Abis- Capitolul 63

Macbeth 4

– De ce este un zvon?

– Pentru că nu chiar cred asta.

Fei Du își alungi picioarele și se întinse leneș pe scaunul spațios al pasagerului. Această acțiune scoase la iveală niște defecte ale deghizării sale de „elev bun” și  ieși la iveală o ușoară nonșalanță de genul „Fei Du”.

– Dacă există într-adevăr o astfel de persoană, familia Zhou l-ar fi recunoscut de mult. În fine…

Luo Wenzhou avea sentimentul că ceea ce era pe cale să spună nu va fi bine și era gata să-l întrerupă. Dar Fei Du păru să-și amintească deodată ceva și încetă să mai vorbească.

Lang Qiao  întrebă confuz:

– Ce?

– Oricum… Domnul Zhou a fost întotdeauna o persoană decentă. Chiar dacă a avut unele defecte personale în primii săi ani, probabil că a fost doar acea dată. A făcut o mulțime de lucrări de caritate în ultimele decenii, așa că poate fi considerat un fiu risipitor. Soția sa a murit de mulți ani, așa că nimeni nu ar trebui să spună nimic, să facă o greșeală mai prețioasă și să se întoarcă mai mult. nu-i aşa?

Fei Du o spusese lui Lang Qiao pe un ton serios, de parcă ar fi fost un lucru real:

– Cred că, odată cu cultivarea personală a domnului Zhou, nu este nevoie ca el să-și ascundă trecutul.

Lang Qiao dădu din cap în mod repetat după ce auzi asta, gândindu-se că Fei Du era cu adevărat diferit de acei „directori executivi dominatori” fără lege din cărțile pornografice și ar putea fi privit cu siguranță ca un model de civilizație și moralitate pentru tinerii contemporani.

Luo Wenzhou se uită la Fei Du cu un ușor avertisment și auzi subtextul ascuns în spatele cuvintelor sale drepte – acest grup de nepoți credea în general că a avea câțiva copii nelegitimi nu era mare lucru, mai ales pentru cineva la fel de succes ca Zhou Junmao. Ca să nu mai spunem că soția lui renunțase la tron ​​cu mult timp în urmă, chiar dacă era încă în viață, nu i-ar păsa câți copii avea afară când era complet dependentă de acest bărbat.

– Dar fum fără foc nu înseamnă neapărat că nu există fum fără foc.

Fei Du schimbă subiectul și spuse:

– Ceea ce a spus Zhou Huaixin despre „mașina este o armă flagrantă a crimei” are foarte mult sens. Cred că ar trebui să investigăm șoferul care a provocat accidentul, nu?

Imediat ce termină de vorbit, Xiao Haiyang sună.

Xiao Haiyang fusese trimis de Luo Wenzhou să discute cu colegii lui Dong Qian pentru a afla despre situația personală a lui Dong Qian.

Nu știa dacă Xiao Haiyang avea permis de conducere. Tipul ăsta cu ochelari probabil nu știa ce înseamnă frânele. Luo Wenzhou simți că semnalul de pe telefonul său mobil era „tic-tic” din cauza vitezei sale de vorbire ca un vârtej:

  Căpitane Luo, am vorbit deja cu colegii lui Dong Qian. Situația este, practic, aceeași cu ceea ce a spus Lao Qiu. Nu există nicio valoare de referință, așa că am luat inițiativa de a-i verifica conturile, proprietatea, situația familiei acum?

– … Yan Jing’er, persoana este deja moartă, să nu ne grăbim. Vino, respiră adânc și vorbește încet.

Luo Wenzhou simți că are halucinații.

– Ai verificat atât de multe într-un timp atât de scurt? Chiar și raportul de examinare medicală al lui Dong Qian?

Xiao Haiyang:

– Dong Qian locuiește în prezent în acest oraș. El a fost căsătorit, dar soția sa a murit. Nu există persoane în vârstă acasă, așa că este văduv și își crește o fiică. Fata se numește Dong Xiaoqing, în vârstă de 24 de ani, necăsătorită, a absolvit și lucrează contabil într-un magazin universal. Cu veniturile și standardele lor de viață, Dong Qian nu are obiceiuri proaste, trăiește o viață simplă și are un venit decent. Familia lui are un depozit de șase cifre și o proprietate sub numele lui a confirmat că nu a avut cheltuieli mari recent, nu a avut un iubit, nu are nicio boală gravă și este într-o dispoziție stabilă.

Luo Wenzhou activă modul hands-free, iar cei trei oameni din mașină fură cu toții șocați de capacitatea lui Xiao Haiyang de a „mânca struguri fără să scuipe semințele”.

