Abis- Capitolul 53

HUMBERT XX

– Sala de jocuri a fost dărâmată și reconstruită din nou și din nou. A devenit o clădire comercială cu mult timp în urmă. Dacă cadavrele ar fi fost ascunse acolo, era imposibil ca ele să nu fi apărut când clădirea a fost nivelată și reconstruită în acele vremuri. În ceea ce privește restul, s-a petrecut cu prea mult timp în urmă, iar dosarele de atunci sunt incomplete. Nu vom putea găsi nimic altceva într-un timp scurt.

Prin camera de supraveghere, Lang Qiao se uită la Su Luozhan, care avea bărbia sprijinită pe ambele mâini. Simţi un fior de dezgust.

– Și ceea ce spune această mică psihopată este credibil?

– O putem folosi doar ca referință. Pot vedea că acestui copil îi place mai degrabă să fie performantă.

Privirea nestrămutată a lui Luo Wenzhou era fixată pe camera de supraveghere. După ce murmură ceva pentru o clipă, spuse:

– Dar metoda crimei a fost practic clarificată, adultul și fata au colaborat. Mai întâi urmăreau ținta. Apoi, la un moment potrivit, adultul  apărea și făcea ceva pentru a speria victima. Apoi, fata apărea, câștiga încrederea victimei în aceste circumstanțe și după una sau două contacte păcălea victima să vină cu ea.

– În ziua în care m-am mutat, Chenchen a fost într-adevăr urmărită.

 Tao Ran se gândise la asta, apoi spuse:

– Dacă urmăritorul pe care Fei Du l-a observat atunci era complicele…

– Să presupunem că era suspectul A.

Luo Wenzhou scoase o foaie de hârtie A4 și desenă un cerc în jurul literei.

– Deocamdată, vom spune că omul care a răpit-o pe Qu Tong și a condus mașina la vest de Xiling a fost B—nu putem fi siguri deocamdată dacă A și B sunt aceeași persoană, dar eu personal mă înclin să cred că nu sunt.

– De ce? întrebă Lang Qiao.

– Frecvenţa crimelor.

Luo Wenzhou bătu masa cu capacul stiloului.

– Suspectul A a urmărit-o pe Chenchen când Tao Ran s-a mutat. A trecut deja aproape o lună. Să nu luăm în considerare dacă A ar avea energia de a urmări simultan două fete care locuiau în locuri complet diferite. Chiar dacă ar fi putut să o facă, pentru o persoană care a avut răbdarea să urmărească o victimă timp de o lună, două crime în decurs de cinci zile este prea intens.

– Atunci există o a treia persoană, Xu Wenchao. El are un alibi definit pentru noaptea în care a fost răpită Qu Tong, așa că știm că nu poate fi B. Ce rol a jucat în asta?

Luo Wenzhou scrise personajul “Xu”, apoi personajul “Su”, și trasă o linie între ei.

– După ce Su Luozhan a drogat-o pe Chenchen şi a legat-o la vechea reşedinţă a familiei Su, ea a plecat acasă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu se temea că Chenchen va fugi sau că se va mișca și va fi auzită.

– Pentru că știa că acel complice va veni la vechea reședință Su pentru a prelua controlul! Dar complicele nu a venit. Su Luozhan a fost alertată de apelul profesorului de la Palatului Copiilor, apoi a fugit la vechea reședință Su pentru a vedea în persoană dacă Chenchen a fost luată. Apoi l-a sunat pe Xu Wenchao de două ori.

Luo Wenzhou îngroșă linia dintre Xu Wenchao și Su Luozhan, apoi coborî, împărțind linia în două ramuri.

– Zhang Yuchen a fost speriată aseară. Nu ne vom baza pe mărturia ei pentru moment. Judecând din restul informațiilor noastre, există două posibilități aici. În primul rând, Xu Wenchao e suspectul A, care a urmărit-o pe Chenchen, încercând să o răpească.

Luo Wenzhou se opri o clipă.

– În al doilea rând, Xu Wenchao este agentul lui Su Luozhan. Aceasta e bolnavă de mult timp și există unele lucruri pe care ea nu le poate realiza singură. Are nevoie de un adult.

