Li Shuo se întoarse acasă și o ajută pe mama lui să facă prăjituri, să planteze flori și să pregătească cina.
Aveau două menajere, un grădinar și un șofer în casă, dar doamnei Li îi plăcea să coacă prăjituri și biscuiți și să aibă grijă de flori și de plante în timpul săptămânii. Era o persoană foarte interesantă.
După ce fusese ocupat până seara, domnul Li se întoarse la cină. Imediat ce intră în casă, spuse.
– Xiao Shuo, i-ai rănit mâna lui Jin Xin?
Li Shuo spuse stângaci.
– Păi, s-a prins în portiera mașinii.
– Nici tu nu ești atent. Din fericire, nu s-a întâmplat nimic grav. În această după-amiază, Lao Zhao i-a cerut lui Jin Xin să livreze materialele. Mâinile lui erau purpurii și albastre, și asta l-a făcut pe Lao Zhao să aibă inima frântă.
Doamna Li spuse agitată.
– L-ai dus la spital?
– L-am dus.
Li Shuo se simțea puțin îngrijorat. În ochii părinților săi, el fusese întotdeauna un fiu de care nu aveau nevoie să se îngrijoreze deloc, dar de data aceasta când se întoarse, din cauza lui Zhao Jin Xin avea o grămadă de probleme minore.
Doamna Li se plânse.
– De ce nu ai stat cu el după-amiază? L-ai rănit la mână și nu ai avut grijă de el înainte de a te întoarce?
Domnul Li spuse.
– Da, chiar l-ai lăsat să conducă până la companie în după-amiaza asta cu o singură mână. Sunt atât de multe mașini în Manhattan, cât de periculos este. Xiao Shuo, ai vreo prejudecată împotriva lui Jin Xin?
– Nu, spuse Li Shuo neputincios.
-… m-am dus la el acasă să gătesc și apoi m-am întors.
– Este foarte incomod pentru Jin Xin să trăiască singur. Așa că nu lăsa nici o prejudecată să te împiedice să-ți asumi răspunderea.
– Tată.
Li Shuo nu știa dacă să râdă sau să plângă.
– … câți ani ai?
Chiar în timp ce vorbea, telefonul mobil al lui Li Shuo sună și avu presimțirea rea că era Zhao Jin Xin.
Doamna Li aruncă o privire piezișă.
– Oh, sună Jin Xin.
Li Shuo răspunse la telefon cu curaj.
– Bună ziua, Jin Xin.
Pentru că era îngrijorat că Zhao Jin Xin se va plânge, își apăsă telefonul de ureche, temându-se că se va auzi ceva care îi va speria părinții.
– Li Shu, mi-e atât de foame și mă doare mâna, îi pătrunse în timpane vocea leneșă a lui Zhao Jin Xin.
– Ei bine, tocmai voiam să-ți aduc cina.
Zhao Jin Xin zâmbi.
– Hei, părinții tăi sunt prin preajmă, nu?
– Da.
Un alt chicotit se auzi prin telefon.
– Bine, vino repede aici.
Apoi spuse încet:
– …m-am gândit la tine toată după-amiaza.
După ce închise telefonul, Li Shuo întâlni ochii aprobatori ai părinților săi și spuse resemnat:
– Îi voi duce cina.
Li Shuo duse patru cutii de mâncare pregătite de mama sa – inclusiv cina, supă, prăjitură și fructe proaspete – la casa lui Zhao Jin Xin. De îndată ce se deschise ușa, Zhao Jin Xin se rezemă de tocul ușii.
Lui Li Shuo îi veni râdă.
– Trebuie să-ți fie foame, vino și mănâncă.
– Mă hrănești?
– Te voi hrăni.
Li Shuo se duse la bucătărie să scoată vasele și să pună mâncarea pe masă.
– Nu m-am plâns intenționat. Tatăl meu a fost cel care mi-a cerut să merg la companie. Cine era să știe că și unchiul meu este acolo?
– Nu-i nimic, ai spus doar adevărul, nu se consideră că te-ai plâns.
Zhao Jin Xin se uită sălbatic la spatele lui Li Shuo. Picioarele lungi care erau încordate de la mișcarea de îndoire și talia expusă sub tivul cămășii, îl făceau să-și imagineze tot felul de lucruri.
Li Shuo se întoarse și spuse.
– Mânâncă.
Zhao Jin Xin se așeză, fără să se uite la mâncare, ci uitându-se în ochii lui Li Shuo.
– Te-ai întors și ai discutat cu Li Cheng Xiu astăzi?
– Am discutat, de ce?
– Despre ce ai discutat?
– Ce rost are să știi?
– Cunoaște-te pe tine însuți și cunoaște-ți dușmanul.
– Li Cheng Xiu nu este dușmanul tău…
– Oh, bineînțeles că nu este, spuse Zhao Jin Xin zâmbind și se gândi,
el este cumnata mea.
– Nu voi mai răspunde niciodată la nimic legat de el, răspunse Li Shuo luînd o bucată de omletă și apoi spuse.
– Deschide gura.
Zhao Jin Xin luă o îmbucătură și se uită la Li Shuo cu un zâmbet.
