Airi(2026)-Capitolul 2

Spre un viitor mai bun

Domnul Takit sorbi încet din ceai, apoi își așeză ambele mâini pe genunchi, ca și când ar fi încercat să găsească cea mai potrivită modalitate de a începe această conversație. Aburul subțire al ceaiului urca printre ei, iar în încăperea modestă se auzea doar zgomotul liniștit al bebelușului care sugea din biberon.

Copilul era frumos. Atât de frumos încât domnul Takit nu putu să nu observe cât de mult semăna cu Airi. Părul roșcat și chipul delicat îi ofereau un aer aproape fragil.

Bărbatul își ridică privirea.

 Airi, cred că ești deja la curent cu faptul că soția domnului Myomi a decedat la câteva zile după naștere.

Airi coborî instinctiv ochii spre copilul său.

– Da… am auzit vestea. Mi s-a părut cumplit de trist. Îmi pare foarte rău pentru domnul Myomi.

Domnul Takit aprobă lent din cap.

– S-ar părea că tristețea lui este profundă, însă există și o problemă foarte serioasă care a apărut odată cu această tragedie.

Făcu o scurtă pauză înainte să continue.

– De două săptămâni caută o bonă pentru copii. În special pentru copilul nou-născut. Au venit multe persoane, însă niciuna nu a acceptat condițiile lui.

Airi clipi surprins.

– Condițiile lui?

– Domnul Myomi dorește pe cineva care să locuiască permanent în reședință și să se ocupe aproape exclusiv de copii. Cineva discret, calm și capabil să suporte atmosfera actuală din casă.

Privirea lui deveni mai atentă.

– Iar eu… fără să-ți cer acordul înainte… i-am propus dosarul tău și nu numai că am propus candidatura ta, dar am adăugat câteva lucruri un pic false pentru a fi sigur că vei trece interviul.

Airi încremeni cu biberonul încă în mână.

– Pe mine? De ce?

Surpriza din vocea lui era atât de sinceră încât aproape îl făcu pe domnul Takit să zâmbească.

– Dar eu nu am crescut niciodată copii…

– Airi, ai în brațe un bebeluș născut exact în aceeași zi cu copilul domnului Myomi. Înveți deja în fiecare clipă ce înseamnă să ai grijă de un nou-născut.

Roșcatul rămase tăcut câteva secunde.

– Știu că doamna Myomi era internată în salonul privat de la ultimul etaj în ziua în care am născut… Dar domnul Myomi este extrem de bogat. Cum se face că nu găsește o bonă? Pare absurd.

Domnul Takit oftă încet și își lăsă spatele pe spătarul scaunului.

– Tocmai averea lui complică totul. Reședința Myomi funcționează aproape ca un mic palat. Regulile sunt stricte, personalul este atent supravegheat, iar domnul Myomi…

Vocea i se domoli ușor.

– Domnul Myomi este într-o stare foarte dificilă. Aproape că nu doarme. Refuză să lase copilul prea mult timp în brațele altora. Unele bone s-au speriat de atmosfera din casă, iar altele au considerat condițiile prea apăsătoare.

Își întoarse din nou privirea spre Airi și spre copilul adormit acum liniștit în brațele lui.

– Dar eu m-am gândit la tine fiindcă ai ceva ce nimeni dintre acele femei nu are.

Airi îl privi fără să înțeleagă.

– Ce anume?

Domnul Takit zâmbi slab.

– Blândețe. Și instinctul sincer de a proteja un copil. Chiar dacă …să spun eu…am sărit calul cu anumite lucruri spuse despre tine în acel dosar, chiar dacă am exagerat în bine, sunt convins că tu ești persoana cea mai potrivită.

Domnul Takit rămase câteva clipe tăcut, ca și când ar fi încercat să găsească cea mai blândă formă pentru niște cuvinte care, în esență, aveau să schimbe complet viața lui Airi. Afară, lumina dimineții începea să se strecoare prin geamul mic al mansardei, iar frigul continua să plutească în încăpere în ciuda ceaiului fierbinte.

Bărbatul își drese ușor vocea.

– Airi, ceea ce îți voi spune poate părea dificil de acceptat… însă eu vreau sincer să te scot din această situație financiară dezastruoasă.

Privirea lui coborî spre masa sărăcăcioasă și spre pereții reci ai mansardei.

