Abis- Capitolul 81

 Luo Wenzhou își coborî vocea, lovindu-l ușor pe Fei Du pe umăr.

– Ai mâncat și ai băut destul, iar glicemia nu-ți mai e scăzută, nu? Ce rușine.

Fei Du nu încercase în mod deliberat să evite pe cineva în timp ce desena. Cu o mișcare firească luă caietul și îl răsfoi. Își întinse mâinile.

– Unde e cealaltă foaie? Shixiong, de ce ai rupt o pagină din caietul meu?

Cu dreptatea de partea lui, Luo Wenzhou răspunse:

– Am confiscat-o.

Apoi își reținu zâmbetul și deschise ușa sălii de interogatoriu.

Sunetul lor intrând pe ușă îl făcu pe Zhou Huaijin să tresară. Îl privi pe Luo Wenzhou cu ochii goi. În mai puțin de o zi, acest om trecuse de la a fi un geniu tânăr, cu un chip imposibil de estimat ca vârstă, la un bărbat de vârstă mijlocie cu fața trasă și ochii căzuți. Pentru femei și bărbați deopotrivă, o aparență strălucitoare era fragilă — dacă o fărâmă de vitalitate se topea ca fumul, trupul își pierdea prospețimea într-o clipită.

Înainte ca Luo Wenzhou să poată vorbi, Zhou Huaijin rupse tăcerea. Spuse răgușit:

– Îmi puteți arăta rezultatele testului de paternitate?

Luo Wenzhou înțepeni, dar un dosar fusese deja întins de cineva din spatele lui; Fei Du se pare că anticipase cererea. Era pregătit.

– Ale dumneavoastră, ale lui Huaixin și ale lui Yang Bo. Toate sunt acolo.

Zhou Huaijin trase aer adânc și petrecu un minut întreg doar ca să deschidă acel dosar subțire, ca și cum deschidea tragedia propriei vieți, mâinile tremurându-i violent.

Fei Du își înmuiase atitudinea jucăușă de mai devreme și îi întinse un pahar de apă caldă.

– Umeziți-vă gâtul înainte să stăm de vorbă. Presupun că domnul președinte Zhou e un om credincios, nu? După cum vedeți dumneavoastră lumea, oamenii au suflet. Grijile lui Huaixin nu au murit și probabil nu a plecat prea departe. Nu-l lăsați să vă vadă în halul ăsta.

Pentru cineva care trecea printr-o durere extremă, un astfel de sfat blând era suficient să dezlănțuie lacrimile. Depășindu-și orice rezistență, Zhou Huaijin izbucni într-un suspin, iar tot trupul îi tremură mult timp. Luă șervețelul oferit de Fei Du și își șterse fața.

– Vă voi spune tot ce pot. Ce alte întrebări aveți? Vreți identitatea celor care m-au ajutat să înscenez răpirea?

– Președintele Hu ne-a dat deja acele detalii, spuse Luo Wenzhou.

– Domnule Zhou, nu știu dacă ați aflat. Dong Xiaoqing, asasina care l-a omorât pe fratele dumneavoastră mai mic, a fost lovită intenționat de o mașină și a murit la scurt timp după ce a evadat din Spitalul Heng’ai.

Fața lui Zhou Huaijin încremeni pentru o clipă.

– Serios? Prea convenabil pentru ea.

– Persoana care a lovit-o a făcut-o deliberat, adăugă Luo Wenzhou, scrutându-i reacția.

Zhou Huaijin făcu un pas înapoi, încrucișându-și brațele pe piept într-o poziție foarte defensivă.

– Dacă aș fi făcut eu asta, aș fi dorit să o fac cu mâna mea.

– Domnule Zhou, interveni Fei Du.

– de ce credeți că Dong Xiaoqing a fost redusă la tăcere imediat după crimă? Evident cineva se temea că, odată arestată, ar fi putut spune ceva. Chiar dacă era asasina, ea era doar un cuțit. Nu vreți să știți cine ținea cuțitul?

Obrajii lui Zhou Huaijin se încordară imediat.

– Oricum ar fi, Dong Xiaoqing e moartă, continuă Fei Du.

– Oricât ați urî-o, oricât ați vrea să o sfâșiați, nu mai folosește la nimic. Chiar dacă ați dezgropa-o ca să-i biciuiți cadavrul, n-ar simți nimic. V-ați împăcat cu asta?

Zhou Huaijin tresări, privind fix către Fei Du cu ochii injectați de sânge. După mult timp întrebă încet:

– Ce vreți de fapt?

– Din întrebările pe care vi le-am pus, una încă n-a primit răspuns, spuse Fei Du.

– De ce nu ați întrebat motivul pentru care Dong Xiaoqing a vrut să vă omoare? Știați ceva? O cunoșteați?

– Nu o cunoșteam, răspunse Zhou

. – N-am văzut-o niciodată. Dacă aș fi bănuit ceva în neregulă, nu aș fi permis gărzii să o lase aproape de mine.

Fei Du înclină capul.

– Atunci v-ați amintit ceva ulterior.

Zhou Huaijin, uscat de sete, apucă paharul și bău dintr-o înghițitură.

– Chiar am făcut lucruri rușinoase, dar în toate acestea, Huaixin era nevinovat. Dacă îi puteți face dreptate, nu-mi pasă dacă Clanul Zhou se destramă chiar azi, fie că sunt sau nu moștenitorul legitim. Domnule Fei, știți ce vreau să spun.

Fei Du îi studia expresia. Apoi spuse direct:

– Înțeleg. Am profitat de compania dumneavoastră într-un moment vulnerabil. Dacă nu v-ați ofensat, nu-mi cer scuze.

Zhou Huaijin își ridică privirea spre tavan.

După mult timp, rosti:

– Ați găsit ceva în investigația fondurilor caritabile ale Clanului Zhou? Sunt suspectate de spălare de bani. Dacă n-ați găsit nimic, căutați mai atent. Trebuie să fie ceva acolo. 

Luo Wenzhou întrebă:

– Vorbiți despre Zhou Junmao, suspectat că l-a ucis pe Zhou Yahou?

– Nu doar asta, scutură Zhou capul.

– Nu e singura crimă. „Furi un cârlig și ești spânzurat; furi o țară și ești făcut prinț.” 

Zhou continuă să povestească, cu voce tremurată, amintindu-și scene din urmă cu 21 de ani: copilăria fratelui său, depresia severă a mamei, neglijarea copilului, nopțile nedormite… și apoi, descoperirea unei conversații secrete între Zhou Junmao și Zheng Kaifeng, în care era menționat un bărbat pe nume Dong.
Un accident.
O moarte.
Și bani, mulți bani, cumpărând tăcerea.

Pe parcursul relatării, Fei Du și Luo Wenzhou îl ghidau, punând întrebări, iar el le răspundea tremurat:

– Era septembrie… sau octombrie… aveam 17 ani…

Fei Du trimise imediat mesaj echipei.

Răspunsul veni rapid:

– Mama lui Dong Xiaoqing a murit într-un accident de mașină. 16 septembrie, acum 21 de ani.

Un fior le străbătu spinarea.

Accidentul de acum 21 de ani…
Accidentul lui Zhou Junmao…
Accidentul care o ucisese pe mama lui Dong Xiaoqing…

Toate pe data de 16.
Toate suspecte.

Când Luo Wenzhou făcu legătura, izbucni:

– Aduceți-l pe Zheng Kaifeng!

În acel moment, telefonul lui Lang Qiao sună. Când răspunse, vocea polițistului de la capătul liniei era agitată:

– Qiao’er, spune-i șefului! Zheng Kaifeng a fugit!