Abis- Romanul -Capitolul 77

Macbeth 18

La început, Fei Du fusese destul de surprins, dar se relaxă repede. Sigur pe faptul că era în siguranță, îl cuprinse în brațe pe Luo Wenzhou.
– Ei bine, domnule polițist, ce te-ai încumeta să-mi faci?

Fei Du avea, fără îndoială, o pereche de ochi frumoși, mai ales când zâmbea, irisul îi refracta lumina în mai multe straturi. Nuanțele subtile ale unui ochi uman natural nu puteau fi replicate nici măcar de cele mai performante lentile de contact; erau un miracol al sutelor de milioane de ani de evoluție lentă, purtând în ele stări de spirit, dorințe și emoții complexe, cele mai fine și mai tortuoase trăiri. ca o sămânță de muștar într-un roman fantastic, o lume întreagă într-un fir de nisip.

Evident, “sămânța de muștar” a lui Fei Du avea un înveliș exterior indestructibil.

Luo Wenzhou îl privi de aproape. Gâtul i se mișcă ușor. Apoi, fără să spună un cuvânt, îi sfâșie gulerul cămășii. Mișcarea fu destul de bruscă; nasturi împrăștiați pe podea. Când pielea îi fu expusă aerului ușor rece, un val de piele de găină îi urcă pe gâtul lui Fei Du. Tatuajul de pe piept i se dezvălui: o bestie care părea gata să-și deschidă fălcile și să devoreze pe cineva.

Privirea lui Luo Wenzhou îl parcurse, apoi se opri ușor.
– Țin minte că data trecută, în Creasta de Vest, era o imagine diferită. S-a șters?

Fei Du îl atingea din când în când, profitând de avantaj cu un aer iritant, lăsându-l să privească în voie.
– Teoretic, nanotatuajele care imită un tatuaj real sunt mai rezistente la apă decât rimelul unei echipe de înot sincron, dar, desigur, asta e doar publicitate mincinoasă, așa că te sfătuiesc să… hss… să nu-l lingi.

Degetele ușor bătătorite ale lui Luo Wenzhou se încleștară pe gâtul lui Fei Du, forțându-l să ridice capul. Lui Fei Du nu părea să-i pese deloc, ca și cum ce se afla în mâinile lui Luo Wenzhou nu era gâtul lui prețios, ci o cravată ieftină de la o tarabă, pe care ar fi lăsat pe oricine s-o rupă fără regrete.

Luo Wenzhou îl privi de sus.
– De ce nu ți-ai făcut un tatuaj adevărat? Ți-e frică de durere?

Fei Du încuviință calm. Nici nu apucă să termine gestul, că Luo Wenzhou își strânse brusc mâna. Aerul i se tăie, un loc vital fiind apăsat; Fei Du tresări fiziologic, dar pulsul din artera lui carotidă rămase liniștit, constant ca o linie dreaptă. Fei Du chiar forță un zâmbet slab.
– Nu pot… să-mi dau seama dacă… îți place asta.

– Dacă respirația îți e blocată un minut, vei simți o arsură insuportabilă în plămâni. Apoi, amețeală, lipsă de oxigen, ochii ți se vor umple de sânge. Creierul tău, care nici măcar nu e complet evoluat, intră în panică și taie alte funcții vitale ca să supraviețuiască. Membrele îți amorțesc. Îți pierzi controlul asupra corpului. Mușchii intră în spasme. Morți în câteva minute.

 Luo Wenzhou îi dădu brusc drumul.
– Și e o moarte destul de urâtă. Ți-e frică de durere, dar nu și de asta?

Fei Du părea să știe cum să evite sufocarea. Când Luo Wenzhou îl eliberă, nu trase aer cu disperare; doar își rotise gâtul ușor, spunând nepăsător:
– E un alt tip de expe…

– Nu ți-e frică să-ți fac ceva, îl întrerupse Luo Wenzhou, apăsându-i o mână în spatele urechii,
– Nu ți-e frică de forță, nici că te-aș putea răni. Când ți-am strâns gâtul, frecvența cardiacă nici măcar nu ți-a crescut. De ce? Ai prea multă încredere în moralitatea mea? Hm?

Fei Du, surprins, râse.
– Ce, nu pot avea încredere în tine?

Luo Wenzhou scoase un „Oh” impasibil.
– Atunci, dacă ai atâta încredere, răspunde-mi la o întrebare… Țin minte că tatăl tău a aruncat scrumiera aceea. Ai cumpărat una identică sau ai recuperat-o pe cea veche?

Fei Du nu se aștepta la o lovitură atât de bruscă în mijlocul unui flirt perfect plăcut. Pupilele i se contractară ușor. De la distanța aceea, nu putea ascunde nimic.

– De ce? De ce încă investighezi moartea lui?

