Abis- Capitolul 54

Humbert XXI

La început, Fei Du se uită la el. Apoi se lăsă pe spate, părând foarte nepăsător. Înțelegând, dar prefăcându-se că nu a înțeles, el întrebă:

– Ce?

În timp ce se aplecase, arăta exact ca un playboy. Colțurile buzelor sale erau gata să zâmbească, dar nu zâmbeau, iar capul lui era înclinat în timp ce se uita la Luo Wenzhou. El întrebă, știind clar răspunsul:

– Ce am făcut aseară?

Luo Wenzhou:

“..”.

Descoperi că era îngrozitor de ieftin. Era mult mai obişnuit cu un Fei Du cu cuvintele “cere o bătaie” lipite de frunte decât această manieră ciudată şi ambiguă a lui.

Când ei doi erau singuri, dacă arăta semne de enervare, celălalt profita rapid de slăbiciunea lui.

Tăcerea temporară a lui Luo Wenzhou îl făcu pe Fei Du să creadă în mod eronat că rămăsese fără cuvinte. Îi trezise interesul și nu putu rezista să nu-l tachineze din nou pe Luo Wenzhou.

– Ieri noapte, am trimis voluntar căldură ofiţerilor de poliție. Căpitanul Luo se gândeşte să solicite un alt banner de mătase pentru mine?

Spunând acest lucru, el veni un pic mai aproape de Luo Wenzhou, ochii lui reflectau o lumină de diferite adâncimi, radiind din iriși și răspândindu-se în cercuri distincte, ca o undă înghețată.

– Ce ai de gând să scrii de data aceasta? Lasă-mă să mă gândesc…

– Fei Du, spuse brusc Luo Wenzhou pe un ton plin de tact,

– …dacă vei continua să flirtezi cu mine așa, voi crede că ai unele „intenții pe care nu este convenabil să le dezvălui” față de mine.

Fei Du: “..”.

Din cauza relației lor neobișnuite, în majoritatea timpului, Luo Wenzhou era de obicei serios în prezența sa. Pe măsură ce timpul trecea, îi dăduse lui Fei Du impresia greșită că „această persoană voia să-i salveze fața” .

După o pauză, Fei Du execută o “retragere la atacul inamicului“, întorcându-se să privească pe geam spre salonul funerar sumbru.

– Căpitane Luo, eşti sigur că vrei să discuţi un subiect atât de indecent cu mine în împrejurimi ca acestea?

– Pe lângă subiectul indecent, am și unul decent, spuse Luo Wenzhou.

– Planifici să devii un lider din septembrie și să-ți dai bogăția vastă altora pentru a gestiona?

– Nu trebuie să te îngrijorezi, am o echipă de încredere, ridică Fei Du din umeri și continuă:

– Nu trebuie să fie prea de încredere. Trebuie doar să fie mai de încredere decât  mine. Și chiar dacă mă retrag din operațiunile zilnice, deciziile majore încă vor avea nevoie de semnătura mea. Eu încă am controlul, în plus, chiar dacă ne desființăm cu adevărat…

– Deșeurile rămase vor continua să se vândă pentru mai mulți bani decât vom câștiga noi funcționarii publici într-o viață, inclusiv pensiile noastre, suficient pentru mai mulți oameni pentru mai multe vieți, nu?

Luo Wenzhou îi întrerupsese lăudăroșenia

– Nu mai vorbi prostii. Când tatăl tău a avut accidentul, erai încă la școală, deși studiile tale erau destul de neglijente și tu, fără creier. De ce nu ai fost dispus să ai încredere în echipa „de încredere” atunci, să stai pe spate și doar să colectezi dividendele anuale ca un acționar?

Fei Du se uită în sus și întâlni ochii lui Luo Wenzhou în oglinda retrovizoare. Privirea lui era profundă, cu o severitate sinceră și familiară.

– Nu ai luat compania tatălui tău pentru bani, ci pentru a investiga, spuse Luo Wenzhou.

– Potrivit acestei inferențe, tu aplicând la Universitatea Yan Gong o faci cu același scop. Pentru ce— sau mai degrabă, pentru cine faci toate astea?

– Poate că e din cauză că te vreau?

Fei Du spuse calm:

– Poate că gustul meu s-a schimbat brusc și am început să râvnesc sexualitatea nepopulară a căpitanului Luo.

Nici un cuvânt adevărat nu ieșea vreodată din gura acestui ticălos, iar când vorbea era un amestec de adevăr și minciună.

Își îngustă ochii, privirea măturând invaziv peste nasul drept al lui Luo Wenzhou şi buzele uşor întredeschise, părând gata să-l sărute în orice moment. Cu o inspirare profundă, el întrebă cu blândețe:

– De unde știi că studiile mele au fost neglijente, căpitane Luo? În afară de faptul că te-am înfierbânt în secret, te-a preocupat și foaia mea matricolă?