Lang Qiao murmură:

– O, Doamne, asta este și…

Xiao Haiyang spuse confuz:

– Nu ar trebui să excludem posibilitatea de a angaja mai întâi un criminal? Gândesc eu corect?

Luo Wenzhou își întinse mâna și arătă ușor spre Lang Qiao, făcându-i semn să nu mai vorbească prostii și să învețe de la alții. Apoi îl întrebă pe Xiao Haiyang:

– După ceea ce ai spus, nu are părinți sau copii, nu are nicio povară acasă și este relativ înstărit – deci își asumă termene atât de strânse și sarcini grele ocazional sau des?

Xiao Haiyang rămase uimit pentru o clipă:

– Acesta…

– Haiyang, condusul în stare de  oboseală este foarte comun în industrie. Șoferii cu experiență ca ei își vor ține ochii deschiși o vreme și nu vor călca pe accelerație, spuse Luo Wenzhou cu răbdare.

– Dong Qian a condus atâția ani fără accidente. Deoarece sănătatea și starea sa de spirit nu au fluctuat recent, de ce a avut un astfel de accident astăzi? Pentru a determina dacă este vorba despre o crimă închiriată, folosiți „metoda exhaustivă” pentru a elimina toate situațiile posibile pe care vi le puteți imagina. Această metodă de investigare nu este foarte riguroasă. La urma urmei, există lucruri în lume pe care le puteți găsi, dacă este posibil, nu poate fi susținut mai bine printr-un accident. dovezi.

Xiao Haiyang spuse grăbit:

– Bine, căpitane Luo, voi verifica imediat!

– Stai, tocmai am spus asta. Această chestiune nu a fost încă clasificată drept ‘crimă’. Te întorci mai întâi…

Înainte ca Luo Wenzhou să termine de vorbit, Xiao Haiyang închisese telefonul în grabă.

Luo Wenzhou:

„…”

El înțelese în sfârșit de ce Xiao Haiyang nu era binevenit în Sucursala Cartierului Piața de Flori. În afară de faptul că acest băiețel cu ochelari nu se pricepea foarte bine la discuții, entuziasmul lui de muncă, de parcă ar fi fost întotdeauna gata să preia puterea, era un risc uriaș de securitate în ochii lui Wang Hongliang și alții. Nu e de mirare că nu se gândiseră niciodată să-l includă în grupul lor.

Persoana care raportase cazul nu putuse vorbi clar, alte persoane relevante se grăbeau încă la Yancheng, iar medicul legist nu avusese încă o concluzie. Cu excepția tovarășului Xiao Haiyang, care era plin de energie și fugise să afle adevărul, ceilalți nu aveau ce face. Luo Wenzhou o lăsă pe Lang Qiao pe drum, apoi îl duse pe Fei Du înapoi la Biroul Municipal pentru a-și schimba propria mașină și plecă acasă.

Când și-a trecut din nou telefonul, știrile despre Zhou Junmao erau peste tot. Fei Du a răsfoit la întâmplare două dintre ele:

– Așa cum era de așteptat, nimeni din familia Zhou nu este un împingător – în timp ce bursa din SUA este încă tranzacționată, le cer oamenilor să boicoteze familia Zhou acum? Nu este puțin nedrept?

Era un ușor blocaj în trafic la intersecția în care avusese loc întoarcerea. Luo Wenzhou îl privi suspicios:

– Vorbești despre acel Zhou Huaixin?

– Cea mai mare știre spune că „Domnul Zhou Junmao, președintele Zhou Group, a murit într-un accident de mașină. Incidentul este ciudat și se suspectează că este o altă poveste. Al doilea fiu a sunat la poliție.”

Fei Du citi titlul cu puțină batjocură:

– Ce crezi? Vrea doar să facă lumea haotică, nu-i așa? Să nu mai vorbim de un adevărat accident,  Zhou Huaixin este unul dintre moștenitorii moșiei domnului Zhou, iar acum se întâmplă să fie singurul din țară.

Farurile din spate ale traficului din față arătau ca un dragon lung, fără sfârșit la vedere. Luo Wenzhou se prefăcu că nu-și dă seama că Fei Du se referea la el și a întrebă nonșalant:

– Care este relația dintre Zhou Huaixin și domnul Zhou?

– Un fiu ilegitim, o persoană marginală, în ton cu întreaga familie Zhou și, în comparație cu el, există un frate mai mare  deasupra lui, ridică Fei Du din umeri.

– Ce altceva pot să fac? Gândește-te la asta și vei ști că este destul de tensionat.

