Cascadorul – Capitolul 34

Zhou Xiang  îl căută mai întâi prin hotel. Se gândi că, dacă Yan Ming Xiu nu ar fi părăsit hotelul, s-ar fi întors în cameră. Căută în jur, dar  hotelul era atât de mare încât nu găsi pe nimeni. Doamna de la recepție tocmai vorbea pe Line și o întrebă dacă ieșise cineva în pijamale. Ea ezită și spuse că nu știa. În cele din urmă, ea verifică ușa de la intrarea în hotel și spuse că cineva trebuie să fi ieșit.

Zhou Xiang deveni îngrijorat. Dacă ceva i s-ar întâmpla cu adevărat lui Yan Ming Xiu…

Împrumută o lanternă de la recepționeră și ieși.

Oamenii din sat se culcau devreme. După ora 23, puține gospodării aveau luminile aprinse.

Nu putea să strige sau să alerteze alți oameni, altfel Yan Ming Xiu l-ar certa când s-ar întoarce.

Se înfășură în haină și  rătăci înainte și înapoi prin sat cu lanterna, chemându-l pe Yan Ming Xiu cu voce joasă. Când ajunse la capătul satului, întâlni un cuplu tânăr care avea o întâlnire noaptea târziu. Lumina lanternei îi făcu să  tresară pe cei doi, iar Zhou Xiang profită de ocazie pentru a-i întreba dacă nu văzuseră o persoană în pijama.

Cei doi se gândiră mult la asta, iar femeia exclamă:

– Mi se pare că cineva pleca spre munte.

 Zhou Xiang întrebă îngrijorat:

– Când l-ai văzut?

– Tocmai a trecut.

Zhou Xiang urmă direcția indicată de ei și alergă ca un  sălbatic. Dacă Yan Ming Xiu ar intra cu adevărat în inima muntelui, ar fi prea periculos. Îi era frică instinctiv de această pădure întunecată pentru că se îngropase deja o dată în ea.

Mergea prin iarba înaltă, cu vântul urlându-i în urechi. Era atât de frig în pădure încât scalpul îi era amorțit  și frigul îi tăia trupul prin pijamalele de mătase.

De ce fusese așa de  șocat?

Ce dacă nu fusese Wang Yudong cel care jucase în acel film? Era atât de dificil să accepte?

Zhou Xiang se simți atât de trist și de ridicol știind că Yan Ming Xiu era atât de îndrăgostit de Yudong.

Lacrimi de neputință începură să-i curgă pe obraji, amintindu-și de scena de mai înainte. Era disperat că mai avea această dorință de a proteja această persoană care nu-l va iubi niciodată.

– Yan Ming Xiu! Yan Ming Xiu!! strigă el din răsputeri.

Nu  îndrăznea să intre prea adânc în pădure, de teamă că se va pierde. Rătăci mai mult de zece minute, dar nu-l găsi pe Yan Ming Xiu. Vru să se întoarcă la hotel și să ceară cuiva să vină să-l caute.

Dacă i se întâmplă ceva lui Yan Ming Xiu? Nu, nu îmi pot permite…

Dintr-o dată se hotărî și se reîntoarse să-l caute.

Pădurea era foarte neliniștită. Păsările care pluteau pe cer păreau să se fi speriat. Zburau  în toate direcțiile.

Urcă pe o pantă înaltă când deodată, un tremur îi urcă din tălpile picioarelor, iar apoi întregul corp  început să se zguduie involuntar.

Zhou Xiang călcă pe o piatră, se clătină și dintr-odată se rostogoli.

Cutremur!

Acel cutremur înspăimântător fu o forță pe care numai natura o putea strânge. Zhou Xiang nu se gândise niciodată că va trăi un cutremur în acel moment.

Frunze și ramuri mici căzură peste el. Îngrijorat, se ridică dintr-o dată și se repezi brusc în pădure.

Cutremurul mare încetase, dar din când în când mici replici zguduiau inima lui Zhou Xiang .

După ce Zhou Xiang trecu prin momente de deznădejde și de îngrijorare, dintr-o dată  văzu o figură familiară…

Yan Ming Xiu…

Yan Ming Xiu stătea în mijlocul pădurii confuz, pierdut, de parcă nu-și dădea seama unde se află.

