După ce stătu încă două zile la spital, Zhou Xiang se simțit mai bine fizic. Chiar nu voia să mai rămână acolo, așa că îi spuse lui Chen Ying că vrea să părăsească spitalul.
Chen Ying se dusese să-l întrebe pe doctor dacă puteau să plece. Zhou Xiang aștepta singur în salon. Bătrânul care dormea în patul de alături probabil că nu se va trezi niciodată. Uneori, se trezea în miezul nopții, și asculta respirația persoanei de alături, dar nu auzea niciun sunet, ceea ce era foarte deranjant.
În acel moment, ușa salonului se deschise și crezu că Chen Ying se întorsese, dar nu se așteptase să vadă intrând pe neașteptate un bărbat de vreo patruzeci de ani . În momentul în care îl văzu pe bărbat, Zhou Xiang râmase ca trăsnit.
Cai Wei?[1]
Cai Wei îl văzu și tresări șocat.
– Tu… tu…tu…ești treaz?
Zhou Xiang clipi. Era chiar mai șocat decât Cai Wei. Nu se aștepta să-l întâlnească pe cel mai bun prieten al său la câteva zile de la trezire și chiar aici.
Cai Wei Fu în fața lui din câțiva pași. Acest prieten mai în vârstă era atât de entuziasmat încât fața lui era îmbujorată de emoție. El îl bătu pe umăr pe Zhou Xiang atât de puternic încât acesta simți o mică durere. Apoi spuse entuziasmat:
– Di[2], tu nu mă cunoști, dar eu te cunosc.
Arătă spre pat cu un deget în care ținea o pungă de mâncare.
– Acela este tatăl meu. Tatăl meu stă întins acolo de mai bine de șase luni și te văd de fiecare dată când vin. Ah, tatăl meu are o anumită vârstă, dar tu ești încă atât de tânăr, că dacă ai mai fi zăcut acolo așa pentru totdeauna, mama ta ar fi fost terminată. Nu mă așteptam să te trezești. Bravo !
Îl bătu puternic pe umăr, chipul lui dezvăluind un zâmbet sincer.
Inima lui Zhou Xiang tremura. Se agăță instantaneu de brațul lui Cai Wei și era atât de entuziasmat încât nici nu mai putea vorbi.
El ar fi vrut să-l strige: ‘’Wei Ge” [3] , dar pentru Cai Wei în acest moment, el era daoar un străin pe nume Zhou Xiang.
Cai Wei se uită ciudat la el, apoi îl întrebă:
– Di, ce s-a întâmplat? Te doare ceva? Vrei să chem doctorul?
Zhou Xiang răspunse:
– Nu, nu e nevoie. Tu… nu pierde speranța. Poate că tatăl tău se va trezi într-o zi.
Cai Wei puse punga cu mâncare pe patul tatălui său, apoi se așeză pe scaun și oftă:
– Nu mai există nici o speranță. A suferit un accident vascular cerebral la vârsta asta… el doar vegetează. E chiar pe jumătate mort. Întreaga familie suferă, dar nu-l putem lăsa să moară.
Cai Wei se uită la tatăl său.
– Oricum, el este încă în viață.
Vocea lui sună sumbră și obosită, făcându-l pe Zhou Xiang să se simtă deosebit de inconfortabil.
………………………………………………………………………………………………..
Cai Wei se descurcase bine în lumea divertismentului. Munca lui era un amestec de multe lucruri de care el era responsabil și pe care trebuia să le gestioneze. Rețeaua lui de socializare este largă, iar lista de contacte foarte mare. Mulți aspiranți începători trebuiau să treacă de el, astfel încât venitul lui Cai Wei era considerat bun. Cu toate acestea, era nevoit să-și întrețină soția și copiii și, de asemenea, să aibă grijă de un tată în vârstă, bolnav. Cheltuielile de spitalizare crescând zi de zi, era o povară grea. Acum, chiar dacă trecuseră doar doi ani, Zhou Xiang văzu că prietenul său, Cai Wei, părea mult mai în vârstă decât era.
