Zhou Xiang nu se gândise niciodată că într-o zi va merge să-și revendice „corpul”, dar i se va întâmpla cu adevărat un lucru atât de ridicol și crud.
Lui Zhou Xiang îi luă mult timp să ridice capul, ochii lui erau injectați și părea foarte stânjenit. Spuse răgușit:
– Wei Ge, te rog, vino cu mine. Eu… vreau să merg să văd. Zhou Xiang respiră adânc și spuse:
– Vino cu mine, mă tem că singur nu pot suporta.
Zhou Xiang mai bău o jumătate de pahar de vin înainte de a-și reveni în fire. El spuse:
– Wei Ge, mereu am vrut să te întreb cum va fi cu înmormântarea mea. Mi-ai informat rudele?
Cai Wei avu o expresie ciudată:
– De treburile tale funerare… se ocupă Yan Ming Xiu.
De ce s-ar ocupa Yan Ming Xiu de înmormântarea mea?
Zhou Xiang își șterse fața nedumerit.
– Mă duc la baie.
După ce închise ușa, Lan Xi Rong întrebă imediat:
– Yan Ming Xiu știe?
Cai Wei dădu solemn din cap: „
– El a aflat primul vestea. A ajuns în Guangxi acum două zile.
– E… tot în munţi?
– Da, e la vreo 40 de kilometri din acel loc. Drumul nu e deschis circulației.
Lan Xi Rong se încruntă ușor,.
– Dar dacă mergem așa și fratele Xiang îl întâlnește pe Yan Ming Xiu?
– Voi încerca tot posibilul să o rezolv. Nu vreau să se întâmple ceva cu ei.
Expresia lui Cai Wei arătă o urmă de ezitare.
– Totuși, chiar îmi este teamă că i se va întâmpla ceva lui Yan Ming Xiu. Acum trei ani…el…încă puțin și murea…el…cu adevărat…
Lan Xi Rong îi aruncă o privire sfredelitoare.
– Wei Ge, nu uita cine l-a ucis pe fratele Xiang . Ți-e milă de el?
Cai Wei clătină din cap:
– Cred că această chestiune nu va fi atât de simplă pe cât credem noi.
Lan Xi Rong se ridică.
– Oricum ar fi, trebuie să încercăm mai întâi să-i împiedicăm să se vadă. Mă tem că fratele Xiang va fi zguduit…
Cai Wei spuse cu o voce profundă:
– Fac tot posibilul…
Avea prea multe griji în inimă, iar ochii păreau să fie plini de nori.
Zhou Xiang ieși din baie, își scutură bretonul ud și spuse lui Lan Xi Rong:
– Du-mă acasă.
………………………………………………………….
Cei trei luară cel mai devreme zbor de a doua zi spre Guangxi. După ce coborâră din avion, luară o mașină care îi conduse până în adâncurile muntelui Shiwanda. Această călătorie dură mai mult de zece ore și ajunse în cel mai apropiat sat de destinație în după-amiaza zilei următoare.
Zhou Xiang își aduse aminte de acest sat. Când intraseră în munți, ultima aprovizionare fusese aici. Aici vorbise cu Yan Ming Xiu pentru ultima dată în adevărata sa identitate.
Trecuseră trei ani, iar acest mic sat era cu totul diferit de ceea ce își amintea el. Nu numai satul în sine se schimbase, ci și faptul că erau mult mai mulți oameni. Unii arătau ca niște străini, aproape suprapopulând acest sat mic și izolat .
De îndată ce ajunseră în sat, fură opriți de soldați.
Cai Wei spuse:
– Ge, ce se întâmplă?
– Ce faceți aici? Recent s-a întâmplat ceva în sat, iar străinii nu au voie să intre.
Cai Wei fu surprins și întrebă:
– E vorba de cadavrul… care a ieșit la suprafață ?
Soldatul îi aruncă o privire ciudată:
-Cine v-a chemat aici?
– Partea responsabilă, echipajul, care ne-a informat. Suntem prieteni ai defunctului și am venit să-l revendicăm.
Soldatul a ezitat o clipă.
– Așteaptă, voi chema pe cineva afară.
După ce a spus asta, se întoarse și intră în sat.
