Cei patru- Capitolul 7

Înfruntare

 Sala de repetiții era deja plină când Damon intră.
O sală înaltă, cu pereți acoperiți de oglinzi și panouri negre in față având o scenă mică improvizată cu lumini difuze.

Pe margini, zeci de fete așezate în semicerc, foile de scenariu în mâini, fustele aranjate strategic, ochii fixați spre ușă.

Când Damon păși înăuntru, o undă de șoapte și zâmbete se răspândi ca un val.
Una dintre fete chiar scăpă pixul pe jos… și nu se grăbi deloc să-l ridice.

–E aici, spuse cuiva în șoaptă visătoare.
– Mai frumos decât în poza de pe forum.

Damon trecu printre ele fără să le privească, ochii lui se opriră pe Aven, care stătea deja pe marginea scenei, răsfoind scriptul.

Părea absorbit de acea partitură din mâinile sale cu un prea mult calm ca să nu fi știut că este privit.

Damon își purtă pași spre el…

– Sper că te-ai pregătit, zise scurt sunând mai mult a amenințare.

–Mereu sunt pregătit, spre deosebire de unii, eu nu mă bazez doar pe frumusețe și mister, răspunse Aven, fără să ridice privirea.

Damon ridică o sprânceană pufnind ironic…
– Ce ciudat… și eu credeam că te bazezi pe „ochii care hipnotizează și sarcasm pasiv-agresiv”.

Aven zâmbi ușor, în colțul gurii.
– Fiecare are armele lui, ale tale doar sunt mai… comentate pe rețele.

Fetele urmăreau în tăcere schimbul de replici care părea o scenă dintr-o piesă scrisă deja. Una despre doi care se urăsc și se iubesc fără să admită.

Damon înclină capul.
– Și, ce rol vrei?

– Pe al tău, răspunse Aven simplu și în timp ce rostise cuvintele își ridică privirea și pentru o clipă, lumea se opri.

Privirile lor se încleștară, iar în aerul sălii apăru o tensiune care nu avea legătură cu teatrul.

– Ar trebui să lupți mai mult pentru rolul principal, continuă Aven.

– ...asta doar dacă nu te temi că ai fost deja… înlocuit.

– Nu știu ce-i mai enervant, zise Damon, pas cu pas apropiindu-se de el.

–… siguranța ta sau faptul că o ai cu un motiv real.

-Mă bucur că mă recunoști, zise Aven, înclinând capul teatral.

-E un prim pas spre acceptare…mă refer aici acceptarea frângerii tale…. desigur…

Damon râse scurt.
– Nu-ți face iluzii, acceptarea mea vine cu semnătură în sânge și două încercări de exorcizare.

– Îmi place cum gândești, mă faci să mă simt acasă.

În acel moment, coordonatoarea de scenă intră brusc în sală și bătu din palme.
– Bun! Astăzi citim scena principală! Doi candidați pe rol: Damon și Aven. Ce coincidență, nu?

O rumoare trecu prin sală.
Iar cei doi… zâmbeau. Dar nu pentru că erau mulțumiți ci pentru că în sfârșit începea jocul…

– Băieți, deschideți scenariul la pagina 23, spuse coordonatoarea, așezându-se cu un clip board pe genunchi.
– Scena conflictului interior, am nevoie să aud vocea sa vad privirea, vreau sa simt aceea  tensiune…jucați ca și cum… nu v-ați ierta niciodată, ii sfătuiește ea.

Ella intrase în sală fără zgomot și se așezase discret în spate, nu spunea nimic, doar îi urmărea în tăcere pe cei doi.

Damon luă scenariul, nu îl deschise  nici nu avea de gând sa-l citească , el îl știa deja….
Aven închise ochii pentru o clipă, ca și cum se reconecta la ceva deja familiar.

Se așezară în fața scenei, la un metru unul de celălalt, în aceea lumină care era difuză.
Fetele tăceau, ochii lor erau pe scenă fără să clipească, respirațiile abia se simțeau.

Și au începură.

Damon (citind, dar cu glasul ușor tremurat):
– „De ce ai venit acum?”

Aven (ridicând privirea, ton cald, dar tăios):
– „Pentru că n-am știut cum să plec din tine.”

Damon (fără să-și ridice ochii):
– „Ai întârziat. M-ai rupt și ai întârziat.”

Aven (un pas în față):
-„Te-am ținut viu. Asta nu e întârziere. Asta e supraviețuire.”

Damon (privirea se ridică, ochii lui ard):
– „E vina ta că încă te caut în toți. E vina ta că nu pot să… uit.”

Aven (cu voce scăzută, sinceră, tăioasă):
–„Nu trebuie să uiți. Trebuie doar să-mi spui că, dacă ți-aș cere… ai veni din nou după mine.”

Tăcere….o tăcere grea se lăsase peste acea sală…părea că nimeni de acolo nu mai respira.

Apoi Damon, fără să citească, șopti:
– „Nu ți-am spus niciodată că am plecat.”

