Abis- Capitolul 74

Macbeth 15

— Mama mea era însărcinată cu mine când s-a căsătorit cu Zhou Junmao. Sunt fiul ei cu fostul ei soț. Desigur că le-ar fi spus tuturor că m-am născut „prematur” .

Zhou Huaijin râse amar.

— Toți cei din afară credeau că Zhou Junmao era competent, devotat, cu spirit public, patriotic. Un etalon de virtute și prestigiu. Domnule Fei, nu cred că și dumneavoastră credeți asta, nu-i așa?

Fei Du ridică privirea cu o ușoară surpriză.

— Oh, am auzit că bătrânul Domn Fei nu s-a mai recăsătorit niciodată după ce și-a pierdut soția.

 Zhou Huaijin evident înțelesese greșit motivul surprinderii lui. Își întinse puțin mâinile, batjocorindu-se pe sine.

— Ce, lucrurile astea sunt greu de înțeles pentru dumneavoastră?

Fei Du spuse încet:
— Atunci spuneți că ați făcut un test de paternitate?

Zhou Huaijin ridică din umeri.
— Ce rost ar fi avut? Am știut din copilărie că nu sunt fiul lui biologic. Zhou Junmao însuși nu s-ar fi înșelat. Dacă nu ar fi fost sigur, ar fi făcut un test. Nu-mi făceam iluzii despre el. Huaixin este singurul lui fiu adevărat și tot nu îi păsa deloc de el, ca să nu mai vorbim de mine… Probabil că veți râde, dar faptul că nu m-a otrăvit niciodată este rezultatul unui joc de șah complicat.

Mâinile lui Fei Du încă tremurau incontrolabil. Trebuia să folosească puțină forță ca să deschidă sticla cu apă rece. În același timp, îl privea pe Zhou Huaijin ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Deși Zhou Huaijin părea foarte tânăr, conform datei de naștere din actul său de identitate, avea deja 38 de ani.

Se vedea că Zhou Huaijin nu era foarte conștient de faptul că acum 38 sau 39 de ani tehnologia testelor de paternitate nu era disponibilă pentru toată lumea.

— Sugerați că Zhou Junmao, spuse Fei Du, analizându-i cuvintele…

— …ar fi folosit vreun mijloc… nu prea potrivit?

— Dacă nu, cum altfel ar fi murit tatăl meu biologic? Chiar a murit de atac de cord? spuse Zhou Huaijin rece.

— Mâna lui dreaptă, Zheng Kaifeng, era un tâlhar local. Dumnezeu îi face și ei se adună. Nu exista nimic ce nu ar fi făcut.

— Cum știți asta?

— Mama mi-a spus înainte să moară. Când era tânără, era nemulțumită de dorința de control a tatălui meu biologic și de câteva dintre… hobby-urile lui nu prea ușor de acceptat, dar nu voia să divorțeze de el. În fața diverselor tentații, a început o aventură cu Zhou Junmao. Apoi, instigată de acei doi nemernici, Zhou și Zheng, a conspirat cu ei ca să facă asta. Dar putea un cuplu adulter să găsească fericirea eternă?

Zhou Huaijin, temperat ca jadul, își arătă colții ascunși de zeci de ani.

— Ridicol. La scurt timp după aceea, a aflat că bărbatul acesta era chiar mai scârbos decât cel de dinainte și m-a avut, incomod. Zhou Junmao a crezut mereu că ea avea dovezi despre conspirația lor pentru a-l ucide pe Zhou Yahou și de aceea, și din cauza acțiunilor pe care le avea în companie, a tăcut și a pretins că nu exist.

Presimțirile lui Fei Du deveneau tot mai apăsătoare.
— „A crezut”?

— Mama avea o cutie de valori secretă la o bancă privată. Nimeni în afară de ea și moștenitorul desemnat nu o putea deschide. Asta era cheia cu care îl ținea pe Zhou Junmao sub control. Apoi a ajuns în mâinile mele, suspină Zhou Huaijin. — Zhou Junmao este mort acum, oricum, pot spune adevărul. În cutia de valori era doar un pachet de medicamente cardiace de urgență expirate. Altfel, ce nevoie aș fi avut eu de mijloace atât de neadecvate și șerpești ca să-i distrug reputația?

— Spuneți că sunteți fiul lui Zhou Yahou ?întrebă Fei Du încet.

— Cine știe asta?

