Cascadorul – Capitolul unu

Zhou Xiang[1]  încercă să deschidă ochii, dar zona din jurul pleoapelor era uscată și lumina era orbitor de strălucitoare. El deschise ușor ochii. Tot ce putu vedea fu un alb rece, atât de rece încât nu simți nici măcar cea mai mică senzație de căldură umană. Toate simțurile din corpul lui se normalizară treptat. Simți mirosul cunoscut al dezinfectantului. Știu că era în spital și fu foarte șocat.

Sunt încă în viață? Căzând de pe o stâncă atât de înaltă…încă în viață?

Pesemne că moralitatea lui era prea bună, atât de bună încât Dumnezeu nu a vrut să-l accepte, lăsându-l să continue să trăiască. Oricum, era un lucru bun că-și recâștigase viața. Dar nu știa dacă nu avea brațe sau picioare rupte. Nu le simțea… mâinile, picioarele, nu le simțea deloc. Era atât de speriat încât  transpirația era abundentă și rece. Ar fi fost bine să nu fie invalid, altfel moartea n-ar fi mai bună decât viața?

– Zhou Xiang? Zhou Xiang? Ești treaz?

O voce de femeie de vârstă mijlocie îi răsună în urechi. Era o femeie la cincizeci de ani. Era foarte slabă și avea o față blândă. Deși îi strigase numele, Zhou Xiang nu o recunoscu.

Cine e femeia asta?

– Zhou Xiang…

Femeia aceea  voia să plângă, dar se străduia din greu să nu o facă.

Se duse spre spre ușă, chemă o asistentă și strigă entuziasmată:

– Fiul meu este treaz! Fiul meu este treaz! Chemați repede  repede doctorul!

Fiu? Cine este fiul tău?

Zhou Xiang deschise gura și încercă să vorbească, dar gâtul îi era la fel de aspru ca focul. Încercă de mai multe ori, dar tot nu putu scoate niciun sunet.

Treptat, începu să-și simtă membrele. Își mișcă degetele de la picioare și le putu simți. Mâinile și picioarele lui… le simțea!

La scurt timp după aceea, un doctor și două asistente se  repeziră și  în jurul  patului. Asistenta oftă ușurată :

– S-a trezit cu adevărat. Era în comă de doi ani și chiar s-a trezit. Acesta este un adevărat miracol. Ayi,[2] felicitări!

Femeia aceea plângea și râdea simultan, era atât de emoționată încât nici măcar nu mai putea vorbi clar.

O asistentă  turnă un pahar cu apă și folosi o lingură pentru a-l hidrata pe Zhou Xiang. Apoi spuse încet:

– Nu vă faceți griji, trebuie să vă obișnuiți mai întâi.

Zhou Xiang întrebă răgușit:

– Eu……cum sunt?

Vocea lui sună atât de răgușită, aproape inumană.

– Zhou Xiang.

Femeia de vârstă mijlocie se repezi să-i mângâie fața în timp ce plângea:

– Mama știa că te vei trezi. Dacă nu te-ai fi trezit, n-aș mai fi putut rezista mult timp.

Zhou Xiang o privi șocat.

Chiar crede femeia asta că eu sunt fiul ei?

Zhou Xiang își revizui amintirile. Erau intacte. Tot ceea ce i se întâmplase în ultimii 33 de ani era încă proaspăt  în mintea lui. Chiar dacă zilele dinaintea morții sale fuseseră mizerabile, el își dorea mai degrabă să-și aducă aminte tot ce era legat de acea persoană. Dar era sigur că nu uitase. Această femeie cu siguranță nu exista în amintirile lui. Chiar dacă… chiar dacă plânsul ei  îl stânjenea, lacrimile ei erau atât de sincere, erau lacrimile unei mame.

– Tu……tu ești……Ayi, nu te cunosc.

Zhou Xiang rosti această propoziție completă cu multă dificultate.

Plânsetele încetară, iar femeia se uită la el surprinsă. Medicii și asistentele fură uimiți. Le-a luat ceva timp să reacționeze și doctorul o bătu pe femeie pe umăr:

– D-nă Chen, creierul lui Zhou Xiang a avut un impact serios. Orice era posibil după trezire. Dacă este doar pierderea memoriei, el e considerat a fi foarte norocos.

Chen Ying își șterse lacrimile și atinse tremurând  fața lui Zhou  Xiang :

– Zhou Xiang, fiule, chiar nu-ți amintești de mine? Sunt mama ta.