Cuvintele nu se regăseau in scenariul din mâna lui, era doar el, era ceva ce îi veni din adâncuri, dintr-un alt „el” un „el” dintr-un alt timp.

Coordonatoarea clipi rapid și zâmbi forțat.
– Bravo… foarte intens…puțin cam prea intens pentru o primă lectură, șopti mai mult pentru ea.

– …dar… bravo.

Fetele murmurau între ele, unele cu obrajii roșii, altele vizibil mișcate.

Aven lăsă scenariul pe marginea scenei, se întoarse spre Damon, cu acea  privire pe care numai el o avea…
– Bună scenă. Parcă a fost…aproape personală, nu?

Damon răspunse sec, dar cu un zâmbet abia sesizabil:
-Tu nu joci, tu doar spui lucruri pe care le-ai mai spus…sau le-ai mai auzit.

Și apoi se întoarse cu spatele la el, fără grabă, fără regret.

Dar Damon simți din nou:
Ceva vechi…ceva care nu murise niciodată.

Sala de repetiții se golise treptat.
Zgomotele de pași, râsete ușoare, foi foșnite, se risipiseră în ecoul clădirii.

Damon rămăsese singur pe scenă.

Cu ochii fixați pe podeaua din lemn.
Cu sângele încă pulsând în tâmple și cu o întrebare în piept pe care nu știa cum să o rostească.

Ella urcă cele două trepte și se opri lângă el.

Nu spuse nimic la început, doar se uită la el.

-Frumoasă scenă, zise într-un final.

– A fost doar o repetiție, răspunse Damon fără să-și ridice privirea.

– A fost un început bun, zise ea încet.

– și… recunoașterea are întotdeauna un preț.

Damon ridică privirea spre ea…
– Ce vrei să spui cu asta?

Ella îl privi atentă, privirea ei era blândă… dar cu un fir de ceva greu de definit.
Un strat invizibil, dar prezent.

–Nimic… încă, și făcu un pas în spate.

– Doar… ai grijă cu ce recunoști, unele lucruri, odată recunoscute, nu te mai lasă să fii același.

Îi întoarse spatele  complet și coborî ușor de pe scenă.

Damon rămase nemișcat, având privirea în gol…dar înăuntrul lui, ceva începea să se miște.

Nu era teama, nu semăna nici cu iubirea …simțea că era doar începutul unei dezvăluiri…

Trebuia să vorbească cu frații lui despre asta…

Cafeneaua era aproape goală la ora aceea, doar luminile chihlimbarii și aburul cafelei mai țineau în viață locul.

Cei patru stăteau la masa lor preferată, lângă geamul mare.
Mesele din jur erau goale, iar afară ploaia măruntă lovea ritmic pavajul.

Kai sorbea liniștit dintr-un cappuccino.
Eli citea dintr-un carnet plin de notițe.

Noah, pe de altă parte, părea radiind.

–Bun, zise, lovind ușor masa cu degetele.

– …dacă nu vă spun, explodez.

–N-ai putea să explodezi în tăcere? întreabă Eli fără să-l privească.

– În toaleta decanei, băieți….spune el rapid și își dezvălui toți dinți printr-un zâmbet extrem de larg….
Trei capete se întoarseră brusc spre el.

Kai clipi lent.
– Te rog, spune-mi că n-ai băgat capul decanei într-o chiuvetă sau ceva.

– Nu….spuse rapid, dar imaginea decanei îi făcu zâmbetul și mai larg

– Am sărutat o tipă acolo….

Eli își lăsă pixul pe masă.
– În toaleta decanei?…în toaleta decanei!!!

-Mă rog, era liberă și… romantică, atmosferă, muzică ambientală….O fată….eu.

-Un miros discret de dezinfectant și hârtie igienică, completă Kai.

-… ce idilă….

-Noah, întrebă Eli calm.

– măcar știi cum o cheamă?

Noah ridică din umeri.
–Detalii, frate…astea sunt doar detalii…

Toți tăcură o secundă….apoi izbucniră în râs.

Kai aproape scuipă cafeaua, Eli își acoperi ochii cu palma.

Noah ridică ceșcuța spre ei, ca un campion al iresponsabilității.

– Unele iubiri nu au nevoie de nume, fraților, au nevoie de… context.

– Și de antibiotice, murmură Eli.

Râsetele se stinseră treptat, doar Damon nu râdea…stătea tăcut, cu degetele strânse în jurul ceștii.

Privirea lui era adâncă fixând geamul, dar nu vedea ploaia….apoi vocea lui răgușită se auzi…

–Vreau să descopăr cine este Aven.

Toți tăcură…se uitară spre el atenți..

– Și? întrebă Noah cu o sprânceană ridicată.

Damon își întoarse privirea spre ei, ochii îi erau extrem de reci, vocea joasă, destul de gravă de ar fi putut tăia sticla…

– Și vreau să-l fac să regrete că a intrat în viața mea.

O tăcere ciudată coborî peste masă, pentru un moment, niciunul dintre ei nu știa dacă să glumească… sau să se teamă.

Și în ploaia care curgea dincolo de geam, un nou capitol începea….