– Şi tu?

Luo Wenzhou întrebă calm:

– Din câte știu eu, n-ai făcut nimic neconform în anii adolescenței și ești copil unic, așa că de ce ai o relație așa de tensionată cu tatăl tău?

Fei Du fu uluit la început, apoi se întoarse către Luo Wenzhou și spuse cu viclenie:

– Ce? Căpitanul Luo este atât de interesat de mine? Dar am auzit că, conform regulilor nerostite ale interacțiunii sociale din țara noastră, oamenii vor verifica înregistrarea gospodăriei altora doar atunci când îi consideră potențiali soți.

În timp ce vorbea, se întoarse pe jumătate într-o parte și se apropie puțin de Luo Wenzhou:

– Ești sigur că vrei să știi? Atunci înțeleg spiritul.

Chiar atunci, mașina din față se deplasă puțin înainte, iar Luo Wenzhou călcă pe accelerația. Mașina ieși cu viteză, apoi trânti piciorul pe frână, făcându-l pe Fei Du  să fie aruncat înapoi pe scaunul pasagerului.

– Dacă nu vrei să vorbești, spune doar că nu vrei să vorbești, spuse Luo Wenzhou calm.

– Nu încerca asta pe mine.

Fei Du râse, dar nu a spus nimic.

Cei doi oameni tăcură o vreme. Semaforul de la intersecție deveni verde și traficul pe banda de întoarcere se opri din nou. Se temeau că vor trebui să aștepte următoarea oportunitate. Șoferii nerăbdători claxonau de jur împrejur. Ocazional, cineva cobora geamul pentru a privi în afară, dezvăluind diferitele gusturi muzicale din mașină.

Zâmbetul de pe chipul lui Fei Du dispăru treptat, poate din cauza nopții întunecate, sau poate din cauza sentimentului unic de singurătate din mulțimea aglomerată. El izbucni brusc:

– Uneori este greu pentru o persoană să se desprindă de linia lui de sânge și de mediul în care a crescut.

Luo Wenzhou îi aruncă o privire.

– Concepte, obiceiuri, personalitate, temperament, nivel moral, realizare culturală… aceste lucruri care pot fi schimbate după naștere și sunt ca ramurile și frunzele unei plante. Atâta timp cât vrei, le poți tunde în orice direcție.

Fei Du se lăsă pe spătarul scaunului său, strâmbând ochii la cerul nopții din Yancheng.

– Dar lucrurile mai profunde și mai esențiale sunt greu de schimbat. Sunt lucrurile cu care ai intrat în contact pentru prima dată în mediul tău în creștere, când nu aveai nicio concepție despre lume. Pentru că aceste lucruri se vor instala în subconștientul tău, fiecare concept abstract din mintea ta pe care l-ai dobândit prin limba maternă conține urme ale acelor lucruri. Tu însuți nu ești conștient de asta, dar îți va acoperi viața.

Când Fei Du spuse asta, părea de parcă ar fi făcut tot posibilul să explice. Era o uşă în inima lui. Panoul ușii avea o greutate de peste o mie de kile, iar balamaua ușii era ruginită. Chiar dacă și-ar folosi toată puterea, nu putea să o împingă ci doar să deschidă o crăpătură.

Luo Wenzhou așteptă răbdător mult timp, dar nu spuse nimic altceva.

Fei Du spuse șoptit:

– Căpitane Luo, poți să-mi dai mâna?

În urma cererii sale, toți neuronii din corpul lui Luo Wenzhou fugiră subconștient spre mâna lui dreaptă, atârnând de lângă el. Apoi, Fei Du îi acoperi ușor dosul mâinii. Degetele îi erau lungi și reci, dar palma îi era caldă. Nu folosi prea multă forță, dându-i posibilitatea să se retragă oricând.

O senzație de nedescris cuprinse mâna dreaptă a lui Luo Wenzhou, iar temperatura din mașină crescu brusc cu cel puțin două grade. Mușchii antebrațului lui Luo Wenzhou se încordară fără să vrea, dar, în mod inexplicabil, nu-și retrase mâna. Fei Du își aplecă încet capul și îi ținu cu grijă mâna, ceea ce îi aminti lui Luo Wenzhou de Luo Yiguo, care trezit de un coșmar în miez de noapte alerga să se frece de perna lui.

Deodată, mașina din spate claxonă nerăbdătoare. Luo Wenzhou tresări și-și dat seama că semaforul se schimbase. În față era un spațiu gol mare, de parcă îi invita pe alții să-l dubleze.

