Cascadorul – Capitolul 49

Dacă ar fi fost el în locul lui Yan Ming Xiu, iar viața și moartea acestuia ar fi fost necunoscute timp de trei ani, în ce stare s-ar fi aflat? Doar gândindu-se la asta, o mare panică și o disperare adâncă îl cuprinseră instantaneu pe Zhou Xiang.

Nu era o competiție pentru a vedea cine suferă mai mult , dar dacă chiar ar fi fost comparați, cum puteau el și Yan Ming Xiu să decidă câștigătorul?

Zhou Xiang își acoperi ochii cu mâinile. Lumina din cameră nu era strălucitoare, dar îl făcu să plângă.

– Nu-ți poți imagina cum a fost fratele meu când ai avut accidentul. Ca să spun direct, după ce ai murit, a murit și el. Îmi amintesc că m-am repezit înapoi la Beijing din alte locuri, doar pentru el. De îndată ce m-a văzut, m-a îmbrățișat și a plâns. Mi-a spus că nu și-a dat seama că te iubea până când ai murit. Fratele meu nu a mai plâns de când eram copii, pentru  că tatăl meu nu ne permitea.

Inima lui Zhou Xiang era zdrobită de acele cuvinte, ochii îi erau fierbinți și abia își reținea lacrimile.

Yan Ming Xu coborî privirea.

– Acele luni au fost deosebit de haotice. Timp de aproape

 șase luni, a trebuit să călătoresc între două locuri, să mă ocup cu munca, să am grijă de el și să-l ascund de părinții mei. De fapt, la vremea aceea , tatăl meu și mama știau puțin, dar nu cât de gravă era problema. Mai târziu, l-am invitat pe maestrul meu să-l lumineze pe Ming Xiu. După aceea era și mai perturbat. El a început să insiste că nu erai mort, că îl vei ierta, când vă veți revedea, că te vei întoarce. Zhou Xiang, fratele meu ți-a făcut rău, iar voi doi aveți o relație pe care nici măcar nu o puteți păstra.

Zhou Xiang inspiră, degetele îi erau umede și pline de lacrimi și cu greu putea să mai respire.

Da, aveau o soartă rea care nu putuse fi ștearsă în două vieți. Dar spera mereu că va veni într-adevăr o zi când toate greutățile vor ajunge la sfârșit.

El, Zhou Xiang, nu făcuse niciodată nimic rău. De ce îi făcea viața lucrurile atât de dificile?

– Am spus ]n acel moment că dacă tu, Zhou Xiang, revii la viață, nu te voi opri. Am văzut cât de departe poate persista pentru tine și nu-l  voi putea opri nici pe el. Așteptam să revii cu adevărat la viață.

Yan Ming Xiu puse clema de cravată cu care se juca pe masă,   făcând un clic clar .

– Am vorbit cu maestrul meu la telefon aseară și el mi-a dezvăluit un adevăr…

Yan Ming Xu trase aer în piept.

– Zhou Xiang, soarta ta cu cea a lui Ming Xiu e Zhan[1]. Chiar dacă vei muri  iar și iar, moartea te va azvârli înapoi și vei reveni iar și iar la Ming Xiu.

Zhou Xiang își trecu mâna prin  păr și spuse răgușit:

– Nu știu, nu știu…

– Zhou Xiang, la urma urmei, vreau doar ca fratele meu să trăiască bine. Dacă trăiește bine, nu-mi voi face griji. Nu voi mai curăța mizeria toată ziua. Inițial am dezaprobat ferm ca el  să se întâlnească cu un bărbat. Nu este clar, dar acum se pare  că dacă vă despărțim cu adevărat, s-ar putea întâmpla ceva teribil. Sunt sigur și chiar mai mult ca sigur că fratele meu nu va supraviețui. Așa că voi încerca să-mi conving părinții, dar ar trebui să ai și tu o anumită atitudine.

Zhou Xiang își ridică fața. Era greu pentru un bărbat înalt de 1,8 metri să fie într-o asemenea deznădejde. Își șterse energic fața și spuse tremurând:

– Vreau să-ți pun o întrebare.

– Întreabă.

– Ce ai face dacă ai fi eu?

Yan Ming Xu bătu masa cu degetul.

