Mintea lui Li Shuo se goli instantaneu.
Acele câteva rânduri aproape că se estompaseră. Apăsă tare butonul de apelare, dar telefonul lui era oprit, cum era de așteptat. Lovi cu piciorul în masă furios și formă numărul asistentului său.
Telefonul sună multă vreme înainte ca acesta să răspundă. Li Shuo uitase că era miezul nopții în China și, de îndată ce răspunse, mârâi.
– Unde este Li Cheng Xiu?!
Asistentul era confuz, nu pentru că nu se trezise, ci pentru că era cu Li Shuo de mai bine de trei ani și nu-și mai văzuse niciodată șeful atât de înverșunat. Mormăi.
– Ah… Li… Li Cheng Xiu?
– Unde este Li Cheng Xiu?!
– El… el este…
Asistentul înlemni câteva clipe apoi spuse.
– Nu e acasă? Îl voi lua mâine și îl voi ajuta să se mute la hotel.
Li Shuo își șterse energic fața și se forță să se calmeze.
– Xiao Guo, te rog fă tot posibilul și du-te acum la casa lui Li Cheng Xiu pentru că s-ar putea să fi plecat.
– A plecat? Am vorbit la telefon cu el în timpul zilei, pregătind mutarea.
– Du-te acum și contactează-mă după ce ai confirmat.
– Da, da, da, da, voi pleca acum.
Asistentul se târî din plapumă în mâini și genunchi.
După ce închise telefonul, Li Shuo se plimbă neliniștit înainte și înapoi prin cameră și citi mesajul de mai multe ori. Deși cuvintele erau atât de simple, Li Shuo putea simți un sentiment de disperare.
După toate probabilitățile, Shao Qun se dusese la Li Cheng Xiu și-l amenințase cu propriile afaceri…
În ultimele două zile fusese îngrijorat că ceva se întâmplase, și chiar așa și fusese.
Nu că nu ar fi crezut că Shao Qun va căuta probleme, dar se gândi că poate, după ce
l-a întâlnit pe Shao Qun, Li Cheng Xiu va fi mai descurajat și mai dispus să se ducă la el.
Până la urmă a plecat așa, pur și simplu? !
Unde se va duce? La cine se va duce? Mă va mai contacta?
Li Shuo simțea cum emoțiile îi clocoteau, îngrijorare, confuzie, anxietate, toate i se revărsau din cap. Dacă nu ar fi fost prea departe, nu ar fi fost atât de nervos.
După ce așteptă neliniștit în cameră o jumătate de oră, asistentul sună înapoi.
Li Shuo încă mai avea o urmă de anticipare.
– Cum a fost?
– Chiar nu este nimeni acasă.
Vocea asistentului sună de parcă era pe cale să plângă.
– L-am întrebat pe paznic și mi-a spus că a plecat în timpul zilei și și-a luat bagajele cu el. Domnule Li, ce ar trebui să fac?
Li Shuo închise ochii și trase adânc aer în piept.
– Rezervă-mi un bilet, mă voi întoarce.
– Dar domnul Xiang a spus că nu trebuie să vă mai întoarceți ….
– Nu contează, fă-mi rezervare…
Li Shuo calculă cât de repede se putea întoarce la New York pentru a-și face bagajele și a ajunge la aeroport.
– Zborul va fi în șapte…
– …Bine bine.
– Mergeți imediat și verificați toate informațiile despre trafic pe care le puteți găsi și asigurați-vă că îl găsiți pe Li Cheng Xiu.
– Da!
Ri Shuo își frecă puternic tâmplele, aruncă telefonul mobil la o parte și începu să-și facă bagajele.
Nu se putea gândi prea mult la asta acum. Chiar dacă Li Cheng Xiu ar fi vrut să se despartă de el și ar prefera să plece decât să vină în Statele Unite, durerea și disperarea pe care le citise în acest mesaj i-au fost suficiente pentru a înțelege că Li Cheng Xiu avea nevoie de ajutor acum. Cum ar putea el să fie în vacanță aici în siguranță în acest moment?!
După ce-și făcu în grabă bagajele, luă valiza și era pe cale să coboare.
De îndată ce deschise ușa, Zhao Jin Xin se întâmplă să bată la ușă dar, înainte să-și poată coborî mâna ridicată în aer, ochii îi căzură pe valiza lui Li Shuo.
– Unde te duci?
– Vreau să mă întorc acasă, spuse Li Shuo trecând pe lângă el, gata să plece.
Zhao Jin Xin îl ținu de umeri.
– Ce se întâmplă? Te grăbești.
– Nu vreau să mai explic. Oricum, este o urgență și trebuie să mă întorc imediat, spuse Li Shuo întinzând mâna pentru a-l împinge.
Zhao Jin Xin îl prinse de braț pe Li Shuo și-l trase spre el, îl prinse de după gât cu brațul drept, aproape îmbrățișându-l, apoi se întoarse și-l târî în casă.