Numele lui este într-adevăr Zhou Xiang, dar mama lui murise când el avea opt ani. În visele lui, își dorise să aibă o mamă, dar……

– D-nă Chen, vă rog să vă controlați emoțiile. Nu puneți prea multă presiune asupra pacientului. Haideți, ieșiți și liniștiți-vă un pic, iar noi îl vom examina. Bine?

Doctorul îi făcu cu ochiul asistentei. Asistenta o apucă de umăr pe Chen Ying și o mângâie.

– Ayi, să ieșim, calmați-vă.

După ce spuse asta, o scoase pe ușă fără ezitare.

Zhou Xiang fu scos afară, în secție pentru radiografii și alte examene. Mintea îi era încețoșată și voia să doarmă din nou. Când fu adus din nou în cameră, întoarse inconștient capul și își văzu fața reflectată pe monitorul computerului medicului.

Când văzut clar acea față rămase șocat. Pe monitorul întunecat al computerului se reflecta o față nu foarte clară, dar era suficient pentru a distinge trăsăturile faciale.

Zhou Xiang se uitat la fața plictisitoare aacelei persoanei.

Aceasta nu e fața mea… cine este… această persoană?

Doctorul  flutură mâna în fața ochilor lui :

– Ce s-a întâmplat?

– O oglindă.

 – Ce?

 Zhou Xiang strigă brusc tare:

– Dați–mi o oglindă!

Doctorul tresări. Se gândi o clipă și apoi îi întinse o oglindă:

– Fața ta este în regulă. Relaxează-te, nu te emoționa.

Zhou Xiang smulse oglinda  din mâna doctorului și o față tânără și frumoasă se reflectă clar în ea. Acest tânăr părea să aibă între douăzeci și cinci și  douăzeci și șase de ani. Ochii lui erau mici și foarte energici. Deși această față era palidă, părea foarte masculină.

Dar acesta nu sunt eu, Zhou Xiang!

Nu e de mirare că femeia aceea l-a numise ‘’ fiu’’. Nu se înșela, dar pur și simplu nu știa că în corpul fiului ei sălășluia un suflet diferit.

Deci, era mort… sau cel puțin trupul lui. Căzând de pe o stâncă atât de înaltă, cum să nu fi fost spulberat în bucăți? Dar sufletul lui renăscuse în corpul altei persoane. În corpul acestui tânăr care se numea și el Zhou Xiang.

Doctorul îl privi ciudat:

– Ce se întâmplă? Simțiți vreun disconfort?

Zhou Xiang puse oglinda deoparte, se lăsă slăbit pe spate pe pat,   acoperindu-și ochii cu mâinile și murmură:

– E în regulă.

Era încă în stare de șoc. Cum putea să accepte ceea ce văzuse?

Poate pentru că aveau același nume, Dumnezeu luase sufletul greșit?

Indiferent de ce, totul era prea ciudat pentru el. Întotdeauna fusese ateu. Nu  crezuse niciodată în fantome și spirite și  nu-i fusese niciodată frică de ele. Dar ceea ce se întâmplase acum îl zguduise. Pentru moment, pe lângă faptul că era șocat, chiar nu știa cum să reacționeze.

Doctorul adăugă empatic:

– Închide ochii și odihnește-te. Ești în comă de 2 ani. Acum că te-ai trezit, povara psihologică este prea grea. Nu pune presiune pe tine. Doar dormi.

Vocea joasă și profundă a medicului era ca un act de hipnoză. Zhou Xiang  închise ochii când simți un val de oboseală ridicându-se în inima lui. Treptat, somnul îl cuprinse.

E în regulă. Supraviețuise…cu o identitate complet nouă. Aceasta era oportunitatea pe care Dumnezeu i-o dăduse ca să poată începe totul de la capăt. Putea să lase trecutul în urmă și să trăiască o viață bună.

Să lase deoparte acel…trecut pe care îl simțise ca pe o eșuare și la care nu voia să se uite înapoi.

…………………………………………………………………………………………………………..

– Hai, bea această supă de pui. Bea niște supă înainte de a mânca orezul, pentru a-ți hrăni stomacul.

Chen Ying se uita la Zhou Xiang tulburată, bunătatea din ochii ei îl făcu  pe Zhou Xiang să se simtă trist.

Nu putea să-i spună unei mame care se ocupase neobosit de  fiul ei, că în trupul acesta bântuia un alt suflet.

– Bea. De ce stai încremenit ? Chiar dacă nu îți amintești de mine, cu siguranță îți vei aminti de gustul acestei supe. Îți plăcea să bei supa mea de pui încă de când erai copil. Bea-o.

