CĂSĂTORIE CONTRACTUALĂ – CAPITOLUL 27 (EXTRA 2)

CĂSĂTORIE CONTRACTUALĂ

CAPITOLUL 27 (EXTRA 2)

* Yan Jin este partenerul lui Xu Luozhao și, probabil, soțul său. Xu Luozhao este prietenul lui HeLian Qing și a fost menționat în capitolele anterioare

În urmă cu cinci ani, HeLian Qing îl văzuse pe Han Yang pentru prima dată. Pe atunci, un prieten de-al său organizase un concurs de jocuri online pentru tineri și le trimisese invitații lui, lui Xu Luozhao și lui Yan Jin. Neavând un interes semnificativ pentru acel concurs, HeLian Qing participase totuși la eveniment, deoarece prietenul său fusese cel care îi trimisese invitația.

La locul de desfășurare a evenimentului, atenția lui HeLian Qing era împărțită între competiţia în sine, Xu Luozhao, care vorbea fără încetare, și documentele din mâinile sale.

– Hei, hei, ai venit aici să urmăreşti concursul. Nu trebuie să-ți faci griji tot timpul pentru muncă, să știi! îl împunse Xu Luozhao pe HeLian Qing:

– Uite cât efort depun floricelele[1] țării noastre pentru a se perfecționa. Ar trebui să arăți și tu puțin entuziasm și să le oferi puțină încurajare.

HeLian Qing continuă să scrie note pe documente pentru a evidenția aspectele care necesitau modificări, fără a-şi ridica capul să privească, răspunzând:

– Las încurajările în seama ta, inclusiv partea mea.

– Tch, ești o persoană atât de plictisitoare, mormăi Xu Luozhao.

Cu toate acestea, la scurt timp după aceea, el îl împunse din nou pe HeLian, spunând:

– Creativitatea celor din acest grup este destul de bună! Deși cunoștințele lor tehnice sunt insuficiente, din punct de vedere al creativității, sunt mai originali și mai îndrăzneți.

– Da, într-adevăr sunt curajoși, spuse HeLian Qing fără a face vreun efort.

– Nici măcar nu te-ai uitat, cum poți spune că au fost curajoși? replică Xu Luozhao.

– Și tu vorbești de parcă ai putea citi și înțelege coduri, zise HeLian Qing.

– De ce mă mai rog de tine?

Xu Luozhao se întoarse spre prezentatorul de pe scenă după ce acesta vorbi, făcându-i semn că are de pus o întrebare.

Ca prieteni ai investitorului, HeLian Qing și Xu Luozhao erau invitați de onoare de nivel VIP. Așadar, odată ce gazda îl văzu ridicând mâna, se opri din propriul discurs și îi cedă cuvântul. Chiar dacă Xu Luozhao nu avea prea multe cunoștințe despre programarea jocurilor, totuși jucase mai mult decât suficiente jocuri în perioada școlară.

Astfel, imediat după ce i se dădu cuvântul, începu să pună câteva întrebări referitoare la intriga jocului și la elementele de design ale acestuia.

Cu Xu Luozhao dând startul, și ceilalți membri ai juriului deveniră interesați de aspectul creativ al jocului, punând și ei propriile întrebări. La început, concurenții de pe scenă răspunseră la întrebări fără probleme, dar încet-încet începură să nu mai poată răspunde la întrebările, care le erau adresate. Unul dintre membrii grupului îşi ceru scuze juriului și întrebă:

– Conceptul creativ a fost realizat de un alt membru al grupului meu, așadar ar fi posibil să-l permiteți să urce pe scenă și să vi-l explice tuturor?

Cererea tânărului fu acceptată, iar gazda îl invită pe colegul menționat de acesta să urce pe scenă.

– Bună ziua tuturor oaspeților, juriului și profesorilor, salută tânărul de pe scenă, înclinându-se respectuos.

– Numele meu este Han Yang și sunt elev la Liceul nr. 1 din orașul Y-City.

Tonul unic și revigorant al tânărului, care stătea pe scefnă ajunse la urechea bărbatului plictisit, determinându-l să se oprească din notarea cu stiloul și să-şi ridice ușor capul, privind spre scenă și spre adolescentul care tocmai se prezentase.

Era destul de scund, probabil că nici măcar nu ajungea la umărul bărbatului.

Avea un chip foarte frumos, deschis la culoare și un ten curat. Purtând o uniformă școlară albă, dădea impresia că era un băiat destul de inteligent.

Vocea lui era plăcută, clară și proaspătă, cu un timbru curat și pătrunzător pe care numai un tânăr îl putea avea.

