Cine iubește pe cine – Capitolul 56

Bineînțeles că Li Shuo știa că nu existau coincidențe și se încruntă:

– De ce ești aici?

– Cu munca, spuse Zhao Jin Xin ridicând din umeri, dar privirea îi căzu pe mâna lui Leon care îl ținea de braț pe Li Shuo.

Li Shuo îi urmări și el privirea, apoi zâmbi:

– Îți urmez sfatul și am venit să simt distracția.

Zhao Jin Xin își miji ochii:

– Cum se simte?

– Nu e rău, răspunse Li Shuo zâmbindu-i lui Leon, apoi îi spuse lui Zhao Jin Xin:

– Numele lui este Leon.  Leon este într-adevăr peste tot.

– Asta dovedește doar că ești rudă cu “Leon”, spuse  Zhao Jin Xin uitându-se înapoi la persoana de lângă el și-l prezentă și pe el:

– Acesta este prietenul meu, Ken.

Li Shuo se uită la bărbatul care zâmbea. Avea în jur de treizeci de ani, era chipeș, bine îmbrăcat, în totalitate genul lui Zhao Jin Xin. Simți că i se strânge inima, dar dădu totuși din cap fără să se miște:

– Vă las singuri, spuse el și-și înfășură brațul în jurul umerilor lui Leon spunându-i tandru.

– Să mergem.

Zhao Jin Xin se ridică de pe canapea:

– Așteaptă.

Li Shuo se opri.

– Ești cu Cui Shu, nu-i așa? În ce separeu, mă duc să-l salut.

Li Shuo respiră adânc, se întoarse și spuse indiferent:

– Știi prea multe despre programul meu. Și asta ți-a spus tot asistentul meu? Dacă el ar avea o gură atât de mare, ar fi plecat acasă cu mult timp în urmă.

– Nu, am verificat eu însumi, spuse  Zhao Jin Xin cu o față serioasă.

– Ce …… tu, Lishuo strânse din dinți,

– … ce vrei?

– Proiectul hotelului. Am discutat în profunzime despre el, m-am atașat de el și aș vrea să particip la el.

 – Te-ai atașat? spuse Li Shuo râzând:

– Folosești un cuvânt greșit, ai doar “interese“, nu “sentimente“.

Zhao Jin Xin tresări iar genele sale fluturară ușor în timp ce șopti:

– Da.

Li Shuo zâmbi cu răceală:

– Cui Xiansheng se află în separeul A8, du-te singur.

– Unde te duci? spuse Zhao Jin Xin blocându-i pe cei doi:

– Mă duc să îi vizitez pe bătrâni, este prea nepoliticos să pleci așa.

– Mă duc să iau puțin aer, și chiar dacă plec, nu pierd nimic.

Li Shuo îl ocoli și încercă să se îndepărteze.

Zhao Jin Xin îl apucă de braț iar Li Shuo spuse cu o voce gravă:

– Ce faci? Dă-mi drumul.

Zhao Jin Xin zâmbi șmecherește:

– Nu cunosc drumul.

Li Shuo se uită supărat la Zhao Jin Xin. Oamenii veneau și plecau pe hol și nu voia să se facă de râs aici, așa că trebui să spună:

– Dă-mi drumul, te duc eu acolo.

Abia atunci Zhao Jin Xin îi dădu drumul și-i spuse prietenului său:

– Ken, vorbim mai târziu.

– Sigur, spuse Ken ridicându-se și îndreptându-se spre Zhao Jin Xin.

Îl cuprinse  pe după umeri și-l sărută pe buze înainte de a zâmbi și de a-i face cu ochiul lui Li Shuo.

Zhao Jin Xin se uită și el la Li Shuo.

Fața lui Li Shuo se înverzi dintr-o dată, un val de furie năvălind în pieptul său, de parcă ar fi încercat cu disperare să-i străpungă pielea și carnea, lovind direct în persoana care îi aprinsese furia. Strânse din dinți până când rădăcinile dinților îi provocară durere, în timp ce-și răsuci corpul și se îndreptă spre separeu.

Leon se grăbi să îl urmeze.

Zhao Jin Xin mergea lângă el pas cu pas, aruncând o privire condescendentă către Leon, când Li Shuo nu-l putea vedea, cu ochii lui plini de răutate:

– Tu ești Zhou Zhuxing, nu-i așa?

Leon fu surprins de privirea din ochii lui Zhao Jin Xin:

– Nu, nu.

Zhao Jin Xin se schimbă la față.

Li Shuo se opri în loc și întoarse capul să se uite la Zhao Jin Xin, în ochi având o privire rece:

– Ce naiba ai mai investigat?