– Nu aș mai avea niciodată contact cu cealaltă parte. Acesta nu este un viitor bun, indiferent cum îl priviți. Evaluând riscul pot spune că este prea mare, mult mai mare față de capacitatea mea de a suporta.

Yan Ming Xu îi aruncă o privire lui Zhou Xiang.

– Totuși, acest răspuns nu se aplică pentru tine, pentru  că eu aș putea să o fac, dar tu nu. Îl iubești pe fratele meu tot atât pe cât îl urăști .

Zhou Xiang scoase un râs înăbușit care sună mai rău decât plânsul. El râse de câteva ori și se uită la Yan Ming Xu cu ochii roșii.

– Yan Ming Xu, ești demn să fii un înalt oficial. Fiecare cuvânt pe care îl spui îmi atinge inima.

Yan Ming Xu zâmbi și spuse:

– Dacă nu mă iei în serios, nu te voi putea forța.

Zhou Xiang clătină din cap și spuse răgușit:

– Du-mă să-l văd.

Yan Ming Xu se uită pe fereastră dezinvolt și șopti:

– El e aici.

Zhou Xiang întrebă surprins:

În fața blocului?

–  Hm.

– A putut să iasă?

Zhou Xiang deveni nervos pentru o clipă. Când se gândi la Yan Ming Xiu care aștepta afară, simți că îi era greu să coboare.

Cum să-l înfrunt?

– Bunicul meu i-a dat drumul. A spus că e foarte încăpățânat, dar că-și va reveni mai devreme sau mai târziu în fire. Nu credea că poate rezista mai  mult. La urma urmei, Ming Xiu are doar 24 de ani.

Yan Ming Xu chicoti.

– Bunicul meu este atât de ocupat încât nu are timp să-i pese de acest descendent rușinos. El l-a convins pe tatăl meu și deocamdată este liber. Totuși, mă tem că vor fi multe probleme în viitor și sper că nu mă vei deranja.

Zhou Xiang zâmbi amar și pur și simplu nu știu cum să răspundă la aceste cuvinte.

Yan Ming Xu spusese acest lucru într-un mod relaxat și lin, dar Zhou Xiang era departe cu gândurile. Nu conta deloc ce  spusese Yan Ming Xu, ceea ce conta era că Yan Ming Xiu venise și îl aștepta afară.

El îl respinsese de multe ori pe Yan Ming Xiu, dar Yan Ming Xiu nu renunțase niciodată. De multe ori chiar depășise limita bunului simț și chiar se luptase cu dilema de a merge înainte sau de a se retrage.

Și acum era decis să coboare.

După ce se torturase prea mult timp, Zhou Xiang se simțea prea obosit. O relație care îl schimbase aproape complet, trebuie să reia vechea cale pentru a-și găsi sinele original. La urma urmei, dacă i s-ar cere să renunțe acum la Yan Ming Xiu, chiar nu ar putea.

Zhou Xiang se ridică și se uită în vitrina bibliotecii, care reflecta vag o față palidă și trasă. Își șterse fața cu un șervețel încercând să arate normal. Nu voia să îl sperie pe Chen Ying.

– Voi coborî.

– Stai, mai am ceva să-ți spun.

– Ce?

– În cazul în care vei deveni într-adevăr un membru al străvechii familii Yan, în viitor, nu te gândi la mama mea. Wang Yudong a fost cel care i-a înveninat inima.

 I-a spus ceva destul de rău, așa că ea l-a trimis aici pe avocatul tatălui meu.

Zhou Xiang  strânse pumnii.

– Nu este surprinzător, tipul pe nume Wang și cu mine suntem dușmani.

– Acest tip a fost foarte necinstit , dar din moment ce sora mea este însărcinată, nu pot să-l ating…

Yan Ming Xu zâmbi.

– Dar tot trebuie să-i dau o lecție și să-i spun că nu este calificat să se amestece în treburile familiei Yan.

Cum îi putea păsa lui Zhou Xiang de Wang Yudong în acest moment? Wang Yudong nu avea treabă cu el, indiferent dacă era mort sau viu.

Deschise ușa și ieși. Chen Ying stătea în sufragerie, părând  să ezite dacă să bată la ușă sau nu.

