Airi(2026)-Capitolul5

O veste pentru Dora

În timp ce Airi descoperea noua locuință care urma să-i devină casă pentru mulți ani de acum înainte, Kayen își spuse că ar fi trebuit să-i vorbească Dorei.

În mod normal, în lumea lor, copiii nu erau informați despre nimic. Adulții luau deciziile, iar cei mici aflau rezultatul atunci când totul era deja stabilit. Era modul în care funcționau majoritatea familiilor influente.

Totuși, Dora era un copil diferit.

Poate pentru că petrecuse prea mult timp singură, poate pentru că învățase prea devreme să observe lucruri pe care alți copii de vârsta ei nici măcar nu le băgau în seamă.

Sau poate pentru că, în lipsa unei mame adevărate și a unui tată mereu ocupat, fusese nevoită să crească mai repede decât ar fi trebuit.

Părăsi biroul și porni spre camera ei.

Ajuns în fața ușii, bătu ușor.

– Da?

Vocea subțire îi ajunse imediat la urechi.

Deschise ușa.

Dora stătea la măsuța ei și desena.

În clipa în care îl văzu, se ridică imediat în picioare.

– Bună seara, tată!

– Bună seara, Dora.

Fetița îl privi surprinsă.

Vizitele tatălui ei în camera sa erau rare.

Nu pentru că nu o iubea.

Dora știa că o iubea, doar că el muncea mereu.

– Ai terminat treaba?

– Pentru astăzi, da.

– Atunci înseamnă că ai venit să stai puțin cu mine?

Întrebarea simplă îl făcu să se oprească pentru o clipă.

– Da. Și pentru asta.

Pe chipul fetiței apăru imediat un zâmbet.

– Atunci vino să vezi desenul meu.

Kayen se apropie.

Pe foaie era desenată casa lor.

Lângă casă apăreau trei persoane: Dora, Ben și el, nici urmă de mama lor.

Privirea lui rămase o clipă asupra desenului.

Dora observă.

– Nu am mai desenat-o pe mama.

– De ce?

Fetița ridică din umeri.

– Nu știu exact cum arăta când era acasă.

Răspunsul veni atât de simplu, încât îl lovi mai puternic decât orice acuzație.

Dora se așeză la loc.

El ocupă scaunul din fața ei și pentru câteva momente rămaseră în tăcere.

Apoi Kayen își drese glasul.

– Dora, am venit și pentru că trebuie să îți spun ceva important.

Fetița ridică imediat capul.

– Ce s-a întâmplat?

– Nimic rău.

– Sigur? spuse ea privindu-l curioasă.

– Sigur.

Dora expiră ușurată.

– Atunci, te rog, spune-mi.

Kayen își împreună mâinile.

– Vei avea o bonă nouă.

Pentru câteva secunde fetița nu reacționă, apoi oftă.

– Ah… încă una.

– De ce spui asta?

– Pentru că toate au plecat.

Glasul ei era liniștit și politicos, dar Kayen simți o anumită reținere.

– Rosie a plecat.

– Rosie era temporară.

– Și înainte de Rosie a fost domnișoara Emma.

– Da.

– Și înainte de ea a fost doamna Clara.

-Exact.

– Și înainte de Clara au mai fost două.

Kayen închise ochii pentru o clipă.

Nu realizase niciodată că Dora ar fi putut ține minte toate aceste nume.

– Le-ai memorat pe toate?

– Normal, spuse fetița lăsând creioanele pe masă și întorcându-se pe scaun cu fața la tatăl ei.

– De ce ți se pare normal? întrebă Kayen foarte surprins.

Fetița îl privi sincer.

– Pentru că erau oamenii care stăteau cu mine.

Pentru o clipă nu găsi nimic de adăugat.

În cele din urmă spuse:

– Aceasta este diferită.

– Toate au fost diferite la început.

– Nu. Aceasta chiar este diferită.

– De unde știi?

– Pentru că va rămâne aici până când Ben va împlini paisprezece ani.

Dora clipi de două ori.

– Atât de mult?

 -Da.

– Adică ani și ani?

– Da.

– Va locui aici?

– Da.

– În casa noastră?

– În anexă.

– Va lua micul dejun cu noi?

– Probabil uneori.

– Mă va duce la școală?

– Da.

– Va veni să mă ia de la școală?

– Da.

– Va merge cu mine la serbări?

– Da.

– Va veni și la zilele mele de naștere?

Un zâmbet discret apăru pe chipul lui Kayen.

– Dacă va dori, da.

Dora începu să pară interesată.

– Și cum este?

– Calmă.

-E frumoasă?

Întrebarea îl surprinse.

– Da… cred că este frumoasă.

– Mai frumoasă decât actorii de la televizor?

-Dora.

-Ce? Întreb doar.

Fetița râse.

Kayen își masă tâmpla.

– Este o persoană serioasă.

– Bătrână?

– Nu.

– Atunci câți ani are?

– Douăzeci și trei.

– Ah! Atunci e tânără.

-E un bărbat Omega,

Dora încremeni.

-Este bărbat?

– Da.

– O bonă bărbat?

– Da.

– Există așa ceva?

– Evident că există, spuse Kayen cu voce moale.

Dora părea fascinată.

– Eu credeam că toate bonele sunt femei.

– Nu. Uneori sunt și bărbați.

– Un Omega bărbat?

– Exact.

Dora rămase câteva secunde pe gânduri, apoi spuse foarte serioasă:

– Atunci el știe să îngrijească bebeluși.

– Da. Are și el un copil.

Fetița tresări.

– Cât de mare?

– Aproape cât Ben.

– Va locui și el aici?