Nu pot să-mi dau seama dacă are sau nu șaisprezece ani… gândi HeLian Qing.

Apoi acest adolescent, Han Yang, aflat pe scenă, explică mai mult sau mai puțin designul jocului, precum și sursa sa de inspirație pentru conceptul creativ din spatele acestuia.

La început, era puțin cam precaut și rezervat, dar pe măsură ce își explica încet planul, cuvintele începură să-i curgă fără niciun obstacol. Din descrierea lui, toată lumea putu să-și facă ușor o idee generală și apoi să-și construiască în minte o imagine completă a modului de funcționare al jocului.

După ce vorbi, observă că jurații erau nemișcați, holbându-se la el în tăcere, ceea ce îl făcu să nu se poată abţine să roșească:

– Îmi pare rău, am vorbit prea mult?

– Deloc, ai explicat totul extraordinar de bine!

Un jurat începu să aplaude, iar ceilalți îl urmară curând, izbucnind cu toţii într-o rundă de aplauze.

– Mulțumesc, zise Han Yang zâmbind ușor, gestul său trădând o ușoară jenă din cauza laudelor celor prezenți.

Apoi, începu să răspundă la întrebările lor. Deși la început se simțea puțin timid și nervos, discursul său, dimpotrivă, nu conținea niciun semn de nepoliteţe și nu trecu nimic cu vederea în timp ce se afla pe scenă. Răspunsurile sale erau foarte atente, legând în mod adecvat toate firele narative într-un mod ordonat. Aşadar, deși execuția designului general al jocului era deficitară, așa cum spusese Xu Luozhao, fusese într-adevăr foarte îndrăzneață.

După ce răspunse la întrebările tuturor, toți cei care stăteau în fața lui îl priveau cu zâmbete pe buze. Văzându-l pe acest tânăr cu o înfăţişare ce exprima lipsă de experiență şi cu sprâncene delicate și frumoase, HeLian Qing se simți ca și cum inima lui ar fi fost prinsă de o pisică.

E atât de drăguț, încât arată practic ca o foaie nepătată[2], se gândi HeLian Qing în sinea lui.

Bătând cu degetele în masă de câteva ori, timp în care Han Yang își termină răspunsurile, el întrebă brusc:

– Am analizat ideea poveştii tale. Deci, în joc, se pare că fiecare dintre răufăcători a avut o experiență tragică, care i-a făcut să devină sinistri și, în final, tuturor li s-a permis să primească mântuirea, corect?

– Da, răspunse Han Yang.

– Oh. Asta înseamnă că porecla ta este Tang Seng[3], nu-i aşa? întrebă HeLian Qing.

– Ești salvatorul omului de rând?

Probabil pentru că nu se așteptase ca bărbatul din fața lui să spună așa ceva, Han Yang înlemni. O privire absentă i se așternu pe chip pentru o clipă. Cu ochii mari, îl privi pe bărbatul din faţa sa, uitând complet să răspundă.

Felul în care se uită la mine cu ochii săi atât de mari îl face foarte drăguț – atât de prostuț. Mă face să simt că aș putea să-l iau și să-l pun în buzunar!

Adâncul inimii lui HeLian Qing se agita neliniștit…

– Tuse, tuse!

Xu Luozhao sări în ajutorul lui Han Yang, spunându-i:

– Pe scurt, conceptul tău este foarte interesant, iar povestea ta este destul de originală. Eu, ca invitat, sunt incredibil de fericit să văd un joc ca acesta – îmi place foarte mult. Ești uimitor.

– Ah, mulțumesc.

Datorită laudelor acestui om, ochii lui Han Yang se arcuiră în sus, zâmbindu-i.

Zâmbetul băiatului avea o tentă copilăroasă, făcându-l să pară și mai tânăr. Văzând acel zâmbet, HeLian Qing scoase un geamăt ușor, apoi îi aruncă lui Xu Luozhao în față teancul de documente și îi spuse:

– Nu te mai holba la el, uită-te pe astea.

– …

Xu Luozhao luă documentele, fără să mai scoată vreun cuvânt.

Odată ce competiția se încheie, HeLian Qing fu tras deoparte de către prietenul său pentru a face un schimb de saluturi și conversații politicoase. În timp ce o parte din atenția lui era preocupată de distragerea menționată anterior, cealaltă parte își păstră calmul, ochii săi urmărindu-l pe Han Yang, observând că băiatul discuta cu un profesor.

– A’Qing, la prânz va avea loc o masă cu copiii care au câștigat premii, vrei să vii și tu? întrebă prietenul său.

