Binecuvântările Oficialilor cerești-Volumul 2 -Capitolul 20

Raidul asupra Palatului Ceresc, un salut scurt menit să înspăimânte zeii

O confuzie de lumini argintii scânteietoare izbucni dintr-odată, iar reacția instinctivă a lui Xie Lian fu să-și ridice mâna pentru a se apăra. Ruoye, care îi era mereu înfășurată în jurul încheieturii, ar fi atacat automat dacă situația ar fi devenit critică. Și totuși, nici măcar un singur fluture argintiu nu îl atacă; în schimb, aceștia zburară pe lângă el, năpustindu-se cu furie asupra celor doi din spate, care cu doar câteva clipe înainte se luptaseră.

Feng Xin și Mu Qing mai suferiseră în trecut din cauza acelor fluturi spectrali și știau cât de puternici erau, astfel că nu îndrăzniră să fie neglijenți. Într-o clipă, amândoi își ridicară mâinile în același timp și strigară:
– Scut!

Milioane de fluturi argintii se năpustiră asupra lor, bătând din aripi și stârnind rafale de vânt tăios, însă un zid invizibil îi opri. Fluturii se izbiră de el ca o furtună, ca o grindină necruțătoare, iar lumini albe izbucniră din frecarea lor, scântei aprinse țâșnind în toate direcțiile. Cei doi își ridicaseră o barieră spirituală, dar chiar și în fața unui scut magic, fluturii spectrali erau neînduplecați și violenți, asemenea unor molii care se aruncă nebunește în flacără. În ciuda apărării, erau împinși înapoi de asaltul necontenit.

O singură clipă de neatenție ar fi fost suficientă pentru ca inamicul să câștige avantajul. Dacă nu eliberau scutul, fluturii aveau să continue să-i împingă din ce în ce mai aproape. Dacă îl lăsau jos, nu ar fi avut nicio șansă să-și apuce armele înainte ca roiul să-i înghită. Atât Feng Xin, cât și Mu Qing scrâșniră din dinți în gând, străduindu-se să reziste.

Feng Xin aruncă o privire în lateral și observă că Xie Lian stătea încă exact în locul unde fusese, cu capul plecat. Neînțelegând ce se întâmplă, strigă către el:
-Dianxia, aveți grijă! Nu stați acolo, veniți în spatele scutului!

Și totuși, când Xie Lian întoarse capul, nici măcar un fir de păr nu îi fusese atins. Se încruntă ușor.
– Hm?

Cei doi priviră mai atent și aproape că scuipară sânge de furie și șoc. Xie Lian îi privea cu o confuzie sinceră, ținând în mână un fluture spectral. Mai devreme, când fluturii se năpustiseră ca o furtună, unul dintre ei fusese puțin mai lent și nu reușise să țină pasul cu ceilalți. Bătând din aripi cu dificultate în fața lui Xie Lian, acesta avusese un gând simplu: bietul fluture argintiu se străduia din răsputeri, dar nu mai putea zbura.

Așa că, fără să gândească, își întinse palma sub el. Fluturele, fericit, își flutură aripile și se așeză pe palma lui, refuzând să mai plece.

Venele se umflară pe frunțile lui Feng Xin și Mu Qing.
– Nu atinge acel lucru cu mâna!! Nu știi ce este?! Este periculos!

În acel moment, Xie Lian simți o strângere în jurul încheieturii. Cineva îl apucase și îl trase brusc. Întreg trupul îi fu smuls în întunericul de dincolo de ușă.

Deși era învăluit de beznă, nu simți nici teamă, nici neliniște. Întunericul acela era ca un strat de armură blândă; nu doar că nu simțea niciun pericol, ci, într-un mod inexplicabil, îl liniștea.

Chiar dacă persoana din întuneric nu se arătase, cu acei fluturi argintii… mai era nevoie de vreo ghicitoare?

Mu Qing strigă nevenindu-i să creadă:
– Ce îndrăzneală! Îndrăznești să vii să faci haos în Curtea Cerească?! Ce obrăznicie!

O voce izbucni într-un râs ușor.
– Suntem toți la fel. Oare nu și voi, Oficialii Cerești ai Curții Superioare, ați fost la fel de obraznici pe teritoriul meu?

Deși Xie Lian știa deja cine îl apucase, nu se putu abține să nu tresară ușor când auzi acea voce familiară atât de aproape.

