Abis- Capitolul 70

MACBETH 11

Fei Du era la fel de amabil în fața Directorului Lu pe cât era de corupt și provocator în fața lui Luo Wenzhou.

Hainele îi semănau cu ale unui student, dar nu plătise niciodată preț de student pentru ele. Oricum, bunicul nu înțelegea aceste detalii costisitoare; Lu Youliang consideră doar că tânărul părea neobișnuit de îngrijit și neobișnuit de vioi. De cum a intrat pe ușă, i-a zâmbit, iar întreaga încăpere s-a luminat puțin.

Desigur, dacă tânărul ar fi avut și o tunsoare militară elegantă, impresia ar fi fost desăvârșită.

Lu Youliang îi întinse lista de documente cerută de Universitatea de Securitate Yan.
— Am aruncat o privire în mare. Nu sunt probleme majore. Unele nu sunt posibile; le-am marcat. Poți să le verifici și să tipărești o copie nouă, și apoi lucrurile își vor urma cursul.

Fei Du îi mulțumi politicos și acceptă lista editată. O parcurse rapid cu privirea. Înainte să poată pune vreo întrebare, Lu Youliang deja îi explica:
— Aceste cazuri sunt destul de vechi. Au fost selectate pentru studiul din cadrul Proiectului Album de Ilustrații. Valoarea lor de referință nu mai e mare. Mi-a fost teamă că vei munci degeaba. Dacă Profesorul Pan te întreabă, spune-i ce ți-am zis. Va înțelege.

Nici cel mai lipsit de activitate lider nu s-ar apuca personal să verifice liste ca să-i scutească pe alții de „muncă duplicată”. Fei Du nu era surd, desigur că auzise că era o scuză. Își înghiți întrebările cu amabilitate.

După ce încheiară chestiunile formale, Lu Youliang se interesă politicos de viața personală a lui Fei Du. Tocmai trecuse de la studii la subiectul preferat al oamenilor de vârstă mijlocie, „partenera” , când telefonul de pe birou sună.

Directorul Lu îi făcu semn lui Fei Du și răspunse. După câteva fraze, începu să se încrunte.

Fei Du îi observă calm expresia, ascultându-l cum explica, atent la fiecare nuanță:
— … Trebuie să fie obiectiv și imparțial. Ai grijă la formulări. Când termini de scris, adu-mi-l să mă uit peste el… Bine. Asta trebuie să ținem bine în frâu. Gunoaiele de tipul „oameni bogați care se ceartă pe moșteniri” fac gălăgie câteva zile și toată lumea își pierde capul, dar nu le afectează nimănui următoarea masă. Copiii sunt ceea ce interesează cu adevărat oamenii de rând.

Când închise, Fei Du întrebă:
— Vorbeați despre rapoartele cu răpirile?

— Ah, da. Dosarul a fost deja trimis la Procuratură. Nu mai putem schimba nimic acum.
Apoi, studiindu-l intenționat sau nu, adăugă:
— Așa e meseria asta. Victimele așteaptă cu disperare să le faci dreptate, tu știi clar cine e vinovatul, dar rezultatul nu e adesea cel pe care îl dorești. Poate ai ghinion și nu poți strânge probe decisive. Sau poate probele sunt solide, dar legea tot nu îl poate opri.

Fei Du încuviință:
— Regulile și procedurile sunt un cadru rigid. Vor exista întotdeauna situații excepționale pe care nu le pot acoperi.

Lu aștepta să audă ceva deplasat, dar Fei Du continuă calm:
— Dar e un cadru perfecționat constant pentru a ține cont de interesul cât mai multor oameni. Este eficiența Pareto. Fără ea, inegalitatea ar fi și mai mare. Așa că uneori, chiar dacă știm că acest cadru poate răni anumite persoane, tot trebuie menținut.

Directorul Lu îl privi fix.
— Ce… ce fel de eficiență?

— Pe scurt, varianta cea mai optimă în privința beneficiului general.

Directorul Lu clătină încet capul.
— E bine ca tinerii să mai învețe câte ceva. Ajută la netezirea stărilor de spirit. Profesorul tău Pan era un tânăr furios la vremea lui. De aceea a schimbat profesia și s-a apucat de predat.

Fei Du afișă o urmă de curiozitate.

Dar Directorul Lu îi făcu semn să plece:
— Gata, sigur ești ocupat.

Fei Du se ridică. În colțul biroului era o fotografie de grup cu Directorul Lu, Directorul Zhang, Pan Yunteng și Yang Zhengfeng, iar a cincea persoană era parțial acoperită.