Fei Du îl împinse imediat. Luo Wenzhou era pregătit. În clipa în care Fei Du îl împinse, îi înconjură umerii și îl apăsă în jos, folosind cu familiaritate mișcări pe care le folosea când aresta un criminal, răsucindu-i mâinile la spate, îngenunchind pe canapea cu un genunchi pe picioarele lui.

Fei Du se luptă de câteva ori și descoperi că niciun efort nu-l putea scoate din poziția aceea, desigur, având în vedere lipsa lui de aptitudini în luptă, chiar dacă ar fi depus destul efort, tot nu i-ar fi fost de folos împotriva unui expert.

Președintele Fei, un gentleman care folosea cuvintele, nu pumnii, nu avea nicio șansă să se împotrivească. Tot ce putea face era să se ironizeze.

– Căpitane Luo, dacă nu ești dispus să ai un sex ocazional,(1) spune-o direct și putem fi doar  prieteni. Cred că folosirea forței nu arată prea bine…

În acel moment, plângerea lui se opri brusc.

Pentru că Luo Wenzhou se aplecase brusc și îi dăduse un sărut pe frunte.

Fei Du: – …

Luo Wenzhou îi ciufuli părul fără prea multă delicatețe, văzând clar panica sclipind pe chipul lui Fei Du. Era cu adevărat ciudat cum un playboy capabil să flirteze cu oricine și să-l transporte într-o fantezie, egal în orice situație, intra în panică doar pentru că cineva îi săruta frunte ca un copil căruia cineva tocmai îi mărturisise dragostea pentru prima dată.

Era ca și cum nu ar fi cunoscut niciodată afecțiunea în viața lui.

Dintr-un motiv anume, această panică făcu inima lui Luo Wenzhou să bată mai puternic decât o făcuseră vreodată tacticile seducătoare ale lui Fei Du. Gâtul i se mișcă ușor. Avu impulsul puternic de a-l săruta din nou, impuls de care se abținu cu dificultate, relaxându-și încet strânsoarea.

– Nu ți-e teamă că te-aș putea răni, mi-ai încredința corpul și viața fără să-ți faci griji, dar ți-e frică să-ți pun câteva întrebări neesențiale, spuse Luo Wenzhou.

– Pentru tine, să spui adevărul o singură dată e mai greu decât să mori?

Fei Du rămase calm și tăcut, fără să răspundă sau să reacționeze.

– De fapt, am și eu o bănuială pe care nu am reușit niciodată s-o las în urmă. Dacă îți vorbesc despre ea, vei asculta? spuse brusc Luo Wenzhou.

Fei Du nu răspunse, iar Luo Wenzhou nu-i acordă atenție, începând să povestească:

– Când abia absolvisem, credeam că sunt menit să fac lucruri mărețe. Când nu aveam nimic de făcut, îmi plăcea să intru pe internet și să citesc postările alea cu „Nu-Știu-Câte Cazuri Nerezolvate”, să urmăresc analizele oarbe ale unor minciuni prezentate ca și cum ar fi fapte reale. Uneori, când aveam o opinie contrară, mă certam cu oamenii. În final, ajungeam la aceeași concluzie la fiecare caz: că toți cei care vorbeau online despre aceste lucruri erau niște idioți proști.

» – În perioada aceea, transmigrarea în Dinastia Qing și măritatul cu un prinț erau la modă printre fete. Uneori îmi auzeam colegele vorbind despre asta și mă gândeam că, dacă aș transmigra, m-aș duce în epoca victoriană să-l descopăr pe Jack Spintecătorul.

Căpitanul Luo trecuse prin o mie de furtuni, avea un obraz extrem de gros. Își expunea trecutul stupid și deloc glorios fără nicio grijă. Ciudat era că Fei Du nu profita de ocazie să facă vreo remarcă sarcastică.

– Rezultatul a fost că, după ce am început să lucrez, am descoperit că nu era deloc așa. Orașul avea atunci o politică care obliga pe oricine tocmai intrat în sistem să petreacă un an făcând muncă de teren, așa că am ajuns într-o secție locală pentru a căpăta experiență.

 Luo Wenzhou flutură o mână în fața ochilor lui Fei Du.
– Știi cu ce e responsabil un polițist începător într-o secție locală?

Fei Du ridică privirea spre el.

Cuvântul traducătoarei

Pe măsură ce povestea avansează, începe treptat să prindă formă. Încet-încet îl cunoaștem tot mai bine pe acest uriaș mister numit Fei Du. Nu pierdeți niciun detaliu din vedere și fiți foarte atenți la micile indicii 👀

 NOTĂ

 (1)Când Fei Du face remarca despre „sex ocazional”, în jargon, este o expresie folosită de obicei pentru a descrie o femeie dispusă să facă sex cu un bărbat. Teoria mea este că ar fi putut fi folosită intenționat ca o modalitate prin care Fei Du sugerează că Luo Wenzhou ar fi partea pasivă / „soția” .