Cascadorul – Capitolul 3

Cei trei  își terminară masa și ieșiră din restaurant. Era exact ora 14 , moment în care soarele era dogoritor de fierbinte.  Zhou Xiang își miji ochii și ridică privirea. Chiar peste drum în fața lui se afla un ecran publicitar cu LED-uri în partea de sus a clădirii comerciale. Ecranul difuza o reclamă. Din cauza soarelui imaginea de pe ecran era aproape imposibil de văzut. Brusc, un nor întunecat pluti deasupra acoperind lumina orbitoare a soarelui. Ecranul gigant fu vizibil. O reclamă pentru un ceas de marcă de lux…Un bărbat apăru dintr-un fundal negru…

Expresia lui Zhou Xiang se schimbă brusc.

Era un bărbat la vreo 23 de ani. Silueta lui înaltă și perfectă, purtând un costum alb pur, crea un contrast puternic cu fundalul întunecat. Ridică ușor capul pentru a dezvălui un chip excepțional de frumos , dar fără nici o expresie. Ochii lui erau reci și buzele ținute strâns dezvăluiau o aură inabordabilă. Își punea un ceas cu diamante la încheietura mâinii. Un gest atât de simplu era realizat cu atâta eleganță și grație. Era extrem de captivant. Mulți trecători de pe stradă fie întorceau capetele, fie se opriseră doar ca să se uite la el.

O durere ascuțită îi străpunse inima. Zhou Xiang păli în timp ce respira adânc.

Yan Ming Xiu?

De ce ar… de ce ar face reclame? Având o familie influentă, de ce și-ar vinde imaginea industriei comerciale?

Cai Wei pufni lângă el, cu tonul plin de resentimente.

Zhou Xiang își recăpătă brusc simțurile și își controlă expresia feței, de teamă că prietenul său va observa ceva neobișnuit.

Problemele dintre el și Yan Ming Xiu, Cai Wei le cunoștea foarte bine. Din această cauză, Cai Wei era plin de ură față de Yan Ming Xiu. Acest lucru nu se schimbase în acești doi ani.

Se părea că influența unei persoane asupra alteia, chiar nu era ușor de disipat.

Pentru Cai Wei trecuseră doi ani. Dar pentru Zhou Xiang, tot ce se întâmplase  între el și Yan Ming Xiu parcă fusese cu doar o săptămână în urmă. Chiar și ultima conversație telefonică pe care o avusese cu Yan Ming Xiu, și-o amintea încă foarte clar.

Își putea aminti clar parfumul de pe corpul lui Yan Ming Xiu, cerințele lui dominatoare și virile, personalitatea lui nepăsătoare, zâmbetele, temperamentul, dragostea lui puternică pentru Wang Yudong…toate erau încă atât de vii în mintea lui. Voia să uite toate acestea cât mai curând posibil.  Pentru el, aceste lucruri erau ca și cum i se  întâmplaseră doar acum câteva zile. Se spune că timpul este cel mai bun medicament, dar timpul pe care-l avusese fusese prea scurt. Crezuse că va reîncepe o viață nouă, fără să-l vadă și fără să se gândească la el, astfel încât să poată uita complet această nefericită relație eșuată. În mod neașteptat, doar din prima zi de la externare, fusese din nou forțat  să-l vadă pe Yan Ming Xiu. De fapt, era probabil că în viitorul apropiat să fie nevoit să-l vadă în continuare.

Văzându-i pe Zhou Xiang și Cai Wei uitându-se la reclama de pe ecranul de peste drum, Chen Ying se uită și ea și apoi lăudă:

– Cum poate un băiat să arate atât de frumos? E atât de arătos.

Cai Wei răspunse cu dispreț:

– A fi arătos e inutil. E doar un nenorocit.

 Chen Ying fu surprinsă:

– Xiao Cai, îl cunoști?

Cai Wei răspunse plictisit:

– Da, îl știu.

– Ce e în neregulă cu el? Nu este o persoană bună?

Cai Wei avu un zâmbet forțat:

– Ayi, industria divertismentului este haotică și  nu mulți oameni sunt buni.