Expresia fragilă a lui Fei Du dispăru liniștit în aer ca un abur. Colțurile ochilor lui de piersic înflorit se curbară ușor. Își lăsă capul în jos rapid și sărută dosul mâinii lui Luo Wenzhou. Vârfurile degetelor îi frecau cea mai sensibilă parte a palmei. După ce Luo Wenzhou își trase brusc mâna înapoi, Fei Du clipi inocent:

– Oh, îmi pare foarte rău, farmecul căpitanului Luo este prea puternic și am profitat din greșeală de el.

Luo Wenzhou:

„…”

Acest copil știa cu adevărat optsprezece tipuri de arte marțiale și șaptezeci și două de rutine.

Luo Wenzhou era amuzat de furia lui. Acceleră și conduse prin intersecția pe care o traversă în cele din urmă, spunând:

– Fei Du, te răsfăț prea mult?

Fei Du îi citi expresiile de pe chip și simți că mersese prea departe, așa că închise gura într-un mod relaxat și nu mai puse gaz pe foc. În timp ce Luo Wenzhou intra și ieșea cu nerăbdare din trafic,  strânse mânerul ușii pentru că mașina se întorcea înapoi la Biroul Municipal ca zburând în nori.

– Noi, „oameni normali”, fie că suntem serioși sau nu, nu avem obiceiul de a ataca oamenii pe care îi cunoaștem, spuse Luo Wenzhou cu o expresie sumbră când ajunseră, făcându-i semn lui Fei Du să coboare din mașină.

– Du-te să găsești tovarășii tăi de băutură cărora le place să deseneze cranii mici.

După ce spuse asta, trânti portiera, se întoarse și plecă.

Fei Du fusese singur în mașina oficială, bucurându-se de mirosul neplăcut al aromaterapiei mașinii, savurând furia lăsată de Luo Wenzhou pentru o vreme și se gândi că „gustul” era neașteptat de puternic și era foarte reticent să plece.

Xiao Haiyang își ajustă ochelarii și merse la trap până la spital. În timp ce alerga, își scoase actul de identitate și i-l arătă ​​fetei care părea să fie într-o stare de consternare:

– Dong Xiaoqing? Bună, sunt…

Dong Xiaoqing o întrerupse cu o privire rece.

– Poliţie?

Ochii ei erau roșii și vocea ei era puternic nazală.

– Știu. Nu ai venit la unitatea noastră să investighezi? De ce nu ai găsit nimic și ai venit să mă interoghezi din nou?

Xiao Haiyang era puțin plictisitor și nu știu cum să răspundă la această propoziție pentru un moment. Își drese glasul în panică și spuse într-un mod foarte enervant:

– Știu doar puțin despre situație…

Dong Xiaoqing se uită la el cu încăpățânare.

Xiao Haiyang își zgudui creierul o vreme, dar în cele din urmă întrebă direct, fără niciun tact:

– Dong Qian își asumă de obicei sarcini atât de grele? Din câte știu eu, familia ta…

– Nu suntem datori la nici un rechin, nimeni din familie nu are o boală în fază terminală, iar tatăl meu nu este un jucător de noroc care să nu-și poată plăti datoriile. Deși suntem săraci, trăim o viață bună. Nu este nevoie să ucizi pe nimeni pentru niște bani!

Dong Xiaoqing luă telefonul mobil de lângă ea. Subiectul plin de viață  fermentase pe internet, iar zvonurile își deschiseseră gura însângerată față de fata singură. Ea trânti telefonul spre Xiao Haiyang.

– Tatăl meu a avut un accident. A fost vina lui. El este responsabil. Voi plăti orice despăgubire. Dacă nu este suficient, pot împrumuta bani. Îi pot plăti înapoi chiar dacă trebuie să lucrez ca o sclavă pentru tot restul vieții mele. Dar nu poți să-l defăimezi așa din nimic! El este deja mort. Nu se poate apăra.

Xiao Haiyang ridică în tăcere telefonul lui Dong Xiaoqing, neștiind de unde să înceapă:

– Asta…

– Mama a murit într-un accident de mașină. Din această cauză, un an întreg nu a îndrăznit să conducă o mașină. Nu i-a fost ușor să țină din nou volanul.

Lacrimile lui Dong Xiaoqing i se rostogoleau pe obraji. Se uită cu ură la Xiao Haiyang.

– Acum spui că a lovit pe cineva pentru bani? Cum ai putut să faci asta? Cum ai putut fi atât de rău?

Nota scriitoarei

Malcolm și Donald erau fiii bătrânului rege ucis din Macbeth. Criminalul Macbeth i-a calomniat pe cei doi prinți pentru că și-au ucis tatăl.