Zgomotul puternic fusese însoțit de o vibrație violentă. În acel moment, inima lui Li Shuo bătu cu putere, și capul îi explodă. Când SUV-ul de 4 tone se zgudui ca o jucărie mare, telefonul mobil se desprinse, iar el se agăță inconștient de spătarul scaunului șoferului înainte de a reuși cu greu să-și stabilizeze corpul.
Ce s-a întâmplat?
Li Shuo fu șocat. Urmări sunetul exploziei și când se întoarse, la câteva sute de metri în spatele lui, se ridicau spre cer flăcări și fum, sunetul claxoanelor mașinilor se dezlănțuise, pietonii de pe stradă fugeau din calea focului cu priviri îngrozite, iar el auzi o mulțime de oameni țipând și strigând “BOMBĂ”!
– Domnule! strigă Guang Shu alarmat.
Li Shuo îl văzu pe tatăl său ducându-și mâna la inimă, cu fața palidă, cu ochii mari și cu tot corpul tremurând.
Li Shuo se panică.
– Tată…
La capătul celălalt al firului, Zhao Jin Xin, care se afla în biroul Grupului EnNan, încremeni când auzi o bubuitură dublă de la fereastră și de pe telefonul mobil în același timp.
Avocatul sări în picioare, alergă la fereastră și exclamă:
– Doamne, a explodat, a explodat Seventh Avenue!
Zhao Jin Xin se ridică de pe canapea dintr-o singură mișcare și se repezi spre ușă. În timp ce alerga spre intrarea liftului, strigă în telefon.
– Li Shuo! Li Shuo!
Vocile de la celălalt capăt al firului erau zgomotoase, se auzeau claxoane de mașini, sirene și strigăte, cu excepția celei pe care dorea cu disperare să o audă.
Fața lui Zhao Jin Xin era lividă, aproape albăstrie și inima îi era rece. Se repezi la lift și când văzu că dura o veșnicie pentru ca toate cele trei lifturi să urce, deschise pur și simplu cu piciorul ușa ieșirii de urgență și zbură pe scări de la etajul 17 către parterul clădirii.
– Li Shuo! Li Shuo! Mă auzi? Li Shuo!
Strigătele lui Zhao Jinxin se izbiră de peretele din holul gol.
– Să te ia naiba că nu vorbești! urlă el, și-și aruncă telefonul mobil cu furie, care se izbi puternic de perete și se făcu bucăți.
– Medicamentele! Unde sunt medicamentele! strigă Li Shuo în timp ce-l apucă de mânecă pe Guang Shu.
Guang Shu scoase din compartiment o sticlă de medicamente cu mâinile tremurânde. Li Shuo apucă sticla, scoase rapid două capsule și le introduse în gura tatălui său, apoi deșurubă apa minerală și încercă să-l facă să o înghită, dar apa curse pe alături și se vărsă pe el.
Li Shuo coborî din mașină, deschise ușa pasagerului, îl scoase pe tatăl său și-l întinse pe jos. Pupilele tatălui său erau dilatate, corpul îi era rigid și era deja inconștient deci, situația era destul de periculoasă.
Li Shuo gâfâi violent, creierul îi bâzâia, ochii îi ardeau, picioarele îi erau atât de slăbite încât abia se mai putea ține pe picioare. Deschise gura și-și mușcă tare buzele, forțându-se să se calmeze, apoi îngenunche și i-a făcut tatălui său resuscitare cardiacă.
După câteva apăsări, ceva îl lovi atât de tare în spatele încât aproape că-l strivi pe Li Shuo de tatăl său, iar el se întoarse și văzu un bărbat panicat căzând lângă el în timp ce îl împingea din drum.
Străzile erau un dezastru. Unii oameni încercau să scape de pericol, alții încercau să ajungă la persoanele dragi, iar mulțimea se bulucea în direcția opusă, astfel că, în orice moment cineva putea călca pe ei.
Guang Shu coborî din mașină și blocă drumul în fața lui Li Shuo cu trupul său slab.
– Repede, o să blochez eu drumul pentru tine, spuse el și-și scoase telefonul mobil pentru a suna la 911.
Li Shuo se aplecă din nou și-i făcu respirație artificială tatălui său. În timp ce apăsa puternic pe zona inimii tatălui său, fruntea îi era acoperită de sudoare, ochii îi erau încețoșați, frica îi invadase tot corpul ca o molimă. Era ceva ce nu mai simțise niciodată în viața lui.
– Tată, tată, te rog … trezește-te … trezește-te … trezește-te …trezește-te …
Li Shuo continuă să apese pe zona inimii până când brațele îi erau dureroase și amorțite, iar în cele din urmă, domnul Li respiră slab.
Guang Shu era atât de neliniștit încât era cât pe ce să plângă.
– Numărul de telefon de urgență nu funcționează!
Li Shuo privi în jur cu disperare. Toate mașinile erau înghesuite unele în altele ca o minge. Străzile erau aglomerate și era imposibil să circule mașinile. Cel mai apropiat spital era la două străzi distanță, și era atât de aproape de locul exploziei încât toate resursele de urgență trebuie să fi fost ocupate.
