Autopsia unui monstru (2026)-Capitolul 9

Motto:

Spune-mi o poveste, dragule… O poveste de groază.

Noaptea coborâse complet peste oraș până când ultimii oameni din divizie începură să urce spre etajele superioare ale clădirii. Ploaia continua să lovească geamurile mari ale sediului într-un ritm lent și hipnotic, iar lumina rece a neoanelor transforma coridoarele într-un labirint obosit de umbre, dosare și oameni care uitaseră de mult cum arată o zi normală.
Biroul lui Cassian Ward era luminat doar de veioza mare de pe colțul biroului și de reflexiile albăstrui ale orașului care pătrundeau prin geamurile înalte. Aerul mirosea a cafea amară, fum vechi de țigară și tensiune.
Marcus Hale intră primul.
Privirea lui se opri imediat asupra bărbatului aflat lângă bibliotecă, iar expresia i se întunecă aproape instantaneu. Ryan Mercer veni imediat în urma lui și avu exact aceeași reacție, deși încercă să o ascundă mai bine.
Doar Elian, care intră ultimul în birou cu dosarele strânse sub braț, păru sincer surprins.
Ochii lui aurii se opriră asupra lui Alexander pentru câteva secunde lungi.
Și, pentru prima dată după foarte multe ore, oboseala dispăru aproape complet din expresia lui.
Alexander stătea rezemat de marginea bibliotecii lui Cassian într-o eleganță aproape deranjantă. Purta acum un palton lung gri închis peste hainele negre, iar lumina caldă a biroului îi accentua chipul perfect calm și atent. Avea genul acela de prezență care umplea încăperile fără efort, însă nu prin forță, ci prin inteligență.
Și toată lumea din încăpere știa exact cine era… toți înafara de Elian Morel.
Cassian rămase câteva clipe în tăcere, observând reacțiile lor.
Marcus își încleștase deja maxilarul.
Ryan își băgase mâinile în buzunare și evita să privească prea mult spre Alexander.
În schimb Elian…
Elian părea aproape plictisit.
Cassian expiră lent și se apropie de birou.
– Luați loc.
Vocea lui calmă tăie imediat liniștea.
Marcus și Ryan se așezară fără comentarii pe canapeaua lungă din fața biroului. Elian rămase câteva secunde în picioare, încă privind spre Alexander, înainte să își lase dosarele pe masă și să se așeze și el.
Alexander observă imediat privirea lui.
Și zâmbi foarte vag.
Nu arogant, mai degrabă curios.
Cassian își sprijini mâinile de birou și vorbi direct:
– El este Alexander Vale.
Ryan își mută privirea spre tavan pentru o fracțiune de secundă, ca și cum deja știa unde urma să ajungă discuția.
Cassian continuă calm:
– Psihiatru criminalist. Profilator. Consultant federal în mai multe cazuri de omor în serie. A lucrat cu divizia înainte să…
Se opri foarte scurt.
Mult prea scurt pentru ca ceilalți să nu observe.
Alexander îi salvă imediat propoziția:
– …înainte să mă retrag, completă el calm.
Marcus pufni ironic foarte încet.
Cassian îl ignoră.
– A publicat una dintre cele mai importante lucrări din domeniu în ultimii ani. „Mintea unui criminal”.
În clipa aceea, Elian ridică imediat privirea.
Nu mai părea doar interesat, părea sincer impresionat.
Alexander observă asta aproape instantaneu.
– O cunoști? întrebă el calm.
Elian ezită o fracțiune de secundă înainte să răspundă.
– Am citit-o de trei ori.
Ryan întoarse imediat capul spre el, surprins sincer pentru prima dată în noaptea aceea.
Elian însă continua să îl privească pe Alexander aproape fascinat.
– Și referatul dumneavoastră despre comportamentul compulsiv în criminalitatea ritualică… l-am studiat în facultate, spuse el fără să își dea seama cât de repede vorbea acum.
–Tema de sinteză despre reconstrucția psihologică post-traumatică a criminalilor organizați a fost…
Se opri brusc când realiză că toți îl priveau.
Inclusiv Cassian.
Elian își drese imediat vocea și își coborî puțin privirea.
– …foarte bună, termină el mai sec.
Pentru prima dată în acea seară, Alexander zâmbi sincer.
Mic.
Dar real.
– Ești Elian Morel.
Nu era o întrebare.
Elian clipi ușor surprins.
– Mă cunoașteți?
– Studentul care a rezolvat cazul Marrow în primul an de facultate? întrebă Alexander calm.
– Toată lumea te cunoaște.
Ryan ridică imediat o sprânceană spre Marcus.
– Uite-l cum înflorește.
Marcus însă continua să îl privească pe Alexander rece și tăcut.
Cassian observă imediat asta.
Observa tot.
Tensiunea din încăpere devenise aproape vizibilă acum.
Pentru că spre deosebire de Elian, Ryan și Marcus nu vedeau în Alexander un psihiatru genial.
Ei vedeau trecutul lui Cassian.
Și știau exact cum se terminase totul între ei.
