Airi(2026)-18

Te voi ține de mână în întuneric

https://youtu.be/2QCTU9tTCx4?si=MBS6SeTwxDKuzLsx

Dormitorul rămăsese cufundat într-o liniște apăsătoare, una dintre acele liniști care nu aduceau pace, ci vesteau că lumea însăși era în întuneric și haos. Dincolo de ușa spartă se mai auzeau, din când în când, suspinele Dorei care încerca să-i liniștească pe cei doi bebeluși, iar plânsul lor se transformase treptat într-un murmur obosit. Menajerele , chemate de majordom, sosiseră și luaseră copiii de acolo. Înăuntru însă nimic nu se liniștea. Aerul era atât de încărcat de feromoni, încât lumina dimineții părea să se lovească de ei și să rămână suspendată în încăpere.

Airi stătea ghemuit în colțul patului, cu genunchii strânși la piept și fruntea sprijinită de ei. Era gol de la jumătate în jos și se vedeau deja hematoame vinete pe gleznele fine, semne mute ale luptei ce se dăduse între el și Kayro. Sufletul lui Kayen se deșira încetul cu încetul la vederea acelui Omega pe care îl iubea atât de mult. Omega își ținea sexul excitat între palme și pielea îi strălucea ca neaua în lumina unei nopți cu lună. Kayen se simți atât de trist pentru lacrimile lui Airi, dar se reținu. Eliberă feromoni de liniștire din ce în ce mai mulți. Aerul se încărcă de petale de iriși negri care cădeau în cascade pe trupul lui Omega formând ca o mantie princiară în jurul acestuia. Airi tremura din tot trupul. Nu mai știa dacă îi era frig sau cald. Pielea îi ardea, dar degetele îi erau reci ca gheața. Respirația îi venea în valuri neregulate și fiecare inspirație aducea în pieptul lui mirosul acela pe care îl recunoștea chiar și atunci când lumea din jur începea să se destrame.

Irișii negri scuturați de ploaia de vară. 

Inhală aerul din jur și își simți palmele mângâiate de pietre fine, fierbinți.

Kayen.

Feromonii lui Alpha pluteau prin cameră asemenea unei ploi liniștite peste un câmp mistuit de incendiu. Nu erau dominatori și nu încercau să cucerească și de fapt, chiar nu cereau nimic. Încercau doar să-l aline, să-i stingă panica care îi sfâșiase sufletul.

Dar furtuna din trupul lui era prea puternică.

Kayen îngenunchease lângă pat încă din clipa în care îl salvase și nu se mișcase aproape deloc. Genunchii începuseră să-l doară, însă nici măcar nu observa. Își ținea mâinile pe lângă corp, cu palmele deschise, astfel încât Airi să poată vedea că nu exista nicio constrângere, niciun gest pe care să nu și-l dorească.

Îl privea și cu fiecare secundă îl durea tot mai tare.

Toată viața îi fusese spus că un Alpha trebuie să fie puternic, să fie stăpân pe sine, să rezolve orice situație, să nu ezite niciodată.

În clipa aceea nu se simțea puternic, se simțea înfricoșat, dar nu de ceea ce i s-ar fi putut întâmpla lui, ci de faptul că omul pe care îl iubea suferea, iar el nu știa dacă exista cu adevărat ceva care să-i aline chinul.

Airi ridică încet capul.

Ochii lui verzi erau umeziți de lacrimi, dar privirea nu mai avea limpezimea de altădată. Era ca și cum o ceață groasă îi acoperise gândurile și îl obliga să rătăcească printr-un loc pe care nu-l mai recunoștea.

Își umezi buzele uscate și încercă să vorbească.

– Kayen…

Vocea îi ieși atât de încet, încât aproape se pierdu în aer.

Kayen se aplecă instinctiv puțin mai aproape.

– Sunt aici…

Airi îl privi îndelung, ca și cum încerca să se convingă că imaginea din fața lui era reală.

– Chiar ești aici?

Kayen încuviință încet.

– Da.

Un suspin adânc îi scutură pieptul lui Airi.

– Credeam… credeam că iar am rămas singur…

Cuvintele acelea îi străpunseră inima lui Kayen.

Își aminti clipa în care îl găsise, spaima din ochii lui, ușa spartă, Dora lovind disperată lemnul cu pumnii ei mici.

Își încleștă maxilarul.

Nu, nu avea să permită niciodată să se mai întâmple așa ceva.

Airi își duse mâna la tâmplă și închise ochii.

– E foarte mult zgomot…

În cameră era liniște.

– Îl auzi? șopti el.

–Parcă mă cheamă ceva… și eu nu vreau să merg… dar nu se oprește…

Kayen înțelese că nu vorbea despre sunete, vorbea despre lupta din propriul lui trup.