-Yan Ming Xiu!!

Zhou Xiang se repezi ușurat spre el.

Yan Ming Xiu  întoarse fața, pielea lui avea o culoare anormală alb-albastru sub lumină, buzele lui erau violete de frig, iar ochii lui erau roșii de atâta plâns. Părea confuz și neajutorat.

Zhou Xiang nu-și putea descrie sentimentele în acel moment. Probabil că îl ura pe Yan Ming Xiu pentru că era atât de devotat lui Wang Yudong.

Zhou Xiang împinse haina spre el și spuse cu severitate:

– Ai căpiat? Știi cât de periculos este să pleci în munți și să intri  în pădure pe întuneric? Poți muri, poți muri cu adevărat!

Yan Ming Xiu nu întinse deloc mâna să ia haina și aceasta alunecă la pământ. Se uită la Zhou Xiang cu ochii goi, de parcă nu înțelegea ce spunea. Se citea în ei sfârșitul unei lumi…

– Nu simți cutremurul? Să ieșim repede. E prea periculos aici. Dacă  vreun copac cade…

Zhou Xiang  ridică supărat haina, o puse pe Yan Ming Xiu și apoi îl trase afară din pădure

După ce-l târî câțiva pași, Yan Ming Xiu se desprins brusc de mâna lui, apoi îi îmbrățișă talia cu atâta forță încât amândoi căzură la pământ.

Zhou Xiang era atât de furios încât voia să-l bată până cade mort. Era nerăbdător să plece de aici și să ajungă într-un spațiu deschis pentru că nu voia încă să moară.

Auzi vocea slabă a lui Yan Ming Xiu venind din spate, chemându-l cu o tonalitate sfâșietoare.

 – Zhou Xiang…Zhou Xiang…

Zhou Xiang rămase surprins pentru o clipă, iar pumnii lui încleștați prinseră strâns buruienile de pe pământ.

Yan Ming Xiu îl chemă din nou scâncind ca un copil.

– Zhou Xiang…aș vrea să mor…

Zhou Xiang nu înțelese, dar vocea lui teribil de tristă îl șocă, mâinile și picioarele îi erau ca legate, rigide și incapabile să se miște.

După un timp, Zhou Xiang simți doar pieptul fierbinte al lui Yan Ming Xiu, lipit de spatele lui, dar nu mai  auzi niciun sunet. Se întoarse ușor și descoperi că Yan Ming Xiu dormea, de parcă ceea ce se întâmplase acum fusese pentru că  Yan Ming Xiu era somnambul.

Într-un loc ca acesta, atât de friguros, un loc care tocmai suferise un cutremur, el chiar adormise!

Îi mângâie fața rece cu o tandrețe de necrezut.

Chiar adormise? Era adormit sau era inconștient?

Zhou Xiang nu putea ști, dar trebuia să-l scoată pe Yan Ming Xiu de aici cât mai curând posibil. Dar, după cum se prezenta situația, era dificil de realizat.

Era obositor pentru el să scoată din această pădure de munte denivelată un om atât de înalt și mai greu decât el, deși nu era departe de sat.

Zhou Xiang oftă și spuse:

– Într-o altă viață, tu ai fost strămoșul meu nenorocit.

Puse haina pe Yan Ming Xiu și apoi îl luă pe Yan Ming Xiu în cârcă.

Cele peste două sute de metri de drum de munte fură atât de obositoare încât aproape că se târî în genunchi  înainte de a-l scoate în sfârșit pe Yan Ming Xiu.

Părea să fie mulți oameni din echipă care îi căutau și multe lanterne străluceau spre ei de la distanță, orbindu-l pe Zhou Xiang.

– Sunt acolo!!

– Yan Xiansheng!! Zhou Xiang!

Mai mulți membri ai personalului alergară speriați înaintea lor când îl văzură pe Yan Ming Xiu inconștient.

Regizorul alergă și el și strigă îngrijorat:

– Ce se întâmplă?! Unde ați fost?! A fost cutremur. Știi cât de periculos este?

Wang Yudong sosi și el, îl dădu pe Yan Ming Xiu jos, îl bătu pe obraji și strigă :

 – Ming Xiu! Ming Xiu! Aduceți o targă, chemați repede medicul!

