Abis – Capitolul 6

Capitolul 6- Julien Wu

A doua zi dimineață, la prima oră, Luo Wen Zhou se întoarse la Biroul din oraș pentru a discuta cu directorul Zhang, apoi se îndreptă spre secția din cartierul Piața de Flori împreună cu Tao Ran. Tocmai își parcaseră mașina când Lang Qiao, care sosise mai devreme, ieși în întâmpinarea lor.

Lang Qiao le pasă două cești de cafea și spuse în liniște:

– Unde ați fost? L-au arestat pe Ma Xiao Wei. L-au identificat ca fiind unul dintre principalii suspecți, l-au băgat într-o mașină de poliție și l-au adus aici la prima oră a dimineții. Presa online a urmărit mașina pe tot parcursul drumului. Tocmai au fost răspândite știrile.

Auzind acest lucru, Tao Ran se alarmă instantaneu.

– Ce!

Luo Wen Zhou i-a pus o mână pe umăr.

– A fost în conformitate cu procedura?

Lang Qiao suspin și spuse aproape inaudibil:

– Căpitane Luo, cu acel Wang Hong Liang care veghează, o astfel de scăpare este imposibilă.

 – Care sunt dovezile? întrebă Luo Wen Zhou cu o voce profundă.

– Telefonul mobil, spuse rapid Lang Qiao.

– Este deosebit de dubios. Telefonul defunctului He Zhong Yi a fost găsit asupra colegului său de cameră, Ma Xiao Wei . Oficial, se spune că persoana care se ocupă de caz la secție a primit un raport aseară, spunând că Ma Xiao Wei a fost văzut cu un telefon nou care semăna cu cel pe care victima He Zhong Yi îl pierduse. Filiala a trimis rapid oameni care să-l  convoace pe Ma Xiao Wei pentru interogatoriu. Aceștia au găsit telefonul și au găsit pe el atât amprentele lui Ma Xiao Wei, cât și cele ale victimei.

Luo Wen Zhou se încruntă.

Tao Ran intră direct în miezul problemei.

– Cine a raportat acest lucru? Cum a putut spune informatorul că telefonul lui He Zhong Yi era cel al lui Ma Xiao Wei?

– Se pare că telefonul era un model nou, abia lansatși o marcă foarte scumpă. Foarte puțini oameni le au aici. Se pare că o rudă i l-a dat lui He Zhong Yi. Toată lumea a văzut când l-a primit prima dată. A făcut o impresie puternică.

– Nu contează cine l-a raportat sau din ce motiv. Chiar dacă Wang Hong Liang și oamenii lui au intrat și au percheziționat cu forța locul, pot oricând să producă un informator inventat după aceea.

 Luo Wen Zhou flutură o mână.

– Miezul problemei este telefonul. Faptul că are telefonul victimei nu înseamnă că Ma Xiao Wei este criminalul. Nu este foarte convingător ca dovadă.

 – A spus și Ma Xiao Wei ceva ce nu ar fi trebuit să spună? A folosit cineva forța pentru a-i smulge o mărturisire?

– Ați ghicit.

Lang Qiao aruncă o privire în jur ca un hoț și continuă doar când văzu că nu era nimeni prin preajmă.

– Nu cred că s-a mers atât de departe încât să se folosească forța. Copilul a vrut să înceapă mai devreme  să muncească, așa că a mințit în legătură cu vârsta sa. Am pus pe cineva să cerceteze astă aseară. Legitimația lui fusese modificată. Tocmai a împlinit 16 ani. M-am gândit că va spune orice dacă e speriat. L-au întrebat de unde a luat telefonul, a tras de timp și apoi a spus că l-a luat el. L-a luat de la locul crimei.

 Luo Wen Zhou clătină din cap.

– L-au întrebat și când l-a luat? A spus că a fost în jurul orei nouă și un sfert, când a auzit zgomotul unei certuri la parter și s-a dus să investigheze?

Lang Qiao își întinse mâinile.

– La ora indicată de probele circumstanțiale ale celorlalți martori, a spus că s-a dus la locul crimei și a „ridicat” telefonul.

– Cine a fost criminalul?

– Nu a văzut.

Cuvintele dădură greș în fața lui Luo Wen Zhou. Își mângâiebputernic bărbia.

– Nu am mai văzut un „criminal” atât de candid de ani de zile.

Înainte ca Lang Qiao să poată răspunde, Wang Hong Liang se apropie cu zgomot de ei.

– Am fost ieri la o adunare de cartier de siguranță și securitate, așa că am lipsit puțin. Tocmai m-am întors și i-am auzit pe subordonații mei spunând că suspectul a fost deja prins? Tinerii lideri ai Biroului municipal sunt atât de dedicați muncii lor. Luați aminte la această eficiență!

Expresia oarecum posomorâtă a lui Luo Wen Zhou se încălzi forțat. Îi oferi lui Wang Hong Liang un zâmbet de nezdruncinat.

– Wang Dage[1], te prefaci că ești politicos. În inima ta sunt sigur că te gândești că îți răpim meritul.

