Capitol extra 7

– Acțiune! Aleargă!

În aceeași clipă în care regizorul dădu semnalul, actorul porni în viteză maximă, ca un sprinter lansat de pe blocstarturi. Pe platoul de filmare, toți își țineau respirația, urmărind cursa intensă dintre oameni și cameră.

Dintre toți, un singur bărbat atrăgea privirile fără efort: cel care conducea scena.

Camera rată de două ori urmărirea, pierzând pentru o clipă ritmul alergării sale imposibil de rapidă. La al treilea strigăt nervos al regizorului, operatorul corectă din nou cadrul.

Suspină…

Actorul ajuns la a treia reluare părea ușor obosit, ușor dezorientat, dar tocmai acea fragilitate îi accentua prezența. Chipul său palid și umerii subțiri contrastau ciudat cu intensitatea scenei.

Era dubla solo a lui Chase — o secvență în care personajul său atrăgea urmăritorii într-un punct mort, doar pentru a-i elimina pe rând. O cursă calculată, precisă.

Chiar înainte de reluare, Chase își trecu mâna prin păr, îndepărtând firele rebele de pe frunte. Un murmur de admirație străbătu echipa când mișcarea simplă, aproape absentă, îi făcu părul să se reverse printre degetele lungi.

Josh îl urmărea de la distanță, ținând o țigară între degete.

Un plasture îi acoperea un ochi — parte din rol — iar celălalt era ascuns sub lentile colorate. Uneori, își vopsea și părul în negru. Totul contribuia la senzația aceea ciudată: nu mai părea Chase Miller.

E altcineva.

Gândul îi apăru involuntar lui Josh.

Și totuși… știa că era el.

Doar că reacția era diferită.

Își strânse buzele și trase adânc din țigară, ca și cum ar fi vrut să-și curețe mintea. Se simțea ciudat când își acoperea ochii aceia violeți, strălucitori. Senzația aceea de a fi „prins” de imaginea lui Chase — sau a personajului — îi părea absurdă. Și totuși, revenea.

Simțea o vină ridicolă pentru că simțea că era hipnotizat de cineva care nu era Chase. În plus, nu cu mult timp în urmă simțise aceeași vină, pentru că Chase îl criticase dur pe Josh, bănuindu-l.

Nu… nu-l înșel, își repetă gândul aproape iritat.

Brusc, când se gândea la cât de nedreaptă era situația, regizorul strigă din nou:

– Acțiune!

Chase porni iar.

Costumul deschis i se mișca violent în aer, iar cravata îi flutura peste umăr ca o linie de lumină. Traversă spațiul de filmare cu o viteză controlată, perfect calculată.

Pentru un moment, părea că va trece prin omul din față fără oprire.

Dar îl ocoli.

Exact cum fusese coregrafiat.

Ajuns în punctul stabilit, Chase se opri. Cei care îl urmăreau îl înconjurară imediat, apoi atacul începu — secvență după secvență, exact planificată.

Josh încrucișă brațele, privind scena cu ochi îngustați.

E doar un rol, își repetă asta, ca un fapt evident.

Și totuși, gândul îi rămase agățat de ceva mai adânc:

Dacă n-ar fi fost un rol… ar fi putut fugi oricând.

Așa cum era de așteptat, Josh făcu un gest reflex de a se ridica în momentul în care îl văzu pe unul dintre figuranți lovindu-l pe Chase. Se opri însă imediat, forțându-se să rămână pe loc și să urmărească mai departe scena.

Chase se întoarse fără ezitare și îi întoarse lovitura bărbatului din fața lui, precis, aproape mecanic, exact așa cum cerea coregrafia.

Josh urmărea în continuare, dar gândul îi fu întrerupt de o voce joasă, din lateral.

– Josh, ești bine? Pari obosit.

Seth se apropiase fără să-l deranjeze, vorbindu-i pe un ton scăzut, ca să nu atragă atenția echipei. Josh își mută privirea de la scenă.

– N-am dormit deloc, răspunse scurt.

