Când Li Shuo se întoarse în casă, mama lui spuse pe neașteptate:
– Te-ai întors atât de repede? Unde este Jin Xin?
– Afară e puțin răcoare și s-a întors. S-a dus la baie.
– Este puțin frig noaptea. Când vremea va fi frumoasă, vom lua cina pe malul lacului, spuse doamna Zhao zâmbind.
– Li Shuo, sper că tu și Jin Xin veți petrece mai mult timp împreună în viitor. Nu-mi place să iasă cu prieteni de aceeași vârstă toată ziua, ei practică adesea sporturi extreme care sunt periculoase. Cele pe care le practici tu sunt sănătoase și sigure. Tu ești stabil și Jin Xin va învăța cu siguranță multe dacă va fi des în contact cu tine.
– Mulțumesc. Sunt cu mult mai în vârstă decât Jin Xin. S-ar putea să nu-l pot învăța nimic, dar dacă experiența mea de viață îl poate ajuta, bineînțeles că voi fi fericit.
Li Shuo era chipeș, îmbrăcat în costum și pantofi din piele, mișcările sale fiind de o eleganță naturală pură. Doamna Zhao nu se putu abține să nu ofteze.
– Acest copil, Li Shuo, este cu adevărat perfect. Câte fete ar trebui să-l placă? Ai o prietenă?
– Ah… nu încă, spuse doamna Li trăgându-și părul spre spate, simțindu-se inconfortabil.
Deși acceptaseră orientarea sexuală a fiului lor, chinezii erau conservatori. La urma urmei, acesta nu era un lucru deosebit de onorabil și nici nu doreau ca prea mulți oameni să știe despre asta.
Li Shuo zâmbi și spuse.
– Am un iubit.
Imediat ce-i ieșiră aceste cuvinte pe gură, toată lumea încremeni.
Li Shuo fusese întotdeauna decent în cuvintele și faptele sale și nu-și exprimase preferințele sexuale peste tot. El voia doar să profite de ocazie pentru a transmite un mesaj familiei Zhao: “sfătuiți-l pe fiul dumneavoastră să stea departe de mine.”
Domnul Li aruncă o privire neîncrezătoare către Li Shuo, întrebându-se la ce se gândea.
Zhao Rong Tian își veni mai întâi în fire.
– …Oh, ei bine, tinerii au propriile lor alegeri.
Doamna Zhao zâmbi stângaci și nu putu decât să dea din cap.
Li Shuo ridică paharul spre ei și calm luă o înghițitură de vin.
După un timp, Zhao Jin Xin se întoarse și spuse imediat ce se așeză.
– Ge, ești liber mâine? Hai să jucăm tenis.
Li Shuo zâmbi și-și întinse brațele.
– Tocmai am jucat cu tatăl meu azi dimineață. A trecut ceva timp de când nu am mai jucat și am sfârșit prin a-mi încorda mușchii. Rămâne pe data viitoare.
Cu coada ochiului zări expresiile de pe fețele lui Zhao și a soției sale, care erau evident, uşurați.
Zhao Rong Tian tuși ușor.
– Ce-i cu tenisul ăsta? Mâine vom merge la companie pentru a discuta.
–Oh.
Zhao Jin Xin părea să-și fi amintit.
– Ne vedem mâine la companie.
Își scoase telefonul mobil și spuse.
– Ge, te rog, lasă-mi un număr de telefon.
Când rosti cuvântul ”telefon”, dezvălui un zâmbet ambiguu pe care doar Shuo îl poate înțelege.
Li Shuo își scoase telefonul calm, apăsă de câteva ori, îl împinse ușor și alunecă telefonul pe masa din sufragerie. Se uită la Zhao Jin Xin zâmbind.
De îndată ce Zhao Jin Xin îi ridică telefonul, văzu pagina cu lista neagră. El zâmbi și-și scrise numărul, apoi împinse telefonul înapoi.
– Ge, te rog să ai grijă de mine în viitor.
– Cu plăcere.
După ce mâncă, familia își luă rămas bun.
Imediat ce se întoarseră la mașină, domnul Li spuse nemulțumit.
– De ce-ai spus asta în fața lor?
Li Shuo spuse calm.
– Zhao Jin Xin nu este potrivit pentru a lucra împreună cu mine și îmi va cauza probleme. Cel mai bine ar fi ca părinții lui să-l țină departe de mine.
Domnul Li nu spuse nimic, dar oftă din greu.
Doamna Li îl sfătui.
– Fiul meu, nu crea probleme. Jin Xin a fost răsfățat de când era copil, s-ar putea să nu fie potrivit pentru a lucra cu el.