— Zhou Dalong era virtuos și moral la suprafață, dar se considera extrem de potent. Cum să-i lase pe ceilalți să știe că creștea copilul altui bărbat? În afară de Zheng Kaifeng, cred că toți ceilalți au fost în ignoranță. Deși Huaixin…

Aici, Zhou Huaijin privi din nou lumina sălii de operații. Făcu o pauză și apoi spuse cu greutate:

— De mic, Huaixin a fost mai sensibil decât alți copii. Cred că și-a dat seama, doar că nu a spus niciodată. Copilul ăla… L-am văzut crescând. Mama a fost toată viața chinuită de acea crimă și era deja îmbătrânită când l-a avut pe Huaixin. Depresia postnatală i-a agravat problemele nervoase. Nu avea energia să aibă grijă de el. În casa Zhou, în afară de mama mea, o criminală stupidă, el era singura persoană cu care aveam o legătură de sânge. Era atât de mic, atât de inocent. Deși sângele acelei persoane îi curgea prin vene… el mă avea doar pe mine, și eu îl aveam doar pe el.

Acești doi frați crescuseră într-un cămin ciudat. Cu motive evidente să se urască, în timp, fuseseră forțați să depindă unul de altul pentru a supraviețui.

Zhou Huaijin își împreună mâinile și le duse la frunte.
— Dacă există așa ceva ca răsplata karmică, de ce să cadă asupra lui?

Fei Du știa că, după etichetă, ar trebui acum să-i pună o mână pe umăr de două ori, în semn de consolare, dar inima îi era plină de o oboseală indiferentă. Ca un animal cu sânge rece și metabolism lent, nu se putea deranja să ridice acea mână.

Își înclină capul și îl studia pe Zhou Huaijin. Apoi răspunse monoton:
— Tocmai ați spus că Huaixin era „singurul fiu” al bătrânului, deci știți deja că Yang Bo nu are legătură de sânge cu Zhou Junmao?

— Ați investigat relația dintre Yang Bo și Zhou Junmao? Poliția din țara asta se mișcă destul de repede, clipi Zhou Huaijin, forțându-se să-și calmeze emoțiile.

Spuse cu voce răgușită:

— Yang Bo… este superficial, ambițios dar incompetent, îl urmărește pe Zheng Kaifeng peste tot, pretinzând că este elevul lui, când de fapt nu a învățat decât trucurile de suprafață. De ce o persoană ca el , fără calificări, fără abilități, fără familie, fără studii notabile — ar fi fost promovată într-o funcție atât de mare la o vârstă atât de tânără? Desigur că oamenii au început să ghicească, și atunci au început să circule zvonurile despre „fiul nelegitim”.

» Zvonurile au circulat intens o vreme, dar nici Zhou Junmao, nici protectorul lui Yang Bo, Zheng Kaifeng, nu au spus nimic pentru a clarifica. Cu timpul, glumețul chiar a ajuns să creadă că este un prinț nerecunoscut. — Zhou Huaijin răsuci sticla cu apă și clătină din cap. — Și-a strâns în secret propriul ADN și pe al lui Zhou Junmao, și-a găsit o clinică dubioasă pentru un test de paternitate… totul pe ascuns. Unele persoane pur și simplu nu sunt făcute să fie pe scenă.

Fei Du continuă:
— Ați descoperit că a făcut în privat un test de paternitate.

— Îl cunoșteam pe tipul de la laboratorul ilegal pentru că jucasem baschet cu el, ceva gen partener de golf,  spuse Zhou Huaijin.

— Un exemplu tipic de „gunoi alb”, un escroc. Știa secretele multor oameni. Părea o dovleac cu gura sigilată, dar în afaceri private îți dă tot ce știi dacă îi plătești.

— Și v-a povestit asta…

— Se poate spune că mi-a dat informația drept cadou, spuse Zhou Huaijin.

— Eu am plătit pentru alt serviciu. I-am cerut să înlocuiască o probă a lui Huaixin.

Yang Bo, un biet neica-nimeni, fusese cumva remarcat de marele șef. Cel mai probabil se simțise mândru și recunoscător, poate chiar uluit. Trebuia să îl fi urmat conștiincios pe cel căruia îi datora totul, trudind zilnic ca să pară mai puțin mediocru; poate chiar îl idolatriza.

Dar ce se întâmplă dacă într-o zi descoperea că tot ceea ce obținuse era doar pentru că era moștenitorul legal al „idolului” său?

La început, inevitabil ar fi fost șocat; apoi, repede, ar fi devenit plin de ură — pentru că asta însemna că mama lui trădase familia, iar idolul lui îi trădase încrederea.

