Autopsia unui monstru (2026)-Capitolul 16

Aerul din apartament devenise greu.
Fierbinte.
Încărcat de respirații frânte, gemete joase și sunetul ploii care continua să lovească geamurile uriașe ale penthouse-ului.
Cassian îl întoarse încet pe Elian, apăsându-i palma între omoplați într-un gest controlat și arzător, iar medicul se lăsă instinctiv condus, respirând greu când buzele comandantului îi alunecară lent pe șira spinării.
Fiecare atingere părea calculată doar pentru a-l distruge mai tare.
Elian strânse materialul canapelei în pumni și își arcui ușor spatele, simțind cum săruturile lui Cassian îi aprindeau pielea centimetru cu centimetru.
Iar sunetele joase care îi scăpau bărbatului din gât…Doamne.
Îl făceau să se cutremure complet.
Pentru că sub controlul rece al comandantului exista ceva aproape animalic, ceva ce Cassian ținuse prea mult timp încuiat în el și care acum ieșea la suprafață fără milă.
Cassian îi prinse bazinul strâns și îl trase din nou spre el, iar Elian își mușcă buza imediat, simțind cum tot corpul îi reacționează violent la intensitatea cu care era atins.
Nu exista grabă reală între ei.
Și totuși exista foame.
O foame imposibil de ascuns.
Una care îi făcea să se caute iar și iar, să revină unul la celălalt cu aceeași disperare tăcută, ca și cum simpla apropiere nu mai era suficientă.
Cassian își lipi fruntea fierbinte de umărul lui Elian pentru o secundă și respiră greu, iar medicul simți cum acel sunet grav îi coboară direct pe șira spinării.
Îl înnebunea.
Felul în care omul acesta aparent imposibil de clintit își pierdea controlul doar lângă el.
Felul în care mâinile lui îl țineau ferm, aproape posesiv.
Felul în care îl săruta de parcă voia să îi șteargă complet aerul din plămâni.
Elian întoarse puțin capul și îl căută imediat din nou cu buzele, iar Cassian răspunse instantaneu sărutului, profund și flămând, fără să îi lase timp să respire.
Și poate tocmai asta îi făcea să pară atât de periculoși împreună.
Nu era doar dorință.
Era tensiunea tuturor nopților petrecute unul lângă altul în luminile reci ale morgii și ale birourilor diviziei.
Toate privirile prea lungi.
Toate momentele în care aproape cedaseră.
Toată oboseala, moartea și haosul pe care îl purtau zilnic pe umeri.
Iar acum, aici, între pereții apartamentului lui Cassian, totul se transforma în atingere și respirație.
În piele fierbinte.
În mâini care nu voiau să se desprindă.
Făcură dragoste ore întregi, pierzând complet noțiunea timpului, până aproape de zori, de parcă dincolo de apartamentul acela nu mai exista nimic pe lume în afară de ei doi și foamea aceea imposibil de stins care îi trăgea mereu unul înapoi spre celălalt.
Elian era acoperit doar de cearceaful subțire pe care îl prinsese neglijent în jurul taliei, iar materialul alb, aproape transparent în lumina dimineții, flutura lent în bătaia vântului care intra prin balconul deschis.
Stătea rezemat de sticla rece, cu un umăr lipit de geamul uriaș și țigara aprinsă între degete, privind absent cum soarele începea să răsară dintre clădirile înalte ale orașului.
Cerul avea nuanțe palide de albastru și portocaliu, iar ploaia care căzuse toată noaptea lăsase peste oraș acel luciu umed și obosit pe care Elian ajunsese, într-un mod straniu, să îl iubească.
Inspiră lent din țigară și lăsă fumul să îi iasă încet dintre buze.
Era obosit.
Și totuși incredibil de treaz.
Își simțea încă trupul greu după orele petrecute în brațele lui Cassian, iar simplul gând îl făcu să își închidă pentru o secundă ochii.
Nu regretase nimic, nici măcar o clipă.
În spatele lui se auzi ușa băii deschizându-se.
Cassian ieși încet, cu părul încă ușor umed și cămașa neagră desfăcută la primii nasturi, iar în clipa în care privirea îi căzu asupra lui Elian… se opri.
Lumina dimineții îl îmbrăca complet pe tânărul medic.
Cearceaful subțire îi urmărea linia trupului într-un mod aproape chinuitor, iar vântul îi ridica ușor câteva șuvițe întunecate peste ceafă.
Cassian își simți maxilarul încordându-se instantaneu.
Pentru că își amintea perfect fiecare centimetru al acelui trup.
Îl simțise ore întregi sub mâinile lui.
Îl sărutase până când uitaseră complet de timp și acum, doar privindu-l rezemat acolo, cu țigara între degete și expresia aceea liniștită, aproape melancolică…simți cum dorința îl lovește din nou brutal.
Elian își întoarse ușor capul când îi simți privirea.
Ochii lor se întâlniră.
Iar pentru câteva secunde niciunul nu vorbi.
Cassian îl privea într-un mod care îi făcea stomacul să se strângă de fiecare dată.
Prea atent…prea intens.
De parcă încerca să memoreze tot.
Elian zâmbi foarte vag și își ridică țigara.
– Cred că mă urăști puțin pentru asta.