Zhou Xiang se uită la ea și spuse:

– Mamă, Yan Ming Xiu este jos.

Chen Ying deschise gura și-și pus mâinile pe piept fără să vrea. Ea oftă:

– Atunci, coboară. E atât de frig, să nu fie înghețat.

Zhou Xiang făcu o pauză, apoi deschise rapid ușa și coborî în ​​grabă.

Chen Ying oftă lung, grija din ochii ei era atât de mare încât nu putea scăpa de ea.

…………………………………………………………………………………………….

Afară ningea.

Zhou Xiang purta un pulover subțire de lână, dar nu simțea frigul. Când îl văzu pe Yan Ming Xiu rezemat de mașină, acoperit de un  strat de zăpadă căzând deja pe corp, mintea i se goli.

Yan Ming Xiu  ridică dintr-o dată capul și fu uimit când îl văzu. – Xiang, Xiang Ge.

– De ce nu stai în mașină? întrebă Zhou Xiang cu voce joasă.

– Voiam să fiu cât mai aproape de tine.

Yan Ming Xiu o spusese cu sinceritate, de parcă ar fi fost un lucru normal.

Zhou Xiang îl privi cu ochi dureroși.

– De ce porți atât de puține haine? spuse Yan Ming Xiu, descheindu-și haina și încercând să o scoată.

– Nu e nevoie…

Zhou Xiang  întinse mâna pentru a-l opri.  Își plecă inconștient capul, de parcă nu mai putea suporta nicio greutate. Tremurând, spuse supărat:

– Yan Ming Xiu, ești deștept sau ești prost? Dacă mă iubeai, de ce nu mi-ai spus asta mai devreme?

Yan Ming Xiu simți o  durere în piept.

– Am  fost atât de prost.

– Dacă aș fi știut asta cu mult timp în urmă, nu am fi suferit amândoi atât de mult.

Zhou Xiang își acoperi ochii cu mâinile.

– Ești un nenorocit, Yan Ming Xiu, mă iubeai și nici măcar nu m-ai oprit… Știai că te iubeam…în fiecare zi.

O rafală de vânt rece suflă, iar Zhou Xiang tremură de frig. Apoi, el fu strâns într-o îmbrățișare caldă și un plânset îi vui în urechi.

– Xiang Ge, Xiang Ge, să începem de la zero. Uită tot ce s-a întâmplat înainte, să o luăm de la capăt.

Zhou Xiang spera, de asemenea, să înceapă de la zero. Întâlnirea lor nu fusese una frumoasă, dar fusese de ajuns ca

să-și amintească de ea pentru toată viața.

Zhou Xiang spuse răgușit:

– Ming Xiu, vom putea rezista?

– Da, Xiang Ge, ai trăit două vieți, dar tot lângă mine ești. Aceasta este viața ta și aceasta este și viața mea. Cu siguranță vom rezista mult timp.

Zhou Xiang se înecă de emoție și spuse:

– Are sens. Altfel, de ce în lumea atât de mare l-am întâlnit pe Cai Wei când m-am trezit și te-am întâlnit din nou în prima mea zi la serviciu? Crezi că soarta este bună sau rea? Crezi  că ceea ce ni se întâmplă este bine sau rău?

La sfârșitul propoziției, vocea lui semăna cu o explozie.

După ce renăscuse, devenise precaut și neîncrezător în tot ceea ce făcea. Întotdeauna se gândise la cum să-și asigure propria siguranță și cum să-și gestioneze constant viața actuală pentru a nu cădea în aceeași greșeală ca în viața anterioară. Aceeași greșeală ca în viața anterioară…dar uitase să se întrebe după ce tânjea inima lui. Dacă toate grijile erau lăsate deoparte, el nu se putea minți pe el însuși. Sperase întotdeauna că el și Yan Ming Xiu pot avea o relație extraordinară, dar această dorință nu se realizase. Era cel mai mare regret al său din viața anterioară.

Yan Ming Xiu îl îmbrățișă strâns, Zhou Xiang simțea cum lacrimile lui fierbinți treceau prin pulover și îi ardeau umerii. Își amintea încă fericirea de a-l îmbrățișa pe Yan Ming Xiu.  Era la fel de emoționant și de neliniștit ca niciodată.