Cei trei oameni așteptau la intrarea în sat, uitându-se unul la altul.
Cai Wei spuse solemn:
– Ce se întâmplă? De ce armata e aici și, privind de jur împrejur,
– … sunt mulți oameni aici.
Lan Xi Rong privi spre sat și spuse:
– Nu știu, dar cred că Yan Ming Xiu a fost cel care i-a adus.
Zhou Xiang aproape că nu a acordase atenție la ceea ce se spusese de la început până la sfârșit.
Nimeni din lume nu putea înțelege starea lui actuală de spirit, care era o durere de nedescris.
După un timp, soldatul ieși cu un om gras și palid.
Cai We recunoscu dintr-o privire că acesta era o persoană responsabilă din acel echipaj, al cărui nume de familie era Xue. Șeful companiei lor îl trimisese să se ocupe de această problemă.
– Xue Ge.
Cai Wei se apropie și îi dădu mâna.
Fața lui Xue era roșie, de parcă tocmai s-ar fi certat cu cineva, și gâfâia.
– Ah, ești aici, o să te duc acum să intri…De ce ai adus lume cu tine? Ți-am pregătit doar o cameră.
Cai Wei spuse:
– Xi Rong și A Xiang erau prieteni. El a insistat să vină să arunce o privire. Ei aparțin companiei mele. Șeful nostru i-a rugat să vină cu mine și să mă ajute să mă ocup de unele lucruri.
Fratele Xue îi conduse în sat, dar intră printr-un ocol și era foarte atent de parcă i-ar fi fost frică să nu se întâlnească cu cineva.
– Ce s-a întâmplat?
– Îți spun când intrăm în casă. Hei, Lao Cai, ai spus că vei aduce doi oameni aici, dar chiar n-am unde să-i culc. Mi-a luat mult timp să am patul acestui fermier. Ceilalți doi pot dormi pe podea.
Lan Xi Rong spuse:
– Nu contează, voi dormi pe pământ.
Xue spuse timid:
– Lan Xiansheng, îmi pare rău că vă jignesc.
Zhou Xiang era atât de nerăbdător încât simți că va exploda. Nu se putea odihni .
Cai Wei spuse:
– Xue Ge, când putem arunca o privire la A Xiang? Suntem aici pentru a confirma dacă oasele aparțin lui A Xiang.
– Hei, nu este nevoie să confirmi, rezultatele comparației ADN au apărut, el este.
Mintea lui Zhou Xiang bâzâia. Credea că era pregătit mental, credea că faptele erau deja în fața lui și se putea forța să accepte, dar când auzi acest răspuns cert, ochii deveniră și mai întunecați.
Lan Xi Rong îl sprijini cu grijă și îi strânse palma ușor.
Cai Wei spuse cu o voce profundă:
– Cum au putut afla atât de repede?
Intrară cu toții în cameră.
Cai Wei întrebă îngrijorat:
– Cum au putut ști atât de repede? Cadavrul a fost găsit acum patru zile… cadavrul. Chiar dacă l-ar fi transportat imediat, ar dura totuși aproape două zile. Până au trimis mostrele și le-au comparat… Până le-ar fi trimis înapoi ar fi durat încă două sau trei zile. Cum de au aflat atât de repede?
Xue coborî vocea și spuse:
– Familia Yan a adus medici și instrumente direct aici. De ce crezi că sunt mai mult de zece soldați aici?
Deși vocea lui era foarte joasă, cei trei îl auzeau clar.
Zhou Xiang întrebă:
– Ce vrea el să facă?
Cai Wei întoarse capul și aruncă o privire de avertizare lui Zhou Xiang și spuse:
– Xue Ge, nu te supăra, asistentul meu este puțin nerăbdător. Yan Ming Xiu este deja aici?
– A sosit acum patru zile , două zile mai devreme decât mine.
– Atunci care este situația lui actuală… situația actuală a lui A Xiang?
Xue avu o expresie ciudată pe față:
– Avem probleme mari. Nu voi putea pleca o vreme. Nu numai Yan Ming Xiu este aici, dar și fratele său e venit.
Cai Wei se uită la el surprins.
– Lao Cai, hai să mergem în camera mea și să-i lăsăm să se odihnească.