– Este delicioasă.
– Mulțumesc, mama a făcut-o, spuse Li Shuo fără să se uite la el și începu să mănânce și el în timp ce-l hrănea.
Zhao Jin Xin luă câteva guri și apoi spuse supărat.
– Este rar ca cineva să fie atât de nerăbdător cu mine. Sunt puțin trist.
Li Shuo vru să spună ceva dar, până la urmă renunță. Nu era obișnuit să-i rănească pe ceilalți cu cuvintele sale. Deși venise în Statele Unite cu părinții săi când era foarte mic, fusese profund influențat de confucianism și făcuse tot posibilul să fie amabil și tolerant. Deși Zhao Jin Xin îl hărțuise în mod repetat, la urma urmei, nu-l jignise cu adevărat, așa că spuse:
– Nu sunt nerăbdător. Dacă putem vorbi despre lucruri normale, cum ar fi cele pe care le-am discutat în avion, voi fi bucuros să vorbesc cu tine.
– Dar când te-am văzut, am simțit că aerul din jurul meu era anormal.
Zhao Jin Xin clipi.
– Ai fost vreodată atât de fascinat de cineva?
Li Shuo rămase uluit pentru o clipă. Se gândi la asta și apoi găsi răspunsul.
– Nu.
Nu putea să înțeleagă acele emoții prea intense, de sacrificiu de sine.
Simțea că oamenii puteau fi, fie stăpâni ai propriilor emoții, fie sclavi. Puteau fi ca el, întotdeauna capabil să se descurce cu ușurință, evitând mereu necazurile.
Să fii sclav… nu mai era nevoie să dea exemple, e plină lumea de ei.
– Nu? ridică Zhao Jin Xin din sprâncene.
– ..nu ai fost niciodată fascinat de cineva?
– Depinde de cum este definit cuvântul „fascinație”. Ne cunoaștem doar de câteva zile și ne-am întâlnit doar de trei sau patru ori. Dacă poți fi „fascinat” de mine, atunci asta dovedește că fascinația este doar o dorință necugetată și lipsită de greutate. Dorința nu este mult diferită de apetit.
Li Shuo scoase o lingură de supă și i-o îndesă în gură lui Zhao Jin Xin.
– Chiar nu pot spune că ești o persoană plictisitoare, spuse Zhao Jin Xin lingându-și picăturile de supă de la colțul gurii.
– … fascinația este un fel de pasiune, un fel de dependență, ca un drog.
– Știm cu toții că drogurile sunt dăunătoare.
– Deci nu ai fost niciodată „fascinat” de Li Chengxiu.
Li Shuo își miji ochii.
– Ce încerci să demonstrezi învârtindu-te în cerc?
Zhao Jin Xin clipi din ochii lui inocenți.
– Vreau să demonstrez că nu ești fericit să fii cu el. Încearcă cu mine, iubitule.
– Mai vrei să mănânci?
– De fapt, am mâncat deja un burger. Voiam doar să te văd.
Li Shuo lăsă jos lingura, își încrucișă brațele și se sprijini pe spătarul scaunului, inspirând în tăcere. Îi era teamă că nu se va putea controla să spună sau să facă ceva rău.
Zhao Jin Xin îi aruncă un sărut din aer, zâmbind luminos și încrezător.
Li Shuo se ridică și era pe cale să plece, dar observă imediat medicamentele neatinse pe măsuța de cafea. Arătă spre medicamente.
– Nu le-ai luat?
– Oh, am uitat.
Li Shuo ezită o clipă, apoi se apropie, împărți medicamentule în porții și le înfășură unul câte unul în prosoape de hârtie.
Zhao Jin Xin îl urmări pe Li Shuo cum împărțea medicamentele fără să-și miște un muschi, profilul său frumos arătând un pic de moliciune datorită concentrării. Zhao Jin Xin se încruntă ușor.
După ce împărți medicamentul, Li Shuo luă telefonul mobil al lui Zhao Jin Xin și-i spuse în timp ce tasta.
– Ți-am setat un ceas cu alarmă. Îți va aminti să iei medicamente la ora 9, la 15 și la 21 în fiecare zi. Fiecare pachețel este o doză unică. Nu te atinge de apă, nu-ți ține brațul sub tine când dormi. Voi comanda trei mese pe zi să fie livrate la tine acasă și voi veni să te ajut cu o compresă fierbinte poimâine.
– Atunci cum fac un duș?
– Nu-mi pasă cum faci un duș, oricum nu o voi face pentru tine, spuse Li Shuo zâmbind.
– … din moment ce poți să te schimbi, să conduci o mașină și să mănânci hamburgeri cu o mână, dușul nu ar trebui să fie o problemă.
Zhao Jin Xin chicoti și spuse.
– Ești atât de crud. Când te vei îndrăgosti de mine într-o zi, vei regreta.
– Să vorbim despre asta în ziua când se va întâmpla, spuse Li Shuo bătând din palme și pregătindu-se să plece.
În acel moment, îi sună telefonul mobil. Îl ridică și văzu că era un apel de la un partener din firma lui. Era aproape miezul nopții în China la ora asta. Dacă îl suna la ora asta, probabil că era din cauza unui lucru urgent.