– Yan Ming Xiu, pun pariu pe tine de data asta. Dacă mă faci să pierd din nou, atunci… atunci va trebui să dispari din viața mea. Recunosc, mi-a fost al naibii de dor de tine.

Inima lui Yan Ming Xiu se umplu de nenumărate emoții într-o clipă, inclusiv bucurie, tristețe, neputință, furie, fericire și panică . Un pas greșit îl aruncase în iad, iar acum, un alt pas îl putea duce totuși la un rai moale. Îl îmbrățișă strâns pe Zhou Xiang, temându-se că, dacă l-ar fi lăsat, totul în fața lui ar fi  dispărut ca într-o iluzie.

De mai bine de trei ani aștepta această zi. Crezuse că nu se va împlini niciodată. Plutea în disperare și persistase până acum cu o mică obsesie. Nimeni nu știa ce fel de durere era

să-ți fie dor nebun de cineva, de cineva de care nu știai

dacă era mort sau viu. Dacă Zhou Xiang nu ar fi supraviețuit, nu știa dacă ar fi putut continua să trăiască în viitor.

Din fericire…din fericire…reușise să îmbrățișeze această persoană. Erau încă tineri și aveau încă mult timp la dispoziție pentru a vindeca rănile lui Zhou Xiang, a restabili încrederea și sentimentele și a se întoarce în trecutul lor.

Nu va renunța niciodată la el…până la moarte.

…………………………………………………………….

Hainele lui Zhou Xiang nu erau potrivite pentru zăpadă. El tremura de frig și buzele lui  deveniseră albastre, Yan Ming Xiu îl trase în mașină și vorbi cu o voce serioasă:

– De ce porți atât de puține haine ?

Zhou Xiang era jenat să spună că era prea neliniştit, aşa că  putu spune doar:

– Credeam că nu e frig când ninge.

– Prostii, temperatura este încă sub zero.

Yan Ming Xiu mări încălzirea mașinii la maximum. Atinse fața lui Zhou Xiang cu degetele amorțite, iar când o atinse nu știu dacă să râdă sau să plângă. Avea o expresie atât de ciudată, care îi făcea inima să bată.

Zhou Xiang  întoarse capul stânjenit.

Yan Ming Xiu îi prinse bărbia, își apăsă buzele reci și îl  sărută ușor.

Zhou Xiang  privi mut cum Yan Ming Xiu își fâlfâia genele, care erau foarte aproape. Era deosebit de atrăgător.

Yan Ming Xiu clipi:

– Voi rămâne aici în seara asta.

Zhou Xiang se simți în continuare stânjenit.

– La revedere, te întorci cu fratele tău.

– Vei să te muți înapoi?

Yan Ming Xiu se uita la el cu ochii plini de așteptare.

Zhou Xiang clătină din cap :

– Nu, trebuie să am grijă de mama mea.

Yan Ming Xiu spuse:

– Putem locui împreună. Ne vom muta în apartamentul de pe a treia șosea de centură și mă voi ocupa de ea cu tine.

Zhou Xiang se gândi o clipă:

– Uită, mamei nu-i place să-i deranjeze pe alții.

– Dar vreau să trăiesc cu tine.

Yan Ming Xiu se încruntă ușor.

Capul lui Zhou Xiang era plin de frământări.

– Hai să… hai să discutăm despre asta mai târziu.

Yan Ming Xiu îl apăsă din nou pe Zhou Xiang de ușa mașinii și-și exprimă nemulțumirea cu un sărut persistent.

Bum! Bum! Bum!

Se auzit brusc un sunet de bătaie deasupra capetelor lor, făcându-i să tresară. Zhou Xiang se îndreptă brusc, iar capul lui lovi geamul cu o bubuitură puternică, făcându-l să vadă stelele verzi .

Yan Ming Xiu îl trase spre el și zâmbi încet:

– De ce ești așa de speriat?

Șterse ceața de pe geam și îl văzu pe Yan Ming Xu stând în afara mașinii, privindu-i neputincios.

Zhou Xiang îl împinse și coborî din mașină.

– Acum voi pleca.