Privirea lui Fei Du se desprinse și porni spre Echipa de Investigații.

Până când auzi vocea indignată a lui Luo Wenzhou:

— Mănâncă de la unul și slujește altuia! Asta e definiția din dicționar! Nu sunteți copiii mei adevărați…

Luo Wenzhou se întoarse fără să se uite și se izbi direct de Fei Du.

— Ah, scuze.

Un braț îl sprijini, iar Fei Du murmură:
— Nicio problemă.

În timp ce trecu intenționat pe lângă el, atingându-i talia, Fei Du spuse:
— Directorul Lu mi-a spus să-ți transmit că dacă mai întârzii o dată, îți taie din salariu.

Lang Qiao interveni imediat:
— Președinte Fei, șeful tocmai întreba unde ai dispărut.

Fei Du zâmbi calm:
— Oh… nu ar trebui să pui cu atâta ușurință o pată pe reputația Directorului Lu.

Tao Ran interveni:
— Ai mâncat? Ia ce vrei. Nu știu ce restricții alimentare ai.

Fei Du schimbă replica la 180°:
— …mănânc orice, nu am nicio restricție. Mulțumesc.

Tao Ran își lăsă privirea să alunece prin încăpere și îi surprinse postura.
Trecând pe lângă el cu ceașca de ceai în mână, îi atinse ușor umărul:

— Xiao Xiao…

Xiao Haiyang se îndreptă brusc.
— Căpitane-adjunct.

— Nu trebuie să fii atât de rigid , spuse Tao Ran, sprijinindu-se relaxat de biroul lui.

 — Aici nu e teritoriu lui Wang Hongliang. Relaxează-te puțin.

Dar Xiao Haiyang nu se relaxă niciun milimetru. Rămase stând ca o scândură, ascultând sfaturile cu o tensiune vizibilă.

Tao Ran oftă în gând. Privirea îi căzu pe cele două rapoarte de autopsie de pe birou: erau ale lui Zhou Junmao și Dong Qian. Amândoi muriseră clar în accidentul rutier; niciun semn suspect, nicio urmă de droguri. Aici nu exista dubiu.

— L-am interogat deja pe Zhou Huaijin, începu Tao Ran, schimbând intenționat subiectul pentru a-l destinde pe Xiao Haiyang.
— Spune că s-a urcat într-un taxi condus de unul dintre răpitori, iar pe drum, într-o zonă izolată, alt bărbat a făcut semn să împartă cursa. Ăla era al doilea răpitor. Zhou Huaijin n-a considerat potrivit, dar nici nu era deosebit de vigilent. Cel de-al doilea l-a sâcâit cu pretextul că nu găsea taxi, iar cu ajutorul complicelui l-au prins nepregătit… Hei, Xiao Xiao, nu trebuie să notezi. Doar vorbim, nu e ședință oficială.

În timp ce Tao Ran explica, Lang Qiao își mușca jianbing-ul crocant și, cu obrajii plini ca o veveriță, izbucni:

— Eu cred că e o problemă aici. Cum putea răpitorul să fie sigur că Zhou Huaijin se va urca fix în taxiul lui?

Tao Ran reflectă puțin.
— Am verificat camera de la aeroport. Era în zori. Puțini pasageri, puține taxiuri. O singură coadă. Dacă răpitorul aștepta momentul potrivit, nu era greu.

Lang Qiao mestecă mai departe, apoi ridică degetul:
— Se poate, dar nu e garantat. Dacă se băga altcineva în față? Și oricum, ieri am stat cu rândul la interogatoriu cu Yang Bo până a cedat. A urlat că Zhou Huaijin nici măcar n-a fost răpit, că el a înscenat totul!

Alt polițist interveni:
— Imposibil! Ce motiv ar avea un moștenitor bogat să fie bătut și aproape înecat? Și să-și păteze propria companie? Acum e scandal în tot orașul, toate departamentele sunt pe caz. De ce ar vrea asta?

Lang Qiao, triumfătoare:
— Dar dacă familia Zhou nu e compania lui?

Tao Ran pocni ușor ceasca pe birou:
— De unde scoți zvonurile astea?

Lang Qiao, foarte calmă, își netezi hârtiile:
— Care zvon? Am citit arhive! La câteva luni după moartea lui Zhou Yahou, văduva lui s-a recăsătorit în tăcere cu fratele lui mai mic, Zhou Junmao. Fratele moare, fratele mai mic ia nevasta… și nevasta vine cu capital serios. Sună ca naiba. Într-un tabloid chinezesc din străinătate, erau comparați cu Ximen Qing și Li Ping’er! Și partea cea mai tare: am verificat data morții lui Zhou Yahou și data nașterii lui Zhou Huaijin,  același an. Suspect!