Cai Wei nu avu de ales decât să-l urmeze pe Xue.
Lan Xi Rong și Zhou Xiang rămaseră așezați pe patul simplu al casei fermierului, încă sub șoc.
Conform a ceea ce spusese Xue Ge și a ceea ce văzuseră cu ochii lor, acest sat era evident controlat de familia Yan. Merita această chestiune o luptă atât de mare?
Zhou Xiang nu mai putu să stea nemișcat.
– O să arunc o privire.
Lan Xi Rong îl reținu:
– Xiang Ge, satul este plin de oameni aduși de Yan Ming Xiu. Chiar dacă vrei să-i vezi, nu vei putea. Stai jos să vedem dacă Xue Ge poate găsi o cale.
Expresia lui Zhou Xiang fu puțin distorsionată.
– Chiar nu mai pot aștepta. Trebuie să arunc o privire imediat. Eu… Xi Rong, nu înțelegi, ăsta e al meu… ăsta e corpul meu. La naiba. , cum ar putea fi atât de greu? Dacă nu fac ceva în privința asta, o să mă prăbușesc.
Lan Xi Rong îl privi cu o expresie evident anormală, dar putu înțelege sentimentele lui Zhou Xiang. Spuse neputincios:
– Bine, voi merge cu tine. dacă ne putem strecura în secret.
– Nu, voi merge singur. Este mai ușor să fii descoperit când doi oameni acționează. Mai ales cu fața ta, mulți oameni te cunosc. Dacă ceva se răspândește și îți afectează reputația, n-o să mi-o iert.
Lan Xi Rong se ridică.
– Xiang Ge, nu te pot lăsa…
Zhou Xiang și-a apăsat umerii și i-a cerut să stea pe pat. Își șterse fața, clătină energic din cap, se forță să-și recapete oarecare calmul, apoi ieși din cameră.
Acest mic sat este atât de îndepărtat încât nici măcar nu este dotat cu un sistem de electrificare. Întregul sat era furnizat de un generator, nu se vedea nimic dincolo de doi metri.
Zhou Xiang merse prin sat în întuneric. Erau doar aproximativ 20 de gospodării în sat, iar majoritatea oamenilor dormeau. Când ajunse la capătul satului, găsi în sfârșit o casă de fermier cu cineva care stătea de pază. Nici în acea fermă nu erau lumini, dar luminile casei fermierului de lângă ea erau aprinse, iar oamenii intrau și ieșeau din ea din când în când.
Inima lui Zhou Xiang bătu sălbatic. Trupul lui fusese probabil plasat într-una dintre casele celor doi fermieri.
…………………………………………………………………………………………………..
Zhou Xiang se gândi mult timp la asta, dar nu știa cum să intre. Erau mai mulți oameni care stăteau la ușă și nu-i putea ocoli deloc.
Era dornic să meargă să se vadă și, de asemenea, voia să știe de ce cei doi frați Yan erau aici și de ce erau atât de mulți soldați aici. Când era în viață, nu simțise niciodată că Yan Ming Xiu îl prețuiește. Ar fi ridicol să primească un astfel de tratament după ce a murit.
Se gândi la asta și în cele din urmă decise să intre direct. Era imposibil pentru el să evite atât de mulți oameni, așa că putea la fel de bine să încerce.
Ieși din umbră și merse direct la ferma cu luminile aprinse.
Înainte să se apropie, un soldat veni și spuse:
– Ce se întâmplă?
Zhou Xiang făcu tot posibilul să-și rețină starea de anxietate și spuse:
– Îl caut pe Yan Ming Xiu.
Soldatul rămase uluit pentru o clipă, expresia lui îngheță brusc și îl privi precaut:
– Cine ești tu?
– Sunt prietenul lui.
Un alt bărbat auzise conversația lor, se întoarse și intră în casă.
După un timp, un bărbat zvelt ieși, Zhou Xiang se uită la lumina slabă și văzu că era Yan Ming Xu.
Yan Ming Xu doar îi aruncă o privire și șopti:
– Lasă-l să intre.
Zhou Xiang îl urmă pe Yan Ming Xu în casă.