El, Zhou Xiang, nu era o persoană cu pielea subțire, dar acum era oarecum stânjenit. Nu știa ce atitudine să folosească pentru a le face față lui Yan Ming Xu și lui Yan Ming Xiu în viitor. Nu știa cum o să-i explice lui Cai Wei și altora.

– Mă voi gândi la tot ce mi-ai spus.

Ochii lui Yan Ming Xiu erau ațintiți spre spatele lui Zhou Xiang. Nu- și întoarse privirea până când Zhou Xiang dispăru în vârful scărilor.

Yan Ming Xu se uită la fratele său și oftă.

– Ești mulțumit acum?

Yan Ming Xiu zâmbi, dar acel zâmbet era inexplicabil de trist:

– El încă are sentimente pentru mine.

– Atunci de ce nu-i spui singur?

– Îmi rezistă foarte mult, am senzația că mă întorc mereu pe aceeași potecă veche.

Yan Ming Xiu ridică privirea spre camera luminoasă a lui Zhou Xiang, cu o privire concentrată și persistentă.

– Dar vreau ca el să continue să meargă cu mine, să avanseze și să se retragă cu mine, indiferent care este finalul.

– Deci, cât timp crezi că poți ascunde lucrurile pe care le-ai promis bunicului și părinților?

Expresia lui Yan Ming Xu deveni serioasă.

Ochii lui Yan Ming Xiu se întunecară, iar expresia lui simplă ascundea o durere de nespus.

– Nu știu, dar… dacă nu mă țin de el acum, va dispărea când voi fi cel mai neputincios. Dacă nu veneam aici, azi, mâine ar fi ezitat din nou. Frate, și-a pierdut părinții când avea opt ani. De fapt, este mai neputincios decât oricine altcineva să se protejeze pe el însuși.

– Nu am nimic de spus despre propria ta alegere, dar ține minte, odată ce minciunile tale vor fi dezvăluite, voi vedea pe unde vei scoate mâneca.

Yan Ming Xiu miji ochii și nu răspunse.

Nu-i mai păsa de consecințe. Nu era nimic mai rău decât  să-l părăsească acum pe Zhou Xiang. Voia să-l prindă în capcană, astfel încât, indiferent ce se întâmpla în viitor, să nu poată pleca de lângă el. Pentru că el, Yan Ming Xiu, nu mai putea trăi fără Zhou Xiang.

……………………………………………………………………………….

După ce Zhou Xiang se întoarse în camera lui, se întinse pe pat. Inima lui încă bătea violent. Bătea pentru tot ce se întâmplase acum, pentru trecut și pentru Yan Ming Xiu.

Zhou Xiang se întreba, chiar dacă nu știa ce va întâlni în viitor, ar continua oare într-o astfel de nebunie?

Colțurile gurii lui Zhou Xiang se  mișcară, dezvăluind un zâmbet oarecum stânjenitor.

Dacă va trăi cu Yan Ming, merita încercată nebunia.

Gândindu-se la toate lucrurile care se întâmplaseră în trecut, Zhou Xiang adormi.

În miezul nopții,  sună telefonul. Era din nou apelul lui Yan Ming Xiu. Sări din pat aproape reflex, trase draperiile și privi în jos. Mașina lui Yan Ming Xiu era acolo, iar el scosese capul din mașină și îi făcea semn cu mâna.

Zhou Xiang apăsă butonul de apel.

– De ce ești atât de nebun?

Yan Ming Xiu se simți supărat.

– Am spus că vreau să dorm cu tine, dar tu nu ai vrut.

– Am spus că nu vreau, de ce nu pleci?

– Am mai spus că vreau să fiu mai aproape de tine.

— Bine, încă nu înțeleg ce vrei să demonstrezi prin a mă suna în miezul nopții.

— Atunci pot urca?

Zhou Xiang ezită două secunde și spuse oftând:

– Vino sus.

Deschise ușa în liniște și îl primi pe Yan Ming Xiu înăuntru.

Camera lui Zhou Xiang era mică și se încălzea rapid, era chiar mai cald decât în ​​mașină. De îndată ce Yan Ming Xiu intră  în cameră, își scoase puloverul și rămase în maieu.

Zhou Xiang miji ochii și se uită la el.

Yan Ming Xiu îl trase să se așeze pe pat.