Zhou Xiang voia să-l consoleze, dar îi era frică să spună prea multe ca să nu se dea de gol. A spune unui individ normal că el trăia în acest corp, asta era de neimaginat.
Cai Wei îl privi în tăcere, apoi oftă din greu și- și șters fața cu o expresie oarecum dureroasă.
Zhou Xiang întrebă cu prudență:
– Ce s-a întâmplat?
– Zhou Xiang! strigă Cai Wei.
Tonul lui era același ca atunci când obișnuia să-l sune. Inima lui Zhou Xiang tremură.
– Știi, am avut un prieten care și el se numea Zhou Xiang. Dacă ar fi fost încă în viață, anul acesta ar fi împlinit 35 de ani… foarte tânăr, foarte loial și foarte bun.
Părea că plânge și râde în același timp. Vocea lui sună de parcă s-ar fi sufocat de emoție.
– Mama ta a spus că ai avut un accident acum doi ani, nu? Prietenul meu a avut și el un accident în urmă cu doi ani. Tu te-ai trezit, dar trupul lui nici măcar nu a putut fi găsit. Slujba aceea… eu i-am propus-o……
Cai Wei trase aer în piept.
– Dacă n-aș fi fost eu……
Restul cuvintelor rămaseră suspendate. Vinovăția și durerea lui păreau să fi consumat aerul, făcându-l pe Zhou Xiang să simtă o imensă tristețe.
Voia mai ales să-l oprească pe Cai Wei, să-l certe că vorbește prostii. Ce treabă avea moartea lui cu el?
La început îl jignise pe Wang Yudong și era evident că nu putea continua să lucreze în industria divertismentului. Doar Cai Wei îl ajutase. Cai Wei se gândise la el și-l introdusese într-o echipă bună pentru a filma un documentar pe Muntele Shiwanda. Dar să dea de o vreme atât de îngrozitoare în acea zi, a fost doar ghinionul lui. Dacă ar fi murit cu adevărat, n-ar fi fost nici o problemă. Dar pentru că revenise la viață și își dădea seama că prietenul său se învinuise întotdeauna pentru moartea sa, se simțea chiar mai rău decât Cai Wei.
În mod normal, Cai Wei nu era o persoană care să spună atât de multe în fața unui străin. Dar în acel moment, emoțiile lui scăpaseră de sub control pentru că acest tânăr din fața lui îi amintea de multe lucruri dureroase. Se simțit puțin jenat și-și drese glasul rapid.
– Te rog să nu te superi. Tocmai mi-am amintit lucruri din trecut. Numele meu este Cai Wei. Dacă nu te deranjează, spune-mi Wei Ge. Soarta ne-a făcut să ne întâlnim. Pe viitor, să avem grijă unul de altul.
Vocea lui Zhou Xiang tremură în timp ce spuse încet
– Wei Ge…
Își dorea foarte mult să-l ducă pe Cai Wei într-un mic restaurant din apropierea spitalului, să comande câteva feluri de mâncare, să ia câteva sticle de vin alb și să bea cu poftă din el, așa cum făceau înainte.
Când erau la o școală de sport, Cai Wei avusese mereu grijă de el. După ce absolvise, nu găsea un loc de muncă bun, așa că se dusese fără rușine să-l caute pe Cai Wei, iar acesta aranjase ca el să facă multe comisioane pentru platourile de teatru și făcuse și câteva lucrări diverse în diferite studiouri. Mai târziu, el putu să lucreze drept cascador de arte marțiale pentru diverși actori și obținuse un venit bun. Cei doi se înțeleseseră mereu. În inima lui Zhou Xiang, Cai Wei era ca un frate adevărat.
Cai Wei zâmbi.
– Îți voi spune adevărul, dar nu te gândi prea mult. Mă faci să mă simt foarte apropiat de tine și îmi pari familiar. Nu știu dacă este pentru că te numești și tu Zhou Xiang, dar simt că ești cam ca el.
Zhou Xiang zâmbi și el. De unde ar fi putut Cai Wei să știe că el și celălalt Zhou Xiang sunt una și aceeași persoană?
Când era pe cale să vorbească, Chen Ying se întoarse.