Lumina din cameră era mult mai strălucitoare. Starea lui Yan Ming Xu era proastă. Avea cearcăne groase sub ochi și o privire obosită, ca și cum ar fi experimentat un fel de tortură cu ochii lui .
– Ce faci aici?
– Am venit aici cu Cai Wei. Cai Wei este… prietenul lui Zhou Xiang. Am venit aici să recunosc… pe cineva.
– Nu e nimic de recunoscut. Persoana e moartă de trei ani. Ce crezi că a mai rămas? Sunt doar oase.
Inima lui Zhou Xiang se strânse instantaneu. Yan Ming Xu nu vorbea despre orice persoană, nu vorbea despre un câine de pe marginea drumului, vorbea despre el, vorbea despre Zhou Xiang.
Yan Ming Xu observase schimbarea lui Zhou Xiang. Părea să fie foarte supărat și spuse cu o voce profundă:
– E o situație enervantă iar acel copil este încă și mai … al naibii de enervant.
– Ce e cu tine?
Yan Ming Xu își dăduse brusc seama că ceva nu era în regulă cu Zhou Xiang.
Zhou Xiang ridică fața palidă și spuse:
– Yan Xiansheng, pot să arunc o privire?
– La ce să te uiți?
– Scheletul lui Zhou Xiang.
El spusese aceste cuvinte fără tragere de inimă.
– De ce vrei să-l cunoști? Cine ești tu?
Zhou Xiang nu puteau să răspundă, cum nu putea spune că el era proprietarul acelui corp. Se afla la doar câțiva metri distanță și nici măcar nu-și putea privi propriul trup pentru ultima oară.
Zhou Xiang fu copleșit de o mare tristețe și insistă.
-Te implor, lasă-mă să arunc o privire.
Yan Ming Xu se încruntă și se uită la Zhou Xiang cu ochi suspicioși.
Zhou Xiang spuse îngrijorat.
– Nu, nu eu. Wei Ge este cel care trebuie să-l recunoască.
– Imposibil, nu-l va putea vedea.
În ochii lui Zhou Xiang era un indiciu de nebunie.
– De ce?
Yan Ming Xu se uită în ochii lui și spus clar cuvânt cu cuvânt.
– Fratele meu e în camera aceea. Nu permite nimănui să se apropie de el și refuză să iasă. E acolo de patru zile.N-a mâncat și abia s-a atins de apă. Nici tu, nici eu nu putem intra acolo.
Zhou Xiang se uită la el înțepenit.
– Ce?
Yan Ming Xu oftă încet.
– După ce ieși de această ușă, nu poți scăpa un cuvânt din ceea ce tocmai am spus. Acesta este motivul pentru care rămân aici. Dacă îndrăznești să-i anunți pe alții, vei accepta consecințele.
– El…de ce?
– De ce? rânji Yan Ming Xu.
– E nebun.
– El, el și al lui Zhou Xiang… al lui Zhou Xiang…the one and only[1]
– Pfff …Așa este, el e așa de când a venit aici, nu mănâncă, nu iese, nu face niciun zgomot, doar stă în casă lângă schelet.
Yan Ming Xu își frecă obosit ochii.
– Voi aștepta încă o zi. Dacă el se comportă tot așa, îl voi duce înapoi la Beijing cu forța.
Zhou Xiang era șocat peste măsură.
De ce-i păzea Yan Ming Xiu oasele? De ce? De ce ar trebui?
Mintea lui Zhou Xiang bâzâia și nu putea digera deloc această informație. Scenele din trecut defilară rapid în fața ochilor lui. El experimentase entuziasmul și furia lui Yan Ming Xiu, dar nu simțise niciodată că ocupase un loc în inima lui. Din cauza lui Wang Yudong nu era loc pentru el.
Dar care era motivul comportamentului anormal al lui Yan Ming Xiu acum? Vinovat? Era doar un sentiment de vinovăție?
Zhou Xiang se ridică de la pământ și spuse disperat:
– Mă duc să-l văd.
Yan Ming Xu se uită la el și spuse obosit:
– Poți încerca. Dacă poți să-l faci să vorbească sau să-l scoți afară, îți datorez o favoare.
Zhou Xiang spuse cu o voce tremurândă:
– Lasă-mă să intru.