Zhou Xiang deschise gura, dorind să spună că e bine, dar văzând cât de nervoși erau toți, cuvintele lui ar fi fost în zadar, așa că trebui să se dea la o parte.

Wang Yudong se uită la el cu ură și întrebă cu severitate:

– Zhou Xiang, ce se întâmplă??!

Zhou Xiang răspunse rece:

– Am fost la plimbare cu Yan Xiansheng. A fost un cutremur și s-a lovit la cap.

– Ce plimbare?! În miez de noapte?!

Zhou Xiang își asumase riscul. Resentimentul din stomacul  său era prea greu. Dacă nu l-ar fi  scos de acolo, ar fi putut face ceva extrem, așa că spuse sarcastic:

– Dacă Yan Xiansheng vrea să ne plimbăm, asta nu e treaba ta.

Toți cei din jurul lui rămaseră ca trăsniți.  Cum putea cineva din industria divertismentului să îndrăznească să vorbească așa cu Wang Yudong?

Wang Yudong fu de asemenea, șocat. Nu se așteptase niciodată ca Zhou Xiang să îndrăznească să-i țină piept.

Majoritatea celorlalți gândi la fel, în special cei care  speculau că el și Yan Ming Xiu aveau o relație neobișnuită.

Zhou Xiang clătină din cap, se întoarse și  plecă, găsi un spațiu deschis și se așeză pe pământ.

Stătea acolo ca un arici acoperit de spini, ghemuit pe lateral cu genunchii în brațe, privind grupul de oameni care se îngrijorau în depărtare pentru Yan Ming Xiu. Expresia anxioasă de pe chipul lui Wang Yudong era orbitoare.

……………………………………………………………………………………………….

Întrucât magnitudinea cutremurului nu a fost mare, satul nu  suferise pagube serioase. Dar sătenii se temeau cel mai mult că satul va fi  izolat de lumea exterioară din cauza cutremurului. Acum nu știau ce se întâmplă, iar oamenii erau panicați.

Zhou Xiang  scosese două seturi de pilote din cameră și pusese pe podea cearșafurile puse la dispoziție de hotel. Apoi întinse două straturi de saltele, se întinse și închise ochii.

Majoritatea celorlalți nu puteau dormi. Zhou Xiang  continuă să audă zumzăit de voci în urechi. La început, nu se putea calma, dar oboseala acelei zile turmentate îl ajunse.

În zori, lumina era prea puternică și împrejurimile prea zgomotoase, așa că se trezi repede. Toți cei din jurul lui erau ocupați, Zhou Xiang își miji ochii și  văzu o pereche de picioare mergând înainte și înapoi pe lângă el.

Scutură din cap și se ridică, cu vârful nasului înțepenit de frig.

Directorul de scenă alergă și îl împinse:

– Ne întoarcem la hotel. Ar trebui să fie bine.

Zhou Xiang se ridică, luă pilota în brațe și îi urmă pe toți înapoi la hotel.

Imediat ce intră în cameră, îl văzu pe Yan Ming Xiu întins pe pat, aparent încă adormit și pe Wang Yudong stând pe scaunul de lângă pat, urmărind știrile.

Văzând că Zhou Xiang intră, Wang Yudong îi aruncă o privire rece:

– Pleacă , du-te și cere la recepție o altă cameră în hotel.

Zhou Xiang se întoarse și plecă fără să spună un cuvânt.

Vocea înfiorătoare a lui Wang Yudong veni din spate.

– Nu fi așa sigur de tine. Știi ce ești.

Zhou Xiang zâmbit sarcastic și plecă fără să se uite înapoi.

Bineînțeles că știa ce este și nu trebuia să i se amintească.

Luă o cameră nouă, care era un etaj mai sus, deasupra camerei lui Yan Ming Xiu. Odată intrat în cameră porni televizorul. Mulți oameni nu știau că avusese loc un cutremur.

Se pare că acest cutremur se produsese în zona muntoasă de la granița dintre Guizhou și Guangxi, cu o magnitudine de 4,7.

Se părea că acest cutremur nu provocase pagube majore, așa că planul de filmare al echipajului nu fusese schimbat în mod semnificativ.