Wang Hong Liang rânji, cei doi dinți mari din față ieșind impunător dintre buze.

– Totul este în slujba poporului. Unde intervine meritul?

Aceste cuvinte pompoase tocmai îi ieșiseră din gură când Lang Qiao interveni.

– Domnule director Wang, lanțul de dovezi încă nu este complet,nu? Arma crimei nu a fost găsită, iar Ma Xiao Wei nu a mărturisit. Există încă multe aspecte suspecte aici. Credeți că există vreo activitate de urmărire pentru care aveți nevoie de ajutorul nostru?

Lang Qiao era o adevărată „lanternă cu ochi mari”; ea fusese supusă evaluării personale a expertului criminalistic al Biroului siguranței publice , Cheng Guang Ling. Potrivit acestuia, ochii ei erau chiar mai mari decât cei ai lui „Xiao Yanzi„ din serialul de televiziune. Pentru a se feri de apariția ridurilor în jurul lor, Lang Qiao nu zâmbea din orice. Când ocaziile speciale cereau un zâmbet, de obicei își înțepenea ochii și își mișca doar gura. În timp, își dezvoltase un zâmbet fals abil.

În mod obișnuit, atunci când interoga infractori, ea putea face mai multe lucruri în același timp, jucând rolul părintelui strict și alte asemenea personaje malefice fără nicio afectare.

Lang Qiao folosise cuvântul „ajutor”, dar tonul vocii ei era atât de puternic încât părea că mustră pe cineva. În același timp, ochii ei mari erau fixați cu răceală asupra lui Wang Hong Liang. Ar fi dorit  să lovească dinții mari din față ai directorului Wang „în slujba poporului” și să-i împingă înapoi în gură ca o broască țestoasă care se retrage în carapacea sa.

Cu o expresie alterată, Wang Hong Liang spuse:

– Xiao Lang, ce vrei să spui?.

– Hei, Xiao Qiao, cum poți fi atât de stângace? 

Luo Wen Zhou o mută pe Lang Qiao în spatele lui, certând-o, apoi se uită cu superioritate la Wang Hong Liang. Îi oferi un zâmbet fals prietenos.

– Domnule director Wang, nu am ajutat deloc înainte. Dacă vă putem fi de vreun folos în continuare, dați-ne instrucțiuni.

Wang Hong Liang era plin de îndoieli, dar nu-și putea permite să se certe deschis cu el, așa că se prefăcu că nu înțelege nimic din toate acestea. Mârâi, apoi se întoarse și plecă.

Lang Qiao își pus mâinile pe șolduri și aruncă o privire spre figura lui Wang Hong Liang care se retrăgea.

– Am auzit că rapoartele despre el ar umple o cutie de pantofi. Cum mai poate fi atât de încrezut?

Luo Wen Zhou își puse o țigară în gură și îi aruncă o privire.

– Nu ți-e teamă că, dacă nu reușim să-l demitem de data asta, îți va face lucrurile mai incomode în viitor?

– Ha! 

Lang Qiao dădu ochii peste cap.

– Mare lucru. O să demisionez și o să mă descurc cu aspectul meu.

– O femeie tânără nu ar trebui să fie atât de nerușinată.

Zâmbetul de pe fața lui Luo Wen Zhou se destrămă. El  continuă:

– Acest Ma Xiao Wei poate fi criminalul sau poate fi doar un prost. Eu personal înclin spre cea de-a doua variantă, pentru că, dacă ar fi ucis pe cineva, cu siguranță s-ar fi gândit la o poveste plauzibilă. Eu dacă aș fi spus doar că „eram acasă și mă uitam la televizor și nu am auzit nimic”, tot ar fi fost mai bine decât să spun povești cu fantome la poliție. Până acum, la locul crimei nu s-a găsit nicio urmă a criminalului. Această persoană este îndrăzneață, dar precaută, rece și nemiloasă. În mod clar și-a luat măsuri de precauție pentru a nu fi descoperit. Nu cred că poate fi atât de deficient mintal.

– Nici eu nu cred că e el.

 În câteva cuvinte, Tao Ran repetă ceea ce spusese Fei Du în mașină cu o seară înainte.

– Deci se pare că ar trebui să cercetăm în continuare relațiile personale ale lui He Zhong Yi. De exemplu, cine i-a dat de fapt acel telefon? Poate că putem întreba persoana care i-a împrumutat pantofii.

Luo Wen Zhou ascultă și scoase un „uau”, apoi spusevcu ezitare:

– Vrei să spui că pantofii lui au fost împrumutați? Această noțiune este cam…

– Nu este ideea mea.

Mai întâi Luo Wen Zhou încremeni. Apoi, ca și cum inimile lui și a lui Tao Ran ar fi bătut la unison, înțelese instantaneu cine era implicat în spatele cuvintelor sale. Fruntea i se încreți rapid.

– Fei Du? Ți-am spus că este mai bine să nu-l implici în aceste lucruri.

– Știu. Ieri a fost un accident. 