Li Shuo își stăpâni lacrimile și strânse din dinți pentru a-l căra pe tatăl său care era înalt și gras, cu cel puțin douăzeci sau treizeci de kilograme mai greu decât el. În timp ce îl căra, își simțea picioarele și stomacul tremurând.
– Hei, oprește-te, îl opriră brusc trei tineri de culoare și scoaseră cuțite din buzunare.
– Dă-ne portofelul tău.
Ochii lui Li Shuo erau injectați și șuieră.
– Cărați-vă!
Guang Shu strigă la ei.
– Dați-vă la o parte!
Acești indivizi erau în mod evident drogați și voiau să profite de haos.
– Bătrânul din spatele tău cu siguranță nu va rezista mult timp, haide, dă-ne portofelul tău.
– Vi-l dau, vi-l dau, dar dați-vă la o parte! strigă Guang Shu în timp ce se ducea la mașină pentru a scormoni după portofel.
În secunda următoare, ochii lui Li Shuo sclipiră când unul dintre ei fu răsturnat pe spate ca un sac spart.
Li Shuo își întoarse privirea și-l zări pe Zhao Jin Xin.
Zhao Jin Xin îi smulse umărul celuilalt bărbat și-i trânti un pumn în față. Li Shuo privi cum dinții bărbatului îi săreau din gură ca și cum ar fi văzut o reluare cu încetinitorul.
Ultimul tâlhar care încă mai stătea în picioare reacționă și în cele din urmă învârti cuțitul pentru a se năpusti asupra lui. Zhao Jin Xin se feri și reuși să-l evite. Cu o mână îi prinse încheietura mâinii și i-o răsuci la spate. Tâlharul scoase un urlet, dar Zhao Jin Xin îl apucă de păr și-i trânti capul de geamul mașinii cu putere, iar corpul lui se prăbuși la pământ.
În timp ce Zhao Jin Xin făcea toate astea, expresia de pe fața sa era rece și înfricoșătoare, privirea sa era feroce și severă, departe de aspectul său cinic obișnuit.
Li Shuo se uita la el șocat fără să poată articula vreun cuvânt.
Cei doi se priviră de la o distanță de mai puțin de doi metri și, pentru o clipă, era ca și cum exploziile, haosul și mulțimea nu mai existau. Singurul lucru care rămăsese pe cer și pe pământ era doar cealaltă persoană din fața ochilor.
Li Shuo îl privi pe Zhao Jin Xin și, prin fumul și haosul de pe fundal dădea impresia că este un erou dur.
Zhao Jin Xin îl privi pe Li Shuo, cu părul și cămașa ciufulite, cu ochii roșii, fără obișnuita lui elegantă, și-i păru doar nefericit și disperat.
Această privire fugară către celălalt părea ca ceva ce le străpungea inimile.
Zhao Jin Xin alergă și se prinse de gâtul lui Li Shuo și-l sărută cu putere. Forța și sălbăticia acelui sărut lovi atât de tare dinții lui Li Shuo încât îi provocă durere dar, tocmai acea durere îi dădu un sentiment ciudat de stabilitate și-i făcu mintea haotică să găsească în sfârșit o urmă de calm.
Zhao Jin Xin își scoase sacoul de la costum, îl luă pe domnul Li în spate și spuse cu o voce gravă.
– Mergem la spital.
Li Shuo nu știa ce altceva să spună în acest moment așa că nu putea decât să îl urmeze pe Zhao Jin Xin în timp ce alerga spre spitalul aflat la două străzi distanță. El și Guang Shu încercau cu disperare să treacă prin mulțimea din fața lor, transpirând abundent din cap până în picioare în timp ce rosteau cea mai puternică și devotată rugăciune din viața lor.
Zhao Jin Xin începu să alerge, dar la jumătatea drumului deja gâfâia, ochii îi erau injectați, iar sudoarea îi curgea pe bărbia ascuțită.
Li Shuo îi strigă.
– Lasă-mă pe mine!
Zhao Jin Xin spuse cu o voce tremurândă.
– Nu, aproape am ajuns.
Li Shuo știa cât de greu era tatăl său, îi tremuraseră picioarele când îl cărase în spate înainte, iar la viteza cu care mergea Zhao Jin Xin, se temea că alergarea de o sută de metri ar fi fost o problemă.
Zhao Jin Xin se forță să alerge două străzi, dar când spitalul era la capătul drumului, începu să se clatine. Li Shuo își susținu tatăl pentru a-l împiedica să cadă, iar Guang Shu alergă înainte la spital pentru a cere primul ajutor.
Când ajunseră aproape de destinație, din spitalul plin de haos ieșiră doi asistenți medicali care transportau o targă. Zhao Jin Xin îl puse pe domnul Li pe targă și, în acel moment totul în fața ochilor săi se încețoșă și se prăbuși.