– Xiao[4] Cai, ai venit să-ți vezi tatăl?
– Da, ayi Chen. De ce nu mi-ai spus că Zhou Xiang s-a trezit? Acesta este un motiv de sărbătoare. Când va fi externat? Vă voi scoate pe voi doi la cină.
– Oh, ești atât de ocupat cu munca. Cum te puteam deranja?
– Ce deranj? Întotdeauna ajuți asistenta să aibă grijă de tatăl meu. Chiar nu-ți pot întoarce această favoare în această viață?
– Ce vrei să spui? Eu sunt liberă și am timp. Tu trebuie să câștigi bani pentru a întreține o familie. Nu te poți compara cu această persoană inactivă din fața ta. Nu rosti aceste cuvinte politicoase. Dacă ai timp liber, vino mai des să-l vizitezi pe tatăl tău. Poate se va trezi într-o zi.
Cai Wei zâmbi:
– Da, poate mă pot bucura și eu de fericirea ta.
Fața lui Chen Ying era evident plină de strălucire, și se simțea că e fericită.
– Xiao Cai, vino aici, mănâncă niște fructe.
Cei trei discutară o vreme. Cai Wei stătu mai mult de o oră. Ajută ca tatăl său să fie schimbat, îi aranjă părul și plecă.
După plecarea lui, Chen Ying îi spuse lui Zhou Xiang:
– Nu am spus nimic în fața lui… nu voiam să fie jenat. Doctorul a spus că poți fi externat mâine.
Zhou Xiang zise fericit:
– Este grozav.
– Voi face curat și voi împacheta lucrurile. Odihnește-te bine. Mâine plecăm acasă.
Zhou Xiang spuse încet:
– Mamă, ai muncit din greu.
Chen Ying zâmbi și-i mângâie părul lung .
– Te-ai trezit, munca mea grea e meritată.
………………………………………………………………………………………………….
A doua zi dimineața, se treziră foarte devreme pentru a face procedurile de externare. În mod neașteptat, Cai Wei sosi zâmbind
– Ayi Chen, ești atât de rea, nici măcar nu mi-ai spus că va fi externat. Bine că l-am întrebat chiar eu pe doctor. Nu te supăra pe mine. Astăzi, sunt aici să vă ajut și să ofer o masă festivă.
Chen Ying fu deosebit de jenat și spuse câteva cuvinte politicoase. Nu putu rezista entuziasmului lui Cai Wei, așa că acceptă.
Cai Wei se grăbi să se ocupe de procedurile externare în locul lor. Zhou Xiang puse totul în mașină. După ce stătuse la spital timp de doi ani, externarea lui este ca și cum se muta. Dacă nu ar fi fost mașina lui Cai Wei, chiar ar fi fost în dilemă.
După o dimineață încărcată, toată lumea era epuizată. Chen Ying era îngrijorată de sănătatea lui Zhou Xiang. De fapt, Zhou Xiang se simțea bine, se simțea plin de energie. Acest corp vegetase timp de doi ani, ceea ce îi lipsea acum nu era odihna, ci exercițiul.
Cai Wei îi duse pe mamă și pe fiu la un restaurant cantonez de lux. Văzând noua mașină a lui Cai Wei și apoi extravaganța lui, Zhou Xiang știu că prietenul său se descurcase destul de bine în ultimii doi ani. Era foarte fericit pentru Cai Wei.
Zhou Xiang vorbea în timp ce mânca.
Chen Ying nu a vorbit prea mult cu ei. Rămase tăcută, lăsându-i pe cei doi să vorbească între ei. După ce vorbi o vreme, Cai Wei se uită ciudat la el.
Inima lui Zhou Xiang tresări pentru o clipă:
– Ce s-a întâmplat?
– Sentimentul pe care mi-l dai… te simt foarte mult ca un prieten apropiat. Ce se întâmplă?
Zhou Xiang se gândi repede dacă spusese sau nu ceva din greșeală. Încercase să fie atent, așa că probabil că nu făcuse. În cele din urmă, el râse:
– Nu tu ai spus că soarta ne-a unit?
Cai Wei clătină din cap și zâmbi.