Tao Ran o privi cu exasperare:
— Vrei să spui că Zhou Junmao și-a ucis fratele, a crescut copilul acestuia și acum Zhou Huaijin s-a prins și se răzbună? Înapoi la treabă. Ți-am spus să cauți martori la aeroport, nu să scrii scenarii de dramă.

Lang Qiao se apără ridicând brațele:
— Nu e scenariu! Șeful a mers și el la Directorul Ceng să verifice ADN-ul, nu-i așa, șefule? Mințile luminate gândesc la fel!

Luo Wenzhou trecu pe lângă ei spre birou:
— La lucru. Nu vă mai uitați la mine. N-am primit rezultatele încă.

Stingher, dar serios, Xiao Haiyang interveni deodată:
— Dar nu există nicio legătură între Dong Qian și Zhou Huaijin. Dacă accidentul lui Zhou Junmao a fost provocat, cum l-ar fi convins Zhou Huaijin pe Dong Qian să-și riște viața?

Lang Qiao dădu din umeri:
— Dar nici între Dong Qian și ceilalți din familia Zhou nu e legătură! Și ascultați teoria mea: dacă Zhou Junmao a fost omorât, cineva a vrut să pară accident; dar răpirea fiului a fost făcută cu tam-tam, de parcă voiau musai să știe toți. Contradicție totală. Așa că poate moartea lui Zhou Junmao chiar a fost accident, iar Zhou Huaijin profită de ocazie ca să-i distrugă reputația.

Xiao Haiyang era profund în gândurile lui.

Tao Ran ridică palma ca să-i oprească:
— Avem nevoie de dovezi, nu de ficțiune. Gata. Mâncați și la treabă.

Portretele răpitorilor fuseseră deja făcute publice, dar nu apăruse niciun martor. Nici camionul scufundat, nici taxiul furat nu ofereau urme utile.

Atât accidentul lui Zhou Junmao, cât și răpirea lui Zhou Huaijin erau pline de suspiciuni și fără progres.

Fiecare suspectat părea vinovat, dar toți se acuzau între ei.
Inclusiv Yang Bo, principalul suspect, fusese scos de avocat aseară.

Echipa era blocată. Singura speranță era analiza financiară a familiei Zhou.

Luo Wenzhou răsfoia declarațiile: Zhou Huaixin îl ataca pe Yang Bo; Hu Zhenyu îl ataca pe Zheng Kaifeng; Zheng se apăra ca un vulpoi bătrân…

Telefonul vibră.

Era Fei Du. Care era chiar în fața lui.

Un mesaj WeChat:
„Shixiong, pot să te invit diseară?”

Luo ridică lent privirea. Fei Du ar fi părut absorbit în laptop, dacă nu ar fi avut acel zâmbet vag în colțul buzelor…

Alt mesaj:
„Îmi place abdomenul tău.”

Luo Wenzhou simți cum îi îngheață gâtul.

Era gata să răspundă când un coleg intră val-vârtej:
— Căpitan Luo, urgent! Directorul Ceng a zis să vă dau asta!

Luo aproape scăpă telefonul.

Deschise dosarul. Privirea i se întunecă.

— Zhou Huaijin e la spital? Mă duc să vorbesc cu el.

Imediat, Fei Du spuse:
— Vin și eu.

Luo îl privi.

Fără să rostească un cuvânt, Fei Du părea să-i transmită: „E cam aglomerat aici.”

Luo nu replică. Îl lăsă să-l urmeze.

De îndată ce au plecat, Xiao Haiyang primi un mesaj de la Dong Xiaoqing:

„Ofițer Xiao, puteți veni la mine? Vreau să vă dau ceva.”

Încercă să o sune, dar telefonul era închis.

O presimțire rea îi străpunse pieptul.

— Căpitane-Adjunct Tao, trebuie să ies!

Mesaje trimise pe ascuns în birou, așa, hmm… fierbinte.

Nota traducătorului

1. Când Lang Qiao îi spune lui Fei Du că Luo Wenzhou a întrebat unde a pierdut vremea, în engleză expresia a fost “fool around”, care poate însemna și „a se giugiuli cu cineva” / „a avea aventuri”.
În context, și în funcție de subtext, poate fi un dublu sens intenționat.
În română am ales o variantă neutră, dar clară, tocmai pentru a păstra intenția fără să devină explicit sexual.