Zhou Xiang  luă castronul de supă și sorbi o lingură din supa aromată de pui. După numai o înghițitură simți un gust delicios. Nu se putu abține să nu mai ia câteva linguri.

– Încet, să nu te frigi.

După ce Zhou Xiang termină castronul cu supă, se uită la Chen Ying și spuse încet:

–  Mamă, nu trebuie să-mi aduci mâncare în fiecare zi. Este de mâncare și la spital.

Trecuseră trei zile de când se trezise și de două zile ploua. De fiecare dată când Chen Ying venea, văzuse că pantalonii ei erau uzi. Această femeie scundă și slabă făcea o jumătate de oră cu autobuzul și mergea mai mult de zece minute pe jos, doar pentru a-i aduce fiului ei o masă caldă. Se simțea trist și foarte mișcat, până la lacrimi. Acesta era sentimentul de a avea o mamă. Crezuse că nu va experimenta asta niciodată în această viață.

Chen Ying spuse cu tristețe:

– Ce mare lucru e să-ți aduc de mâncare? Înainte, nici nu te puteam hrăni.

Gândindu-se la toate greutățile din ultimii doi ani, ochii lui Chen Ying se  înroșiră, dar râse imediat:

– Nu spune aceste lucruri. Te-ai  trezit. Mama nu va cere altceva și nu te va forța să faci ceva ce nu vrei. Vreau doar să trăiești bine.

Zhou Xiang simți că exista o semnificație mult mai profundă în cuvintele lui Chen Ying. Dar nu întrebă, de teamă că i-ar provoca din nou tristețea. Din spusele ei și ale medicului, el aflase că niște obiecte grele căzuseră pe acest corp în urmă cu doi ani. Toată lumea crezuse că va rămâne în stare vegetativă pentru tot restul vieții. Dar pe neașteptate, se trezise. Zhou Xiang aflase de asemenea că trecuseră doi ani de când căzuse accidental de pe stâncă în timpul furtunii.

………………………………………………………………………………………………………………

Zhou Xiang se uita la bătrânul din patul de lângă el. Erau singurele 2 persoane din această sală dublă. Bătrânul zăcea acolo de mai bine de jumătate de an din cauza unui accident vascular cerebral. Se spunea că era conștient, dar era ca un mort viu. Bătrânul nu avea soție, doar un fiu. Fiul lui era ocupat cu munca, așa că putea veni doar o dată sau de două ori pe săptămână. Chen Ying ajuta uneori personalul medical să aibă grijă de bărbatul în vârstă. Zhou Xiang se uita la Chen Ying și la asistentă. Ele transpirau abundent în timp ce ștergeau corpul bătrânului și își putu imagina cum avusese grijă Chen Ying de el în ultimii 2 ani. Cât de mult suferise  această femeie pentru fiul ei?

Dar când se trezise, ea nu spusese nimic. Zhou Xiang se uita la ea și nu se putu abține să nu-și imagineze… Dacă mama lui era încă în viață astăzi, și-ar fi făcut  ea griji pentru el așa?

În inima lui, el acceptă treptat faptul că Chen Ying era mama lui. Chiar se simți norocos că mama la care visase mereu o căpătase acum la trezire. Dumnezeu îl tratase cu adevărat bine. Nu numai că îi dăduse o a 2-a viață, dar îi oferise și o mamă.

Zhou Xiang își terminase masa sub ochii vigilenți ai lui Chen Ying care bătea aerul cu un evantai și-l privea zâmbind. Ochii ei erau plini de o bunătate călduroasă. Zhou Xiang se simțea puțin jenat față de ea. Chen Ying întrebă brusc:

– Fiule, vrei să te uiți puțin la televizor?

 – O, bine.

Chen Ying porni televizorul, Dar nici unul din ei nu-i dădea atenție.

Zhou Xiang întrebă:

– Mamă, când pot fi externat din spital?

El văzuse că Chen Ying nu era bogată. Nu simțeam nevoia să rămână în spital în continuare.

Chen Ying răspunse:

– Nu e nicio grabă. Am cheltuit mulți bani în acești 2 ani. Ce mai înseamnă câteva zile? Mama vrea să părăsești spitalul sănătos. Să ascultăm sfaturile medicilor. Cei câțiva medici care te-au tratat sunt foarte buni. Când vor spune că poți fi externat,  acesta va fi  momentul în care vei fi externat.