– Este adevărat. Mă gândesc prea mult. Se întâmplă doar că tu și prietenul meu aveți. După ce spuse asta, oftă din nou.
Lui Zhou Xiang îi fu teamă că Cai Wei își va aminti din nou trecutul, așa că îi turnă repede un pahar de vin,
– Hai, Wei Ge, hai să bem.
După trei reprize de alcool, fețele ambilor bărbați erau roșii.
Cai Wei întrebă:
– Zhou Xiang, care sunt planurile tale pentru viitor?
– Să îmi caut o slujbă.
– Ce ai făcut înainte?
Zhou Xiang rămase fără cuvinte. Se întoarse și o întrebă pe Chen Ying:
– Mamă, ce am făcut înainte?
Cai Wei se plesni peste frunte.
– Oh, am uitat. Nu-ți poți aminti. Atunci ceea ce ai învățat în trecut e în zadar?
– Nu e așa.
Orice ar fi gândit Chen Ying, expresia ei nu era prea veselă.
– Obișnuiai să faci ședințe foto pentru reviste și model pentru expozițiile auto sau așa ceva. Ai spus că vrei să fii vedetă și te-ai dus la antrenamente kung-fu. În acel moment, te-am îndemnat să fii mai realist, dar nu m-ai ascultat.
Chen Ying oftă de parcă și-ar fi dat seama că nu ar fi trebuit să spună atât de multe. Lăsă capul în Jos și mâncă.
Timpul se oprise…
Zhou Xiang nu se aștepta ca fostul proprietar al acestui corp să adăpostească de fapt vise de a fi vedetă. Arăta bine, dar sunt mulți băieți atrăgători în Beijing, așa că el chiar nu era remarcabil. Fără ceva deosebit, practic nu exista nicio șansă de a fi popular. Era în industria divertismentului de atâția ani și văzuse prea mulți tineri cu calificări excelente plecând abătuți în cele din urmă. Pentru a deveni popular, chiar dacă aveai de toate, era inutil fără noroc.
Cai Wei zâmbi.
– Vrei să fii vedetă? La asta mă pricep foarte bine. Ge te poate ajuta.
Chen Ying ridică ușor capul:
– Nu, atât de mulți oameni vor să fie vedete, dar câți reușesc de fapt? E mai bine să găsești un loc de muncă stabil.
Zhou Xiang dădu și el din cap:
– Wei Ge, nu vreau să fiu o vedetă. De asemenea, știu că nu va funcționa. Știu că ești de la o companie de divertisment. Dacă vrei să mă ajuți, ajută-mă să găsesc ceva de lucru în compania ta. Ca asistent în culise sau așa ceva, pot face asta.
Cai Wei dădu din cap.
– Asta nu-i o problemă. Șeful nostru a cumpărat recent o agenție de modele cu un studio foto de o mie de metri pătrați lângă Șoseaua a 6-a pe centură. E multă muncă. Dacă nu ți-e frică de munca grea, salariul va fi suficient pentru a te întreține pe tine și pe mama ta.
Zhou Xiang dădu din cap hotărât.
– Atunci îți mulțumesc, Wei Ge.
Având in vedere că nu cunoștea pe nimeni momentan, dacă era așa cum credea el, Cai Wei era dispus sa-i prezinte locuri de muncă. A avea un venit imediat era exact ceea ce-și dorea. Dacă ar fi fost mort, nu mai conta. Dar era în viață, așa că trebuiască să găsească o modalitate de a supraviețui.
Chen Ying deschise gura să spună ceva, dar văzu că Zhou Xiang era hotărât, așa că nu spuse nimic. Cu toate acestea, ochii ei erau plini de îngrijorare.
[1] Se pronunță Țai Uei
[2] Formulă de adresare către un prieten mai tânăr
[3] Formulă de adresare respectuoasă, dar mai afectuoasă către un prieten mai în vârstă.
Se pronunță ca gă în cuvântul ‘’găsit’’.
[4] Aici e folosit cu sensul : ‘’ Micul Cai’’ ; e o formulare familiară pentru a se adresa unui copil, unui tânăr
