar clientul ei? De asemenea, de ce nu a spus un cuvânt când am întrebat-o, dar Fei Du nici măcar nu a întrebat și a insistat să vorbească?

– Ai tratat-o ca pe un suspect, acționând ca poliția, spuse Luo Wenzhou în liniște, privind fix pe ecran.

– Fei Du a tratat-o ca pe un „copil nevinovat” care se comporta ca un „părinte”, asa că subconstient a vrut să-i trimită o „declarație”.

Motivul pentru care doar Fei Du reușise să o facă să vorbească nu era că ar fi avut o experiență bogată cu adolescenții cu probleme, ci pentru că numai Fei Du a avut atitudinea „corectă” atunci când fata fusese arestată.

– Imposibil.

Fei Du se ridicase brusc, lovind accidental masa mică. Scaunul împins scoase un zgomot și căzu greu pe podea.

– Criminalul a fost Wu Guangchuan, iar acesta a fost înjunghiat mortal de către un membru al familiei victimei. După aceea, nu au mai existat cazuri.

Imediat după ce spusese acestea, se opri brusc, deschizând ochii larg ca și cum s-ar fi gândit la ceva groaznic.

– Nu știi nimic! spuse Su Luozhan bucurându-se de expresia lui înfricoșată.

– Dar acel unchi nu a fost cinstit. Mama îl iubea, dar el era un mare gunoi. Nu era mulțumit să o aibă doar pe mama. Îi plăceau şi oile stupide. Mama era atât de geloasă încât era pe cale să înnebunească, așa că a inventat un fel de semnătură ‘distractivă’.

– Ai aceeasi relatie și tu cu Xu Wenchao? întrebă Fei Du.

– Nu !

Su Luozhan strigase cu nemulţumire și cu dispreț.

 – Cine este el? Este el vrednic? El este un om de serviciu part-time în cel mai bun caz!

Fei Du ridică brusc vocea.

– Atunci de ce ai trimis înregistrarea părinților lui Qu Tong?!

Su Luozhan zâmbi obraznic, cu braţele lăsate în lateral.

– Era distractiv, spuse ea.

– Sefu! Numele mamei lui Su Xiaolan e Su Hui. A lucrat puțin când era tânără, apoi locul în care lucra s-a închis. Era șomeră, a rămas acasă și a devenit alcoolică. Ea conducea o ‘sală de jocuri’ și deținea un camion second-hand!