– Câți bani îți mai rămân în cont?

Airi ezită o clipă înainte să răspundă.

– Aproape o mie de euro… dar probabil vor dispărea repede. Chiria este foarte mare.

Domnul Takit înclină lent capul.

– Exact asta încerc să-ți explic. Situația ta este foarte problematică. Dacă ai fi singur, poate ai reuși să treci peste această perioadă mai ușor, însă acum ai un copil.

Airi își strânse instinctiv bebelușul mai aproape de piept.

– Da… știu.

Bărbatul oftă aproape imperceptibil.

– De aceea te-am propus pentru acest post. Cât câștigai înainte?

– O mie două sute de euro. Dacă lucram toate sâmbetele și făceam ore suplimentare depășeam două mii… dar acum, cu un copil atât de mic, nu voi mai putea.

– Exact.

Domnul Takit își împreună mâinile și îl privi direct în ochi.

– Salariul pe care domnul Myomi îl oferă bonei copiilor săi este de zece mii de euro pe lună.

Airi îl privi fix, convins pentru câteva secunde că auzise greșit.

-Pe… lună?

– Da.

Roșcatul rămase fără aer.

– Zece mii…?

Vocea lui deveni aproape șoptită.

– Domnule Takit… dacă suma este atât de mare… domnul Myomi caută cumva și altceva? O amantă sau…?

Bătrânul aproape că se înecă cu ceaiul.

– Ce-ți trece prin minte, copile? spuse el imediat.

– Nici vorbă despre așa ceva.

Își trecu palma peste frunte și continuă mai calm.

– Însă condițiile sunt severe. Foarte severe. Domnul Myomi dorește ca persoana care se ocupă de copii să locuiască permanent în reședința lui și să fie disponibilă aproape tot timpul.

Airi coborî privirea.

– Douăzeci și patru din douăzeci și patru… șapte zile din șapte…

– Airi, gândește-te și la ce primești în schimb.

Vocea domnului Takit deveni mai blândă.

– Vei locui într-o casă mare și încălzită. Nu vei mai plăti chirie. Nu vei mai avea grija electricității, a apei calde sau a mâncării. Totul îți va fi oferit. Tu trebuie doar să ai grijă de copii.

Privirea lui se opri asupra micuțului Zel, care adormise deja sătul în brațele lui Airi.

– Și, cel mai important… copilul tău poate locui acolo împreună cu tine.

Airi ridică brusc privirea.

– Zel poate veni cu mine?

– Bineînțeles. Tocmai acesta a fost argumentul meu principal atunci când te-am propus.

Airi rămase nemișcat.

Zece mii de euro, o casă caldă, mâncare, siguranță pentru copilul lui.

Tot ceea ce îi lipsise în ultimele săptămâni îi era acum întins în față ca o salvare imposibilă.

Și tocmai acest lucru îl speria cel mai tare.

Văzându-l atât de tăcut și de copleșit de gânduri, domnul Takit preferă să îndulcească puțin imaginea acestei propuneri care, pentru un Omega atât de tânăr și rămas singur cu un copil, părea aproape imposibil de acceptat.

Sorbi încă puțin din ceai, apoi zâmbi slab.

– Airi, poate că totul sună foarte greu acum, însă trebuie să știi și partea bună a lucrurilor. Dora este o fetiță absolut adorabilă.

Privirea lui deveni mai blândă când vorbi despre copilă.

– Doamna Myomi era o femeie elegantă și foarte implicată în viața socială. Se ocupa de casă și de imaginea familiei, însă relația ei cu Dora era mai distantă decât a unei mame obișnuite. În schimb, fetița este veselă, foarte inteligentă și afectuoasă. Nu cred că vei avea probleme cu ea.

Își întoarse privirea spre bebelușul adormit în brațele lui Airi.

– Iar băiețelul… el te va vedea aproape ca pe propriul lui tată Omega. Vei petrece cel mai mult timp cu el.

Airi își umezi buzele, încă nesigur.

– Totuși… să locuiesc acolo permanent…

– Vei avea foarte multă libertate și în fiecare duminică vei avea două ore libere, îl întrerupse calm domnul Takit.

–Domnul Myomi este aproape mereu plecat. Îl cunoști deja din companie. Pleacă de luni până sâmbătă de la șase dimineața și se întoarce aproape de zece seara. Trăiește practic pentru muncă.