Prima dată când Xu Wenchao fusese chemat la poliție, fusese foarte surprins, pentru că nu știa unde a greșit. El a răspuns la toate întrebările lor foarte atent, preferând să pară un pic lent. În acel moment era probabil că nu știa încă despre faptul că Su Luozhan trimisese înregistrarea la părinții lui Qu Tong, și el nu se aștepta ca poliția să lege acest caz cu cele de acum douăzeci de ani.

Dar Tao Ran l-a alertat din greșeală în timpul discuției. Probabil că Xu Wenchao a înțeles ce a făcut Su Luozhan pe baza acelui interogatoriu. Din momentul în care poliția a început să-l urmărească până în momentul în care a primit apelurile telefonice ale lui Su Luozhan, el a făcut pregătirile pentru când va fi arestat din nou și și-a pregătit cuvintele.

– Ceea ce vrei să spui este că, spuse Tao Ran, coborând involuntar vocea.

– … Xu Wenchao este un „curățător temporar”?

Lang Qiao și-a răsucit capul pentru a se uita la Luo Wenzhou.

–  Asta…asta nu poate însemna ceea ce cred că înseamnă, nu? El a avut grijă de.. ce este cu Qu Tong? Chiar nu există speranță?

– Aseară, când Su Luozhan a legat-o pe Chenchen la vechea reședință Su, Xu Wenchao ar fi trebuit să preia conducerea. Dar Xu Wenchao a fost chemat de noi să coopereze cu ancheta și nu a putut merge.

Luo Wenzhou ignorase întrebarea ei, nici măcar nu clipise.

– A fost o cantitate mare de sânge găsită pe fâșiile de pânză din cutia muzicală din dormitorul lui Su Luozhan, dar examinatorii medicali au efectuat un test de luminol la vechea reședință Su fără a găsi urme de sânge. Adică, este probabil ca vechea reședință Su să fie doar o stație de transfer temporară, iar scena reală a crimei să nu fie acolo.

– Atunci unde este scena crimei reale? spuse Tao Ran.

– Stați un minut! Nu. Băieți, așteptați!

Brusc, Lang Qiao scoase o pagină dintr-un teanc de materiale.

– Nu ați făcut vreo greşeală undeva? Cu peste douăzeci de ani în urmă, Xu Wenchao a urmat o școală privată destul de scumpă. Când a crescut, și-a putut permite echipament fotografic și a devenit fotograf independent. Are o casă, o mașină și nu are datorii. Este foarte bogat. Acest lucru poate fi nepotrivit să spun, dar atâta timp cât ai bani, poți trece prin anumite canale pentru a obține ceea ce dorești. Avea vreun motiv să lucreze cu Su Luozhan, pentru a face aceste lucruri oribile? Ce beneficii puteau exista pentru el?

Aceste cuvinte îi reduseră la tăcere pe toți.

Adevărat, de ce un om care a crescut în clasa de mijloc sau chiar ceva mai bogată, cu ambii părinți care trăiesc și o copilărie care ar putea fi numită navigație netedă, s-ar fi amestecat cu familia Su?

Dacă Su Luozhan nu ar fi imitat “semnătura” lui Su Xiaolan pentru “distracție” și nu ar fi trimis înregistrarea la casa lui Qu Tong, dacă nu s-ar fi expus accidental de două ori, cine ar fi crezut că era ceva în neregulă cu el?

– Căpitael Luo.

Chiar atunci, un polițist criminalist și-a băgat capul.

– Omul numit Guo, care a venit înaintea celorlalţi, vă caută.

Guo Heng aștepta în fața recepției zgomotoase. Cineva avusese milă de el, îi adusese un scaun și îl pusese cu fața la ușa din spate a camerei de serviciu. Ofițerul de serviciu plecase să facă ceva urgent, fără a-și face timp să oprească televizorul. Pe ecranul oarecum vechi, o staţie locală raporta operaţiunea senzaţională de salvare de aseară de la Palatul Copiilor.