Marcus fusese acolo în perioada aceea.
Îl văzuse pe Cassian după despărțire.
Văzuse lunile în care comandantul devenise și mai rece, și mai închis în el, și mai obsedat de muncă decât înainte.
Iar în mintea lui, Alexander Vale rămânea omul care îl distrusese pe șeful lui. Ryan îl tolera doar pentru că îl respecta prea mult pe Cassian ca să spună ce gândea cu adevărat.
Alexander simțea tensiunea aceea fără niciun efort.
Era prea inteligent să nu o observe.
Însă nu comentă nimic.
Doar își mută calm privirea spre dosarele întinse pe birou.
– Vreau să văd tot.
Cassian aprobă scurt.
Elian fu primul care întinse dosarele spre el.
Mișcările lui aveau o energie diferită acum. De parcă oboseala dispăruse complet în momentul în care își dăduse seama că urma să lucreze cu omul ale cărui lucrări le studiase ani întregi.
Alexander luă primul dosar și începu să răsfoiască fotografiile în liniște.
Nimeni nu vorbi câteva minute.
Doar foșnetul hârtiei și ploaia care lovea geamurile biroului.
Ochii lui Alexander se mișcau rapid peste rapoarte, fotografii, autopsii și note criminalistice. Expresia lui devenea tot mai atentă cu fiecare pagină întoarsă.
În cele din urmă murmură:
– Nu ucide pentru plăcerea sângelui.
Marcus încrucișă imediat brațele.
– A desfăcut optsprezece oameni într-un subsol. Mie asta îmi sună a plăcere.
Alexander ridică lent privirea spre el.
Calm.
Foarte calm.
– Nu. Plăcerea e doar efectul secundar.
Liniște.
Elian îl privea acum aproape hipnotizat.
Alexander continuă:
– Criminalii sadici obișnuiți devin haotici. Impulsivi. Lasă urme emoționale. Furie. Panicã. Dezechilibru.
Își mută privirea spre fotografiile victimelor.
– Aici există control absolut.
Cassian îl asculta fără să îl întrerupă.
Exact de aceea îl chemase.
Pentru că Alexander vedea mintea criminalilor altfel decât oricine altcineva.
– Nu îi omoară pentru că îi urăște, continuă psihiatru calm. Îi omoară pentru că în mintea lui crede sincer că face ceva necesar.
Ryan își încruntă sprâncenele.
– Adică un justițiar?
Alexander își înclină foarte ușor capul.
– Un fanatic.
Cuvântul căzu greu peste încăpere.
Elian își sprijini instinctiv coatele de genunchi și îl privi și mai atent.
Alexander observă imediat interesul aproape obsesiv din ochii lui.
Și ceva din expresia lui se schimbă pentru o fracțiune de secundă.
De parcă încerca să îl citească pe Elian la fel cum citea criminalii.
– Mi-a spus Cassian că ai găsit mesajul, spuse el calm.
Elian aprobă imediat.
– Biletele din intestine.
– „Măcelarul”, completă Alexander.
– Da.
Alexander închise încet dosarul și îl lăsă pe birou.
Apoi se ridică.
Încăperea întreagă părea mai mică atunci când începea să vorbească serios.
– Nu își construiește doar o identitate. Își construiește o legendă.
Marcus își dădu ochii peste cap.
– Minunat. Exact ce ne lipsea.
Alexander îl ignoră complet.
Privirea lui se mută spre Cassian.
– Știe exact ce face.
Cassian aprobă foarte lent.
– Știu.
Alexander își băgă mâinile în buzunarele paltonului.
– Și partea cea mai rea?
Liniște.
– Abia începe.
Alexander rămase câteva clipe nemișcat lângă biroul lui Cassian, cu unul dintre dosare încă deschis între degete. Lumina caldă a veiozei îi tăia chipul în umbre fine, iar privirea lui continua să alerge peste fotografiile victimelor cu acea concentrare calmă care îi făcea pe ceilalți să devină tot mai tăcuți.
În birou se lăsase din nou liniștea.
Doar ploaia lovea geamurile mari ale încăperii într-un ritm lent și obositor, iar undeva pe holurile diviziei se auzeau pași grăbiți și telefoane care continuau să sune.
Alexander închise încet dosarul și își ridică privirea spre ei.
În ochii lui exista acum ceva ce Marcus observă imediat și care îl făcu să își încordeze maxilarul.
Fascinație.
Nu pentru crime.
Pentru mintea care le construise.
– Pare extrem de abil, inteligent, matur, spuse Alexander ușor fascinat de mintea acestui criminal.
Ryan ridică imediat sprâncenele și se lăsă mai bine pe spătarul canapelei.
– Vorbești de parcă ai dori să îi aplauzi lucrările, spuse ironic Ryan.
Alexander își mută calm privirea spre el.
Nu păru deloc deranjat de tonul lui.
– Spun ce văd în dosarele voastre. Acest criminal nu a început de aici… Doar că voi nu ați găsit indiciile necesare, spuse Alexander.
Replica făcu aerul din încăpere să devină și mai greu.
Elian se încruntă imediat.