Li Shuo răspunse rapid la telefon.
– Bună, Xiang Ge.
– Li Shuo, mai ești în Statele Unite ale Americii? se auzi vocea lui Xiang Ning obosită și serioasă.
Ceva era în neregulă.
Li Shuo deveni și el agitat.
– Da, ce este?
– S-a întâmplat ceva aici.
Li Shuo își trecu instantaneu în revistă proiectele recente pe care le făcuse.
Zhao Jinxin se uită la Li Shuo și ridică ușor colțurile gurii.
– Îți mai amintești cazul Benhui Real Estate de acum cinci sau șase ani?
– Țin minte, ce e în neregulă? spuse Li Shuo .
Avu brusc o premoniție de rău augur.
– Persoana juridică a lui Ben Hui care a dispărut de mulți ani a apărut brusc și te-a atacat.
Li Shuo ridică privirea.
– Pur și simplu ridicol. Ei au fost cei care ne-au înșelat cu conturi false în primul rând, a ajuns în buzunarul meu vreun cent din cele aproximativ un miliard de credite pe care le-au escrocat de la Banca X? spuse Li Shuo dându-și seama apoi că vocea lui era prea tare.
Aruncă o privire către Zhao Jin Xin, se întoarse și-și coborî vocea, apoi spuse.
– M-a atacat? De ce a făcut-o?
Xiang Ning spuse îngrijorat.
– Cine știe ce se întâmplă? Cazul a fost închis și cei care au fost vinovați au fost arestați. În cazul fraudei de împrumut a lui Benhui, ai făcut doar un audit și se bazează pe înșelăciunea sa deliberată. Suspiciunea legată de firmă a fost eliminată cu mult timp în urmă. Cum a putut să apară brusc acea persoană juridică după atâția ani?
Li Shuo își luă haina.
– Stai puțin, voi ieși să vorbesc cu tine.
Se uită la Zhao Jin Xin și spuse cât mai calm posibil:
– Îmi pare rău, trebuie să plec.
Zhao Jin Xin dădu din cap și se uită la Li Shuo cu ochi adânciți în întuneric.
Li Shuo ieși din casa lui Zhao Jin Xin și tonul lui deveni sever.
– Care este motivul acelei persoane?
– Nu știu. I-am rugat pe prietenii mei sa investigheze. Cred că chestia asta nu este banală, pentru că dacă persoana respectivă sare să te muște, aproape că nu are niciun beneficiu.
Deși nu este implicată în operațiunile companiei și nu are cunoștință de frauda de împrumut în acest moment, nu trebuie să poarte răspundere penală.
Totuși, el încă trebuie să suporte despăgubiri civile, dar nu are deloc bani, așa că se ascunde de atâția ani. Nimeni nu-i va face nimic. Chiar nu înțeleg ce vrea să facă. Nici măcar nu te cunoaște.
– Da, ce poate obține făcând asta?
Li Shuo se simți puțin dureros.
– Chiar nu ai nicio ranchiună personală față de această persoană?
– Nu, nu-l cunosc deloc… spuse brusc Li Shuo uluit.
Fiecare trebuie să aibă un motiv pentru a face lucruri, cum ar fi banii, statutul, dorința, emoția, autorealizarea etc. Să luăm această chestiune ca exemplu. Dacă motivul nu poate fi găsit la nivel public, atunci la nivel privat ……
Xiang Ning se gândise și la asta.
– Li Shuo, aceasta este probabil o ranchiună personală. Persoana juridică este acum săracă și disperată. Atâta timp cât i se promite un mic beneficiu, probabil că este dispusă să facă orice. Ai jignit pe cineva recent?
– Eu… Li Shuo strânse din dinți.
Se gândi la cineva, iar această ranchiună fusese cauzată de Li Cheng Xiu.
Xiang Ning oftă din greu.
– Ge, necazul este un pic mai mare de data asta. Pe cine ai jignit?
Li Shuo evită numele.
– Are dovezi? Fără dovezi, este calomnie.
– Se spune că există, dar nu știu ce fel de dovezi sunt. Poate fi o mărturie mincinoasă sau poate fi ceva cu adevărat dăunător pentru tine în anii când ai cooperat cu Benhui. Oricum, cazul a fost depus acum și, dacă te întorci în China, vei fi dus imediat pentru a fi anchetat.
Li Shuo spuse supărat.
– Se poate depune un caz doar pe vorbele cuiva?!
– Ge, ce fel de oameni ai jignit? Există o mână care împinge această chestiune de la început până la sfârșit, altfel nu ar fi devenit atât de gravă în doar câteva zile, rețeaua mea de relații pur și simplu nu poate ajunge să afle ceva util.
Li Shuo își strânse pumnii.
– Xiang Ge, continuă să stai cu ochii pe asta pentru mine. Voi găsi pe cineva să verifice și să-ți spună.
– Tu… hei, bine.
După ce închise telefonul, Li Shuo lovi cu putere peretele și respiră adânc de câteva ori pentru a se calma.
…Shao Qun, tu ai făcut asta?
”.