Guo Heng ridicase capul, toată atenția îi era concentrată pe ecran, îndreptându-și subconștient spatele aplecat, aranjându-se într-o postură dreaptă și adecvată. Când prizonierii din închisoare erau în colectivitate pentru a viziona emisiuni TV pentru știri sau educație ideologică, disciplina era strictă; trebuiau să folosească această postură standard pentru a viziona.

O pedeapsă de douăzeci de ani de închisoare transformase un bărbat tânăr într-un bătrân care nu se putea relaxa liber pe o canapea.

Luo Wenzhou îl chemă cu blândețe.

– Lao Guo.

Guo Heng își îndreptă subconștient spatele, părând pregătit pentru o inspecție. Apoi își reveni în fire şi colţurile ochilor i se lăsară. Ridurile care erau ascunse apărură rând după rând.

Guo Heng oftă și spuse calm:

– Te țin din treabă, dar eu văzând că vin atât de mulți oameni, mi-am făcut griji. Când l-am ucis pe Wu Guangchuan, aș fi putut ucide persoana greșită?

După un moment de ezitare, Luo Wenzhou scoase două țigări din buzunar, le aprinse si-i dădu una luiu Guo Heng.

– Îți amintești de fata pe care ai salvat-o atunci?

– Îmi amintesc.

Guo Heng dădu din cap imediat.

– Era destul de mică, arăta puțin mai în vârstă decât Feifei, o fetiță foarte frumoasă. Cum se numea?

– Su Xiaolan.

– Da, corect, așa era.

Guo Heng duse țigara la gură ca și cum ar fi fost o comoară, trase un fum adânc și îl ținu în gură, înghițindu-l mai degrabă decât să-l dea afară – poate că acesta era un alt obicei rămas din închisoare.

– Ah, au trecut atâția ani. Nu știu ce face acest copilul acum. Când tocmai ieșisem, m-am gândit să mă duc să o văd. Dar mai târziu m-am gândit că ar putea fi căsătorită, cu copii. Cine ar vrea să-și amintească lucruri mizerabile de genul ăsta? Era mai bine să nu o deranjez.

În timp ce vorbea, un pic de zâmbet apăru pe fața tulburată și sumbră a lui Guo Heng.

– Să fiu sincer, în ultimii douăzeci de ani, conştiinţa mea a fost puţin mai clară pentru că m-am gândit, dacă aş fi fost un laş atunci,  fata ar fi murit. Câțiva ani într-o celulă de închisoare în schimbul unei vieți pare utilă atunci când te gândești la asta, nuiI așa?

Buzele lui Luo Wenzhou se mișcară ușor. Privind profilul lui Guo Heng, pur și simplu nu știa de unde să înceapă.

Ar putea să-i spună cu adevărat: „Poate că ai ucis persoana greșită, iar fata pe care ai salvat-o a fost adevăratul ucigaș”.

Atunci n-ar deveni oare mai mizerabilă viața acestui om? Poziția lui în picioare şi fumatul rezervat n-ar deveni o glumă absurdă?

– Ofiţer Luo, se gândi Guo Heng, întrebând din nou:

– încă nu mi-ai spus ce se întâmplă? Wu Guangchuan a fost ucigașul sau nu?

– Lao Guo, aș vrea să-ți amintești ceva pentru mine mai întâi.

Luo Wenzhou puse o mână pe spatele scaunului său.

– Uită-te la mine și gândește-te cu atenție. În ziua în care l-ai înjunghiat pe Wu Guangchuan, cum l-ai găsit?

Guo Heng se uită, neînțelegând de ce ar întreba asta.

– Era băiatul acela…

– Te-a sunat. Era elev la Jinxiu, se numea Xu Wenchao. L-a urmărit și investigat pe Wu Guangchuan împreună cu tine. Știu asta. Dar îți mai amintești ce a spus Xu Wenchao când te-a sunat?

Cu ţigara în gură, Guo Heng se încruntă şi se gândi mult timp.

– Cred că a spus: „El a luat-o…de la școală.” Astea au fost cuvintele lui, foarte obscure, fără să menţioneze nici un nume. Când am auzit asta, mi-a explodat capul. Am găsit imediat un telefon public şi l-am sunat înapoi.

