Airi(2026)-Capitolul 3

Feromoni

Era pentru prima dată când Airi ajungea la ultimul etaj al companiei.

Acolo se afla lumea despre care angajații de la etajele inferioare vorbeau aproape în șoaptă: birourile executive, sălile de consiliu și spațiul rezervat exclusiv CEO-ului. Nimeni nu intra acolo fără aprobarea secretarei executive sau a asistentului personal. Atmosfera întreagă părea diferită, mai rece, mai elegantă și apăsătoare în același timp.

Secretara executivă îi aruncă o privire severă și impecabil controlată înainte să-i indice scaunul din sala de așteptare.

– Vă rog să așteptați.

Airi se așeză în liniște, cu mâinile strânse unul peste celălalt. Costumul său elegant, deși vechi, era perfect aranjat. Îl călcase cu grijă înainte să plece din mansardă, iar cămașa albă îi scotea în evidență pielea palidă și părul roșcat care cădea moale peste frunte.

Domnul Takit intră primul în birou.

Ușa masivă se închise în urma lui, iar cele câteva minute de așteptare îi părură lui Airi nesfârșite. Simțea că inima îi bate prea tare.

În cele din urmă, ușa se deschise din nou.

Domnul Takit îi făcu semn discret să intre.

Airi inspiră adânc, își îndreptă spatele și își trase elegant haina costumului înainte să pășească în birou cu fruntea sus.

Primul lucru care îi tăie respirația nu fu însă prezența CEO-ului.

Ci priveliștea.

Biroul uriaș avea pereți întregi din sticlă, iar orașul se întindea sub ei ca o mare de lumină și oțel. Zgârie-norii păreau aproape ireali din acel punct, iar norii dimineții pluteau atât de aproape încât aveai impresia că te afli deasupra lor.

Era una dintre cele mai frumoase priveliști pe care Airi le văzuse vreodată.

Pentru câteva secunde uită complet unde se afla. Totul i se păru aproape romantic într-un mod straniu și inaccesibil.

CEO-ul stătea la fereastră cu spatele spre ei, mâinile ascunse în buzunarele pantalonilor negri perfect croiți. Silueta lui înaltă și impunătoare se reflecta discret în sticlă.

Domnul Takit se apropie de el și îi șopti ceva la ureche.

Probabil îi spusese că Airi sosise.

Bărbatul se întoarse lent.

În clipa aceea, Airi simți pentru prima dată presiunea feromonilor despre care vorbise domnul Takit.

Nu erau agresivi.

Erau însă grei, sofisticați și imposibil de ignorat, ca o aromă rară care îți pătrundea direct în sânge.

Feromonii lui Kayen Myomi nu semănau cu nimic din ce Airi simțise vreodată la un Alpha. Aveau adâncimea întunecată și catifelată a irisului negru, dar sub acea eleganță rece se ridica o căldură stranie, ca mirosul ploii căzute pe piatra încinsă după o zi lungă de vară. Era o aromă nobilă, gravă, aproape imposibil de ignorat, genul de prezență care nu cerea supunere prin forță, ci prin simplul fapt că exista.

Airi își încordă instinctiv umerii.

– Bună ziua, domnule director, spuse el politicos.

Bărbatul  răspunse  calm fără să-l privească.

– Bună ziua. Ia loc.

Vocea lui era joasă și rece, însă extrem de elegantă.

Airi se apropie și se așeză în fotoliul de piele din fața biroului uriaș.

CEO veni și el spre birou, apoi se așeză lent în scaunul său, păstrându-și privirea fixată pe dosarul din fața lui.

Își aranjă manșetele, după care deschise dosarul aflat pe masă.

– Ai douăzeci și trei de ani, spuse el fără introduceri inutile.

– Ești foarte tânăr.

– Da…

Airi își coborî puțin privirea.

– Dar am deja un copil.

Kayen răsfoi ușor dosarul fără să se uite la Airi.

– Da. Scrie în dosar, că ești văduv și ai născut acum 3 săptămâni.

Tăcerea care urmă fu apăsătoare.

Bărbatul continuă să privească atent în dosar și Airi se simți ușor deranjat.

– Totuși, douăzeci și trei de ani înseamnă foarte puțin. Ești aproape un copil tu însuți.

Airi își încleștă discret degetele.

– Cum crezi că vei putea avea grijă de doi copii? Eu nu am doar un nou-născut. Mai este și Dora care va împlini în curând 5 ani. Crezi că vei putea face față responsabilităților?

Airi ridică încet privirea spre el și în același timp, pentru prima dată de când intrase în încăpere, CEO lăsă filele dosarului și privirea lui se opri pe el.

Și atunci se întâmplă ceva neașteptat.

