Cine iubește pe cine – Capitolul 78

Pe drumul de întoarcere, Li Shuo era distras și lovi pe cineva din spate. El conducea de atâția ani și nu făcuse niciodată o greșeală, doar când altcineva îi tăia calea. Își dădu seama că nu era sigur pentru el să conducă în această stare și-l chemă pe Xiao Chen.

Xiao Chen termină de compensat partea vătămată și se așeză pe scaunul șoferului și, uitându-se la înfățișarea dezorientată a lui Li Shuo suspină.

– Li Xiansheng, dacă vreți să ieșiți în această perioadă, cereți-i șoferului să vină să vă ia, văd că sunteți într-o stare destul de proastă.

– Hmm.

– Cât privește chestiunea cu Xu Da Rui, dacă nu funcționează, să chemăm poliția. El vă șantajează, chiar nu trebuie să fiți atât de amabil.

– … Ce?

– Xu Da Rui.

Li Shuo nu reacționă timp de două secunde.

– Oh, las-o baltă. Stai liniștit, dacă se mai întâmplă ceva, va trebui să chem poliția.

Xiao Chen nu știa despre faptul că Xu Da Rui îl amenința cu înregistrarea, pentru că dacă ar fi știut, ar fi fost și mai nervos decât el.

Xiao Chen suspină din nou.

– Li Xiansheng, vă duc acasă?

– În regulă.

Pe drum, Li Shuo își reveni și întrebă.

– Ai luat legătura cu Xu Da Rui în ultimele două zile?

– Îmi trimite mesaje și mă sună în fiecare zi pentru bani.

Xiao Chen se încruntă disprețuitor.

– Așa că, într-adevăr nu merită nicio simpatie.

– Ei bine, țineți-l așa, spuse Li Shuo și-și apăsă fruntea obosită.

– Li Xiansheng, sunteți bine? Vă este rău?

– Sunt bine, spuse Li Shuo și se sprijini de spătarul scaunului închizând ochii, în timp ce mintea lui continua să-și amintească tot ce se întâmplase în biroul lui Zhao Jin Xin.

De fapt, nu era deloc sigur. Motivul pentru care aruncase informația la voia întâmplării era pentru că, cel puțin jumătate din lucrurile din ea erau falsificate de el pe baza informațiilor stabilite, iar Zhao Jin Xin ar fi putut afla după ce ar fi verificat. Așa cum era de așteptat, în acea situație, era imposibil pentru Zhao Jin Xin să discearnă autenticitatea informațiilor, iar el își atinsese scopul.

Dar nu putu simți nici un dram de bucurie.

Începea chiar să se întrebe dacă făcea ceea ce trebuie.

Dacă Shao Qun nu ar fi apărut în acel moment, ce ar fi făcut el în fața lui Zhao Jin Xin, care plângea și implora? Nu știa, nu-și putea imagina.

Tot ce știa era că nu voia să vadă lacrimile lui Zhao Jin Xin.

Li Shuo rămase acasă câteva zile. Nu voia să iasă și nu voia să vadă pe nimeni, voia să îl sune pe Wen Xiao Hui pentru a-i explica, dar nu știa ce să spună, și se simțea rușinat și nu putea vorbi.

În cele din urmă, Cheng Sheng fu prima persoană care vorbi cu el în aceste zile. Cheng Sheng se întorsese în Statele Unite și-l căută pentru a lua cina, dar și pentru a-l aduce pe Chang și pe fratele lui Chang pentru a se cunoaște.

Li Shuo nu obiectă. Mai devreme sau mai târziu, nu avea cum să scape de această agenție matrimonială. Cheng Sheng era și el acolo și ar fi fost mai puțin ciudat, la urma urmei, nu avea chef să ia inițiativa de a socializa deloc în acest moment.

Când ajunse la cină, Cheng Sheng se plânse imediat ce-l văzu.

– De ce nu te îmbraci cum trebuie? Cearcănele de sub ochii tăi sunt atât de mari, unde ai fost aseară?

Li Shuo zâmbi cu amărăciune.

– Am fost un pic ocupat.

– Aproape au ajuns aici, spuse Cheng Sheng și împinse cu pumnul în umărul lui Li Shuo.