Luo Wenzhou fu ușor surprins.

– L-ai sunat înapoi? Ce s-a întâmplat mai departe? Te rog spune-mi în detaliu.

– Apoi l-am întrebat ce s-a întâmplat şi am mers la porţile şcolii să-l întâlnesc, spuse Guo Heng.

– Băiatul m-a dus la casa lui Wu Guangchuan. Nu ți-am spus ce s-a întâmplat după aceea?

Luo Wenzhou își miji ușor ochii.

– Cu alte cuvinte Xu Wenchao aştepta apelul tău. Unde a așteptat?

– Lângă şcoală, spuse Guo Heng.

– Infrastructura lui Jinxiu era bună, în apropiere se afla o nouă cabină telefonică. De obicei, mă contacta întotdeauna în acest fel.

– Cât a durat să ajungi acolo? spuse Luo Wenzhou.

– Doar cinci sau șase minute.

–  Xu Wenchao a trimis mai întâi un mesaj pagerului tău, apoi a așteptat apelul tău; după ce ai intrat în contact și ai înțeles situația, ai făcut cinci sau șase minute până la Școala Gimnazială Jinxiu să-l întâlnești. Apoi ați plecat împreună, nu? Totul a durat aproximativ zece minute?

Luo Wenzhou așteptă ca Guo Heng să dea din cap, apoi continuă:

– Voi doi l-ați văzut pe Wu Guangchuan. L-ai trimis pe Xu Wenchao să găsească pe cineva și tu l-ai urmărit pe Wu Guangchuan până la ușa lui, nu-I așa? Cât de departe de casa lui a fost locul unde l-ai văzut pe Wu Guangchuan?

– Nu prea departe, chiar după colţ.

Guo Heng calculă.

– Cam cincizeci de metri. Nu mai mult de o sută.

– Wu Guangchuan o luase pe Su Xiaolan de la școală și se întorsese acasă. Ai plecat de lângă școală. Cu o întârziere de zece minute, cum ați ajuns voi doi lângă casa lui Wu Guangchuan înaintea lui?

– Copilul m-a luat pe o scurtătură, spuse Guo Heng.

– Ticălosul Wu Guangchuan nu a îndrăznit să meargă pe drumul principal. A mers spre uşa din spate. A trebuit să meargă în jurul unui cartier rezidențial mare, în timp ce noi doi am trecut chiar prin cartier, practic într-o linie dreaptă – toate proprietățile rezidențiale aveau ziduri exterioare atunci, dar nu erau foarte înalte. Aveau freză de țiglă neagră deasupra lor. Peste zid, l-am văzut pe Wu Guangchuan trăgând de fata aceea. Eram cu adevărat tânăr atunci.

L-am trimis pe băiat de acolo şi am sărit peste zid.

Luo Wenzhou scoase din buzunar un mic caiet.

– Ai putea să desenezi pozițiile pe care tocmai mi le-ai descris?

Guo Heng ezită un moment, apoi, gândindu-se la asta, desenă o schiță cu multe revizuiri și i-o dădu.

– Ce este? De ce vrei asta? Ce se întâmplă?

– Nu știu încă, spuse Luo Wenzhou calm.

– Lao Guo, în acest moment al anchetei, se pare că lucrurile pot fi contrare așteptărilor. Vei putea să o accepți?

Aplecându-se pe spatele scaunului său, Guo Heng se ridică încet.

– Îți vom da o explicație cât mai curând posibil.

Lăsând aceste cuvinte în urmă, Luo Wenzhou plecă. El dădu schița pe care Guo Heng o desenase, lui Tao Ran, așteptând într-o parte.

– Poți afla ce proprietate era aceasta? Mai este acum acolo?

Tao Ran privi hârtia de mai multe ori.

– Casa lui Wu Guangchuan a dispărut de mult. Când am bănuit pentru prima dată că acest caz era legat de cel de acum douăzeci de ani, unii colegi au mers să investigheze scenele crimei de atunci. Școala Gimnazială Jinxiu s-a mutat cu mult timp în urmă și a fost construit un gimnaziu unde se afla casa lui Wu Guangchuan. Deși această proprietate pare să fie.. Mă duc la scenă să arunc o privire!