– Știu că nu ești în acea dispoziție. Dormim împreună, doar dormim.

Zhou Xiang răsuflă uşurat în secret şi se întinse pe spate pe pat.

Yan Ming Xiu își dădu jos pantalonii, se urcă pe pat lângă Zhou Xiang și îl îmbrățișă strâns.

Camera era atât de liniștită încât se auzea doar respirațiile lor.

– Ming Xiu.

— Hm?

— Îți amintești cum a fost când ne-am cunoscut prima dată?

Yan Ming Xiu tăcu. Bineînțeles că-și amintea că atunci când se întâlniseră prima dată, confundase spatele lui Zhou Xiang cu cel al lui Wang Yudong. Nu era ceva demn de menționat, dar din cauza a tot ceea ce se întâmplase mai târziu, se dovedise a fi un subiect tabu între ei.

– Hm, nu spui nimic? Ai uitat că acționam ca substitutul lui Wang Yudong într-o scenă de arte marțiale? M-ai confundat cu el și m-ai îmbrățișat.

Yan Ming Xiu spuse încet:

– Îmi amintesc.

Faptul că Yan Ming Xiu îl considerase odată pe Zhou Xiang ca înlocuitorul lui Wang Yudong era un nod pe viață în inima lui Zhou Xiang. De asemenea, îl făcea pe Yan Ming Xiu să se simtă rușinat de fiecare dată când se gândea la asta.

— Știi la ce m-am gândit când te-am văzut?

– -La ce?

– Că ar merita să mă culc doar cu tine.

Yan Ming Xiu râse:

 – Serios?

– Serios.

– Ce zici de acum?

Zhou Xiang tăcu o vreme.

– Acum vreau doar să dorm.

Yan Ming Xiu nu spuse nimic, dar îl îmbrățișă strâns.

Zhou Xiang oftă:

– Ar fi cel mai bine dacă aș putea să mă întorc în trecut.

Yan Ming Xiu plecă înainte de zori. La urma urmei, ar fi fost jenant să fie văzut din nou de Chen Ying.

Cu toate acestea, veni din nou pe la ora nouă dimineața și  spuse că o va duce pe Chen Ying la medic.

Zhou Xiang își aminti ce spusese ultima dată despre contactarea unui nefrolog bun. În ceea ce privește tratamentul, cel mai bine era să nu întârzie, așa că Zhou Xiang o sfătui pe Chen Ying să meargă acum.

Chen Ying ezitase. Era îngrijorată de bani.

Yan Ming Xiu îi văzu îngrijorarea și o convinse încet.

– Ayi, Xiang Ge și cu mine nu avem nimic de-a face unul cu celălalt. Treaba lui este treaba mea. Dacă vei continua să fii încăpățânată așa, nu vei face decât să-l întristezi și vei suferi.

Zhou Xiang nu avea nicio putere pentru a vorbi, încă mai avea nevoie să folosească banii lui Yan Ming Xiu. Acesta nu  era un lucru glorios.

………………………………………………………………………………

Yan Ming Xiu o duse pe Chen Yang la un spital privat din Beijing, unde un expert chinez autorizat în nefrologie avea o secție în spital și uneori venea aici pentru consultație.

Zhou Xiang adusese toate informațiile medicale anterioare ale lui Chen Ying și era plin de așteptări.

După ce ajunse la spital, Chen Ying fu  supusă unor examinări de rutină. Doctorul adusese doi interni pentru a studia starea ei. Îi ceru  lui Chen Ying să rămână în spital pentru câteva zile, astfel încât să o poată observa în continuare.

Voiau să se străduiască să-i ofere cel mai bun tratament în termen de o săptămână.

Chen Ying fusese reticentă să fie spitalizată, dar după examinarea medicului și după ce Zhou Xiang o convinse, ea a  rămase în continuare.

Când asistenta o duse să aleagă o secție, medicul le spuse lui Zhou Xiang și Yan Ming Xiu:

– În cazul ei, cel mai bine este să faceți un transplant de rinichi. Puteți începe să căutați o sursă de rinichi acum.

După ce ieși din spital, Zhou Xiang continuă să se gândească în tăcere.