Airi asculta atent.

– Asta înseamnă că aproape nici nu-l vei vedea. Iar când va ajunge acasă, va merge direct în biroul lui. Nu este genul de bărbat care să stea să controleze fiecare mișcare a celor din jur.

Bărbatul își drese puțin vocea.

– Responsabilitatea ta principală vor fi copiii. Dora merge deja la grădiniță, așa că dimineața va trebui să o conduci.

– Eu?

– Bineînțeles. Vei avea o mașină la dispoziție. Ai permis, nu?

– Da… știu să conduc.

– Perfect. Vei putea conduce chiar tu sau vei putea cere un șofer. Domnul Myomi nu este interesat de costuri. Îl interesează doar ca persoana care are grijă de copiii lui să o facă impecabil.

Domnul Takit își încrucișă mâinile și continuă cu aceeași voce calmă.

– Vor exista și activitățile extrașcolare ale Dorei, plimbări, meditații, ieșiri în parc… însă sincer, Airi, gândește-te bine la ce înseamnă această ofertă.

Privirea lui deveni serioasă.

– Zece mii de euro pe lună este o sumă enormă. Vei petrece zece sau cincisprezece ani ocupându-te de acești copii, însă după aceea vei avea strânsă o avere.

Zâmbi ușor.

– Știu că visul tău este să ai o casă la marginea oceanului.

Airi ridică brusc privirea, surprins.

– Știți asta?

Domnul Tache râse încet.

– Ți-am spus deja că te-am considerat mereu ca pe propriul meu copil. Bineînțeles că știu multe despre tine. Știu că îți plac prăjiturile cu ciocolată și frișcă. Știu că te uiți mereu la filme romantice în pauzele de masă și că adori plimbările lungi în aer liber.

Privirea lui deveni caldă.

– Copiii vor fi foarte fericiți cu tine, Airi…și …poate și domnul Myomi.

Omega coborî ochii, emoționat fără să vrea.

După câteva clipe de liniște, domnul Takit își aminti ceva și își drese imediat vocea.

– Ah… și mai este ceva.

Airi îl privi atent.

– Domnul Myomi dorește să vorbească cu tine chiar în această dimineață.

– În această dimineață?!

Airi aproape că se ridică de pe scaun.

– Dar este foarte devreme…

Domnul Takit își frecă ceafa cu un aer ușor vinovat.

– Este vina mea. I-am propus dosarul tău ieri seară pe la ora nouă, însă nu mă așteptam să mă sune la miezul nopții și să-mi spună că vrea să te vadă imediat.

Airi înghiți în sec.

– La ce oră este întâlnirea?

– La 7 și jumătate la companie.

Roșcatul păli ușor.

Observându-i neliniștea, domnul Tache adăugă imediat:

– Nu te îngrijora pentru copil. Vom merge cu mașina companiei care așteaptă jos. Între timp, cineva de încredere din cadrul firmei va avea grijă de Elian. Eu voi rămâne cu tine pe tot parcursul întâlnirii. Nu te las singur.

Airi își strânse instinctiv copilul mai aproape.

– Chiar îmi este puțin teamă de domnul Myomi… Nu am avut niciodată contact direct cu el. Îl cunosc doar din fotografii. Eu lucrez la etajul patru…

Domnul Takit zâmbi slab.

– Și exact așa este el, impresionant, rece, foarte rece.

Apoi râse scurt.

– Dar nu trebuie să-ți fie frică. Este CEO-ul companiei, însă rămâne un om. Nu este vreun monstru și nici nu a ridicat vreodată mâna asupra cuiva. Pur și simplu are o prezență foarte apăsătoare.

Își îngustă puțin privirea.

– Probabil vei simți puternic feromonii lui. Sunt foarte rari și extrem de intenși. Nu seamănă cu ai nimănui.

Airi clipi ușor neliniștit.

Domnul Tache se ridică atunci de pe scaun și îi zâmbi cu blândețe.

– Hai. Pregătește-te.

Privirea lui coborî spre dulapul modest din colțul mansardei.

– Știu că ai costume frumoase și că arăți foarte bine în ele. Pune-ți cel mai elegant costum pe care îl ai, o cămașă frumoasă… și să mergem să-ți schimbăm viața.