Foarte ușor.
Dar Cassian observă instantaneu reacția. Pentru că știa deja ce se întâmpla în mintea tânărului legist.
Orgoliul lui fusese atins.
Iar asta era periculos.
Elian își ridică lent privirea spre Alexander și vorbi aproape imediat:
– De când sunt aici în divizie nici o crimă nu a fost asemănătoare, spuse el rapid.
Alexander îl privi câteva secunde lungi.
Atent.
Aproape clinic.
De parcă îl analiza în același timp în care îi răspundea.
– Asta pentru că el este mai inteligent ca voi.
Liniștea căzu greu peste birou.
Ryan își dădu ochii peste cap.
Marcus pufni iritat.
Însă Alexander continua calm, fără să își schimbe tonul:
– Ați găsit 18 cadavre în putrefacție, sunt sigur că nu au fost primele și nici ultimele. Cel lăsat pe docuri a fost pentru atenție…. Spuse Alexander.
Elian își strânse imediat maxilarul.
Cassian observă cum degetele lui se încordară foarte discret pe marginea dosarului pe care îl ținea încă în brațe.
Nu îi plăcea deloc ideea că cineva reușise să se joace cu mintea lui.
Nu îi plăcea că ratase ceva.
Pentru că Elian Morel nu suporta să îi scape detalii. Și poate tocmai asta îl făcea atât de bun.
Dar și atât de periculos pentru el însuși. Alexander continua să îl privească atent.
Iar pentru o clipă, psihologul din el păru mai interesat de reacția lui Elian decât de dosarele întinse pe birou.
– Te deranjează ideea că ați ratat începutul, nu-i așa? întrebă el calm.
Elian își ridică imediat privirea spre el. Ochii lui aurii deveniseră mai reci acum.
Mai concentrați.
– Mă deranjează că nu am văzut tiparul, răspunse el direct.
Alexander zâmbi foarte vag.
– Bun.
Marcus se încruntă.
– „Bun”? repetă el ironic.
Alexander își mută privirea spre el fără grabă.
– Oamenii care cred că știu totul sunt inutili într-o anchetă de genul ăsta. Cei mai periculoși investigatori sunt cei care devin obsedați de greșelile lor.
Cassian simți imediat cum privirea lui Elian se schimbă la auzul acelui cuvânt.
Obsesie.
Și exact asta îl neliniștea.
Pentru că știa deja că Alexander avea dreptate. Criminalul acesta urma să devină o obsesie pentru Elian.
Poate că deja devenise.
Tânărul legist își coborî încet privirea spre fotografiile victimelor împrăștiate pe masă.
În mintea lui, imaginile începeau deja să se reconstruiască altfel.
Nu mai vedea doar cadavre, vedea greșeli, lipsuri, spații goale între crime și undeva, ascuns printre ele, exista primul indiciu pe care îl ratase.
Îl simțea.
Iar senzația aceea începea să îi roadă mintea încet.
Alexander observă tăcerea lui și murmură aproape absent:
– Criminalii ca acesta nu apar din senin. Își construiesc metoda ani întregi până când decid că sunt pregătiți să fie văzuți.
Ryan își frecă obosit ceafa.
– Minunat. Deci avem un psihopat perfecționist care probabil omoară de ani întregi.
– Nu „probabil”, îl corectă Alexander calm. Cu siguranță.
Elian ridică lent privirea.
– Atunci trebuie să existe victime mai vechi.
Alexander aprobă foarte ușor.
– Da. Dar nu le veți găsi căutând aceleași tipare vizibile.
Cassian se sprijini de marginea biroului și îl privi atent.
– Explică.
Alexander se apropie încet de masa plină de dosare și atinse absent una dintre fotografii.
– La început nu era suficient de sigur pe el. Nu avea încă ritualul complet format. Asta înseamnă că primele victime au fost diferite.
Elian îl urmărea acum aproape hipnotizat.
Fiecare propoziție îi aprindea și mai tare mintea.
– Diferite cum? întrebă el.
Alexander își ridică privirea spre el.
– Mai dezorganizate. Poate accidente simulate. Poate dispariții. Poate cadavre mutilate parțial. Dar întotdeauna există ceva care rămâne constant.
Liniște.
Elian simți cum inima începea să îi bată mai repede, pentru că exact asta căuta și el mereu.
Constanta.
Semnătura invizibilă pe care criminalii nu reușeau niciodată să o ascundă complet.
Alexander continuă calm:
– Iar omul acesta are un ego mult prea mare ca să nu lase ceva în urmă.
Elian își coborî din nou privirea spre dosare și atunci înțelese.
Cu o claritate aproape violentă.
Nu avea să lase cazul acesta să îi scape.
Nu avea să doarmă, nu avea să se oprească.
Pentru că undeva în oraș exista un om care credea că era mai inteligent decât el.
Iar gândul acela începea deja să îi intre sub piele ca o otravă lentă.
Cassian îl privea atent din partea cealaltă a biroului.
Și pentru prima dată în acea noapte…
începu să se teamă puțin de felul în care Elian privea cazul acesta.