Seth rămase lângă el, observându-l mai atent decât intenționa să pară. Nu era prima dată când îi vedea starea aceea — dar în ultima vreme devenise mai evidentă. Josh, care altădată putea rămâne treaz zile întregi fără să clipească, părea acum constant obosit, uneori chiar ușor absent.

Să fie de la feromoni? își spuse Seth.

Chiar dacă Josh purta un semn protector, un Alpha extrem tot putea avea un impact greu de ignorat. Asta era explicația cea mai logică. Sau cel puțin, singura la care avea acces.

Totuși, ceva nu se lega complet.

Sau poate se vede cu cineva…

Gândul îl surprinse chiar și pe el. Nu se așteptase să ajungă acolo. Josh nu părea genul care să fie destabilizat ușor. Și totuși, oboseala lui era reală.

Privirea lui Seth se îngustă ușor, analizând scena din alt unghi.

Indiferent de rezultatul pariului, curiozitatea personală a lui Seth îl făcu să fie curios în legătură cu perechea lui Josh. Printre posibilități, Seth se gândea că poate se despărțiseră, ba chiar credea că se întâlneau doar noaptea. Relația lui Josh părea a fi foarte specială, de ajunsese să-l pună în acea situație.

Relația lui… e ciudată.

Își făcu loc printre gânduri, căutând o modalitate de a întreba natural, fără să pară prea curios.

Exact atunci, regizorul strigă:

 Tensiunea de pe platou se relaxă imediat. Actorii ieșiră din poziții, echipa tehnică se mișcă rapid, iar lumina se schimbă ușor pentru următoarea filmare.

Chase rămase pe loc o clipă, își verifică machiajul și costumul, apoi se îndepărtă spre monitorul de control pentru a revizui scena.

Seth profită de moment.

Se întoarse ușor spre Josh.

– Josh, ieri nu te-am văzut toată ziua. S-a întâmplat ceva? spuse el, alegându-și cu grijă tonul.

– Nu, nu prea, răspunse Josh, fără prea mult entuziasm.

Pentru o clipă, Seth avu impresia că își greșise complet presupunerea. Dar gândul îi reveni imediat. Răspunsul evaziv al lui Josh, acea încercare evidentă de a minimaliza lucrurile, nu era deloc ceva nou.

Întotdeauna reacționează așa când ascunde ceva.

– Te porți așa de ceva vreme, continuă Seth.

– Uneori dispari fără să spui nimic… așa că m-am întrebat ce se întâmplă.

Nu era genul care să lase lucrurile nespuse. Prefera să meargă direct la sursă, chiar dacă răspunsul nu era complet sincer.

Josh își întoarse privirea spre scenă, ca și cum discuția nu merita prea multă atenție.

– N-a fost nimic. Doar câteva treburi personale. Oricum era zi liberă.

Tonul lui sugera clar: nu e treaba ta.

Dar tocmai acea distanțare îl făcu pe Seth și mai atent.

Îl protejează. Sau nu poate spune.

În mintea lui, lucrurile începeau să se lege într-un mod diferit. Nu era neapărat vorba de lipsă de interes — dimpotrivă. Josh părea prea atent la ceva sau cineva pentru a vorbi liber despre asta. Și faptul că evita subiectul… era, în sine, o informație.

Deci chiar există cineva.

Curiozitatea lui Seth deveni mai puternică, dar înainte să mai poată spune ceva, o voce familiară îl întrerupse.

– Bună, Seth. Josh, trebuie să vorbesc cu tine o secundă. E în regulă?

Era Laura.

Momentul fu tăiat brusc, ca o linie trasată peste conversație. Seth rămase cu privirea fixată pe ei în timp ce Josh fu luat deoparte fără opoziție.

Își frecă bărbia, gânditor, urmărindu-i cum se îndepărtează.

Nu e nimeni…?

Expresia lui se strânse ușor.

Nu era convins deloc.

Și, pentru prima dată, nu-l mai interesa pariul.

Doar răspunsul.

– Bine.

În clipa în care deschisese gura, pregătit să mai afle câte ceva, Laura, secretara lui Chase, îi întrerupsese brusc firul gândului, apărând în spatele lui Josh.