Acea serie de mișcări fusese prea rapidă și, înainte ca Li Shuo să-și revină, Zhao Jin Xin închisese deja ușa. Deși Li Shuo nu înțelegea artele marțiale, el simți că aceasta era un fel de versiune blândă de grappling[1]. Dacă gâtul i-ar fi sugrumat astfel, nu ar fi sufocat, dar nu s-ar putea elibera.
Zhao Jin Xin dădu drumul rapid la mână, doar blocând ușa și privindu-l pe Li Shuo cu un zâmbet.
Li Shuo aruncat cutia valiza și spuse supărat.
– Ce faci?! Chiar mă grăbesc!
– Ai fost de acord să bei cu mine în seara asta, spuse Zhao Jin Xin, nevinovat.
– Poți fi puțin mai serios?
Zhao Jin Xin ridică din umeri și spuse serios.
– Nu știu ce s-a întâmplat în China, dar ai uitat că îți asumi un risc revenind în țară acum?
– Știu, dar trebuie să mă întorc.
– De ce?
– Treaba asta nu are nicio legătură cu tine.
Zhao Jin Xin își deschise brațele și a spus zâmbind.
– Dacă nu-mi spui, nu te voi lăsa să pleci. Iubitule, chiar nu mă poți învinge.
Li Shuo își strânse pumnii. El nu avea nicio intenție să verifice dacă ceea ce spusese Zhao Jin Xin era adevărat sau fals.
– Li Chengxiu ar fi putut să dispară.
Zhao Jin Xin încremeni.
– Ce este?
Li Shuo spuse iritat.
– Nu pot să-ți explic. Oricum, vreau să mă întorc acasă acum. Dă-te din drum.
Zhao Jin Xin blocă ușa fără să se miște.
– Dispărut? De ce?
– Ce legătură are asta cu tine! ridică vocea Li Shuo.
– A trimis un mesaj și a plecat. Problema poate fi serioasă. Poți să mă înțelegi?
Expresia lui Zhao Jin Xin se schimbă.
– A plecat? A plecat din proprie inițiativă?
– Da!
Zhao Jin Xin medită timp de două secunde.
– Ce folos să te întorci când el a plecat?
– Tu……
– Indiferent dacă te întorci sau nu, ceea ce ar trebui să găsești poate fi găsit, iar ceea ce nu poți găsi, nu este de găsit, îl întrerupse Zhao Jin Xin.
– Dimpotrivă, dacă te întorci și se întâmplă ceva, câtă energie poți să economisești pentru a-l găsi? Faptul că te întorci nu face decât să sporească haosul.
Lai Shuo rămase tăcut o vreme.
Zhao Jin Xin veni lângă el, îl apăsă pe umeri și-l rugă să se așeze.
– Calmează-te mai întâi. Din momentul în care te-ai întors în cameră și până acum, a trecut puțin mai mult de o oră, ceea ce înseamnă că abia ai primit vestea, și ai luat decizia într-o perioadă scurtă de timp. Nu crezi că este prea impulsiv și nesăbuit?
Vocea aceea era blândă și calmă, iar auzind-o, exista o putere liniștitoare.
Lai Shuo privea în gol la covor, iar spatele său rigid se relaxa încet, însoțit de un oftat.
Zhao Jinxin se ghemui în fața lui, îl luă de mână, îi zâmbi și spuse.
– De fapt, poți să-ți dai seama dacă stai să te gândești. Nu fi neliniștit, nu fi impulsiv. Nici măcar nu arăți ca Li Shu pe care-l știu eu, în felul acesta.
Li Shuo zâmbi forțat. Era adevărat că nu se putea întoarce iar în ceea ce privește problema de a găsi pe cineva, ceea ce putea face era să cheltuiască bani și să găsească relații. Ambele lucruri le putea face comunicând prin telefon. În cazul în care s-ar fi întors și ar fi fost într-adevăr reținut, nu ar fi fost o durere de cap și prea dificil să se ocupe de amândouă?
Dar acum era atât de confuz încât nici măcar nu putea să se așeze pe scaun.
Zhao Jin Xin strânse din pumni.
– Ai mai fi la fel de anxios dacă ar fi fost pentru mine?
Li Shuo nu-l putu privi direct în ochi pe Zhao Jin Xin, așa că-i evită privirea și se ridică.
Zhao Jin Xin era foarte diferit față de momentul când cei doi se întâlniseră prima dată.
Atunci acest bărbat era frivol și sălbatic, ca un șarpe veninos superb. Se apropia de el, așa că era potrivit doar pentru a-l privi de la distanță.
Mai târziu, constată că îi plăcea să fie răsfățat, șiret și provocator. Avea întotdeauna măsură, astfel încât oamenii nu puteau fi dezgustați de el, ba chiar îl găseau din când în când puțin cam direct și drăguț.
Iar pe măsură ce contactul se adâncea, Li Shuo se simțea treptat confuz și nedumerit de adorația pe care o arăta. Întrezărea tandrețea din spatele cinismului său.
Impresia pe care o avea despre Zhao Jin Xin evoluase de jos în sus, iar acum simțea și mai mult sentimentul de vinovăție pentru că nu fusese capabil să răspundă entuziasmului lui Zhao Jin Xin.
Zhao Jin Xin se ridică și el.