Fei Du se apropie încet. Luo Wenzhou știa că era el fără a fi nevoie să-și întoarcă capul, pentru că tot biroul orașului Yan era ocupat nebunește, oamenii veneau, plecau, erau toți în mișcare și doar pașii lui sunau lenți ca întotdeauna.

Fei Du șterse lentilele cu colțul hainei și-și așeză ochelarii pe nas, întregul său aer schimbându-se dintr-un tânăr cu “dragoste profundă și emoțional” într-o fiară bine îmbrăcată. Oricum, dacă ar fi mers să o vadă pe Su Luozhan arătând astfel, cu siguranță nu ar fi putut scoate un cuvânt de la ea.

Fei Du se întinse leneș,.

– Cunoști Sala Memorială A Căminului Funerar Fuyuan?

– Sala Memorială A Căminului Funerar Fuyuan ?

Luo Wenzhou se uită uimit la el.

– Nu este un loc pentru a stoca cenușa?

– Cenușa lui Su Xiaolan este acolo, spuse Fei Du.

– Xu Wenchao a ajutat la păstrarea lor acolo. Se pare că unele dintre bunurile ei de când era în viață sunt în cutia cu cenușa. Îți recomand să ne ducem să aruncăm o privire. Poate vom găsi ceva util.

Luo Wenzhou se încruntă cu grijă.

– Su Luozhan a spus ceva?

– Cum ar putea fi? Acea fetiță este atât de vicleană. Ea nu ar dezvălui un detaliu ca ăsta. E doar presupunerea mea, spuse Fei Du și continuă:

– Mă gândeam, în fața unui grup de clienți slabi și lași, nu ar fi ușor să-I facă să-și țină gura închisă și să păstreze secretul. În afară de satisfacerea dorințelor lor, cel puțin ar trebui să aibă un atu. Locul în care ar trebui păstrat acel atu ar trebui să fie ales foarte atent. Cel mai bun loc ar fi ca un seif al unei bănci, cu camere de securitate peste tot și undeva unde e deschis douăzeci și patru de ore pe zi. În același timp, ar trebui să fie „sigur”, spre deosebire de o bancă, unde poliția l-ar găsi cu ușurință de îndată ce ar începe să investigheze.

—Dacă eram eu, cred că un dulap de depozitare al cenușii ar fi un loc destul de ideal.

– Sala Memorială Fuyuan trebuie să fie foarte strict gestionată. Numai rudele care au gestionat procedurile de intrare pot să treacă, apoi să aibă un membru al personalului care să-I conducă în interior. Deținătorii de carduri trebuie să facă o programare pentru a veni pentru o vizită de doliu. Nu este ca un cimitir. Gestionarea unor cimitire este atât de laxistă încât oricine poate intra și căuta.

Luo Wenzhou se gândi imediat la florile lăsate de el anual…

– Nu vreau să spun nimic prin asta.

Fei Du întinse mâna și zâmbi.

– Dacă Xu Wenchao s-a ocupat de aranjamentele funerare ale lui Su Xiaolan, de ce nu i-a cumpărat un mormânt? Presupun că Xu Wenchao avea banii necesari. Ei bine, ce zici de asta, aș putea să-l tulbur pe căpitanul Luo să acționeze ca șofer?

O oră mai târziu, Luo Wenzhou opri mașina la ușile unui salon funerar din suburbii.

Locul se sprijinea pe un munte liniștit și retras. Întregul salon funerar era învăluit în umbra muntelui, care era foarte întunecat. Se vedea un coș de fum care arunca abur alb spre cer, produsul unei incinerații.

Fei, pe jumătate schilodit, se uită la el și împinse ușa cu o mână, dar descoperi că șoferul nu deblocase încă mașina. Fei Du bătu ușor la ușă pentru a-i reaminti lui Luo Wenzhou, apoi îl auzi brusc vorbind, întrebându-l:

 – Ce a fost aia,noaptea trecută?