Feng Xin strigă:
– Hua Cheng, Împăratul Ceresc este aici, în Curtea Cerească. Lasă-l să plece!

Hua Cheng pocni ușor din limbă.
– Aveți vreunul dintre voi capacitatea să mă oblige?

La acea întrebare batjocoritoare, porțile uriașe se trântiră cu un bubuit surd.

Xie Lian simți o mână strângându-i ferm încheietura și ghidându-l cu rapiditate înainte. În jurul lor era un întuneric adânc, iar clopoțeii argintii de pe cizmele negre răsunau ușor în urechile lui. Pământul de sub pași era denivelat; ușile nu îi conduseseră pe marile drumuri luminoase ale Capitalei Cerești, ci în valea retrasă de la poalele unui munte.

Hua Cheng folosise, fără îndoială, un Array de Teleportare pentru a lega intrarea Palatului Xianle de acea vale. Dar cum reușise? Pentru asta ar fi fost nevoie de poziția unui Oficial Ceresc, nu?!

Xie Lian era pe punctul de a vorbi când o voce îi explodă în ureche:
– Dianxia! Unde sunteți?!

Era vocea lui Feng Xin. Se auzea chiar lângă el, deși nu era acolo, strigase prin rețeaua de comunicare spirituală. Timpanele lui Xie Lian vibrară dureros, iar zgomotul fu amplificat de vocile speriate ale altor Oficiali Cerești.

– Ce se întâmplă, generale? S-a întâmplat ceva?

Mu Qing intră și el în rețeaua de comunicare.
– Vești proaste! Unde este Ling Wen? Raportați Împăratului, Xie Lian a dispărut!

De obicei vorbea calm și politicos, dar acum vocea îi era vizibil tulburată.

Ling Wen reacționă imediat:
– Ce? Mă duc chiar acum la Palatul Xianle să verific!

Un oficial exclamă șocat:
– Dianxia… a dispărut? Nu era reținut în Palatul Xianle?!

Shi Qingxuan interveni:
– Tocmai am văzut o mulțime de oficiali juniori ai Curții de Mijloc păzind palatul. Se poate intra, dar nu se poate ieși! Cum ar fi putut să plece?

Feng Xin izbucni:
– Ce vrei să spui prin „a plecat”? Nu mai crea confuzie!

– A plecat cu cineva, răspunse Mu Qing.

– A fost RĂPIT! corectă Feng Xin furios.
-Dianxia, ne mai auziți? Unde vă aflați acum?!

În acel moment, toți vorbeau deodată, cerând explicații. După ce Ling Wen confirmă că Palatul Xianle era gol, începu să caute locația actuală a lui Xie Lian, iar Shi Qingxuan aruncă din nou valuri de merite în rețea. Comunicarea deveni un haos complet; nimeni nu mai putea vorbi coerent, iar Xie Lian nu reușea să intervină deloc.

Inspiră adânc, pregătindu-se să ridice vocea și să-i liniștească, când, deodată, Hua Cheng se întoarse și întinse două degete.

Degetele reci îi atinseră ușor tâmpla, iar Hua Cheng chicoti.

– A trecut ceva timp. Ce mai face toată lumea?

Prin simpla atingere, Hua Cheng pătrunse în rețeaua de comunicare cerească prin intermediul lui Xie Lian. Salutul acela nonșalant nu fu auzit doar de el, ci de toți oficialii aflați în comunicare.

Într-o clipă, liniștea deveni absolută.

– …

Vacarmul deveni mut. Cum altfel? O asemenea aroganță nu putea aparține decât acelei persoane!

Hua Cheng continuă:
– Nu știu dacă v-a fost dor de mine, dar eu nu m-am gândit la niciunul dintre voi.

– …

Existau, fără îndoială, numeroși Oficiali Cerești care se gândeau zilnic la el,  în tăcere și cu teamă. Dar, auzindu-l spunând că nu s-a gândit deloc la ei, începură să recite în gând sutre, rugându-se ca nici de acum înainte să nu o facă.

Apoi, Hua Cheng chicoti, evident amuzat:
– Totuși, în ultima vreme am avut destul timp liber. Dacă cineva se plictisește și vrea să stea de vorbă cu mine, îl aștept cu brațele deschise.

– …

Având în vedere circumstanțele, sensul acelei declarații era cât se poate de clar:
– Dacă cineva este destul de curajos să pornească în urmărire, va fi următorul pe care îl voi provoca.