Zhou Xiang dădu din cap și întrebă:

– Mamă, poți să-mi povestești despre familia noastră? Doctorul a spus că dacă îmi povestești mai multe lucruri, poate îmi voi aminti.

De fiecare dată când spunea cuvântul „mamă”, Zhou Xiang simțea că inima îi bate mai repede. Nu știa dacă este pentru că se simțea recunoscător sau din cauza conștiinței sale vinovate.

Chen Ying zâmbi:

– Ei bine, nu e nici o grabă. Când vei fi externat, îți voi arăta poze cu tine din copilărie. Le vom privi și vom vorbi. Doctorul a spus că nu trebuie să-ți obosești mintea acum. Trebuie doar să te odihnești bine. Nu te gândi prea mult.

Zhou Xiang nu insistă și privirile sale se opriră pe ecranul televizorului. Televizorul difuza conferința de presă a unui film. Camera se mișcă și o figură foarte familiară apăru pe ecran.

Ochii lui Zhou Xiang se măriră.

Wang Yudong![3]

Reporterul făcea un prim-plan al vedetei masculine de cinema. Acest bărbat era, fără îndoială, foarte atrăgător, grațios și chipeș. Costumul lui bine croit  îi accentua corpul zvelt și înalt, iar colțurile gurii erau ușor ridicate într-un zâmbet blând ca o  briză caldă de primăvară. Nu e de mirare că inimile multor femei fuseseră hipnotizate de el. Zhou Xiang era mai mult decât familiarizat cu acest star de film extrem de popular. El fusese cascadorul de arte marțiale al acestui bărbat în multe dintre filmele sale anterioare datorită figurii și siluetei din spate excepțional de similare.

Dacă nu ar fi fost acest motiv, Ying Ming Xiu[4] chiar nu i-ar fi aruncat vreo privire. Din păcate, el nu știuse asta inițial. Dacă ar fi știut, ar fi rămas doar prieten cu el. Atunci n-ar fi decăzut într-o stare atât de jalnică.

O durere surdă îl lovi în inimă… Această inimă care nu era a lui îl durea din cauza acestor lucruri deprimante. Era cu adevărat insuportabil. Zhou Xiang  zâmbi:

– Mamă, hai să schimbăm canalul.

– O…

Chen Ying se întoarse și aruncă o privire.

– Acesta nu e Wang Yudong?

– Îl știi?

– Hei, mama ta nu e atât de bătrână încât să nu se mai uite la televizor.

Chen Ying  zâmbi și îi aruncă o privire.

 – Cine nu-l cunoaște pe Wang Yudong? E o mare vedetă, foarte faimoasă. Când s-a căsătorit la începutul anului, Xiao Yi, fiica vecinei Zhang Daniang a plâns de parcă ar fi fost sfârșitul lumii. Chiar nu știu la ce se gândesc acești copiii din zilele noastre.

Zhou Xiang se cutremură.

– El… s-a căsătorit?

Chen Ying îi aruncă o privire ciudată:

– Fiule, îți amintești de el?

– Nu, nu-mi amintesc. Doar că… starurile masculine se căsătoresc de obicei târziu, nu? Cred că are 20, sau nu mai mult de 30 de ani.

– Da, ziarul a spus că el și soția lui erau împreună de câțiva ani și a spus că trecutul femeii este foarte misterios. Oricum, ea este tânăra domnișoară a unei familii influente. Reporterii nu pot dezvălui prea multe știri. Tocmai mi-am amintit că numele de familie al soției lui sună deosebit de frumos. Numele de familie este Yan[5]…

Orice spunea Chen Ying după aceea, Zhou Xiang nu mai auzea nimic. Un lucru îi răsună în minte: Wang Yudong și Yan Ming Mei sunt căsătoriți.

Se căsătoriseră…atunci cum se simțise Yan Ming Xiu? Plânsese patetic? Voise să moară?

Yan Ming Xiu era atât de obsedat de Wang Yudong. Văzându-l pe Wang Yudong trecând de la statutul de iubit al surorii sale la statutul de cumnat, nu înnebunise ?

Ha ! Asta era ridicol.

Yan Ming Xiu, chiar dacă nu suntem aceeași persoană, amândoi avem aceeași problemă. Suntem lacomi de lucruri care nu ne aparțin.

[1] Se pronunță Zu Șian

[2] Formulă de adresare formal  către o femeie mai în vârstă

[3] Se pronunță Uan Iudon

[4] Se pronunță Ian Minșiu

[5] Rândunica.