Yan Ming Xu îl conduse afară din casă, la o ușă alăturată și îi întinse o lanternă.
– Intră în casă și găsește-ți propria lumină. Fratele meu e deja în lumea tenebrelor.
Zhou Xiang deschise ușa, iar mâna care ținea lanterna se acoperi într-un strat de sudoare umedă și alunecoasă. Nu putea scăpa de acea senzație de frig de când pășise în casă.
Camera era foarte întunecată, iar solul era făcut din noroi cu pietre. De îndată ce intră în casă, se confruntă cu o sobă întunecată. Zhou Xiang merse de-a lungul sobei și tot ce lumină cu lanterna lui fu ciudat și înfricoșător. Dar nu se simți speriat. Avea prea multe întrebări și tristețe în inimă.
Atinse întreruptorul din bucătărie și ea se lumină brusc. Zhou Xiang aruncă lanterna și se întoarse în camera din spate. Prin lumina slabă, putu vedea ceva întins pe patul din cameră.
Inima lui Zhou Xiang bătu sălbatic. Făcu repede câțiva pași și aprinse lumina din dormitor.
Picioarele lui Zhou Xiang se înmuiară și aproape că îngenunche la pământ.
În acel moment, nu avea timp să-și facă griji pentru Yan Ming Xiu, care stătea în colț. Zhou Xiang nu știa dacă era viu sau mort. Ochii lui erau ațintiți pe oasele întinse pe pat. Yan Ming Xu spusese că nu era nimic de văzut.
Când pielea și carnea unei persoane sunt îndepărtate, cum îl mai poți recunoaște ?
Lacrimile lui Zhou Xiang curgeau în râuri pe obraji.
În acel moment, nu-i mai păsa să fie descoperit de Yan Ming Xiu. El uitase aproape totul. Știa doar că grămada de oase fusese corpul lui cândva sănătos.
Aproape că se prăbuși. Experimentase tristețea uriașă când își pierduse părinții. Tristețea aceea fusese atât de mare încât fusese de nedescris.
În cele din urmă, Zhou Xiang nu îndrăzni să se apropie de el. Îndrăzni să stea doar la câțiva metri și privi de la distanță consumându-și toată puterea fizică.
Lăsă capul în jos și aruncă o privire către Yan Ming Xiu.
Acesta stătea lângă perete, cu ochii închiși. aspect slăbit și, nemișcat. Nici lumina, nici zgomotele, nici alți stimuli din exterior nu-l făcură să reacționeze câtuși de puțin.
Dacă nu ar fi fost tremurul ușor al nasului, Zhou Xiang ar fi crezut cu adevărat că inima nu-i mai bătea..
Nu-l mai văzuse niciodată pe Yan Ming Xiu ca acum. Era ca și cum toate gândurile i-ar fi dispărut, întreg corpul i-ar fi fost golit, iar ceea ce era îngrămădit pe pământ era doar o coajă fără viață.
Era Yan Ming Xiu trist din cauza morții sale?
Corpul lui Zhou Xiang tremura. El voia să-l întrebe pe Yan Ming Xiu:
Ești trist pentru mine, de ce nu mi-ai spus asta înainte? De ce nu mi-ai spus înainte să mor că îți pasă de mine?
De ce Yan Ming Xiu ești trist pentru mine acum când m-am transformat într-un schelet?
E prea târziu, e al naibii de târziu, sunt al naibii de mort!
Lacrimile lui Zhou Xiang curgeau violent. Era mai ciudat și mai trist decât pierderea unei rude, pentru că se pierduse pe sine. Își pierduse trecutul, sentimentele, identitatea, corpul, viața, totul…
Deși sufletul lui era încă în viață, nu va mai fi niciodată el.
Începu să-l urască din nou pe Yan Ming Xiu. Nu fusese niciodată dispus să-l învinovățească pentru propria moarte pe Yan Ming Xiu. Dacă ar fi gândit în acest fel, n-ar fi fost decât un mizerabil. Dar acum, confruntându-se cu propriul schelet, îl urî atât de mult pe Yan Ming Xiu încât scrâșni din dinți. Dacă nu ar fi fost Yan Ming Xiu, probabil că ar fi încă în viață , folosindu-și propriul trup pentru a se bucura.