Ochii ascuțiți ai lui Zhao Jin Xin îl fixară feroce:

– Ieri ai luat în cameră pe cineva, astăzi recrutezi rațe, viața ta este cu adevărat colorată.

Venele de pe tâmplele lui Li Shuo pulsau, făcându-l să îl doară capul. Acel sărut de adineauri era atât de natural și familiar încât era evident că cei doi se cunoșteau de mult timp, iar adevărata persoană “colorată” îl acuza pe el? Era complet înfuriat, își strânse pumnii și rânji:

– Da, îmi place să fiu singur, ai vreun comentariu?

Zhao Jin Xin se uită la el încruntat, iar ochii îi erau injectați.

În acest moment, ușa următorului separeu se deschise brusc, și domnul Cui ieși dinăuntru și îi văzu pe cei doi.

– Hei, tu ……, nu ești Jin Xin, ce cauți aici?

Zhao Jin Xin reveni instantaneu la normal, zâmbind:

– Cui Shu, ce coincidență. M-am întâlnit cu Li Ge în hol și mi-a spus că și tu ești aici.

– Ce coincidență, cum se face că lumea este atât de mică? spuse domnul Cui zâmbind ambiguu:

– Ai venit și tu să te joci? Tu încă ești copil, poți să te joci..

Zhao Jin Xin râse:

– Trebuie să beau câteva pahare cu tine astăzi.

 – Intrați toți, mă temeam că ești beat și voiam să vin la tine.

De îndată ce intră în separeu, Zhao Jin Xin îl văzu pe Zhou Zhixing, iar în inima lui apărut un sentiment rău.

– Permiteți-mi să vi-l prezint, el este Zhou Zhuxing, este …

Zhao Jin Xin rămase uimit.

Domnul Cui repetă cuvintele pe care le folosise zilele trecute pentru a-l prezenta pe Zhou Zhuxing lui Li Shuo.

Cu cât Zhao Jin Xin asculta mai mult, cu atât ochii lui deveneau mai sumbri. Își răsuci capul să se uite la Li Shuo, apoi zâmbi și întinse mâna:

–  Zhou Xiansheng, încântat de cunoștință.

Zhou Zhixing simți ceva în vocea acestuia, dar avea încă un zâmbet blând pe față și nu se mișcă în timp ce îi strângea mâna lui Zhao Jin Xin:

– Încântat de cunoștință.

Domnul Cui băuse un pic prea mult și nu i se părea nimic în neregulă cu asta, cerându-i chelnerului să mai servească vin.

Li Shuo se așeză între Zhou Zhixing și Leon și încetă să se mai uite la Zhao Jin Xin, care discuta cu domnul Cui fără să se uite în direcția lui.

Zhou Zhuxing îi aruncă o privire lui Zhao Jin Xin, își țuguie buzele într-un zâmbet și se apropie de Li Shuo:

– Mi se pare mie? Între voi doi …

Li Shuo tuși ușor, prefăcându-se că nu aude, și-i turnă un pahar de vin lui Zhou Zhuxing:

– Haideți, Zhou Xiansheng, beți.

Zhou Zhuxing zâmbi și ciocni paharul cu el.

Li Shuo se întoarse să vorbească cu Leon pentru a-l împiedica pe Zhou Zhixing să mai pună alte întrebări și îl îmbrățișă intenționat pe Leon glumind și vorbindu-i la ureche.

Leon fu și el foarte cooperant, aproape jumătate din corp ghemuindu-se în brațele lui Li Shuo și, nu știu dacă era beat sau prea emoționat, fața lui frumoasă era roșie.

Li Shuo bău pahar după pahar, dar simțea că, cu cât bea mai mult, cu atât devenea mai sobru și avea mai puțină energie. Nu reușea să-și dea seama ce făcea și ce rost avea, ca un puști impulsiv și neștiutor, atât de copilăros, prost și confuz era, nu-i așa?

Se întrebase de nenumărate ori de ce îi permisese lui Zhao Jin Xin să-l transforme într-o persoană pe care nu o aprecia deloc, dar primise și el răspunsul de nenumărate ori – nu putea să îl controleze. Era ca și cum sufletul său era închis în această cochilie, iar el se privea cum își pierdea controlul și era umilit de nenumărate ori, dar nu putea face nimic în privința asta.

Dacă așa era o relație adevărată, prefera să nu o aibă; la urma urmei, în final, nu avea nimic de câștigat decât durere și rușine.

Treptat, și el îl găsi neinteresant și încetă să mai vorbească.

Zhou Zhixing îi strecură lui Leon un bacșiș și-i spuse să iasă primul, apoi luă paharul de vin din mâna lui Li Shuo și-i spuse:

– Domnule Li, nu beți? Un pahar face bine la suflet, mai avem de vorbit despre lucruri mâine.