După ce se uită la știri, era aproape ora șapte.

Dormi până după-amiază, până veni cineva să-l roage să continue filmările.

Ordinea fusese deja restabilită în sat până după-amiază și echipa profita de cele câteva ore rămase înainte de apusul soarelui pentru a filma o parte din conținut.

Zhou Xiang nu-l văzuse deloc pe Yan Ming Xiu până când se întoarse în camera lui să se odihnească.

În următoarele câteva zile, Yan Ming Xiu părea să rămână tot timpul în cameră.

Zhou Xiang lucra din zori până la amurg în fiecare zi. Nu numai că trebuia să îndure privirea colegilor săi, dar trebuia și   să se ferească de trucurile lui Tan Yin. Cel mai groaznic lucru era că Wang Yudong va fi prezent de-a lungul filmărilor timp de șapte zile. Chiar dacă nu avea multe scene și Wang Yudong apărea  doar o dată sau de două ori pe zi, era suficient pentru a-l lăsa fără suflare.

Toată lumea văzuse că Zhou Xiang îl jignise pe Wang Yudong și tot mai puțini oameni luau inițiativa de a vorbi cu el.

Zhou Xiang nu era abătut din cauza acestei probleme. Ceea ce-l făcea cu adevărat să se simtă tulburat era faptul că intrase într-un cerc ciudat în care se repetau experiențele din viața anterioară.

Totul era conceput ca un proces în care repeta aceleași greșeli. El urmărea neputincios cum, ceea ce se întâmplase în trecut, revenea în prezent. Odată intrat pe traiectoria cercului, nu mai putea ieși și nu se mai putea opri.

Era foarte speriat.

El era o persoană care  murise deja o dată. Îi era frică de moarte, dacă va continua astfel, rezultatul final va fi același ca în viața lui anterioară.

Primise o viață nouă doar pentru a repeta greșelile vieții anterioare? Deci ce rost avea?

Zhou Xiang voia să oprească toate acestea să se întâmple, dar constată că era neputincios și nu mai putea controla evoluția situației.

Două zile mai târziu, îl întâlni în sfârșit pe Yan Ming Xiu. Scenele lui Zhou Xiang din munți erau aproape terminate de filmat și voia să se întoarcă cu Yan Ming Xiu.

Scenele lui Yan Ming Xiu  fuseseră foarte puține și se terminaseră într-o zi sau două. Doar că starea lui nu era  bună și progresul era foarte lent, dar nimeni nu îndrăznea să-l  grăbească, iar regizorul nu avea cerințe mari pentru el, trebuia doar să-și arate fața.

Locațiile lor de filmare nu erau în același loc, Zhou Xiang aruncă o privire spre Yan Ming Xiu de la distanță, iar Yan Ming Xiu se întoarse și îl privi. În momentul în care ochii lor se  întâlniră, Zhou Xiang simți ca o lovitură invizibilă în piept. O durere enormă invadă spațiile din inima lui.  Ochii lui Yan Ming Xiu erau foarte adânci și întunecați, ca o groapă fără fund, ceea ce îl făcu să se simtă deprimat. Nu-și putea explica ce simțea, dar fu cuprins de panică.

După ce Yan Ming Xiu îi aruncă acea privire, el se întoarse fără să spună niciun cuvânt.

Echipajul le aranjă o mașină și îi scoase din munți a doua zi, în timp ce ceilalți au rămas pentru a finaliza filmările.

După ce Zhou Xiang își făcu bagajele seara, se pregăti să se culce. În acel moment, sună interfonul.

Se uitat la ID-ul apelantului și văzu că era cel din camera lui Yan Ming Xiu.

El ezită o clipă, apoi ridică telefonul.

– Alo.

– Vino aici acum.

După ce Yan Ming Xiu spuse asta,  închise telefonul.

Zhou Xiang oftă, se îmbrăcă și coborî.

El ținea în mână cardul cheie de la camera lui Yan Ming Xiu. Ezită și bătu mai întâi la ușă.

Yan Ming Xiu spuse:

– Intră.

Zhou Xiang deschise ușa și intră în cameră.