Nu ar fi ca o fantomă singuratică, locuind în trupul altuia și privind cu cruzime propriile oase.
Nu mai putea privi aspectul lui Yan Ming Xiu. Își pierduse sufletul. Se împiedică, se rostogoli și se târî. Când se repezi afară, fugi cât mai departe ca să lase în urmă acest lung coșmar.
Fugit în pădure, se împiedică de o stâncă și căzu la pământ, rostogolindu-se la câțiva metri.
Începu să urle și să plângă tare și să bată sălbatic pământul. Oasele albe și ciudate zăboviră în fața ochilor și simți că va înnebuni.
Se auziră strigăte speriate . Cineva îl trăgea. Îl împinse cu toată puterea, dar avea picioarele slabe.
În cele din urmă, vederea i se înnegri și căzu la pământ.
………………………………………………………….
Când Zhou Xiang se trezi a doua zi, primul lucru care îi atrase atenția fu chipul lui Lan Xi Rong.
Se uită la tavanul simplu, amintindu-și scenele petrecute aseară.
Lan Xi Rong îi bătu fața îngrijorat.
– Xiang Ge? Ești bine? Mă auzi?
Cai Wei veni și el și îl privi îngrijorat.
Zhou Xiang rămase mut mult timp înainte să scoată un oftat lung și să spună:
– Sunt bine.
Cei doi răsuflară uşuraţi.
Lan Xi Rong îl ajută pe Zhou Xiang să se ridice din pat și îi turnă un pahar cu apă.
Zhou Xiang bău puțină apă și se uită la oamenii și la lucrurile din jurul lui năucit.
Îi era teamă că ședința de plâns de ieri aproape că îi dezvăluise emoțiile în fața mormanului de oase.
După ce ultima sa iluzie fusese spulberată complet, acum era surprinzător de calm. Știa clar că cel mai important lucru pentru el în acest moment era să recupereze lucrurile părinților săi .
Zhou Xiang se uită la expresiile îngrijorate ale lui Lan Xi Rong și Cai Wei și-și ceru scuze.
– Îmi pare rău că v-am făcut griji. Sunt bine.
Aspectul lui calm îi făcu pe cei doi să se simtă nervoși. La urma urmei, Zhou Xiang înnebunise ieri și tot corpul i se prăbușise emoțional. Așa că acum că era atât de calm, contrastul este atât de mare, că amândoi se simțeau nesiguri. Se temeau că Zhou Xiang va face din nou ceva drastic.
Zhou Xiang se ridică, își puse pantofii și zâmbi calm.
– Sunt foarte bine. Mi-am dat seama. Am fost puțin iritat ieri, dar… nu mai contează.
Zhou Xiang îl bătu pe Cai Wei pe umăr.
– Wei Ge, am fugit singur ieri și s-ar putea să-ți fi cauzat probleme.
– Acest lucru nu este important, dar Yan Ming Xu te-a rugat să mergi să-l vezi după ce te trezești.
Lan Xi Rong îl prinse de braț.
– Xiang Ge, nu trebuie să te duci. Știu că este prea dificil pentru tine. Dacă nu vrei să stai aici, mă voi întoarce cu tine și îl vom lăsa pe fratele Wei să se ocupe de asta.
Cai Wei dădu și el din cap.
– Pot să rămân singur.
Zhou Xiang clătină din cap:
– Vreau să stau aici, mă duc să-l văd pe Yan Ming Xu și…
… e și Yan Ming Xiu, dar nu o spuse cu voce tare. Comportamentul lui Yan Ming Xiu de ieri îl făcuse destul de inconfortabil și voia să confirme ceva.
Zhou Xiang nu îi lăsă să-l urmeze și se duse să-l găsească pe Yan Ming Xu însuși.
Când ajunse la ușa casei în care locuia Yan Ming Xu, găsi doi călugări stând afară.
Zhou Xiang rămase blocat. Nu știa prea multe despre religie sau ceva de genul acesta, dar prima lui reacție fu că invitase pe călugăr să-l salveze. Zhou Xiang se simți puțin speriat acum. Arăta ca o persoană normală, dar se simțea foarte nervos, exact ca un monstru când se întâlnea cu un preot taoist.
