Aerul pe care îl respiri(2026)-Capitolul 11

Noam își desfăcu șervețelul și își luă tacâmurile cu calmul unui om pregătit să asculte o dizertație lungă despre nutriție.

Angel își duse mâna la inimă, ofensat cu toată seriozitatea de care era capabil.

– Te rog să-mi respecți organismul. Avem o relație apropiată și ne sprijinim reciproc de ani întregi.

Noam începu să mănânce, ascunzându-și privirea în farfurie, iar Angel străpunse un buchețel de broccoli cu furculița și îl ridică la nivelul ochilor, studiindu-l ca pe o specie vegetală descoperită pentru prima dată.

Îl gustă, mestecă atent și înghiți cu un efort care sugera trecerea printr-o probă de supraviețuire, apoi vorbi ca pentru sine.

– Cred că am auzit iarba plângând.

Noam își coborî capul suficient de repede pentru a ascunde zâmbetul care îi apăruse pe buze, însă mișcarea ușoară a umerilor îl trădă. Angel îl privi mulțumit de reușită, apoi atacă somonul cu mult mai multă încredere decât o arătase în fața legumelor.

O oră mai târziu, după dușurile obligatorii, controlul echipamentelor și ultimele instrucțiuni pentru programul dimineții următoare, cei doi reveniră în camera lor. Patul mare din mijlocul încăperii îl aștepta pe Noam cu răbdarea unui adversar cunoscut, iar el îl contemplă câteva secunde cu resemnarea unui condamnat ajuns în fața celulei.

Noaptea precedentă îi demonstrase că împărțirea aceluiași pat cu Angel solicita mai multă rezistență, anticipare și control decât două ore de antrenament suspendat la mare înălțime. Totuși, o parte optimistă a minții sale spera că agitația fusese provocată de prima noapte, de oboseală și de lipsa obișnuinței.

Poate că, în seara aceasta, Angel avea să rămână pe partea lui de saltea, iar organismul său învățase deja limitele spațiului comun. Noam își îngădui această speranță mică, aproape tandră, și se pregăti pentru câteva ore de somn adevărat.

Angel se așeză pe marginea patului, căscă prelung, își trase pătura până la piept și închise ochii. După numai câteva clipe, respirația lui deveni adâncă și egală.

Noam rămase în picioare, privindu-l cu o uimire tăcută. Omul acela putea adormi cu o rapiditate care contrazicea toate legile firii, iar expresia sa liniștită sugera că o prăbușire a tavanului l-ar fi determinat cel mult să ceară încă cinci minute de somn înainte de evacuare.

– Incredibil… murmură Noam, apoi stinse lumina și se întinse cu grijă pe partea lui de pat.

Pentru început, liniștea păru să-i dea dreptate. Trecură câteva minute în care Angel rămase nemișcat, iar Noam simți cum tensiunea din umeri începea să cedeze.

Își potrivi capul pe pernă, trase pătura peste piept și lăsă ochii să se închidă, convins că noaptea avea să treacă liniștit. Speranța lui rezistă până în clipa în care Angel începu să se rotească în somn cu o eficiență remarcabilă.

Prima victimă fu perna aflată între ei, care alunecă încet spre Angel până când dispăru sub capul acestuia. Cea de-a doua îi urmă exemplul câteva clipe mai târziu, iar Noam deschise un ochi și descoperi că ambele perne se aflau acum sub obrazul balerinului, deși la începutul nopții fuseseră împărțite într-un mod perfect echitabil.

Întinse mâna, recuperă discret una dintre ele și o așeză la loc, apoi își potrivi capul și încercă să adoarmă. După câteva secunde, Angel prinse marginea pernei cu degetele și o trase înapoi spre el, păstrându-și somnul adânc și expresia senină.

Noam rămase privind întunericul, tulburat de precizia cu care fusese deposedat.

Pătura începu curând să urmeze același traseu. Angel o adună în jurul trupului, se înfășură în ea până când semănă cu o omidă uriașă pregătită să-și construiască propriul cocon, apoi, într-o schimbare inexplicabilă de dispoziție, o împinse cu ambele picioare peste marginea patului.

Pătura ateriză pe podea într-o mișcare amplă. Noam o privi câteva clipe, inspiră adânc, coborî din pat, o ridică și o așeză din nou peste ei cu răbdarea unui om care își exersa autocontrolul într-o situație extremă.

Abia se întinsese la loc când un genunchi îl lovi cu o precizie aproape chirurgicală exact în locul cel mai vulnerabil al anatomiei masculine. Aerul îi părăsi plămânii, trupul i se strânse instinctiv, iar palmele strânseră scrotul care îi fusese aproape explodat.

Rămase cu ochii larg deschiși și cu respirația frântă, încercând să stabilească dacă mai poseda toate funcțiile vitale și dacă participarea la concursul internațional continua să justifice sacrificiul cerut de acel contract.

Când durerea începu să se retragă, Noam își șterse cu degetul umezeala apărută în colțul ochilor și se deplasă încet spre marginea patului, hotărât să păstreze între el și Angel o distanță capabilă să-i protejeze integritatea fizică.

Se mișcă atent, cu precizia folosită în exercițiile aeriene, însă ajunse doar câțiva centimetri mai departe. Angel întinse brațele în somn, îl prinse zdravăn și îl trase spre el cu o forță surprinzătoare. Apoi îl trase ca pe o pernă și se prăvăli cu tot corpul pe el. Fața lui era acum lipită de cea a lui Noam care nu mai respira. Angel își frecă obrazul de obrazul lui Noam și dintr-o dată buzele lui le găsiră pe cele ale bărbatului de sub el.

– Mmm… clătite… cu dulceață… mormăi Angel și începu să sugă buza de jos a lui Noam plescăind din când în când.

Noam încremeni cu brațele lipite de corp și cu privirea ridicată spre tavan, în timp ce Angel îl strângea și mai tare, transformându-l cu deplină încredere în cea mai confortabilă pernă din încăpere.

– Încă una… foarte bune… adăugă acesta cu voce somnoroasă, desprinzându-se de buzele lui Noam. Își frecă obrazul de umărul acestuia și zâmbi în vis.

Noam începu să elibereze fără să vrea feromoni de apărare. Iedera ieși un pic agresivă și căută florile de passiflora. Dar acestea dormeau la fel de adânc ca stăpânul lor. Sexul lui Noam se întări dureros de tare și împunse abdomenul inferior al bărbatului plecat undeva departe în lumea mirifică a clătitelor cu dulceață de căpșuni. În mintea lui Noam se așeză atunci, cu o claritate teribilă, o concluzie pentru care niciun antrenament, concurs sau adversar anterior nu îl pregătise. Învinsese campioni europeni și mondiali, executase elemente acrobatice la douăzeci de metri înălțime, traversase accidente, recuperări și ani de disciplină, însă Angel Plot reprezenta o provocare pentru care sportul de performanță încă nu crease un program de pregătire.

Alungit complet deasupra lui, vinovatul dormea cu expresia senină a unui copil lipsit de orice grijă, respira egal și murmura din când în când despre dulceață de căpșuni, frișcă și sirop de arțar. Brațele sale rămâneau strânse în jurul lui Noam cu o hotărâre care transforma orice încercare de eliberare într-un risc inutil.

Experiența nopții precedente îl învățase deja că mișcările de retragere provocau imediat noi atacuri involuntare, astfel încât Noam alese să rămână acolo, cu spatele înțepenit, cu brațele amorțind treptat și cu certitudinea tot mai puternică că partea ușoară a contractului era, de fapt, antrenamentul de bungee dance.