– Hei, e adevărat și asta, am auzit că puștiul ăla e un play-boy, nu știu dacă are vreo abilitate reală. Xiao Shuo, nu te voi forța să faci nimic, ai grijă de tine.
Li Shuo îmbrățișă umărul tatălui său și-l scutură, zâmbind încet și-i spuse.
– Mulțumesc, tată.
În dimineața următoare, familia Li și fiul său merseră la sediul grupului EnNan. Recepționera îi invită în sala de conferințe. Pe lângă Zhao Rong Tian și Zhao Jin Xin, mai erau doi directori și o secretară.
De îndată ce intrară în sala de conferințe, toată lumea, cu excepția președintelui Zhao Rong Tian, se ridică în picioare.
Aceasta era prima dată când Li Shuo îl vedea pe Zhao Jin Xin purtând haine formale. Era cu jumătate de cap mai înalt decât străinul cu burtă de lângă el și era îmbrăcat într-un costum din trei piese, de culoare gri-fer, cu cravată de aceeași culoare, care îi scotea în evidență talia și picioarele și îl făcea atât de zvelt încât părea să iasă dintr-un film de succes. Li Shuo nu se putu abține să nu se gândească la corpul perfect înfășurat în aceste haine – la urma urmei, îl mai văzuse înainte.
După ce făcură schimb de amabilități, Zhao Jin Xin luă inițiativa de a trage scaunele pentru tatăl și fiul familiei Li.
– Li Shuo, te rog să iei loc. Dage, te rog stai jos.
Li Shuo se gândi în sinea lui că, pe baza înfățișării serioase a lui Zhao Jin Xin, cine și-ar fi putut imagina că ceruse o întâlnire imediat ce se cunoscuseră și că trimisese fotografii semi-nud unui bărbat străin?
Dacă nu l-ar fi avut deja pe Li Cheng Xiu, ar fi vrut neapărat să „viziteze” apartamentul menționat de Zhao Jin Xin.
Atitudinea lui Zhao Rong Tian se schimbase față de cordialitatea de ieri și arăta ca liderul unui grup mare. Mai întâi prezentă cei doi directori. Unul era directorul său de dezvoltare strategică, iar celălalt era directorul financiar care va fi trimis în China. Apoi prezentă pe scurt ideea sa de a desfășura activități comerciale în nord, iar ceea ce-și ce dorea de la Li Shuo, era ca acesta să ofere consultanță în ceea ce privește politicile și taxele locale, precum și cooperare în domeniul auditului.
După ce termină de vorbit, Zhao Jin Xin deschise un PPT și începu să detalieze planurile lor. Compania era încă în faza de recrutare și nici măcar nu era finalizat cadrul organizatoric. Cu toate acestea, dezvoltarea pe termen lung a companiei părea să fie luată în considerare de către domnul Zhao și fiul său și plănuiseră lucrurile pe câțiva ani.
Dacă EnNan ar fi o companie mică, Li Shuo ar crede că sunt prea ambițioși și lăudăroși dar, cu o clădire de birouri atât de mare precum cea de aici – așa cum spusese tatăl său – Zhao Rong Tian era o persoană cu o viziune pe termen lung.
Iar abilitățile lui Zhao Jin Xin schimbaseră, de asemenea, părerile tatălui și fiului familiei Li. Au fost aprofundate mai multe chestiuni și cu siguranță Jin Xin nu păru să aibă experiența unui proaspăt absolvent. De fapt, în timpul celor câteva ore de discuții în avion, Li Shuo știa că această persoană nu era cu siguranță un idiot de a doua generație.
După ce vorbiră o dimineață întreagă, Li Shuo fu de fapt foarte interesat de această cooperare care, nu numai că ar aduce beneficii considerabile pentru firma sa, dar și pentru el personal și pentru reputația companiei în industrie.
Ar fi o risipă să refuze o astfel de oportunitate doar din cauza unor chestiuni personale. În plus, nu avea motive să se teamă de „hărțuirea” lui Zhao Jin Xin.
După întâlnire, Zhao Rong Tian fu ocupat cu alte lucruri, așa că-l rugă pe Zhao Jin Xin să-l ia pe Li Shuo prin companie și să-i ofere acestuia o masă la prânz.
După ce ieși din birou, Zhao Jin Xin îl luă pe Li Shuo să viziteze diferitele zone funcționale ale sediului grupului EnNan. Această clădire de birouri era situată în centrul Manhattan-ului, la doar două străzi de Rockefeller Center, unde prețul terenului era înfricoșător. Grupul EnNan ocupa patru etaje.
Nu era exagerat să spună că, indiferent de cât de conservator arăta Zhao Jin Xin, atâta timp cât producea o astfel de valoare netă, nenumărați oameni îl vor urma. Păcat că lucrurile materiale nu erau atât de atractive pentru Li Shuo. La urma urmei, nu îi lipsea nimic.