Dar poate că această persoană avea o slăbiciune și o josnicie înnăscută. Ura nu ar fi durat prea mult. Curând ar fi gândit altfel:

De fapt, trebuia să se nască cu lingura de argint în gură, egal cu „tinerii talentați” care se bazau pe tații lor ca să ajungă sus.

Zhou Huaijin? Zhou Huaixin? Prietenii lor înfumurați? Cine erau ei să-l privească de sus?

De ce nu-l recunoștea Zhou Junmao?

El era fiul lui Zhou Junmao și protejatul lui Zheng Kaifeng. Toți știau că relația dintre Zheng Kaifeng și fiul cel mare al familiei Zhou era tensionată. Erau fii ai aceluiași tată, atunci de ce el trebuia să muncească pentru a trăi în loc să se bucure de averea familiei?

Cu alte cuvinte :de ce nu putea Clanul Zhou să fie al lui?

— Deci ați fost dumneavoastră, spuse Fei Du încet.

–„Va disprețui destinul, va disprețui moartea și își va pune speranța în înțelepciune, în grație și în frică” (1).

Zhou Huaijin închise ochii. Buzele i se mișcară abia vizibil, adăugând următoarea replică:
— „Și știți cu toții că siguranța e dușmanul de moarte al muritorilor” (2).

Fei Du îl privi cu o umbră de ironie.
— Zeița Hecate (3), ați folosit o mare cantitate de magie ca să-l faceți pe Yang Bo să creadă că este fiul nelegitim al lui Zhou Junmao, să-i dați speranțe nelimitate. Cu ce scop?

— Yang Bo este unul dintre oamenii lui Zheng Kaifeng, spuse Zhou Huaijin.

— Nu știu de ce Zheng îl aprecia atât de mult, dar bătrânul chiar îl trata ca pe un confident. Când Yang Bo a fost promovat, a fost opinia lui Zheng împotriva tuturor celorlalți. Chiar și Zhou Dalong avea obiecții, deși în final, și el a acceptat. Este un concurs și eu nu am destui oameni sau resurse. Trebuia să găsesc o modalitate să rup alianța adversarilor mei. Trebuia să trezesc ambiția lui Yang Bo, să-l folosesc ca să creez o breșă între Zhou Junmao și Zheng Kaifeng. Aveam nevoie ca toți să plătească prețul.

Fei Du îl privi rece.

— Totul este adevărat. În acest punct, nu am niciun motiv să vă mint, spuse Zhou Huaijin, frecându-și puntea nasului.

— Domnule Fei, chiar dacă metodele mele nu au fost cele mai oneste, nu am folosit tehnici de criminal violent pentru a mă răzbuna. Mă puteți critica din punctul de vedere al virtuții, dar trebuie să admiteți că nu este chiar de neiertat.

— Președinte Zhou, spuse Fei Du încet.

— Nu îmi revine mie să decid dacă trebuie criticat sau să plătiți un preț. Pentru început, vom vedea cum definim fapta dumneavoastră de a risipi resurse ale poliției pregătind o farsă atât de mare. Apoi vom vedea ce spune ancheta despre accidentul de mașină al lui Zhou Junmao.

— Nu mă așteptam ca Zhou Junmao să moară într-un accident de mașină. Conform scenariului meu, tipul de la laborator trebuia să-i dea rezultatele lui Yang Bo, iar eu trebuia să „descopăr accidental” și să mă repez la el să îl critic. Mai întâi m-aș fi înfuriat, apoi m-aș fi speriat și i-aș fi spus: „Tatăl nu te va recunoaște”. Îl cunosc pe Yang Bo. Este superficial. Lovit așa, ar fi început să delireze. Cu puțin noroc, aș fi obținut înregistrări utile. Între timp, Yang Bo ar fi fost provocat. Probabil că nu s-ar fi abținut să îmi arate, fiind „în aceeași barcă”. Aveam planuri de urmărire pentru asta. Dar… acum vedeți că Zhou Junmao a murit în momentul nepotrivit. A trebuit să abandonez planul imediat după ce începuse.

— Când ați auzit vestea morții lui Zhou Junmao, v-ați dat seama imediat că, deși v-a dat peste cap planul, putea fi și o oportunitate. Așa că i-ați sugerat subtil lui Zhou Huaixin să sune la poliție, atrăgând atenția autorităților și a publicului, folosindu-l pe Yang Bo ca pretext. Apoi, când s-a suspectat accidentul, ați montat un spectacol întreg, făcând moartea lui Zhou Junmao și mai misterioasă. Mai întâi ați dat vina pe Yang Bo, apoi ați folosit fondurile de binefacere ca să direcționați poliția spre Zheng Kaifeng. În timp ce Clanul Zhou era instabil, îi eliminați pe amândoi dușmanii dintr-o lovitură, în timp ce alimentați opinia publică ca să distrugeți complet reputația lui Zhou Junmao…

Gâtul lui Zhou Huaijin se mișcă. Nu spuse nimic, ca și cum ar fi recunoscut tacit.