Era prea târziu pentru el să se întoarcă. Soldații care stăteau la ușă îl văzuseră deja, iar unul dintre ei se întoarse și intră să-i ceară instrucțiuni lui Yan Ming Xu.
Zhou Xiang nu avu de ales decât să treacă peste el.
După un timp, soldatul ieşi şi îi făcu semn să intre.
După ce Zhou Xiang intră în casă, simți mai întâi o atmosferă extrem de neobișnuită. Nu putea descrie sentimentul. Era ca și cum această casă de chirpici devenise brusc foarte diferită, și chiar și aerul care curgea era puțin serios. Intră în dormitor și descoperi că Yan Ming Xu era lângă Yan Ming Xiu. Și lângă ei era un călugăr înalt și slab, în vârstă de aproximativ șaptezeci de ani, inexpresiv și calm. Când Zhou Xiang intră, călugărul ridică imediat capul și îi aruncă o privire. Acea privire era cercetătoare.
Yan Ming Xu îi spuse lui Zhou Xiang:
– Acesta este profesorul meu, Maestrul Jingkong. Yan Ming Xu părea foarte respectuos și chiar umil.
Zhou Xiang îndeplini stângaci un ritual budist fără a îndrăzni să-l neglijeze.
El era foarte obișnuit ca unii directori generali ai marilor întreprinderi de stat și companii private să creadă în budism și religie. Nu era surprinzător pentru Zhou Xiang că Yan Ming Xu avea un maestru.
Persoana care îl putea face pe Yan Ming Xu să-l respecte ca stăpân al său trebuie să fi fost un maestru incredibil. Nu știa de ce venise în acest loc.
Maestrul Jingkong îl privi în liniște o vreme, încă inexpresiv și tăcut.
Zhou Xiang se simți neliniștit când îl văzu și îi spuse lui Yan Ming Xu:
– Yan Xiansheng, ce vreți de la mine?
Yan Ming Xu se uită la el cu severitate.
– Vreau să știu ce ai văzut, ce ai spus și ce ai făcut când ai intrat ieri.
Zhou Xiang șopti:
– Am văzut o grămadă de oase și pe Yan Ming Xiu stând pe pământ cu ochii închiși și fără să vorbească. N-am făcut nimic. M-am speriat și am fugit.
– Chiar așa?
– Chiar așa.
– Dar acum, el vrea să te vadă.
Zhou Xiang rămase uimit pentru o clipă.
– Bine, și eu voiam să-l văd.
Intra pentru a doua oară în această fermă, dar de data aceasta, Yan Ming Xiu stătea la masă în fața lui. Era nemișcat uitându-se năucit la mâncare.
După ce Zhou Xiang intră în cameră, Yan Ming Xiu își ridică ochii roșii și se uită la el. Aspectul lui Yan Ming Xiu era departe de aspectul rece și calm cu care îl obișnuise. Arăta foarte palid, cu părul dezordonat și slăbise mult în doar câteva zile.
Ceva lovi puternic inima lui Zhou Xiang.
Nu se putu abține să nu se uite în camera din spate unde erau ținute oasele, dar ușa era închisă ermetic.
Yan Ming Xiu vorbi, cu o voce răgușită și neplăcută:
– Stai jos.
Zhou Xiang se așeză și se uită neliniștit la Yan Ming Xiu. Voia să spună ceva, dar nu știa cum să spună.
Yan Ming Xiu se uită la el, cu o strălucire misterioasă în ochii săi goi. Se uită drept la Zhou Xiang, de parcă ar fi vrut să-i vadă interiorul corpului, ceea ce îl făcu pe Zhou Xiang să se simtă inconfortabil.
Yan Ming Xiu spuse:
– Vreau să-ți spun ceva, pentru că nu-l pot lăsa pe Cai Wei să mă vadă așa, așa că îți spun, iar tu du-te și transmite-i.
Zhou Xiang dădu din cap.
– Mă voi ocupa de toate treburile lui Zhou Xiang, astfel încât el să nu-și facă griji pentru asta.
Când Yan Ming Xiu spuse aceste cuvinte, ochii lui nu părăsiră fața lui Zhou Xiang, fiind atent la toate expresiile de pe acea față.