Zhou Xiang rezistă impulsului de a-l întreba pe Cai Wei despre Yan Ming Xiu. Cu cât știa mai puțin, cu atât era mai bine. Cel mai bine ar fi ca Yan Ming Xiu să dispară complet din viața lui.

Reclama la ceas de pe ecran se terminase. Zhou Xiang oftă în secret, dar tremurul din inima lui nu dispăru. Se simți neputincios. Îl jignise pe Wang Yudong, avusese o ceartă cu Yan Ming Xiu, căzuse de pe o stâncă… toate acestea îi dădură insomnie noaptea. Pentru el totul se întâmplase nu cu mult timp în urmă. Avea nevoie de timp… da…de ceea ce avea cea mai mare nevoie acum era timpul.

După ce Cai Wei îi duse acasă, Chen Ying ezită mult timp înainte să spună:

– Xiao Cai, în mod normal,  ar trebui să te invit să intri, dar acest apartament închiriat este prea mic. Îmi pare rău că nu te las să intri. Mulțumesc pentru ziua de azi.

Cai Wei își încruntă sprâncenele și se uită la această veche zonă rezidențială. Locația era îndepărtată și mediul înconjurător era sărac. Într-adevăr, nu era un loc bun. Oftă în tăcere în inima lui. Pentru a-l trata pe Zhou Xiang, Chen Ying își cheltuise toate economiile și avea o mulțime de datorii. Deși Zhou Xiang se trezise, ​​viața grea pentru mamă și fiu abia începuse.

După ce Cai Wei plecă, Chen Ying îl conduse pe Zhou Xiang la etaj. Clădirea cu șapte etaje avea cel puțin douăzeci de ani. Coridorul era întunecat, scările înguste, iar pereții erau atât de murdari încât nu puteai să-i vezi culorile originale.

Acest apartament mic pe care Chen Ying îl închiriase avea doar puțin peste 40 de metri pătrați, cu un singur dormitor. Deși încercase să-l curețe și să-l aranjeze, tot nu putuse ascunde nevoile financiare grave ale proprietarului.

Chen Ying  zâmbi.

– Am curățat dormitorul și mi-am cumpărat și un pat. De acum înainte, voi dormi în sufragerie.

Zhou Xiang spuse repede:

– Mamă, voi dormi în camera de zi.

– Cum așa? Tocmai ai fost externat din spital și trebuie să recuperezi. Sunt obișnuită să dorm pe patul tare de la spital, așa că nu e nimic.

Zhou Xiang spuse:

– Mamă. Nu e corect, nu te pot lăsa să dormi în sufragerie în timp ce eu dorm în dormitor.

Cei doi se certară o vreme. Chen Ying nu câștigă, așa că putu doar să fie de acord.

Chen Ying  prepară o oală cu ceai, scoase un album foto mare și se dus să se așeze pe canapeaua din sufragerie. Apoi îi povesti pe îndelete  despre trecutul său.

Zhou Xiang fusese un copil obișnuit care crescuse în orașul imperial. Tatăl său era funcționar public, iar mama lui era contabilă. Inițial,  avuseseră o viață bună, dar tatăl său murise când era la facultate. În plus, odată cu accidentul său când avea 24 de ani, se putea imagina cât de dureroasă și mizerabilă fusese viața lui Chen Ying.

Nu era foarte interesat de trecutul lui Zhou Xiang, dar cu cât știa mai mult, cu atât simpatiza mai mult cu această femeie.

Chen Ying începu să plângă în timp ce vorbea.

– Viața mea era foarte grea. Aproape că nu mai puteam continua. Fiule, ce bine că te-ai trezit, altfel, chiar nu mai puteam continua.

În cei doi ani, ea se agățase de acel miracol, neștiind când va veni, folosind asta ca motivație tot timpul. Această femeie mică și slabă era mult mai puternică decât aspectul ei exterior.

Zhou Xiang o ținu de umeri pentru a o lăsa să plângă din suflet în brațele fiului ei iubit.

După ce Chen Ying își dezvălui emoțiile reținute, se simți jenată. Văzându-l pe Zhou Xiang stând sănătos în fața ei, nu se putu abține să nu râdă.

Zhou Xiang o întrebă:

 – Mamă, când am fost în spital, ai împrumutat mulți bani, nu? Scoate registrul cu conturi  și hai să aruncăm o privire.