Își eliberă încă un val blând de feromoni fără niciun gest de autoritate.

Era același gest cu care ai acoperi un copil înfrigurat cu o pătură.

Airi inspiră adânc.

Pentru o clipă, umerii i se destinseseră.

Apoi tremurul reveni.

Ridică încet mâna spre Kayen, fără să spună nimic.

Gestul era atât de lipsit de apărare, încât părea al unui copil care se trezise dintr-un coșmar și căuta singura persoană în care mai avea încredere.

Kayen se așeză pe pat și rămase nemișcat, nu voia să presupună și nici să decidă în locul lui.

Ridică încet palma.

-Pot?

Airi nu răspunse.

Își lăsă doar mâna să cadă în palma lui.

În clipa în care degetele lor se atinseseră, Airi scoase un suspin lung, aproape sfâșietor.

Nu era fericire, era ușurarea unui om care încetase, pentru o clipă, să se mai prăbușească.

Fără să-și dea seama, se apropie puțin câte puțin, până când fruntea îi ajunse rezemată de umărul lui Kayen.

Respira greu, trupul îi tremura încă.

Kayen rămase nemișcat.

Îi era teamă că și cea mai mică mișcare ar fi putut sfărâma încrederea aceea fragilă.

– Îmi este rușine… șopti Airi.

– De ce?

Un zâmbet trist îi tremură pe buze.

– Pentru că nu mă mai recunosc…trupul meu vorbește într-o limbă pe care parcă n-am învățat-o niciodată… iar eu nu-l mai pot opri…

Kayen închise ochii pentru o clipă.

În copilărie îi fusese predată biologia Alpha și Omega cu aceeași răceală cu care se predau legile economiei sau ale dreptului.

Nimeni nu-i spusese însă cum arată suferința.

Nimeni nu-i spusese că într-o zi va ține în brațe un om care plânge fiindcă nu se mai poate înțelege pe sine.

– Airi… ascultă-mă.

Omega ridică încet privirea.

-Nu ești singur în lupta asta.

Airi îl privi îndelung.

Parcă încerca să înțeleagă fiecare cuvânt.

-Kayen, mă vei marca?

Kayen îi strânse foarte ușor mâna.

– Cum să te marchez așa? Marca e o dovadă de iubire, de încredere. Marca unește pe viață două persoane care se iubesc. Așa ar trebui să fie. Tu ești în febra căldurilor, vorbesc feromonii în locul tău.

Lacrimile începură din nou să curgă pe obrajii lui Airi.

– Marchează-mă, te rog, marchează-mă.

Kayen zâmbi pentru prima dată în dimineața aceea.

Era un zâmbet mic, obosit, dar sincer.

– Am condus companii întregi. Am negociat cu oameni care nu știau ce înseamnă mila. Am pierdut nopți întregi construind un imperiu. Nimic din toate acestea nu mi s-a părut atât de important ca faptul că tu respiri acum lângă mine, dar nu voi profita.

Airi izbucni în plâns.

Își ascunse chipul la pieptul lui Kayen și rămase acolo, fără putere, fără cuvinte, tremurând din tot trupul.

Kayen ridică încet o mână și o așeză pe creștetul lui, mângâindu-i părul cu grijă.

– Voi sta cu tine și îți voi da feromonii mei, fii cuminte și dormi.

În mijlocul acelei dimineți sfâșiate de teamă, un Alpha și un Omega rămaseră nemișcați unul lângă celălalt, nu uniți de instinct, ci de o promisiune mult mai puternică decât orice chemare a trupului: aceea că iubirea adevărată știe să aștepte, să ocrotească și să nu ceară niciodată ceea ce celălalt nu poate oferi. Sau cel puțin așa credea Kayen. Corpul lui Airi începu să emane parfumul acela pur de frezii albe. Kayen vru să se retragă, simțise pericolul, dar Omega ridică brusc capul și îl trase pe Alpha sub el. Prinsese o putere teribilă și Kayen își dădu seama că Omega își pierduse rațiunea și era ghidat de instincT. Picioarele lui lungi și extrem de atrăgătoare îl încolăciră ca doi șerpi și mâinile trăgeau de hainele lui cu furie. Nasturii cămășii săriră în aer și cămașa fu făcută bucăți în timp ce Airi devenise de nerecunoscut. Pieptul lui Alpha cu mușchi echilibrați și frumoși se dezvălui, înnebunindu-l pe Omega complet. Scheuna încet și pipăia ca un orb corpul lui Kayen care încerca să scape din strânsoare. Din când în când șoptea cuvinte dulci:

–Ești frumos….

Nasturii pantalonilor sări și el și fermoarul fu pur și simplu sfâșiat.