Zhou Xiang începu să tremure.
– Ce vreți să spuneți?
– Înseamnă că trupul și moștenirea lui Zhou Xiang vor fi gestionate de mine.
– Dar, are rude…
– Știu, am rezolvat problema și acum toate lucrurile lui Zhou Xiang sunt proprietatea mea legală.
Mâinile lui Zhou Xiang de sub masă erau strânse în pumni. Plecă neliniștit capul pentru a ascunde expresia feței și coborî vocea.
– Atunci, ce vreți să faceți… cu Zhou Xiang… și cu lucrurile lui.
– Îl voi duce înapoi la Beijing pentru înmormântare.
Zhou Xiang întrebă:
– Și casa? O veți vinde?
Yan Ming Xiu îl privi adânc și spuse:
– Casa aceasta e a mea și a lui Zhou Xiang. Vreau să o renovez .
Zhou Xiang rămase uluit și spuse răgușit:
– De.. de ce… de ce?
Yan Ming Xiu bătu masa cu degetele lui subțiri și întrebă fără ceremonie:
– De ce să-ți spun de ce?
Zhou Xiang spuse:
– Pentru că…Wei Ge a spus că sunt niște lucruri ale lui Zhou Xiang în casă și că vrea să le ia și să le păstreze ca suvenir.
– Am spus că tot ce are Zhou Xiang acum este proprietatea mea legală. Și mă voi descurca cu ele.
Zhou Xiang strânse din dinți în secret.
– Cum vreți să vă descurcați cu asta?
Yan Ming Xiu spuse rece:
– Le voi arde și le voi îngropa cu Zhou Xiang.
Zhou Xiang aproape că sări în sus. Ce drept are Yan Ming Xiu să decidă ce să facă cu lucrurile lui? Acelea erau ale lui…dar se gândi imediat că nu avea dreptul să decidă.
El spuse cu o voce tremurândă:
– Yan Xiansheng, Wei Ge avea o relație foarte bună cu Zhou Xiang și își dorește foarte mult să recuperez câteva amintiri, în special ale părinților lui Zhou Xiang…
– Asta nu are nimic de-a face cu mine. Sunt responsabil pentru afacerile lui Zhou Xiang. Cred că ar fi mai bine ca Zhou Xiang să ia acele lucruri cu el.
Zhou Xiang era atât de supărat încât amețise. El spuse tăios:
– De ce vreți să redecorați casa?
– Acea casă este drăguță. Am niște sentimente pentru ea. Este aproape de locul unde lucrez. Pot locui acolo în viitor. Dar trebuie redecorată pentru a nu mă face să mă simt inconfortabil.
Yan Ming Xiu spusese foarte calm toate acestea. Inima lui Zhou Xiang era deja rece.
Yan Ming Xiu întinse mâna, îi prinse bărbia și îl forță să ridice capul.
– Întoarce-te și spune-i lui Cai Wei că sunt prea leneș să investighez chestiunea despre hoț. Nu mai este important. Mă voi grăbi înapoi la Beijing mâine să mă ocup mai întâi de înmormântarea lui Zhou Xiang, apoi de casa și de mașina lui.
Zhou Xiang se ridică, strânse din dinți și spuse.
-Yan Ming Xiu, cine ești tu pentru Zhou Xiang? De ce ar trebui să decizi unde se duc lucrurile lui? Wei Ge a fost cel mai bun frate al lui Zhou Xiang. Ar trebui să…
– Sunt soțul lui Zhou Xiang.
Yan Ming Xiu se uită adânc în ochii lui, cu niște ochi asemănători cu cei ai unui șoim.
– Nimeni nu este mai calificat decât mine să se ocupe de lucrurile lui.
Zhou Xiang făcu un pas înapoi, îi aruncă o privire dură, se întoarse și plecă.
Ochii lui Yan Ming Xiu urmăriră spatele până când dispăru din vedere.
Yan Ming Xiu își acoperi pieptul cu mâna. Durerea surdă din inimă îl făcea aproape incapabil să-și îndrepte spatele. Strânse pumnii încet, privind cu ochii roșii de sânge în direcția în care figura dispăruse și strânse din dinți.
– Zhou Xiang…
[1] Unica iubire