– Da.

– Atunci Ben va avea un prieten?

-Probabil.

-Și eu voi fi prietena lui?

– Și tu.

Dora coborî privirea spre desen.

Pentru prima dată de la începutul conversației, pe chipul ei apăru o urmă de speranță.

– Crezi că va rămâne cu adevărat?

Întrebarea era atât de sinceră, încât Kayen simți cum ceva îl strânge în piept.

– Da, așa cred.

– Chiar crezi asta?

– Da.

– Nu va pleca dacă eu sunt obraznică?

– Nu.

– Nici dacă Ben plânge toată noaptea?

– Nu.

– Nici dacă își pierde răbdarea?

Un zâmbet slab îi apăru pe chip.

– Dora, dacă ar pleca din cauza asta, n-ar fi acceptat niciodată acest loc de muncă.

Fetița zâmbi și ea.

– Atunci cred că vreau să-l cunosc.

– Îl vei cunoaște mâine dimineață.

-Cum îl cheamă?

– Airi.

Dora repetă numele încet.

— Airi…ce nume frumos.

Apoi îl privi pe tatăl său.

– Tată?

– Da?

– Sper să-i placă de noi.

Pentru prima dată în întreaga conversație, Kayen nu găsi imediat un răspuns.

Pentru că exact același gând îi trecuse și lui prin minte.

……………

În dimineața următoare, Airi traversă aleea care despărțea anexa de reședința principală cu Zel adormit în brațe. Aerul era rece, iar iarba strălucea încă sub picăturile de rouă lăsate de noaptea trecută. Majordomul îl introduse în sufragerie și descoperi o încăpere luminoasă, elegantă, dominată de o masă lungă din lemn închis la culoare. Ferestrele uriașe lăsau să pătrundă lumina blândă a dimineții și întreaga cameră avea acea atmosferă liniștită pe care doar casele foarte mari o aveau înainte ca ziua să înceapă cu adevărat.

Domnul Takit se afla deja acolo.

La masă stăteau Kayen și  Dora. Ben dormea încă în camera lui.

Dora fu prima care îl observă.

Își întrerupse micul dejun și îl privi cu atenția caracteristică copiilor care încearcă să înțeleagă o persoană nouă. Ochii îi alunecară de la chipul lui Airi la bebelușul din brațele sale și înapoi.

Nu părea speriată ci doar curioasă.

Kaye îi făcu semn să se apropie.

-Bună dimineața domnule Myomi, bună dimineața domnule Takit.

Cei doi bărbați dădură din cap fără să se exprime.

Takit trase un scaun lângă fetiță și în timp ce bărbatul Omega se așeza, Takit făcu prezentările.

– Airi, aceasta este Dora, fetița domnului Myomi, Dora, acesta e Airi, cel care se va ocupa de acum încolo de voi.

Fetița își înclină ușor capul.

Airi îi zâmbi.

– Bună dimineața, Dora.

Copila răspunse cu un salut timid înainte ca atenția să-i fie atrasă din nou de Zel care continua să doarmă în brațele lui Airi.

Rămase politicos de tăcută, căci așa fusese educată, dar era bucuroasă în sinea ei că bona lor era atât de….”frumos”

Între timp, majordomul se apropie și în fața lui Airi apăru aproape imediat o farfurie caldă, pâine proaspătă, fructe și o cană cu ceai.

Airi se așeză cu o ușoară ezitare.

Nu fusese niciodată obișnuit să ia masa la aceeași masă cu oamenii care îl angajau.

Domnul Takit observă imediat stânjeneala și îi turnă ceai fără să spună nimic, ca și cum prezența lui acolo ar fi fost cel mai firesc lucru din lume.

Micul dejun continuă într-o atmosferă liniștită.

Kayen sorbea cafeaua privind spre Airi, Dora își termina cerealele, iar Zel dormea nestingherit în brațele tatălui său.

Pentru câteva clipe, Airi aproape uită că se afla într-o casă străină.

Kayen își lăsă ceașca pe farfurioară și privi spre Takit.

– Astăzi nu merg la companie. Anulează toate ședințele, întâlnirile și alte obligații profesionale

Takit ridică surprins privirea. Kayen nu lipsea niciodată de la companie.

Bărbatul continuă calm:

– Mai întâi o vom duce pe Dora la grădiniță. După aceea voi merge în oraș cu Airi.Am dat câteva telefoane și suntem așteptați.

Privirea lui coborî pentru o clipă asupra lui Airi și asupra hainelor pe care acesta le purta.

– Are nevoie de câteva lucruri.

Airi înțelese imediat.

Își coborî privirea spre ceașca de ceai.

– Nu vreau să vă creez cheltuieli inutile, domnule Myomi.

Kayen clătină ușor din cap.

– Nu sunt cheltuieli inutile.

Apoi reveni la micul dejun de parcă subiectul fusese deja închis, dar după tonul lui, Airi înțelese că într-adevăr fusese.

Din capătul mesei, Dora îi privea pe amândoi fără să spună nimic, în timp ce încerca să-și termine laptele cât mai repede.

Avea impresia că ziua aceea urma să fie una interesantă. La vârsta ei, acesta era cel mai important lucru din lume. Și apoi…îi plăcea mult de Airi.

Din partea opusă a mesei, Kayen continua să-l observe și să-l admire pe bărbatul Omega. Deși fața lui nu lăsa să se întrevadă vreun sentiment sau altceva, totuși…inima lui bătea atât de tare. Parcă nu mai avea aer. În cameră , irisul negru se ridica majestuos lungindu-și frunzele spre freziile ce dormeau undeva la capătul mesei.