–Miroși bine…mmm…daaa…ah…

Airi era dezlănțuit și Kayen, oricât ar fi rezistat, simți că ceda centimetru cu centimetru. Se regăsea într- o situație originală, el nu fusese niciodată în contact cu un Omega în călduri. Auzise de la prieteni care erau căsătoriți cu aceste genuri și care povesteau că e inutil să te pui cu un Omega în călduri, că puterea lor se dublează în preajma unui Alpha cu care e compatibil. Și în acel moment trăia acele povești în realitate. Simțea cum freziile se înălțaseră, se multiplicaseră și se agățaseră încăpățânate de irișii lui. Penisul lui era dureros de tare și în clipa în care mâinile invadatoare ale lui Omega intrară în boxerii lui, simți că va leșina. Extazul pipăirii sexului îl făcea să înnebunească. Încercă de câteva ori să se extragă dintre picioarele lui Airi , dar puterea lor de strângere devenise enormă. Omega îl dezbrăcase complet și el însuși nu mai avea nici o haină pe el. Kayen admiră liniile armonioase ale corpului acestuia. Dezbrăcat și mirosind intens a frezii era și mai atrăgător. Încercă disperat să-l readucă la realitate:

–Airi, te iubesc, dar nu vreau așa, o să regreți.

Apoi cu o voce plângăreață spuse încet:

–Airi, lasă-mă să plec. Eu nu m-am culcat cu nimeni niciodată.

Omega se opri dintr-o dată și Kayen avu speranța unei eliberări, dar se înșela amarnic. Airi își apropie fața de cea a lui Kayen și-și cufundă privirea verde în întunecimea ochilor lui Alpha, apoi îl sărută fierbinte înfundându-și limba în gura bărbatului ce mirosea liniștitor. Kayen gemu și-și arcui spatele. Simțea penisul lui Omega frecându-se de propriul lui sex. Se știa rezistent, niciodată nu i se sculase în fața vreunui Omega, dar se părea că Airi avea o magie care îl electrocuta, făcându-l să se simtă posedat. Îl sărută și el pe Omega și-l înlănțui cu brațele. Se dădea bătut.

–Vei fi numai al meu…murmură Airi.

Omega începu să elimine lubrifiant și secrețiile îi umeziră canalul secret. El se ridică cu jumătatea superioară, dar își propti fesele exact pe penisul virgin al lui Kayen.

–Nu e bine ce faci, mă vei urî, nu o face, te iubesc atât de mult și te-aș marca acum, dar nu ești într-o stare normală. Airi, mă auzi? Dă-mi drumul.

Airi părea absent și preocupat doar de ceea ce se întâmpla în partea de jos. Du-se mâna și prinse sexul excitat al lui Kayen și-l potrivi în fața crizantemei umede. Apoi se lăsă pe el cu o mișcare sigură. Kayen scoase un șuierat asurzitor. Sunetul îl excită și mai tare pe Omega care începu să se miște frenetic, disperat. Scotea sunete mici , scurte și ascuțite și Kayen auzi pentru prima dată felul în care un Omega în călduri își exprima satisfacția. Stătea acolo nemișcat și Omega era cel care îl conducea ca pe o oiță rătăcită. Era cuprins de senzații nemaiîntâlnite și nu se mai gândi la cum va fi mâine. Cu o rotație de Alpha dominant și ținându-l ferm pe Omega se regăsi deasupra lui. Instinctul îi spunea exact ce trebuie să facă și dansul corpurilor se lungi până spre seară. Act după act, secrețiile lor se amestecau și lui Kayen îi era din ce în ce mai greu să nu muște glanda. Era speriat de cât de bine se simțea, valurile plăcerii îl legănau și penetra când lin când furtunos. Chema numele lui Airi la fiecare orgasm, iar Ari îl chema pe al lui. Erau într-o osmoză perfectă care vorbea nu numai de potrivire . Ea vorbea despre dorința lui Kayen de a fi iubit și de a iubi persoana aleasă de el. Ea vorbea despre sentimente, nu numai despre instinctul animalic. Kayen se lăsă sărutat până aproape de leșin, Airi se lăsă sărutat până aproape de leșin. În acel moment nu mai existau legi, îngrădiri sau ceea ce era corect în acea lume a înaltei societăți. Kayen era fericit cum Nu mai fusese niciodată. Voia să fie una cu acel bărbat care purta toate toamnele blânde în păr.

Într-un târziu, Omega adormi obosit și satisfăcut. Kayen rămase mult timp treaz, ținându-l strâns în brațe. Freziile înhățaseră toți irișii și sufletul lui cu ele.

-Airi…te iubesc…oricând va fi întuneric, te voi ține de mână și nu te voi abandona.

Spusese cuvintele mai mult ca pentru el, dar știa cât sunt de adevărate. Și mai știa un lucru: lumea întreagă putea să se prăbușească, Airi era al lui pentru totdeauna.