Luo Wenzhou:

“..”.

El pufni, deblocă ușile mașinii și, sub privirea atentă și ambiguă a acestui tip, fără nici un avertisment, întinse mâna și apucă cu brutalitate gulerul cămășii atent aranjat al președintelui Fei, perturbându-i postura de lup cu coadă mare.

– În primul rând, spuse Luo Wenzhou aspru,

– înfățișarea mea bună a primit întotdeauna aprobarea socială largă din partea maselor. Sunt un tip de bărbat de o frumusețe atemporală și clasică. Dacă tu crezi că sunt nepopular, asta arată doar că nu m-ai studiat suficient și că ești ignorant și prost informat.

– În al doilea rând…

Privi cu milă spre braţul lui Fei Du în ghips.

– Iubitule, n-am mai văzut de mult timp pe cineva atât de nerăbdător. Vrei să flirtezi cu mine în starea ta? Ar fi mai bine să bei mai mult lapte ca să-ți suplimentezi calciul, domnule președinte Fei!

Apoi arătă spre uşa maşinii şi-i spuse:

– Ieşi afară.

Președintele Fei fusese invariabil victorios în tot felul de situații de flirt. Întâlnindu-se pentru prima dată cu o astfel de respingere nepoliticoasă, se simți ca un virgin. Dat afară din mașină de Luo Wenzhou în starea sa de invaliditate, el privi spatele lui Luo Wenzhou cu o privire care spunea că ar fi vrut să-l mănânce, dar pentru moment închise gura și îl urmă până la Sala Memorială.

Atmosfera din Sala Memorială era solemnă, iar sistemul de răcire instalat în interior nu era, probabil, aer condiționat, ci o unitate frigorifică.

De îndată ce ușa se deschise, un fior îi cuprinse. Un membru al personalului  verifică ID-ul lui Luo Wenzhou cu o suspiciune neobișnuită, fără să înțeleagă de ce poliția ar dori să vină să investigheze o urnă.

– Ce ai vrea să vezi? spuse managerul Sălii Memoriale în timp ce trecu cardul și-i conduse înăuntru.

– Nu am încălcat nicio lege. Chiar dacă suntem bântuiți, de când a fost atât de larg domeniul de activitate al Securității Publice a Poporului?

Luo Wenzhou era de fapt calm doar la suprafață. Tocmai fusese hărțuit sexual cu toată forța. Ultimele cuvinte încă i se învârteau în urechi, făcându-i inima să tremure. Tot ce voia era ca întreaga lume să tacă. Prin urmare, el răspunse iritat:

– Ce se întâmplă dacă cineva a plantat o bombă în peretele urnelor?

Managerul camerei de depozitare se uită la el cu o privire șocată, crezând în mod evident că Luo Wenzhou era un nou tip de psihopat.

Zona de depozitare acoperea suprafața unui perete întreg, cu compartimente  mici unul după altul întinzându-se de jos până la tavan. Su Xialoan era într-un colț…într-un cadru de cristal mic.

– Zona C, compartiment 106—Su Xiaolan.

Managerul verifică numele.

– Aici este. Fiica şi logodnicul ei au pus-o acolo. Întrebați-mă dacă aveți nevoie de ceva. Mă voi retrage acum şi mă voi întoarce în douăzeci de minute.

Apoi își puse palmele împreună, făcu o plecăciune spre fotografia lui Su Xiaolan și se retrase.

Luo Wenzhou plesni mâna lui Fei Du care încerca să ridice fotografia lui Su Xiaolan. Luă o pereche de mănuși din buzunar și verifică dacă rama de cristal avea un strat dublu. Văzând că nu avea nimic ieşit din comun, el o trecu la Fei Du şi merse să se uite prin “bunurile de înmormântare” de lângă urnă.

– Această fotografie este foarte interesantă, a spus Fei Du.

– Foarte interesant, spuse Luo Wenzhou în timp ce trecea prin chestii.

– Este exact aceeași ca în arhivele biroului nostru de acum douăzeci de ani.

Spațiul din interiorul micului compartiment în care fusese depozitată urna, nu era mare. Se vedea dintr-o privire ce pusese familia acolo. În afară de cadru, Luo Wenzhou scoase o rochie veche, țigări mentol, ruj și alte lucruri pe care o femeie le-ar purta pe ea; păreau niște bunuri de înmormântare convenționale, toate fără nici o valoare.