– Bună, Seth. Josh, trebuie să vorbesc puțin cu tine. Ești de acord?

Seth rămase cu întrebarea neterminată. Laura îl luase pe Josh într-un moment prost ales, iar el nu mai apucă să spună nimic. Își mângâie bărbia cu un aer grav, urmărindu-i cum se îndepărtează. Privirea i se plimbă apoi peste cei rămași: cu cine ar mai fi putut împărtăși acele întrebări? Însă răspunsul era limpede.

Nu, nu mai era nimeni.

Își strânse buzele într-o grimasă scurtă.

– …am să o fac eu. Dar cum…?

Josh asculta doar pe jumătate, cuprins de o neliniște greu de ascuns. Simțea greutatea privirilor din jur, chiar dacă nu se putea întoarce. Chase, fără îndoială, îi urmărea fiecare mișcare, alternând între Laura și el cu o insistență care îl tulbura. Era ca și cum nu își putea desprinde ochii.

Poate că ținea prea mult la el.

Își alungă gândul cu un oftat interior și încercă să se concentreze pe Laura. Ea îl privea direct, cu o grijă atent controlată.

– S-a întâmplat ceva? Te simți rău?

– Nu, deloc. Asta era tot ce aveai să-mi spui?

Laura înclină ușor capul.

– Da. Domnul Miller a dispus ca tu să fii supravegheat în mod special. I-am comunicat deja lui Mark, așa că programul tău va fi mai încărcat decât al celorlalți…

– Am înțeles. Mă voi pregăti.

Deși răspunsul său fusese calm, în el se strângea o uimire tăcută. În realitate, abia își controla expresia.

E periculos, gândi el cu seriozitate.

Cuvintele lui Seth nu mai puteau fi ignorate. Obișnuia să se bucure, în felul său discret, de întâlnirile ascunse cu Chase, ferite de privirile celorlalți. Dar existau limite peste care nu putea trece. Mai devreme sau mai târziu, totul avea să iasă la iveală.

Se întrebă, pentru o clipă, dacă n-ar fi mai bine să întrerupă acele întâlniri până la finalul filmărilor.

Problema era că doar el părea să își facă griji pentru asta.

 Cum îndrăznești să te uiți așa la mine?

Vocea Laurei îl lovi din nou, tăioasă, în timp ce Josh își pierdea privirea fără să-și dea seama spre Chase.

– Stai, mai am o întrebare…

Poate din neatenție, Laura îl apucase de braț. Gestul era minor, dar suficient cât să fie văzut. Josh îi îndepărtă ușor mâna, cu grijă să nu o jignească.

Fuseseră doar câteva secunde, dar era suficient ca cineva să interpreteze greșit.

Apoi izbucni haosul.

– Aaaa!

– Domnule Miller!

– Doamne! Chemați pe cineva!

Josh se întoarse brusc la țipătul care spintecă aerul. În fața lui, scena îl îngheță.

– Chase?

Nu era singurul care rămăsese fără reacție. Chase clipi, surprins, privindu-și mâinile. Însă ceea ce văzu îl făcu să înțeleagă imediat gravitatea situației: sânge. Mult sânge.

Îi curgea din mâini, îi păta cămașa albă, se aduna pe piept ca o rană deschisă a hainei.

Își lăsă privirea în jos, ca și cum abia atunci ar fi realizat ce i se întâmpla. Dar nu era totul.

O tuse violentă îi smulse din piept un nou val de sânge. Respira greu, sacadat, iar fiecare suflu părea să îi aducă mai multă durere. Fața lui, de obicei palidă, căpătase o nuanță sinistru-albăstruie.

Și apoi se prăbuși.

– Chase!

Josh îl prinse înainte să atingă podeaua.

Pentru o clipă, totul se opri.

Dar Chase nu mai răspundea. Ochii îi erau închiși, corpul inert. Josh îl ținea strâns, privind cu groază fața lipsită de viață aparentă, acoperită de sânge, incapabil să înțeleagă cum se ajunsese acolo.

⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