Toată imaginea perfect controlată a CEO-ului păru să se clatine pentru o fracțiune de secundă.

Părul acela roșcat, intens și moale ca frunzele arămii ale toamnei, ochii verzi încă ușor obosiți și delicatețea aproape dureroasă a chipului lui Airi creau un contrast atât de straniu cu biroul rece și impersonal încât domnul Myomi rămase pentru câteva clipe complet tăcut.

Acest Omega…era…era foarte frumos.

Stătea acolo, pe scaun, în fața lui , într-un mod calm și natural și acel păr de culoarea scorțișoarei îi păru absurd de neobișnuit.

Asistentul Takit stătea cu capul plecat , dar pe sub gene văzu ceva neobișnuit…ceva ce nu mai văzuse niciodată la patronul lui. Surprinse în irișii negri o secundă de surprindere admirativă.

Un zâmbet intern i se lăți pe toată inima: domnului Myomi îi plăcea fizic de Airi.

Dar zâmbetul i se stinse repede când CEO începu să recite din dosar toate minciunile ce fuseseră scrise chiar de mâna sa proprie. Airi habar nu avea, deci când auzi lucruri care spuneau despre el care nu erau adevărate , se foi în scaun.

-Domnule director, iertați-mă că vă întrerup.

Kayen ridică privirea și o aruncă direct în irișii verzi , pătrunzători. Avea o față întrebătoare și Airi depuse mâna cu degete fine și lungi pe suprafața netedă a biroului. Kayen rămase cu ochii țintiți pe ea. Pielea era albă, unghiile roz, frumos tăiate puneau în evidență degetele fine. Feromoni de iriși negru începură să iasă un pic haotici , dar dură câteva secunde. Deși Kayen era tulburat, fața continuă să reflecteze răceală și severitate.

–Domnule director, cred că ați greșit dosarul, eu nu…

Asistentul Takit îl întrerupse.

–Domnule Myomi, aș dori să vă spun ceva în privat…

CEO ridică mâna întrerupându-l la rându-i.

-Takit, pe el vreau să-l ascult. Scutește-mă de cuvinte fără sens.

După ce spuse acestea, reveni la Airi, privindu-l. Bărbatul Omega lăsase capul în jos și nu mai spunea nimic. Lui Kayen i se păru fragil, parcă urma să se dezintegreze în următoarele secunde.

–Ce spuneai? Nu e dosarul tău? Dar al cui ar fi? Contești munca altor oameni care au avut grijă de candidatura ta? Ar trebui să-i concediez?

Airi ridică brusc capul și cuvintele ieșiră ferme.

–Nu domnule, să nu faceți asta. Sunt sigur că cel care a realizat dosarul a lucrat bine, e că…e…nu sunt obișnuit cu atâtea laude și mai ales nemeritate.

Kayen Myomi  simți feromoni supresori ieșind din Airi. Pentru o clipă crezuse că își simte propriii feromoni. Ploaia pe piatră caldă îi atinse simțurile familiar și profund, însă imediat după aceea apăru ceva nou, delicat și luminos. Frezie albă. O frezie atât de fină încât părea că înflorise chiar după furtună. Kayen fu din nou tulburat. Bărbatul acesta purta în intimitatea lui o parte din aroma feromonilor lui proprii. Piatra aceea caldă stropită de ploaia de vară îl destabiliză, dar îl și bucură. Era prima dată în  viața lui că era amețit de feromonii cuiva. Se simțea bine, reconfortat de frezia aceea albă care ieșise în apărarea stăpânului Omega. Hotărârea fu luată în minutul care urmă. Închise dosarul cu un gest sec și spuse impersonal :

-Ești angajat.

Apoi se întoarse spre asistent .

-Takit, să semneze contractul cât mai repede. Nu mai suport  acel du-te vino din casa mea. Ai grijă să-l informezi de toate clauzele. Puteți pleca.

După plecarea celor doi, Kayen se ridică și veni să se așeze pe scaunul pe care stătuse un pic mai înainte Airi. Mângâie locul pe care se odihnise palma lui Airi, apoi închise ochii și inspiră adânc. Mirosul de frezie albă persista încă și odată intrat în nări și în piept îi creă o stare de bine. Se simți fericit, cum nu mai fusese niciodată. Deschise ochii și aceștia înotau în lacrimi care alunecară pe obraji. Le șterse și le gustă. Aveau un gust de fericire. Oare viața voia să-i răscumpere anii de tristețe și de injustiție conjugală? Sau oare soarta voia să-l răsplătească pentru tot ce îndurase stoic în cei  5 ani de căsătorie? Se aplecă și depuse un sărut delicat pe locul acela, care fusese atins de mâna lui Omega. Apoi rosti ca pentru sine:

Airi…