– Așa-numita comemorare a decedatului este, de fapt, un ritual pentru cei vii. La ceremonia memorială, fotografia care este prezentată adesea arată imaginea decedatului așa cum au trăit în imaginația prietenilor și rudelor lor. Dacă aceștia erau oameni care se asociau adesea cu decedatul, va fi adesea o fotografie recentă. Dacă erau prieteni și rude mai îndepărtate care nu aveau multe oportunități de a vedea decedatul, va fi o fotografie cu semnificație comemorativă. În plus, unii dintre morți au o conștiință de sine relativ puternică; după ce trec, prietenii și familia lor își vor onora ultimele dorințe și vor alege fotografia cu care sunt cei mai mulțumiți, arătând în general cea mai mare realizare a decedatului în viață. Acestea sunt circumstanţele obişnuite.

Fei Du bătu ușor pe cadrul de cristal.

– Așa că cel mai valoros moment din viața lui Su Xiaolan a fost când avea doisprezece sau treisprezece ani? Și după aceea, în ochii unei anumite persoane, era echivalentă cu deja moartă?

Luo Wenzhou doar verifica dacă exista vreun loc pe care îl trecuse cu vederea când telefonul îi sună brusc.

Sunetul brusc cu muzica “Five Rings Song” vibră înainte și înapoi în interiorul camerei de depozitare, ecourile mergând în sus și în jos, producând un efect perfect de film de groază. Luo Wenzhou însuși simți că i se face pielea de găină. Managerul care spusese că “se retrage” apăru de nicăieri și spuse:

– Opriți sunetul, ofițer. Trebuie să fii responsabil în locuri publice. Deranjezi odihna oamenilor aşa.

– Dage, spuse Luo Wenzhou în mod criminal,

– dacă nu aș fi fost responsabil, cu siguranță ai fi fost întins la pământ până acum.

Managerul nu mai îndrăzni să încerce să se înțeleagă cu un barbar, se retrase imediat.

În mijlocul aerului rece, cu o față palidă, Luo Wenzhou răspunse la telefon.

– Tao Ran, ce ai găsit?

– Acea zonă rezidențială încă există.

Sub soarele arzător, Tao Ran trase de gulerul uniformei. În timp ce vorbea la telefon, se ascunse la umbra unui copac pentru a scăpa de căldură. Scoase o hartă veche fotocopiată.

– Sunt pe cale să mă topesc. Această proprietate se numește Zona rezidențială Xiangyang. E zona cu locuințe comerciale cea mai veche, de peste douăzeci de ani. Bătrânii care joacă șah aici spun că, atunci când Jinxiu era încă aici, mulți studenți din familii bogate au închiriat apartamente acolo.

– Ce zici de zidul din jur? Întrebă Luo Wenzhou.

– Potrivit spuselor lui Guo Heng, el s-a uitat prin golurile din zid şi a putut vedea casa lui Wu Guangchuan. Opoți localiza?

– Acest loc a fost reconstruit astfel încât propria mamă n-ar mai recunoaște-o. Știi sigur cum să faci lucrurile dificile, șefu.

Tao Ran își șterse foarte necorespunzător transpirația de pe frunte cu mânec. Nu departe, își văzu colegul, transpirând din greu și-i făcu semn cu mâna. Ei  invitaseră mai mulți inspectori de pe un șantier de construcții din apropiere. Urmând fundațiile Zonei rezidențiale și proporțiile de pe vechea hartă, ei desenau urmele de atunci pe suprafața complet modificată.

Drumul se lărgise de mai mult de două ori; casa lui Wu Guangchuan fusese nivelată de acesta. Din fericire, străzile erau puțin populate în după-amiaza de vară. Doi polițiști, fiecare ținând o riglă din lemn, se aflau la un metru și jumătate distanță în drum, restabilind ușa principală a casei lui Wu Guangchuan.

Tao Ran merse o vreme de-a lungul zidului acoperit de verdeață apoi îi spuse lui Luo Wenzhou:

– Cred că locul trebuie să fie între Clădirea 7 și Clădirea 8—conform descrierii lui Guo Heng, locul era doar cu fața spre un colț, și ai putea spiona casa lui Wu Guangchuan de la câteva zeci de metri. Șopronul original al clădirii pentru biciclete este aici. Acest loc nu e ușor de găsit. Xu Wenchao l-a adus pe Guo Heng cu ușurință. Cum crezi că a găsit calea?

Tocmai terminase de vorbit când un mesaj fu trimis pe ambele telefoane. Era Lang Qiao.

Lang Qiao mersese la Jinxiu pentru a trece prin vechile dosare pe care școala le păstrase. Ea găsise adresa de contact înregistrată pentru Xu Wenchao în timpul școlii gimnaziale de juniori: Comunitatea Xiangyang, Clădirea 8, Unit 3, Apartament 201.