Yan Ming Xiu îi strânse palma și spuse:

– Xiang Ge, aceasta este într-adevăr o treabă dificilă, dar există atât de mulți chinezi, iar noi suntem încă din Game Network. Nu te gândi prea mult, chiar dacă nu poți găsi o sursă de rinichi. Atâta timp cât insiști asupra tratamentului, mulți pacienți cu uremie pot trăi timp de zece până la douăzeci de ani.

Zhou Xiang zâmbi și spuse:

– Înțeleg, dar nu-i spune încă despre asta. Este mai bine să aștepți până este timpul să o facă. În caz contrar, îi voi da speranță, dar poate nu o voi putea realiza.

– Înțeleg.

Yan Ming Xiu îi aruncă o privire zâmbind.

– Xiang Ge, hai să mergem la Wangjiawang, lângă casă, să cumpărăm ingrediente pentru hot-pot. Bilele de vită care îți plac sunt mereu la vânzare. Să facem un hot pot în seara asta, bine?

— Bine, să mergem, nu am mai mâncat de multă vreme.

Yan Ming Xiu simți o durere în inimă și spuse cu un zâmbet amar:

– Da, nu am mai mâncat de mult…

 …………………………………………………………………………

Supermarketul din apropiere era cel mai frecventat când locuiau împreună. Era aproape de casă și avea o gamă   completă de mărfuri. Acolo era și un magazin de terci de 24/24. Când le era foame noaptea, coborau să cumpere niște gustări de noapte, în special, Zhou Xiang.

Cei doi  împingeau căruciorul de cumpărături și alegeau printre rândurile de rafturi. Obiceiul lui Yan Ming Xiu era     același ca înainte. Arunca în cărucior orice ar fi vrut, indiferent dacă era folosit sau nu. Uneori, Zhou Xiang îl scotea  și îl punea înapoi.

Mâna lui Yan Ming Xiu se sprijini pe cărucior și intenționat sau nu, acoperi ușor mâna lui Zhou Xiang. Se întoarse către Zhou Xiang și zâmbi încet, cu ochii umezi și asta fu cu adevărat drăguț.

Zhou Xiang nu se putu abține să nu zâmbească și el.

– De ce zâmbești?

Yan Ming Xiu își strânse degetele și spuse:

 – A trecut mult timp de când nu am fost cu tine la supermarket.

— Nu spuneai că supermarketul miroase urât ?

Yan Ming Xiu zâmbi umil și spuse:

– Cu tine lângă mine, totul miroase bine.

Zhou Xiang își reținu râsul.

 – Când ai învățat să vorbești așa? În public, fii atent la impact.

Yan Ming Xiu nu se putu abține să nu se aplece spre el și să-l lovească în umăr. Chiar și o atingere atât de simplă îl făcu să se simtă foarte mulțumit.

Poate că Zhou Xiang nu avusese o astfel de experiență de mult timp, de aceea simți că întregul său corp era ușor și cald. Cineva împărțea povara cu el. Nu mai trebuia să suporte atât de multe presiuni și alegeri singur. Făcuse o alegere, iar apoi această alegere îl făcuse să se simtă relaxat și asta era suficient.

A fi capabil să se înțeleagă așa cu Yan Ming Xiu îl făcu să se simtă extrem de confortabil.

Chiar și după ce trecuse prin atâtea suferințe și răni, aceasta este ceea ce își dorește cel mai mult. Fusese atât de încăpățânat, nu putea decât să-și accepte soarta.

Cei doi vorbeau și făceau cumpărături, iar atmosfera era extrem de armonioasă, Yan Ming Xiu părea să-și fi văzut viața obișnuită și frumoasă în viitor.

După ce cumpărară  ingredientele, cei doi plecară acasă purtând trei pungi mari de alimente.

Zhou Xiang se ocupa cu pricepere de ingredientele pentru hot-pot, în timp ce Yan Ming Xiu pregătea aragazul cu inducție pentru a găti supa. Se ciocniră unul de celălalt când se întoarseră, apoi se uitară unul la altul și zâmbiră.

În mai puțin de jumătate de oră,  totul fu gata. Zhou Xiang puse mai întâi ingredientele crude, iar cei doi mâncară fericiți în jurul acestui hot-pot.

Cei doi discutau despre bârfe în industria divertismentului.