Era o provocare pe care erau siguri că o vor pierde, i-ar fi zdrobit fără efort. Nu era aceasta o amenințare pe față?

Rețeaua de comunicare, care până atunci clocotise de agitație, amuți brusc. Unii zei marțiali fuseseră chiar pregătiți să răspundă apelului și să pornească în urmărire, însă un simplu salut din partea lui Hua Cheng fu suficient pentru a risipi orice urmă de entuziasm. Nimeni nu voia să fie ținut minte de el. Astfel, toți se prefăcură că nu erau prezenți, deși își țineau urechile ciulite, urmărind fiecare evoluție a situației. În același timp, mințile lor erau cuprinse de o adevărată furtună de gânduri. Ce obrăznicie din partea acelui Xueyu Tanhua! Să vină până în Curtea Superioară doar pentru a răpi pe cineva — și nu pe oricine, ci chiar pe batjocura celor Trei Tărâmuri, deja aflat în mijlocul scandalului…

Tăcerea se așternu peste rețea; doar Feng Xin continua să înjure furios. Hua Cheng își retrase degetele imediat ce termină de vorbit.

Xie Lian izbucni fără să se poată opri:
– San Lang…

Însă Hua Cheng îi dădu drumul la mână.
– Nu-i lua în seamă, îi spuse el lui Xie Lian.
– Vino cu mine.

Vocea lui era joasă, iar emoția din spatele ei greu de descifrat. Totuși, felul în care îi eliberă încheietura fu rapid, aproape ca și cum s-ar fi smuls singur din atingere. Xie Lian încremeni pe loc, amintindu-și instant prima lor întâlnire, când Hua Cheng îi evitase contactul.

La început, voise să-l întrebe de ce apăruse atât de brusc. Își imaginase vag că poate aflase despre arestul său și venise să-l salveze, iar când îl strigase „San Lang”, fusese în secret puțin fericit. Dar felul în care Hua Cheng își retrăsese mâna îl lovi ca o revelație, cum putuse să creadă că venise să-l salveze?

Arsese Pavilionul Paradisului și arsenalul. Nu era mult mai probabil că Hua Cheng venise să ceară socoteală? Să se răzbune?

Chiar dacă, în cele din urmă, incendiul scăpase de sub control din cauza lui Shi Qingxuan, el fusese cel care aprinsese scânteia.

Cei doi merseră unul în urma celuilalt. Cu fiecare pas, vinovăția lui Xie Lian devenea tot mai apăsătoare.

– …San Lang, îmi pare rău, spuse el, fără să se poată abține.

Hua Cheng se opri brusc.
– De ce îți ceri scuze?

– Am mers în Orașul Fantomelor pentru a investiga dispariția Maestrului Pământului. Nu ți-am spus adevărul complet, deci a fost o minciună. Și tu m-ai tratat cu cea mai mare ospitalitate, iar eu ți-am ars Pavilionul Paradisului și arsenalul plin cu comorile tale. Îmi pare nespus de rău.

Hua Cheng nu spuse nimic. Xie Lian știa și el că un simplu „îmi pare rău” nu însemna mare lucru și adăugă:

– Dar probabil voi fi în curând alungat. După ce voi coborî în Lumea Muritorilor, voi găsi cu siguranță o cale să te despăgubesc și să văd dacă pot…

– De ce ar trebui să mă despăgubești? îl întrerupse Hua Cheng.

Tonul lui devenise ușor aspru, ca și cum nu mai putea asculta. Se întoarse brusc spre el.
– Ai uitat că lama mea ți-a rănit brațul? Eu te-am rănit, nu invers. De ce ar trebui să mă despăgubești?

Xie Lian aproape uitase de rana de la brațul drept. Rămase puțin surprins, apoi își aminti.
– Brațul meu? E bine, nu doare. Se va vindeca curând. În plus, e așa doar pentru că am atacat primul și am ripostat. Nu e vina ta.

Hua Cheng îl privi fix cu ochiul său stâng strălucind neobișnuit. Xie Lian observă că părea să tremure. După o clipă, realiză că nu Hua Cheng tremura, ci iataganul Eming de la brâul său.

Acea lamă argintie, atârnată peste veșmintele roșii, vibra necontenit. Ochiul sculptat în ea din linii de argint tremura și el. Dacă ar fi fost ochiul unui copil, acel copil ar fi plâns în hohote.