Biroul era plin de angajați, iar Zhao Jin Xin se comporta generos și decent dar, de îndată ce se retraseră în spațiul comun unde nu era nimeni, își arătă adevărata față și-i suflă brusc în ureche lui Li Shuo:
– Crezi că arăt bine în costum? Mă priveai acum.
Li Shuo făcu un pas înapoi și spuse zâmbind.
– Aprecierea frumuseții este o abilitate înnăscută a fiecăruia.
– Bine spus, răspunse Zhao Jin Xin .
Întinse mâna, aranjă ușor cravata lui Li Shuo și-i arătă un zâmbet plin de semnificație.
Li Shuo se uită la ceas.
– Nu-ți voi ocupa timpul la prânz. Tocmai mi-am programat o întâlnire cu un prieten.
– Ai o întâlnire cu un prieten? De ce nu ne inviți să luăm masa împreună? O să fac eu cinste.
– Nu este foarte convenabil, poate data viitoare.
Zhao Jin Xin ridică din umeri.
– Bine, te conduc.
Cei doi se îndreptară spre parcarea subterană, iar Li Shuo își întinse mâna.
– Mulțumesc pentru astăzi. Contactează-mă când te întorci în China. Dacă ai nevoie de ceva, hai să vorbim la telefon.
Zhao Jin Xin îi luă mâna și-i spuse zâmbind.
– Bine, vom avea o cooperare în profunzime.
El sublinie în mod deliberat cuvintele „în profunzime”.
Li Shuo îi ignoră tonul neglijent, își retrase mâna și deschise portiera mașinii.
– Numele lui este Li Cheng Xiu, nu-i așa? spuse Zhao Jin Xin băgându-și mâinile în buzunare și uitându-se leneș la Li Shuo, fără să-și dea seama.
Corpul lui Li Shuo înțepeni, își întoarse fața, iar expresia i se întunecă.
– M-ai investigat?
– Secolul 21 este era informației. Vreau doar să te cunosc puțin. Nu fi atât de serios.
Li Shuo își miji ochii.
– Zhao Jin Xin, te-am tolerat prea mult, nu merge prea departe.
– Ești supărat? Pot să-mi cer scuze, spuse Zhao Jin Xin cu un zâmbet.
– Îmi pare rău, sunt doar… curios, poate să te satisfacă dacă este atât de slab?
Li Shuo îl prinse de rever pe Zhao Jin Xin, se întoarse și-l împinse cu putere de portiera mașinii.
Zhao Jin Xin își ridică mâinile în aer, dar zâmbetul nepăsător de pe chipul lui rămase neschimbat.
– Nu pari să fii atât de principial cum spui. În sentimentele altora, nu ești a treia parte, așa că de ce trebuie să-mi reziști atât de mult?
Li Shuo spuse cu răceală.
– Știi un căcat.
Era foarte supărat. Indiferent cum îl tachinase Zhao Jin Xin înainte, era mai mult neputincios decât nefericit. Nu lovi persoana zâmbitoare, dar ceea ce tocmai spusese îl împinse într-un punct în care nu-și dorea ca Zhao Jin Xin să-l investigheze!
– Nu știu prea multe despre asta, dar sunt de acord cu tine, clipi Zhao Jin Xin.
– Du-te și ia ce vrei și, dacă nu îl poți obține, fură-l. Nu este asta natura masculină? Ai făcut o treabă bună.
– Lucrurile nu sunt așa cum crezi. Li Cheng Xiu a fost violat de acel ticălos…, spuse Li Shuo închizând ochii.
– Afacerea noastră, nu are nimic de-a face cu tine. Dacă mă mai jignești chiar și o singură dată, nu-mi va păsa de nicio afecțiune.
Zhao Jin Xin râse tare.
– Ești cu adevărat interesant. Îmi place de tine. Fac același lucru ca și tine. De ce ți-e atât de frică? Ți-e teamă că nu-mi poți rezista sau îți este frică să nu te vezi în mine?
Li Shuo îl apucă de rever pe Zhao Jin Xin, își încleștă pumnii și-l privi cu atâta înverșunare încât aproape că-i venea să-l mănânce.
Cei doi se uitară lung unul la celălalt. Zhao Jin Xin nu arăta nici cea mai mică urmă de nervozitate, iar ochii săi de culoarea florii de piersic erau plini de zâmbet, de la început până la sfârșit.
Li Shuo scoase un oftat și, în cele din urmă, îi dădu drumul lui Zhao Jin Xin. Își îndreptă hainele, îl împinse pe Zhao Jin Xin, deschise portiera și se urcă în mașină.