– Câștigătorii premiilor? întrebă HeLian Qing, aparent nepăsător.

– Deci doar primii trei?

– Bineînţeles că nu. Vor fi incluși și ceilalți elevi, care au obţinut premii, explică prietenul.

– A, da? răspunse HeLian Qing.

– Atunci hai să mergem.

Dar ceea la care HeLian Qing nu se așteptase deloc fu faptul că, atunci când sosi ora mesei, Han Yang nu era deloc acolo. Abia după ce întrebă în stânga şi în dreapta află că tânărul plecase mai devreme.

– S-a întors acasă? întrebă HeLian Qing încruntându-şi sprâncenele.

– Unde s-a dus?

– S-a dus la gară, răspunse celălalt,

– Are tren la 12:50 înapoi spre Y-City.

HeLian Qing nu pierdu nicio secundă și părăsi hotelul unde era rezervată masa, îndreptându-se direct spre gară.

Incapabil să-și dea seama ce se întâmpla în mintea sa, HeLian Qing simțea pur și simplu că, dacă nu se va duce după acel tânăr, va regreta. Voia doar să pună mâna pe acel băiat, care era precum o foaie de hârtie nepătată.

Amiaza era, însă, ora de vârf pentru cei care ieșeau de la serviciu. Drept urmare, drumul era aglomerat în mai multe locuri. Așadar, imediat ce ajunse în grabă la gară, Han Yang trecu de controlul de securitate.

Gara era aglomerată, iar HeLian Qing voia foarte mult să se strecoare prin mulțimea aceea densă, dar nu putea să facă niciun pas. Apoi îl zări pe Han Yang verificându-și biletul și intrând în gară. Așa că, într-un moment de disperare totală, el strigă către silueta celui, care era practic scufundat în mulțime:

– Han Yang!

Han Yang părea să fi auzit că cineva îl strigase, dar, din cauza numărului mare de oameni din terminal, care produceau toți un amestec de zgomote diverse, nu putu auzi clar. Întorcându-se să se uite în jurul său, nu observă pe nimeni cunoscut, așa că își verifică biletul și continuă să intre pe peron.

HeLian Qing îl privea cum dispărea la intrarea în gară, inima lui bătându-i puternic. Voia să-și ia bilet pentru a-l urmări imediat, dar, din păcate, chiar atunci asistentul său de la companie, Xiao Chen, îl sună pentru a-l informa despre o problemă urgentă care trebuia rezolvată, implorându-l să se întoarcă imediat la companie.

După întoarcerea sa, HeLian Qing fu ocupat o săptămână întreagă cu activitatea companiei. Mai târziu, când nu mai era absorbit de muncă și putu în sfârșit să se relaxeze, nu se putu abţine să nu-și amintească de ochii mari ai tânărului care îl privea, şi de imaginea feței aceluiași băiat, când se întoarse să se uite prin mulțimea din gară.

Dacă aș fi ajuns acolo puțin mai devreme, aș fi putut să-l prind.

Imediat HeLian Qing îl sună pe Xu Luozhao, punându-l să adune informații despre trecutul lui Han Yang. Xu Luozhao fu destul de surprins:

– Micul Tang Seng este doar un băiat cu suflet bun. Nu poți să mergi atât de departe în trecutul lui doar pentru asta, nu-i așa?

– Nu mai vorbi prostii și fă o verificare a adresei și a datelor personale. Trimite-mi-le în jumătate de oră, spuse HeLian Qing.

– Tu ești șeful, tu ai ultimul cuvânt, cedă Xu Luozhao.

În mai puțin de jumătate de oră, nici măcar zece minute mai târziu, Xu Luozhao îi trimise datele personale ale lui Han Yang, folosite la înscrierea în competiție.

Conform raportului, Han Yang tocmai împlinise cincisprezece ani, frecventa Liceul nr. 1 din Y-City și avea un bunic ca singura sa rudă.

În următoarele două zile, HeLian Qing se ocupă de treburile sale, iar după ce termină, se duse la domiciliul lui Han Yang.

Cu cinci ani în urmă, drumul către satul lui Han Yang nu fusese asfaltat, așa că pământul din oraș către sat era încă accidentat, denivelat și noroios. Deoarece plouase nu cu mult timp în urmă, drumul era și mai dificil de traversat. Doar motocicletele puteau face călătoria de la oraș la casa lui Han Yang. De aceea, HeLian Qing stătea acum pe o motocicletă care mergea cu viteză zburătoare, practic mușcând din dinți, și, bineînțeles, fundul lui era afectat în acest act zdrobitor pe tot parcursul călătoriei.