– Jin Xin …strigă Li Shuo, uitându-se la tatăl său și apoi la Zhao Jin Xin, cu o privire neliniștită.
Zhao Jin Xin își reveni și ieși la aer.
– Lasă-mă … pe mine. Du-te repede.
Li Shuo strânse din dinți și-și răsuci capul pentru a urmări targa.
Spitalul era plin de răniți, haotic și aglomerat, și fu greu să treacă prin mulțime și să îl ducă pe domnul Li la urgențe.
Li Shuo și unchiul Guang se uitau la ușa închisă a camerei de urgență, cu inimile strânse.
Guang Shu se ghemui pe jos începu să plângă.
Li Shuo își șterse sudoarea și se ghemui și el, mângâind spatele unchiului Guang și spunând cu o voce înăbușită.
– Guang Shu, nu-ți fie teamă, tatăl meu va fi bine.
Guang Shu spuse înecându-se în lacrimi.
– Ar trebui să … o anunțăm pe doamna?
-Nu deocamdată. Tocmai a avut loc explozia și este periculos și haotic.
Tocmai când termină de vorbit, telefonul unchiului sună. Era un apel de acasă.
Li Shuo luă telefonul, făcut un semn de “șșșșt”, apoi se îndreptă spre scara relativ liniștită pentru a răspunde la telefon.
– Guang Shu! strigă doamna Li.
– Unde ești?! Este o explozie pe Seven Avenue!
– Mamă, eu sunt.
Doamna Li spuse tremurând.
– Unde este telefonul tău? Nu reușesc să dau de tine și nici de tatăl tău, mă speriați de moarte!
– Suntem bine, eu și tata meu aveam o întâlnire.
Vocea lui Li Shuo era blândă și calmă.
– Mamă, suntem cu toții bine, tu stai acasă, nu alerga pe aici, nu e sigur să ieși afară.
Doamna Li fu ușurată.
– E bine că sunteți bine, m-ați speriat de moarte.
După ce închise telefonul, Li Shuo se sprijini de perete slăbit și închise ochii.
Nu îndrăznea să se gândească dacă tatăl său … ce să facă, ce altceva putea să facă? Nu mai putea face nimic acum …… Dacă nu era Zhao Jin Xin, se temea că nici măcar nu și-ar fi putut duce tatăl la spital acum …Se rugase la toți zeii la care se putea gândi și nu experimentase niciodată o asemenea durere și disperare.
Controlându-și emoțiile, Li Shuo se întoarse la urgență, unde unchiul Guang stătea rezemat de perete, cu fața plină de tristețe, părând foarte nefericit.
Li Shuo respiră adânc și-l bătu pe umăr pe unchiul Guang.
– Guang Shu, tu stai de pază aici pentru o vreme, eu mă duc să-l caut pe Jin Xin.
Nu știa cum se simțea acum Zhao Jin Xin, poate paralizat de epuizare și incapabil să se miște.
Unchiul Guang încuviință.
– Du-te și mulțumește-i.
Li Shuo ieși în fugă din spital, căutând cu privirea figura cunoscută.
În cele din urmă, pe coridorul spitalului plin de haos, zgomot, gemete și boală, îl văzu pe Zhao Jin Xin stând pe podea lângă un telefon public și vorbea la telefon. Tot corpul său părea epuizat.
Inima lui Li Shuo tresări în timp ce făcea un pas înainte.
Zhao Jin Xin îl văzu și el și închise încet telefonul, întinzând mâna spre el.
Li Shuo se apropie de el și se ghemui la pieptul lui.
– Ești bine ?
Zhao Jin Xin îl luă în brațe și-l strânse puternic, de parcă s-ar fi temut că va dispărea, spunând cu o voce înăbușită.
– M-ai speriat de moarte.
Ochii lui Li Shuo erau calzi și îl îmbrățișă înapoi.
– Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc.
Zhao Jin Xin îl mângâie pe spate.
– Bine că ești bine, și unchiul va fi bine. Tatăl meu a anunțat secția de cardiologie de la un spital din apropiere Elicopterul va sosi în cinci minute, așa că, dacă starea fizică a unchiului o permite, va fi transferat direct la spital.
Li Shuo se înecă.
– Mulțumesc.
În acel moment, în afară de mulțumesc, nu mai știa ce altceva să spună. Acest om apăruse în cel mai vulnerabil și disperat moment din viața lui, trăgându-l din abis.
Nu mai existase niciodată o persoană care să-i producă lui Li Shuo un șoc atât de halucinant.
Zhao Jin Xin îi șterse urmele de lacrimi din colțul ochilor lui Li Shuo cu vârful degetelor și zâmbi ușor.
– Nu mă așteptam ca Li Shu să mai aibă încă o privire atât de răutăcioasă, chiar vrei …
Li Shuo își forță un zâmbet, lacrimile încă îi străluceau în ochi, abia reținându-le să nu cadă.
Zhao Jin Xin îi sărută ușor ochii și-i spuse cu blândețe.
– Nu-ți fie teamă.