Ţinându-şi telefonul, Tao Ran se întoarse să privească clădirile vechi cu pereţii lor exteriori pătaţi, apoi ieşi repede prin crăpătura mică, se întoarse şi alergă până la etajul al doilea al clădirii 8. Fereastra din coridor, deschisă pe tot parcursul anului, ruginise. Aceasta era acoperită de un strat de murdărie grasă și era în aceeași direcție cu dormitorul principal 201.

Tao Ran se aplecă să privească. Afară pe fereastră, îşi vedea cei doi colegi ţinând rigla. La câțiva metri în spatele lor, unele pietre fuseseră aranjate pentru a reprezenta subsolul casei lui Wu Guangchuan. Ar fi fost acolo și o balustradă în jurul casei, cu flori în jurul balustradei pentru a împiedica oamenii să spioneze.

Cu douăzeci de ani în urmă, acest oraș nu fusese atât de grandios. Noaptea trecută de ora nouă, străzile erau pustii. Nu erau atâtea bufnițe de noapte.

Acoperit de transpirație amestecată cu murdăria ferestrei, Tao Ran dădu buzna în biroul comitetului clădirii 8 și puse ID-ul de lucru pe masa din fața membrului personalului.

– Aș putea să vă tulbur să căutați, cine e acum proprietarul Apartament 201 în Unitatea 3, și dacă a existat vreo tranzacție în ultimii ani?

– 201?

Membrul personalului răsfoi înregistrările.

– Nu, aparține încă proprietarului inițial.

Tao Ran inspiră și expiră adânc.

– Numele lui e Xu?

– Nu Xu ci Sun, un cuplu în vârstă.

Membrul personalului apelă pe managerul clădirii vechi pentru a verifica.

– Așa e, Zhao-jie?

– Așa e! Au o fiică, cred că fiica are patruzeci de ani?

Femeia de vârstă mijlocie îi turnă lui Tao Ran o ceașcă de apă. Tao Ran se forță să mulțumească. Nu putea să nu se simtă puțin dezamăgit. Pe coridor, chiar acum, avea un sentiment că nu ajunsese nicăieri, ca și cum ar fi fost ceva de cealaltă parte a zidului în 201. Se dovedea că nervii lui erau doar suprasensibili.

Tao Ran era pe punctul de a pleca când femeia de vârstă mijlocie spuse.

– Fiica este foarte capabilă, s-a stabilit în străinătate. Acum câţiva ani şi-a dus părinţii să locuiască cu ea. Am stat de vorbă cu unchiul familiei. El a spus că intenționa să vândă apartamentul înainte de a părăsi țara. Ce s-a întâmplat atunci? Poate că nu au găsit un cumpărător potrivit sau ceva. Văd că proprietatea nu a fost niciodată transferată. Deși… poate că a fost închiriată, taxele de apă și electricitate au fost întotdeauna plătite…

În acel moment, Zhao-jie se gândi brusc la ceva, iar cuvintele ei se opriră. Ea schimbă un aspect jenat cu colegul ei.

Tao Ran se uită.

– Da-jie, știi cine este chiriașul?

Zhao-jie dădu din cap, privirea ei pâlpâind foarte nefiresc.

– Nu știu. Nu l-am întâlnit niciodată. Cu toții își plătesc propria apă și electricitate acum, proprietarii nu mai vin la noi dacă nu au probleme.

Ochii lui Tao Ran se îndreptară spre posterul “Eliminați Pericolele de Siguranță, restrânge închirierea în grup” de pe peretele biroului comisiei și întrebă în mod deliberat:

– Așteptați un minut, nu aveți închirieri ilegale de grup aici, nu-i așa?

Fețele celor doi membri ai personalului se schimbară simultan. Zhao-jie se apără în grabă:

– Nu, nu, norocul familiei nu a fost prea bun, chiriașii continuă să se schimbe, nu este o închiriere ilegală, absolut.

Tao Ran se ridică imediat.

– Dă-mi cheile!

Companii de administrare a proprietăților înșelătoare accepteau tacit închirieri ilegale, dar existaseră oameni care veniseră și plecaseră în 201 cu o închiriere ilegală?

În acel moment, Luo Wenzhou încheiase deja cercetarea compartimentului lui “Su Xiaolan” și nu găsise nimic. Se întoarse neajutorat la Fei Du.

– Președinte Fei, uneori nu ești de încredere.

Rezemându-se de peretele urnelor fără urmă de tabu superstițios, Fei Du spuse :

– De ce nu verifici ultimul loc înainte de a decide dacă sunt de încredere sau nu?

Spunând acest lucru, el luă urna lui Su Xiaolan. Era strâns înfășurată în două straturi de mătase. Ca şi cum ai îndepărta hainele unui iubit, degetele lui se mişcară uşor peste ee, iar mătasea alunecat cu nerăbdare, dezvăluind cutia de lemn pătrată din interior.

Luo Wenzhou rămase fără cuvinte…