Deși doar numele satului era scris ca adresa lui Han Yang, localizarea exactă a casei sale nu era specificată, așa că bărbatul nu avu de ales decât să coboare de pe motocicletă la intrarea în sat și să întrebe pe cineva. Din fericire, pentru că băiatul era un elev excelent, era destul de cunoscut în sat, iar distanța dintre casă și intrare nu era foarte mare, așa că, după ce coti de câteva ori, HeLian Qing găsi în sfârșit locul.

Când ajunse acolo, Han Yang stătea pe un scaun mic sub un spalier de viță de vie și citea o carte. Purta un tricou larg și pantaloni scurți. La picioarele sale se afla un cuib plin de pui care se scăldau în soare. Han Yang, cu capul plecat, își nota cu seriozitate observațiile în carte, mâna lui oprindu-se doar ocazional pentru a se apleca și a se juca cu puiul care adormise lângă el, tachinându-l până când acesta începu să dea din aripi, ciugulindu-i apoi degetele de la picioare în joacă.

Căldura care radia din această scenă era de neînțeles, acționând ca un leac instantaneu pentru HeLian Qing, obosit după călătoria sa epuizantă. Stătea în picioare în afara gardului, rămânând complet nemișcat, în timp ce se uita pur și simplu la băiat. Brusc se trezi neștiind dacă ar trebui sau nu să-l deranjeze, nici ce ar trebui să spună în legătură cu scopul venirii sale acolo.

O să-l sperii, se gândi HeLian Qing şi, pentru prima dată în viața sa, simți o ezitare.

Așa că rămase nemișcat în fața curții, privindu-l pe Han Yang, fără să intre și fără să plece.

După aproximativ zece minute, un cap cu păr alb, aparținând unui bătrân, apăru din interiorul casei. HeLian Qing bănuia că era bunicul lui Han Yang și singura rudă a băiatului.

Bătrânul avea în mână un castron cu legume, așa că Han Yang puse cartea deoparte, se ridică să ia legumele de la el, le tăie mărunt, apoi le dădu puilor să mănânce.

După ce terminară de mâncat, Han Yang se spălă pe mâini și se întoarse la studiile sale. Bătrânul se așeză în balansoarul de lângă adolescent și adormi. Puii, după ce se săturară, se întoarseră la locul lor de lângă picioarele lui Han Yang și, la fel ca bătrânul, adormiră și ei.

În timp ce HeLian Qing îi privea pe bunicul și nepotul, îl cuprinse brusc gândul că nu ar fi trebuit să meargă acolo și că nu ar trebui să le tulbure viața caldă și liniștită.

În acea perioadă, acum cinci ani, tocmai fusese propus proiectul de lege privind căsătoria între persoane de același sex, iar acea perioadă era exact momentul în care susținătorii și oponenții acestuia se aflau în culmea luptei dintre ei. Mulți oponenți formaseră o coaliție pentru a lupta împotriva acestei chestiuni în instant, iar susținătorii acestuia, nefiind dispuși să rămână în urmă, formaseră și ei un grup pentru a-i înfrunta, poziţionând ambele părți într-o opoziție acerbă una față de cealaltă. Evenimentul devenise un război prelungit și nimeni nu știa când se va termina.

HeLian Qing nu se temuse niciodată de zvonuri sau calomnii. Era capabil să înfrunte pe oricine i se opunea și era și mai încrezător în capacitatea sa de a-l proteja pe Han Yang și de a-i oferi o viață mai bună. Asta era ceea ce credea înainte de a pleca acolo, dar în acel moment își dădu seama că astfel de gânduri erau doar, propriile sale dorinţe, o iluzie.

Deși viața lui Han Yang nu era probabil prea bună în acel moment, expresia de pe chipul băiatului îi arăta că acesta era într-adevăr foarte fericit.

În aceste condiții, ce motiv ar fi avut să-l tragă în jos pe acea cale, când furtuna era în toi[4] și să-i devieze viața de la traiectoria pe care o urma, fără a avea vreun motiv? În plus, mai era și bătrânul cu spatele cocoșat, care își pusese toate speranțele și visele în Han Yang.

***

HeLian Qing se întoarse singur, lăsându-l pe Xu Luozhao perplex, în timp ce acesta se dădea roată în jurul lui HeLian Qing:

– Ceva e suspect, ceva e cu adevărat suspect.

– Lasă-mă în pace, îl împinse HeLian Qing, îndreptându-se să-şi ocupe locul la biroul său.

Xu Luozhao îl urmă, sufletul său iubitor de bârfe fiind acum aprins:

– Cum se face că nu l-ai adus pe copilul acela cu tine?