– Am mulți prieteni în China și cu siguranță te voi ajuta să-l găsești. Nu fi atât de formal cu mine în acest moment. Găsirea persoanei este cel mai important lucru, nu-i așa?
Li Shuo deschise gura și în cele din urmă dădu din cap încet.
– Jin Xin, îți mulțumesc.
– Cu plăcere, spuse Zhao Jin Xin prinzându-i ușor bărbia lui Li Shuo cu degetul arătător.
– Deci, v-ați despărțit, nu?
Li Shuo fu ușor surprins.
– Cum pot să mă gândesc la asta acum?
– Nu fugi. Nu este suficient de evidentă atitudinea lui Li Cheng Xiu?
Li Shuo își întoarse fața.
– Trebuie să fie greu pentru el acum. Despărțire sau nu, îi doresc tot binele și îl voi ajuta.
– Ești un tip atât de drăguț, spuse Zhao Jin Xin încet.
Dintr-un motiv oarecare, Li Shuo auzi câteva accente de sarcasm în acele cuvinte și simți că, probabil se gândea prea mult sau poate că Zhao Jin Xin era gelos.
Li Shuo clătină din cap.
– Jin Xin, lasă-mă în pace pentru o vreme.
– Bine, spuse Zhao Jin Xin bătându-l pe umăr.
– Trimite-mi informațiile pe care le ai până acum pe telefonul meu mobil. Mă voi duce să găsesc un prieten care să mă ajute. Nu-ți face griji, îl vom găsi cu siguranță.
Li Shuo dădu din cap recunoscător.
Întrucât încă nu se făcuse dimineață în China, Li Shuo așteptă cu nerăbdare veștile de cealaltă parte. Își amintea în mod repetat detalii ale relației sale cu Li Cheng Xiu și, cu cât se gândea mai mult la asta, cu atât devenea mai panicat.
Era un pic supărat. Era o persoană decentă, bună și disciplinată. Nu avea niciodată abateri majore în comportamentul său și era mereu popular. Atunci de ce avea mereu experiențe proaste în relațiile sale?
Acele sentimente copilărești datau de când era în adolescență. Să nu mai vorbim de prietenul său de la facultate, cândva cel mai apropiat . Se despărțise de el pentru că dăduse temporar înapoi și refuzase să meargă cu el în Africa.
Pe oricine întâlnise de-a lungul anilor, tratase cu sinceritate și respect, dar în cele din urmă toți ajunseră la despărțire, fără excepție.
Nici măcar nu era sigur ce făcuse greșit.
Cu toate acestea, existase o persoană care-i spusese sincer că este prea rațional și nu poate simți prea multă dragoste.
Amintindu-și că persoana respectivă era un băiețel excentric pe care-l plăcea cândva și care se întâmpla să fie un prieten comun al lui și al lui Li Cheng Xiu, își scoase telefonul mobil și-l sună.
O voce extrem de nerăbdătoare se auzi de la celălalt capăt al telefonului.
– Cine e?
– Xiao Hui, eu sunt, Li Shuo.
– Hmm… vocea se trezi puțin.
– Hei! Li Ge, de ce suni atât de târziu… așa de devreme? Te-ai trezit cu două ore devreme și … el a sunat? căscă el.
– Xiao Hui, Cheng Xiu a venit să te vadă?
– Nu de curând. M-a sunat astăzi în legătură cu o rudă.
– Care rudă, unde este?
Wen Xiao Hui își dădu seama că ceva nu este în regulă și spuse îngrijorat.
– Nu mi-a spus nimic. Ce s-a întâmplat?
– A plecat. Mi-a trimis un mesaj și apoi și-a oprit telefonul. Acum nu-l găsește nimeni.
– Ce! urlă Wen Xiao Hui și apoi spuse.
– Poate chiar a mers să viziteze rudele. Era într-o stare normală când am sunat astăzi. Poate că telefonul a fost oprit pentru că bateria era descărcată?
– Mă tem că nu este atât de simplu, spuse Li Shuo solemn.
– Dacă Li Cheng Xiu te contactează din nou, trebuie să-mi spui imediat sau anunță-mă dacă te gândești unde ar putea merge.
– Eu, eu, eu, vreau acum.
Li Shuo doar se închise în cameră, încercând frenetic să găsească pe cineva prin diverse canale. După-amiaza trecuse cât ai clipi, iar când se făcu zi în China, încă nu erau vești de la Li Cheng Xiu.
Dintr-o dată, se auzit o bătaie la uşă, care îl scoase pe Li Shuo din melancolie.
– Te rog, intră.
Ușa se deschise și Zhao Jin Xin intră zâmbind și spuse.
– Este timpul să mergi să bei ceva cu mine.
Li Shuo spuse neputincios.
– În ce dispoziție sunt acum…
Se răzgândi la mijlocul propoziției. Uneori, alcoolul chiar este un lucru bun.
Zhao Jinxin îi citi gândurile dintr-o privire și-i făcu cu ochiul.
– Vino cu mine.
[1] Termen folosit pentru a desemna practicile de luptă specializate la sol: jiu- jitsu, sambo, catch, judo etc