Yan Ming Xiu stătea lângă pat. Fața lui era foarte palidă și buzele erau anormal de cenușii, de parcă ar fi fost bolnav.

Yan Ming Xiu arătă spre scaun.

– Așază-te.

Zhou Xiang sa așezat.

Deși fața lui Yan Ming Xiu era sumbră, ochii lui erau încă strălucitori. Acei ochi care puteau face inima oricărei femei să bată, se uitau la Zhou Xiang cu atenție și fără să clipească.

Yan Ming Xiu spuse încet apăsând pe fiecare cuvânt, ca un șarpe ce se pregătește să se încolăcească în jurul prăzii.

– De ce erai atât de sigur că nu era Wang Yudong în acea scenă?

Zhou Xiang șopti:

– Am ghicit.

– Să nu crezi că acest tip de motiv mă poate mulțumi. Ce i-ai spus lui Wan Yudong? Cum  îndrăznești să spui lucruri atât de nerezonabile și de nefondate? Tu știi ceva…

Desigur, știa ceva, pentru că el era persoana implicată, dar  păcat… nu putea să-i spună.

– Am mai auzit câteva zvonuri și acele mișcări chiar nu sunt ca ceea ce poate face Wang Yudong.

Yan Ming Xiu îl privi sub gene.

– Zhou Xiang, cred că nu mi-ai spus adevărul despre multe lucruri. Dacă într-o zi aflu că mi-ai ascuns ceva important, nu te voi mai lăsa să pleci de lângă mine.

Zhou Xiang nu putu privi direct în privirea lui adâncă, care  părea să-l pătrundă.

Yan Ming Xiu continuă:

– Îți pun o întrebare. Gândește-te foarte bine înainte de a-mi răspunde.

Zhou Xiang dădu din cap.

– Tu și acel „Zhou Xiang” aveți prea multe asemănări. Aveți aproximativ aceeași statură, aveți același nume și aveți multe experiențe similare. Chiar și faptul că ați intrat împreună în compania Wang, că ați lucrat sub Cai Wei și că ați lucrat ca înlocuitor. Dar cel mai important lucru este că data accidentului lui Zhou Xiang este aceeași zi cu data accidentului tău.

Respirația lui Zhou Xiang se acceleră, iar inima îi bătu repede. Nu știa de ce Yan Ming Xiu schimbase brusc subiectul de la Wang Yudong la el.

Vocea lui Yan Ming Xiu fu un pic ascuțită.

– Vreau să te întreb de ce toate astea?

Zhou Xiang  râse sec și spuse:

– Yan Xiansheng, cum vreți să pot răspunde la această întrebare?

– Nu vreau să aud un răspuns atât de superficial.

Yan Ming Xiu se ridică și merse lângă el. Îl apucă de bărbie  cu degetele lungi și îl forță să ridice capul.

Zhou Xiang spuse răgușit:

– Chiar nu știu cum să răspund și ce să răspund.

– Minți!!! spuse cu severitate Yan Ming Xiu.

Degetele lui continuau să-l strângă încet și Zhou Xiang  simți că falca lui era pe cale să fie zdrobită.

Ochii lui Yan Ming Xiu erau injectați. Era atât de confuz. Ceva rătăcea în afara minții lui, nu putea să-l prindă. Indiferent de ce, refuza să-l lase să dispară.

Nu credea că pot exista atâtea coincidențe în lume. Trebuia să existe undeva un aranjament pentru că această persoană pe nume Zhou Xiang apăruse în fața lui când era cel mai disperat și mai neajutorat. Acest Zhou Xiang nu era aici doar ca simplu  trecător.

El… de ce seamănă atât de mult cu „EL”?

Aceeași persoană……

Când apăruse această idee, Yan Ming Xiu fusese el însuși  șocat.

Privind această față care era în mod evident mai tânără și mai frumoasă, nu exista nicio asemănare cu acea persoană. Erau doi oameni complet diferiți….Fizic…

Cum putea o persoană normală să creadă în acele lucruri misterioase?

În plus, această persoană nu îl recunoscuse deloc.

E ceea ce îl făcea pe Yan Ming Xiu  cel mai confuz. Dacă acest Zhou Xiang era într-adevăr acel Zhou Xiang, de ce nu      îi spunea?