– Ce copil? întrebă HeLian Qing.

– Cel de la concurs! Cel al cărui adresa ai cerut-o! exclamă Xu Luozhao.

– Când te uitai la alți oameni, ochii tăi trădau totul, până în punctul în care m-ai speriat!

– Ce trădau? întrebă HeLian Qing ridicându-şi capul să-l privească.

– Erau plini de: al meu, al meu, al meu, al meu, al meu! afirmă cu exagerare Xu Luozhao.

– …

HeLian Qing își coborî din nou capul asupra documentelor.

– Of, ce naiba s-a întâmplat cu tine, huh? Poți să-mi spui?

Xu Luozhao nu era deloc fericit.

HeLian Qing rămase tăcut pentru o vreme, apoi îi povesti pe scurt ce se întâmplase.

Xu Luozhao, după ce auzi asta povestea acestuia, zâmbi:

– Atât? Credeam că e ceva mai grav. Amână aducerea lui aici până mai târziu.

– Nu pot, spuse HeLian Qing.

– De ce nu poți? întrebă Xu Luozhao.

– Îi poți oferi o viață mai bună atunci, nu e asta un lucru bun?

– Va fi nefericit, răspunse HeLian Qing.

– Nefericit? râse Xu Luozhao.

– Când l-am întâlnit prima dată pe Yan Jin, crezi că eram fericit?

– Nu e la fel, spuse HeLian Qing

După o pauză, adăugă:

– El e diferit.

Xu Luozhao ridică din umeri:

– Fă orice te face fericit. Eu plec. Dacă mai târziu ai chef să bei ceva, acest Gēge[5] îți va face o rezervare, bine?

Apoi plecă după ce termină de vorbit.

HeLian Qing se uită în jos la documentele sale, nemișcat, pentru o lungă perioadă de timp.

Era prima dată când HeLian Qing simțea cum e să-ți fie mișcată inima. Apoi adunase pozele și articolele din ziare cu Han Yang de la competiție, le încuie într-o cutiuță și o puse pe raftul cel mai de sus al bibliotecii, pentru a nu le mai privi niciodată.

Până într-o zi oarecare, după cinci ani, când Xu Luozhao îi aduse o informație și îi făcu să se întâlnească din nou.

Așa că, după jumătate de deceniu de separare, HeLian Qing îl văzu din nou pe Han Yang. Observă că băiatul se transformase deja într-un tânăr bărbat. Sprâncenele lui, care la început arătau lipsa sa de experiență, deveniseră acum blânde ca un pârâu; și, la fel ca înainte, îi făceau inima să bată şi mai tare.

În acel moment, HeLian Qing își dădu seama că, după atâția ani, o parte din inima lui fusese mereu rezervată pentru acel tânăr numit Han Yang.

Prin urmare, chiar dacă era evident că Han Yang nu ar fi semnat de bunăvoie contractul de căsătorie și ar fi fost, de asemenea, reticent să fie bun la suflet, tot ce trebuia să facă era să aștepte până când asta se va schimba încet, dar înainte de toate, trebuia mai întâi să-l cucerească pe acel om.

În trecut era blând, iar acest lucru îl făcuse să piardă cinci ani cu Han Yang, așa că de data aceasta, indiferent ce s-ar întâmpla, nu avea de gând să rateze din nou această șansă. Indiferent de problemele care ar fi apărut, nu-și putea permite să nu câştige această persoană, dorința lui cea mai sinceră fiind să o țină pentru totdeauna în brațe.

Nu-i păsa deloc cu ce culori fusese pătată hârtia albă în ultimii cinci ani, ci doar că, de astăzi înainte, singurul nume scris pe ea va fi: HeLian Qing.

……….

Sfârșit.

<3 <3 <3

[1]祖国的花朵: florile patriei este un termen folosit pentru tineretul națiunii.

[2]一张白纸: lit. o foaie de hârtie albă neatinsă, nepătată, pură.

[3]唐僧: Tang Seng (Tan Sanzang), un călugăr budist longeviv, personajul principal al romanului destul de popular „Călătorie spre Vest” (considerat drept unul dintre cele patru mari romane ale literaturii clasice chinezești). Gândește-te la Tang Seng ca la Maica Tereza, deocamdată. Lăsând sarcasmul la o parte, HeLian Qing râde de naivitatea și idealismul lui Han Yang.

[4]风口浪尖: (idiom) lit. când vântul și valurile erau la apogeu, lupta era în punctul său culminant.

[5] Gēge – Frate mai mare

Buburuza vă mulţumeşte pentru tot!