Li Shuo era încă absorbit în propria lui lume și își reveni în fire greu:

– A, da, am ceva de făcut mâine, îmi pare rău.

– Nu cred că ești într-o formă prea bună. De ce nu ne întoarcem, eu practic nu beau, conduc eu.

Li Shuo clătină din cap:

– Nu e bine, Cui Xiansheng …

– Mă duc să vorbesc cu domnul Director General Cui.

Zhou Zhuxing se ridică și se îndreptă spre domnul Cui, înclinându-și capul pentru a spune ceva. În acest moment, Zhao Jin Xin se ridică însă și-i întinse lui Zhou Zhuxing un pahar de vin.

Li Shuo se încruntă.

Muzica era atât tare încât Li Shuo nu auzi ce spuneau, dar își dădu seama că Zhao Jin Xin zâmbea și îl îndemna să bea.

Vederea lui Li Shuo era foarte bună și, chiar și cu lumina slabă, putu vedea că zâmbetele de pe cele două fețe erau unul mai fals decât celălalt, ca și cum ar fi jucat un rol.

Zhou Zhixing bău un pahar, iar domnul Cui ieși și el în evidență, trăgându-l să bea din nou.

Zhou Zhuxing zâmbi și mai luă o băutură, apoi arătă spre Li Shuo, îl împinse și se apropie.

–  Li Xiansheng, să mergem, am spus că nu vă simțiți bine și vă conduc.

Zhou Zhuxing clipi:

– Și eu sunt obosit, grăbește-te.

Li Shuo zâmbi recunoscător și se ridică, doar că picioarele îi slăbiseră puțin și corpul i se clătina. Zhou Zhuxing îl ținu de talie cu o mână și-l apucă de braț cu cealaltă:

– Este totul în regulă?

– E în regulă, eu …

Ochii lui Li Shuo sclipiră și deodată simți cum brațul îi este smuls.

Imediat ce-și ridică privirea, Zhao Jin Xin se uită la Zhou Zhuxing cu un zâmbet:

– Zhou Xiansheng, nu te voi deranja, îl voi conduce eu pe Li Ge.

Li Shuo încercă să-și tragă mâna înapoi, dar nu reuși și spuse cu răceală:

– Mi-ar fi și mai frică să te deranjez, dă-mi drumul.

– Ce rost are să fii politicos cu mine? spuse Zhao Jin Xin cuprinzându-l dominator pe Li Shuo în brațele sale:

– Să mergem.

Lui Li Shuo nu-i mai păsa că Zhou Zhixing era chiar lângă el și spuse aspru:

– Dă-te din drum!

Zhou Zhixing ridică o sprânceană, îl apucă de celălalt braț pe Li Shuo și zâmbi într-un mod deloc condescendent:

– Zhao Xiansheng, nu este bine să forțezi mâna oamenilor când Directorul  Li Shuo nu vrea să meargă cu tine, nu-i așa?

Domnul Cui se apropie:

– Ce s-a întâmplat? Xiao Li, te simți bine?

Li Shuo profită de ocazie pentru a-l îndepărta pe Zhao Jin Xin și râse:

– Este în regulă, sunt doar puțin amețit, îmi pare rău, Cui Xiansheng, mă voi întoarce. Mi-e teamă că nu voi putea să mă trezesc mâine.

– Bine, bine, voi mergeți. Eu îl las pe Jin Xin să mă însoțească.

Domnul Cui îl trase pe Zhao Jin Xin:

– Hai să bem.

Sprâncenele lui Zhao Jin Xin se încruntară.

Li Shuo îl apucă pe Zhou Zhixing și-i șopti:

– Du-te.

După ce ieși, Li Shuo se sprijini de perete pentru a-și trage răsuflarea, simțindu-se rușinat:

– Îmi pare rău, dle Director General Zhou. Am băut prea mult astăzi, așa că …

Zhou Zhuxing îl liniști:

– Nu-i nimic, nu am văzut nimic.

Îl ajută pe Li Shuo:

– Să mergem.

Cei doi se urcară în mașină. Li Shuo își sprijini capul de scaun, respiră adânc și întrebă brusc, fără să-și dea seama:

– Zhou Xiansheng, tu și soția ta aveți o relație bună, nu-i așa?

De mai multe ori, îl văzuse pe Zhou Zhuxing trimițând mesaje cu un zâmbet pe față, iar acea expresie nu era ceva ce nu ar fi avut niciodată pentru nimeni.

Zhou Zhuxing zâmbi:

– Este o persoană foarte interesantă.

– … Felicitări.

Zhou Zhuxing aruncă o privire spre Li Shuo:

– Cred că într-o zi te voi felicita în același mod.

Li Shuo zâmbi:

– Mulțumesc.