Yan Ming Xiu trecuse în revistă această idee  în mintea lui de nenumărate ori, dar nu îndrăznise să ia o decizie pentru că fiecare argument era insuportabil. Îi era teamă că va fi plin de speranță, dar că în final va fi extrem de dezamăgit.

De-a lungul anilor, se bazase pe cuvintele Maestrului Jingkong „El nu este mort” pentru a supraviețui. Deși maestrul spusese și o a doua propoziție, „dar nu este în viață” , el alesese să creadă prima propoziție. Aceasta pentru că nu accepta că Zhou Xiang este mort. Până nu va vedea cadavrul, nu va accepta niciodată că Zhou Xiang este mort.

Pentru el… să accepte moartea lui Zhou Xiang ar însemna… să se sinucidă.

Se va prăbuși complet. Viața se va opri…

Mai ales după ce experimentase ceea ce se întâmplase cu câteva zile în urmă. Dezvăluirea că silueta care îl fascinase cândva era de fapt Zhou Xiang…

Nu…era incapabil să accepte că pierduse pentru totdeauna ocazia de a iubi și de a recunoaște că iubește pe cineva.

Nu o va accepta, nu o va admite…niciodată.

Zhou Xiang îl prinse de încheietura mâinii și exercită o ușoară forță. Maxilarul Îl durea atât de tare, încât simți că se va rupe dacă ar fi continuat să i-l mai strângă.

Durerea îl readuse în fire pe Yan Ming Xiu. Se uită la Zhou Xiang și îi lăsă încet bărbia.

Zhou Xiang reuși să respire, se ridică și spuse puțin rece:

– Yan Xiansheng, aceste lucruri pe care le spuneți sunt atât de inexplicabile. Chiar nu știu cum să răspund. Sunt atâtea coincidențe în lume. Eu mă tem că aveți idei preconcepute despre mine, semăn cu el, așa că vă gândiți mereu la el.

 Dar eu… el și eu suntem doi oameni complet diferiți.

Zhou Xiang strânse din dinți când termină ultimul cuvânt. Această propoziție nu o spusese doar pentru Yan Ming Xiu, ci  și pentru el.

El voia să fie o persoană complet diferită de „Zhou Xiang” și să nu facă niciodată aceleași greșeli.

Oamenii nu pot cădea de două ori în aceeași groapă, ar fi o prostie.

După ce Zhou Xiang termină de vorbit, vru să plece imediat.

Yan Ming Xiu îl ținu de umeri.

– Unde te duci? Stai aici.

Zhou Xiang se așeză curajos și spuse cu o voce profundă:

– Yan Xiansheng, vă rog să nu mă faceți de rușine.

Yan Ming își aranjă poalele pijamalei și se așeză pe spate pe pat. Vocea sa magnetică răsună încet în camera liniștită.

– Zhou Xiang, nu pot accepta această explicație. Mai devreme sau mai târziu, voi afla ce ascunzi.

Zhou Xiang nu-și ridică deloc capul, privind fix în pământ.

Yan Ming Xiu spuse:

– Du-te la culcare, mâine ne întoarcem la Beijing.

………………………………………………………………………………

Cu ei se întoarseră la Beijing încă 2 actori. De data aceasta, datorită lui Yan Ming Xiu, Zhou Xiang călători împreună cu el la clasa întâi.

Erau doar trei sau patru persoane în toată cabina de clasa întâi. Cei doi stăteau în primul rând, fiecare cu propriile gânduri și fără să scoată vreun cuvânt.

Yan Ming Xiu menținuse aceeași postură ca o sculptură, privind în gol pe fereastră, iar întreaga lui persoană părea

învăluită într-un aer trist.

Acum, Zhou Xiang îl simțea pe Yan Ming Xiu ca pe un copac care se uscase. Nu mai găsea energia lui tinerească și arogantă de acum aproape 3 ani. Avea doar douăzeci și patru de ani .

Zhou Xiang urî persoana care-l transformase pe Yan Ming Xiu în asta.

După ce avionul ateriză, Jian Wang veni să-l ia mai întâi pe Yan Ming Xiu acasă, apoi îl trimise înapoi pe Zhou Xiang.