Zhao Jin Xin ținu ușa deschisă și spuse cu un zâmbet malefic.
– Iubitule, dacă asta îți place, pun pariu că nu ai gustat un orgasm adevărat.
Li Shuo era atât de supărat, încât îi desprinse mâna lui Zhao Jin Xin și închise portiera mașinii.
Deodată, Zhao Jin Xin scoase un țipăt ascuțit de durere.
Li Shuo tresări și, când ridică privirea, văzu că portiera mașinii îi prinsese mâna dreaptă a lui Zhao Jin Xin!
Deschise repede portiera mașinii și se uită la fața palidă a lui Zhao Jin Xin. Cu siguranță nu se prefăcea.
– Doare, doare, doare, spuse Zhao Jin Xin aplecându-se și acoperindu-și mâinile, gâfâind de durere.
– Ești prea îngust la minte.
Li Shuo trase adânc aer în piept.
– Jur că nu am vrut să fac asta. Urcă-te în mașină să te duc la spital.
Zhao Jinxin se urcă pe scaunul pasagerului cu fața transpirată și zvârcolindu-se pe scaun.
– Doare, doare, doare.
Li Shuo trase centura de siguranță și i-o pus-o el.
– Ce fel de adult ești? Nu ai răbdare. Cine ți-a cerut să ții ușa mașinii?
Zhao Jin Xin se uită la Li Shuo, cu colțurile ochilor căzute și gura ușor strânsă, arătând cu adevărat jalnic.
Li Shuo oftă, simțindu-se oarecum vinovat.
– Îmi pare rău, dar chiar nu am vrut să spun asta, deși o meriți.
– Sărută-mă și te voi crede, clipi Zhao Jin Xin.
Li Shuo își dădu capul într-o parte.
– Stai nemișcat.
Când cei doi ajunseră la spital, cele patru degete ale lui Zhao Jin Xin erau umflate și vinete, iar acolo unde fuseseră ciupite erau purpurii și negre.
Făcu o radiografie și, din fericire oasele erau în regulă iar pielea nu era ruptă. Doctorul îi puse o pungă cu gheață, îi prescrise medicamente interne și externe, iar restul era odihnă și recuperare.
Li Shuo se uită la Zhao Jin Xin, a cărui mână dreaptă era temporar dezactivată, și avu o durere de cap. Simți că Zhao Jin Xin va profita de el.
Destul de sigur pe el, Zhao Jin Xin își flutură mâna.
– Du-mă acasă, nu pot să conduc așa.
Li Shuo își frecă tâmplele, luă medicamentele și fișele medicale și oftă.
– Hai să mergem.
Li Shuo crezuse că era imposibil pentru el să vină în apartamentul pe care Zhao Jin Xin îl menționase în mod repetat. Din păcate, lucrurile erau imprevizibile, așa că, iată că venise.
De îndată ce intră pe ușă, în minte îi apărură niște imagini vii. Fusese vina lui că Zhao Jin Xin îndrăznise să spună ceva.
Zhao Jin Xin căzu pe canapea și spuse jalnic.
– Mă doare atât de tare.
Li Shuo spuse.
– Atunci ce ar trebui să fac? Acum pot doar să aplic gheață. Nu este grav. Umflătura va dispărea în câteva zile.
– Doare, doare, doare, doare, spuse Zhao Jin Xin cu o expresie tristă ca un cățeluș.
Li Shuo oftă, luă pachetul de gheață și-i ținu mâna cu grijă. Degetele inițial subțiri și frumoase erau umflate ca niște morcovi.
– Aplică întâi compresa rece o zi, apoi compresa caldă. Te voi ajuta să împarți porția zilnică de medicamente și să-ți setezi telefonul ca să-ți amintești să le iei la timp.
– Și apoi ce? Nu-ți mai pasă de mine?
– Eu… ce altceva vrei să fac?
Zhao Jin Xin se bosumflă.
– Mi-e foame, poți să-mi gătești?
– Da, ce vrei să mănânci?
– Uită-te la ce este în frigider și fă ce vrei.
Li Shuo luă perna de pe canapea și o puse sub capul lui Zhao Jin Xin.
– Ar trebui să te odihnești și să suporți dacă te doare. Deși medicul a prescris analgezice, cel mai bine este să nu le iei.
Zhao Jin Xin se uită la el în liniște și încuviință, arătând un alt tip de supunere decât de obicei.
Li Shuo se gândi o vreme apoi întinse mâna și-și frecă capul pentru a se simți confortabil, apoi se ridică să gătească.
Zhao Jin Xin îl privi din spate cum dispărea în bucătărie și fluieră încet.