Imediat după ce menționă acest lucru, expresia lui Chen Ying  deveni din nou sumbră. Ea ezită puțin, apoi se ridică și scoase un registru din sertarul dulapului TV. Toate fișele de împrumut  din registru erau agrafate împreună cu grijă . Chen Ying fusese contabilă și fusese  foarte organizată.

Ea oftă din greu.

– Au fost câteva economii la început, dar taxele tale de spitalizare erau prea mari. Am vândut ambele apartamente ale noastre. Piața imobiliară nu era bună la acea vreme. Dacă aș fi vândut în acești doi ani, prețul ar fi  fost cu aproape 1 milion mai mult, dar la acel moment aveam nevoie disperată de bani…

Zhou Xiang răsfoi bonurile grele de împrumut și întrebă cu o voce profundă:

– Mamă, cât datorăm în total?

Chen Ying respiră adânc.

– Pensia mea este de aproximativ 2.000 yeni pe lună. Mai târziu, m-am dus să împrumut bani de la alți oameni… rude, prieteni și colegi. Când oamenii vedeau numărul de telefon nu mai răspundeau…

Chen Ying se opri o clipă și apoi spuse răgușit:

– Acum, mai datorăm 370.000 yeni.

370.000 yeni…

Zhou Xiang își calculă economiile anterioare. Dacă nu ținea cont de casă și de mașină, economiile sale erau  de aproximativ 200.000 yeni. Casa o împărțea cu unitatea de lucru al tatălui său, dar locația era foarte bună. În urmă cu doi ani, s-ar fi vândut cu 1,3 milioane ¥. Mașina lui era la mâna a doua, dar putea fi vândută cu aproximativ 20.000-30.000 ¥. El nu putea vinde apartamentul pentru că el și Chen Ying trebuiau să locuiască în el. Din calculele lui, plata celor 370.000 yeni nu era prea greu de…

Zhou Xiang tocmai calcula când privirea îi căzu pe poza din vechiul album foto. Își dădu brusc seama că nu mai era acel Zhou Xiang. El era deja ‘’mort”! Cum i-au fost gestionate conturile bancare și proprietățile sau cine le gestiona pentru el? Nu știa nimic. Cum ar putea el să folosească o altă identitate pentru a-și recupera propriile bunuri?

Zhou Xiang transpira abundent. Deci, nu numai că devenise sărac, ci și un sărac cu datorii de 370.000 yeni.

Chen Ying văzu că fața lui era tristă, deprimată. Fiul ei se trezise, ​​dar traiul greu era departe de a se fi terminat.

Zhou Xiang îi aruncă o privire. Deși această femeie nu era mama lui, el credea că are responsabilitatea de a avea grijă de ea pentru tot restul vieții. Pentru că preluase trupul fiului ei, făcând-o să-și piardă fiul pentru totdeauna, iar el primise o nouă viață prețioasă. El nu putea accepta să preia doar lucrurile bune. De asemenea, el trebuia să-și asume responsabilitatea îndatoririlor și a obligațiilor.

Zhou Xiang și-a limpezit mințile și a închis cartea:

– Mamă, nu te îngrijora prea mult. Amândoi vom trăi bine. Voi câștiga bani, iar datoriile vor fi achitate într-o zi.

Chen Ying se forță să zâmbească.

– Ai dreptate. Trebuie să fim optimiști. Mama a sperat întotdeauna că te vei trezi. Mâine dimineață mergi la locul de muncă al lui Xiao Cai. Voi merge și eu să-mi caut un loc de muncă.

Zhou Xiang apucă mâinile lui Chen Ying.

– Bine.

Zhou Xiang nu dormi deloc bine în acea noapte, gândindu-se iar și iar la cum să câștige bani. În cele din urmă, decise să afle cât mai repede posibil cum i-au fost gestionate bunurile după moartea sa. Până dimineață, dormise în reprize doar pentru puțin timp. Când se trezi, își dădu seama că aseară nu se gândise deloc la Yan Ming Xiu. Acesta era un semn bun.

Se spălă pe față, se schimbă, apoi plecă să se prezinte la compania lui Cai Wei.