Fei Du spuse:
— Nu v-a fost teamă că familia Zhou nu se va recupera după atac și că, atunci când va ajunge la dumneavoastră, va fi un dezastru?

— Clanul Zhou de acum este „Zhou”-ul lui Zhou Junmao, spuse calm Zhou Huaijin.

— Fie că trăiește sau e mort, este legat indisolubil de reputația lui. Este o parte din el. Voiam să distrug acea imagine aurită. Iar restul… nu sunt decât bunuri lumești. Domnule Fei, dacă și dumneavoastră ați fi avut o așchie înfiptă în inimă din copilărie, nu v-ați teme să o scoateți de frică să nu ajungeți în sărăcie și ruină? Bani, lucruri… pentru oameni ca noi, uneori chiar nu au putere de atracție.

La cuvintele „așchie în inimă”, degetele lui Fei Du s-au tensionat și mai mult, aproape răsucind sticla de apă. În acel moment, câțiva membri ai personalului medical care duceau plasmă pentru transfuzie trecură în fugă pe lângă ei, grăbindu-se spre sala de operații. Părea să existe un ritm sumbru în pașii lor.

Zhou Huaijin sări în picioare.
— Doctore, fratele meu mai mic, el…

Familia Zhou era principalul sponsor financiar al Spitalului Heng’ai. O membră a personalului, probabil o asistentă, spuse cu tact:
— Vă rog să vă calmați, facem tot ce putem pentru a-l salva.

Zhou Huaijin înțelese implicația. Pașii îi deveniră instabili.

Fei Du îl apucă de cot.
— Domnule Zhou, și Huaixin este tot o „posesiune lumească” pentru dumneavoastră?

Zhou Huaijin tresări ca și cum cineva l-ar fi călcat pe coadă. Expresia i se schimbă brusc. Dar Fei Du nu intenționa să-l lase să scape.

— Când dumneavoastră și slugoiul dumneavoastră, Hu Zhenyu, vă făceați ecou unul altuia, el deja își dăduseră seama că ceva se întâmplă, dar nu a spus-o. Ba chiar a cooperat ca să vă ajute să duceți piesa până la capăt. Știți ce i-a spus lui Hu Zhenyu?

— Nu…

— A spus că nu înțelege ce afaceri aveți voi, că vrea doar să fiți bine.

 Vocea lui Fei Du era rapidă și tăioasă, ca o lamă scurtă și ascuțită înfiptă în urechea lui Zhou Huaijin.

— Când am încercat să-l fac să mărturisească mai târziu, a vrut să-și asume vina pentru „răpire” în locul dumneavoastră. Domnule Zhou, am o întrebare. Tot acest timp mi-ați spus povestea răzbunării unui prinț, plină de cauză și efect. De ce nu ați spus o vorbă despre femeia criminală cu cuțitul? Parcă ați ști exact de ce era atât de tulburată. Ați putea să-mi spuneți…?

Ușa sălii de operații se deschise brusc dinăuntru, întrerupând cuvintele lui Fei Du.

Ceasul de pe peretele spitalului, care ticăia fără încetare, păru să se oprească. Privirea panicată a lui Zhou Huaijin urmărea medicul ieșind. În același timp, telefonul lui Fei Du vibră în buzunar. Îl scoase și privi. Luo Wenzhou îi trimisese un mesaj concis și înțelegător:

„Dong Xiaoqing este moartă.”

Fei Du privi fix ecranul, eliberând instantaneu brațul lui Zhou Huaijin. Prima lui reacție a fost să-l apeleze.
— Ești bine?

Locul unde se afla Luo Wenzhou era gălăgios. Înainte ca el să poată răspunde, în fața lui Fei Du, Zhou Huaijin căzu în genunchi. Auzi medicul spunând:
— Îmi pare rău, Domnule Zhou. Noi chiar…

Note ale Traducătoarei:

1 și 2. Citate textuale din Macbeth, cartea la care face referire acest arc.
3. Zeiță din mitologia greacă, asociată cu magia, vrăjitoria, cunoașterea ierburilor și necromanția. Shakespeare o include în Macbeth, dar nu este clar dacă e prezentată ca vrăjitoare, demon sau zeiță — cert este că ea trimite cele trei vrăjitoare să-l înșele pe Macbeth.