Vocea îi era încă răgușită de somn și fum.
Cassian se apropie lent.
– Pentru fumat sau pentru faptul că exiști și îmi distrugi complet liniștea mentală?
Colțul gurii lui Elian se mișcă ușor.
– Încă analizezi lucrurile dramatic, văd.
Cassian ajunse în fața lui și îi luă țigara dintre degete fără să îi ceară voie, stingând-o într-o scrumieră de pe marginea balconului.
Apoi își coborî privirea spre pielea lui.
Urme discrete roșiatice îi marcau gâtul și clavicula.
Lăsate de el.
Cassian întinse mâna instinctiv și își trecu degetele lent peste una dintre ele.
Elian își ținu respirația pentru o secundă.
Gestul acela simplu îl afecta mai tare decât ar fi vrut să recunoască.
Pentru că după toată foamea și intensitatea nopții…atingerea aceasta era aproape tandră.
Cassian își ridică apoi privirea spre el.
– Ar trebui să dormi puțin.
Elian râse încet.
– Spune omul care arată de parcă n-a dormit de două zile.
–Eu nu sunt problema aici.
– Nu? întrebă Elian, privindu-l atent. Pentru că pari destul de afectat de existența mea.
Cassian îl fixă câteva secunde lungi.
Apoi îl prinse brusc de talie și îl trase aproape lipit de el.
Elian scoase un sunet scurt, surprins, iar cearceaful alunecă puțin mai jos pe șoldurile lui.
Cassian își coborî fruntea aproape de a lui.
– Morel…
Felul în care îi rostea numele îi făcea întotdeauna pulsul să accelereze.
– Mhm?
Cassian îl privi încă o secundă.
Apoi murmură grav:
– Dacă mă mai provoci mult, n-o să ajungi să dormi prea curând.
–Poate că nu doresc asta… șopti Elian, iar vocea lui joasă, încă răgușită de somn și fum, îi trecu lui Cassian direct pe sub piele.
Comandantul mârâi surd în gât și își ridică lent privirea spre el.
Ochii aceia gri-albăstrui deveniseră din nou întunecați, grei de dorință și imposibil de ignorat, iar Elian simți instantaneu cum pulsul îi accelerează.
– Văd că ești plin de surprize azi… ai prins tupeu, șopti Cassian aproape amenințător, înainte să se aplece și să îi sărute lent pielea gâtului.
Elian își lăsă instinctiv capul puțin pe spate, cuprins imediat de senzația aceea amețitoare a buzelor lui Cassian pe pielea lui.
Doamne…omul acesta știa exact cum să îl distrugă fără efort.
–Am fost mereu direct… șopti Elian printre respirații, în timp ce degetele lui urcau instinctiv pe brațele comandantului. Doar că între mine și tine a existat mereu o barieră…
Cassian zâmbi foarte vag împotriva gâtului lui.
– Ei bine… bariera este stricată acum, glumi el cu acea voce gravă care îl făcea pe Elian să se cutremure involuntar.
Elian pufni scurt, ironic.
– Stricată? întrebă el amuzat și își întoarse capul suficient cât să îl privească direct în ochi. A fost smulsă din rădăcini, pentru că ce s-a întâmplat nu vreau să se termine.
Cassian își ridică lent o sprânceană spre el, iar pentru o clipă expresia lui păru aproape surprinsă.
– Serios? întrebă, încercând să păstreze tonul acela calm și ironic.
Dar replica îi murì în gât în clipa în care Elian își puse palma direct peste erecția lui, prin materialul pantalonilor negri.
Cassian încremeni o fracțiune de secundă.
Apoi înghiți în sec.
Ochii lui coborâră lent spre mâna lui Elian înainte să revină brutal în ochii aurii ai medicului.
– Ești tare… murmură Elian ironic, cu colțul gurii ridicat vag. Deci da… bariera smulsă.
Cassian expiră lent pe nas și își prinse imediat mâna peste a lui Elian, apăsând-o și mai tare peste el.
– Morel… șopti avertizator.
Dar avertismentul suna complet gol.
Pentru că în privirea lui exista deja mult prea multă dorință.
Elian îl privea direct, fără urmă de ezitare acum, iar Cassian realiză că exact asta îl destabiliza cel mai tare.
Faptul că tânărul din fața lui nu părea speriat.
Nu părea intimidat.
Îl voia la fel de mult.
Iar gândul acela îi distrugea complet ultimele urme de control.
Cassian îl împinse brusc cu spatele în geamul rece al balconului, iar Elian scoase un sunet scurt, surprins, în timp ce cearceaful alb aluneca și mai jos pe trupul lui.
Orașul începea să se lumineze în spatele lor.
Cerul căpătase nuanțe palide de albastru și portocaliu, iar vântul dimineții ridica ușor materialul subțire de pe pielea lui Elian.
Cassian îl privea de parcă voia să îl devoreze din nou.
Și poate exact asta voia.
Își lipi fruntea de a lui și închise ochii pentru o secundă.
– Tu chiar n-ai idee ce îmi faci, nu-i așa?
Elian zâmbi lent.
– Ba cred că încep să îmi dau seama.
Cassian râse scurt, aproape fără aer, apoi îl sărută din nou.
Mai lent de data asta.
Dar infinit mai periculos.