Tao Ran întrerupse scurt acel subiect și întrebă:

– Ce părere ai despre această linie de gândire?

– Destul de bună. Vom încerca să ne uităm la acei pantofi, pronunță scurt Luo Wen Zhou.

– Tao Ran, continuă să urmărești cazul. Lang Qiao, stai cu ochii pe echipa care-l interoghează pe Ma Xiao Wei. Există încă multe puncte suspecte în legătură cu el. Cred că mai știe ceva. În afară de asta, ia câteva măsuri de precauție împotriva micilor manevre ale lui Wang Hong Liang și ale companiei. Mă duc să-l supraveghez pe Wang pentru tine. Dacă aveți nevoie de ceva, sunați-mă oricând. Să mergem, oameni frumoși. Astăzi lucrăm ore suplimentare fără să fim plătiți pentru ore suplimentare.

Lang Qiao acumulase un munte de curiozitate în inima ei. După ce Luo Wen Zhou  plecă, ea îl ajunse din urmă pe Tao Ran din doi pași și trei mișcări.

– Adjunct Tao, cine era băiatul acela frumos de ieri? De ce a spus șeful Luo să nu-l lași să se atingă de caz?

– Bineînțeles că nu e convenabil ca el să se atingă de caz, spuse Tao Ran și continuă:

– Nu e polițist.

Lang Qiao nu-l lăsă să plece.

– Atunci de ce a fost șeful a dat din cap atât de repede după ce a auzit că a fost ideea lui? Este el un fel de detectiv Conan?

Tao Ran suspină și se întoarse să o privească. Lang Qiao făcu ochii mari clipind des.

– Clipitul îți dă riduri, spuse Tao Ran.

Lang Qiao își folosi rapid degetele pentru a-și netezi  colțurile ochilor și fruntea.

Tao Ran făcu o pauză, apoi spuse pur și simplu:

– Într-un caz de care eu și Wen Zhou ne-am ocupat odată, Fei Du a fost… cel care a raportat. Asta s-a întâmplat acum șapte ani.

Luo Wen Zhou și Tao Ran tocmai absolviseră atunci. Erau niște tineri fără vlagă, nesiguri în munca lor. Mai ales Luo Wen Zhou. Era copilul unui funcționar guvernamental și fusese foarte arogant când era tânăr, insubordonat și nemulțumit de orice. Credea că deborda de talent, că era numărul unu în lume – numărul doi fiind un englez pe nume Sherlock Holmes.

Nu credea că se duce la muncă în fiecare zi, ci că pleacă să salveze galaxia. Modul său de a gestiona afacerile era extrem de nesigur. Când abia începea să lucreze în misiuni de teren de nivel scăzut, dacă era trimis să împace o dispută comunitară, putea cu ușurință să o transforme într-o bătălie.

În acea după-amiază, în zonă se afla o bandă de hoți care hoinărea și care trebuiau prinși. Peste tot, poliția reacționase. Biroul siguranței populației, fiecare birou de cartier și chiar și secțiile de poliție locale trimiseseră oameni. Doar tinerii Luo Wen Zhou și Tao Ran, care fuseseră judecați de cei mai vechi ca fiind susceptibili de a face mai mult rău decât bine, fuseseră lăsați la datorie.

-110[2], a luat legătura și a spus că un copil sunase pentru un caz în jurisdicția noastră. Se dusese acasă de la școală în weekend și găsise cadavrul mamei sale acasă. Acel copil era Fei Du. Era în gimnaziu atunci.

Lang Qiao  îngheță.

– Mai târziu, ancheta a arătat că mama lui se sinucisese. Wen Zhou s-a dus să-i spună personal, dar el nu a crezut… De atunci, nu prea s-au mai înțeles.

 În timp ce vorbea, Tao Ran ajunsese deja la poarta secției.

– Familia lui era destul de înstărită. Tatăl său era un om de afaceri obișnuit, plecat tot timpul la muncă. Când soția lui a murit, au trecut câteva zile până să se întoarcă. Fei Du nu era foarte sociabil când era mic. A trecut prin mai multe menajere, dar niciuna nu a rămas. De obicei era singur în casa aceea mare în care a murit mama lui. Acesta a fost primul caz adevărat care a trecut prin mâinile noastre. A avut o semnificație specială. Nu puteam să renunțăm la el. Îmi părea rău de fiecare dată când mă gândeam că acel copil nu avea pe nimeni care să se ocupe de el, așa că de Anul Nou și de alte sărbători îl luam la mine pentru câteva zile. A avut destul de multe contacte cu noi în acea perioadă. Pe măsură ce timpul a trecut, am aflat că acel copil avea un talent special.

– Pentru ce? spuse Lang Qiao.

Tao Ran făcu o pauză, apoi spuse în liniște:

– Crimă. 

Lang Qiao observă imediat că cuvântul pe care îl folosise fusese „crimă”, și nu „deducție” sau „investigație” sau altceva. Dar înainte de a putea să îl întrebe mai mult, Tao Ran deja pusese capăt conversației. Îi făcu semn cu mâna și plecă în grabă.