În acel moment, telefonul mobil al lui Yan Ming Xiu sună brusc și ei aruncară o privire.

Zhou Xiang ridică din sprâncene. Din anumite motive,  simți că apelul era de la Wang Yudong, așa că spuse:

– Wang Yudong?

Yan Ming Xiu spuse calm:

– Ei bine, nu-ți face griji, hai să mâncăm.

Opri telefonul mobil.

Zhou Xiang spuse surprins:

– Poți răspunde, nu mă deranjează.

Yan Ming Xiu a clătinat din cap:

– Nu, aș pierde din timpul alocat ție.

Zhou Xiang aruncă o privire adâncă la el, apoi expiră și nu se putut abține să râdă.

– Ce s-a întâmplat?

– Mă simt ușurat.  Am fost călcat mereu în picioare de Wang Yudong. Și azi, tu, Yan Ming Xiu, nu mai răspunzi la apelurile lui din cauza mea. E destul de grozav, indiferent cum m-aș gândi la asta.

Puse jos bolul și bețișoarele și își ridică paharul să bea.

Yan Ming Xiu  râse și spuse serios:

– Nu se poate compara cu tine.

Zhou Xiang apucă sticla de vin și se servi.

-Iată, hai să bem pentru  asta.

În viața lui trecută și prezentă, el fusese întotdeauna substitutul lui Wang Yudong, atât pe ecran, cât și în afara lui, atât din punct de vedere emoțional, cât și din punct de vedere profesional.

În acest moment, chiar ar trebui să beau o băutură, să amestec toate nemulțumirile cu vin, să le amestec și să le elimin!

Yan Ming Xiu bău cu el un pahar de vin.

Zhou Xiang puse jos paharul de vin, își șterse gura cu un

șervețel și spuse zâmbind:

– Dar de ce anume te caută? Îți cere să faci ceva? Spune-mi pentru a mă face fericit.

Yan Ming Xiu a scris ușor:

– Vrea să-i împrumut bani.

— Același lucru ca data trecută?

– Nu i-am împrumutat încă.

– Dar el este și cumnatul tău până la urmă. Chiar poți să-l ignori?

Yan Ming Xiu își trase colțul gurii și zâmbi.

 – Trebuie să se supună condițiilor mele dacă vrea să-i dau bani.

O sclipire se ivi în ochii lui, dar nu știa ce plănuia, ceea ce îl făcut pe Zhou Xiang să se simtă puțin inconfortabil.

Acest Yan Ming Xiu fusese cu adevărat nemilos când îi plăcuse atât de mult pe Wang Yudong. Acum, că  își pierduse sentimentele, el îl ignora.

Yan Ming Xiu părea să fi ghicit la ce se gândea. Se ridică și a ocoli masa, îl sărută repede și spuse ferm:

–  Xiang Ge, ești diferit de oricine altcineva. Voi fi întotdeauna bun cu tine.

Zhou Xiang zâmbi și spuse:

– Sper, dar cine poate spune că va dura o veșnicie?

Yan Ming Xiu se încruntă:

– Xiang Ge, nu gândi orbește. Vreau să-i dau o lecție ca să nu mai îndrăznească să vorbească.

Zhou Xiang spuse:

– Știu. Mă bucur să văd cum îi dai o lecție. Amintește-ți

să transmiți live-ul oricând.

Yan Ming Xiu râse și el.

Lui Zhou Xiang nu-i mai păsa mult de modul în care Yan Ming Xiu se ocupa de afacerile lui Wang Yudong.

– Poți să rezolvi treburile familiei tale cum vrei. Nu-ți face griji pentru mine. Chiar nu-mi pasă de Wang Yudong.

Yan Ming Xiu înțelese ce voia să spună și se simți mult mai în largul lui.

– Xiang Ge, nu voi mai lăsa pe nimeni să te rănească din nou.

Zhou Xiang râse și spuse:

– Nu mă trata ca pe un canar într-o colivie de aur. Sunt născut să fiu o cioară. Să fim ca înainte.

Yan Ming Xiu râse de asemenea ușurat.

– Bine, suntem la fel ca înainte.

Revenirea la viața de dinainte era cea mai mare dorință a lor.

[1] În sensul de strâns legate.