– Înveselește-te, trebuie să fii în stare să faci față laudelor.

– Ce laude?

– Te-am lăudat că ești din elită, frumos și elegant. Uită-te la tine, nici părul nu l-ai aranjat, spuse Cheng Sheng jucându-se cu nonșalanță cu părul lui Li Shuo.

Li Shuo îi dădu o palmă.

– Ți-am spus, chiar nu am chef să încep o relație chiar acum.

– Ce faci, nu fi așa de dezordonat, bine? Nu arăți deloc ca Li Shuo pe care îl cunosc.

Li Shuo clătină din cap și râse în sinea lui.

– Am nevoie doar de ceva timp înainte de a mă putea transforma din nou în Li Shuo pe care îl cunoști.

Cheng Sheng îl privi îndelung și suspină.

– Bine, dar, serios, nu-ți cere scuze nimănui, și nu-ți cere scuze nici ție însuți.

Li Shuo zâmbi.

– Bine.

În acel moment, Chang Wen Wu intră însoțit de un bărbat în restaurant.

Li Shuo își răsuci capul pentru a-l privi de la distanță pe tânărul cu zâmbetul pe buze.

– Li Xiansheng, Cheng Sheng, spuse Chang Wen Wu zâmbind larg.

– Îmi pare rău că am întârziat.

– E în regulă, și noi abia am ajuns aici, spuse Li Shuo în timp ce se pregătea să se ridice.

– Nu te ridica, stai jos.

Chang Wen Wu arătă spre persoana pe care o adusese cu el.

– Haideți să facem cunoștință, acesta este fratele meu, pe nume Chang Wen You. Predă chimia la Școala Gimnazială Nr. 9. Wen You, el este Directorul General Li, Li Shuo.

Chang Wen You zâmbi ușor, cu gura aceea plină de dinți mici și albi, curați ca niște scoici, însorit și frumos.

– Un An Nou bun lui Li Xiansheng, Cheng Sheng Ge, un An Nou bun!

– Un An Nou bun!

Li Shuo zâmbi și întinse mâna.

– Încântat de cunoștință.

Când dădu mâna cu el, Chang Wen You se uită deschis la Li Shuo cu generozitate, cu o afecțiune nedisimulată în ochi. Dar când se uită în ochii lui Li Shuo, deveni puțin timid și zâmbetul lui scoase la iveală gropițe drăguțe.

Chang Wen Wu fu foarte elocvent, lăudându-și fratele fără nicio urmă de umor, iar Cheng Sheng, în ciuda faptului că îi promisese lui Li Shuo să nu facă scandal, flirtă și el din când în când. Din fericire, Li Shuo reuși să gestioneze situația cu ușurință, iar atmosfera nu era stânjenitoare, ci mai degrabă armonioasă.

Chang Wen You era vesel, iubea sportul și cărțile și avea o gamă largă de interese, ceea ce îl făcea un tânăr foarte plăcut. În trecut, Li Shuo ar fi fost fericit să se înțeleagă cu el dar acum nu avea deloc această intenție.

După cină, făcură schimb de numere de telefon.

După ce-și luă rămas bun de la cei doi frați Chang, Li Shuo se duse din nou la cârciumă cu Cheng Sheng.

De data aceasta, cei doi nu au mai mers într-un bar gay, ci au ales un bar din apropiere vrând doar să stea de vorbă și să bea.

Cheng Sheng înțelegea starea de spirit a lui Li Shuo, ca prieten care îl cunoștea de aproape 20 de ani. Acesta era într-adevăr cel mai greu moment pentru el. Chiar și atunci când se despărțise de Han Fei Ye, fusese mult mai puțin dureros decât acum.

Cei doi băură și vorbiră și, înainte de a-și da seama, se făcuse târziu în noapte.

– Încă un pahar? spuse Li Shuo și-și ridică paharul.

– Ai un avion de prins mâine, ar trebui să te întorci și să te odihnești.

Cheng Sheng ciocni paharul cu el.

– Nu știu când ne vom întâlni data viitoare, ai grijă de tine.

– Și tu la fel.

Cei doi se uitară unul la celălalt și dădură pe gât vinul din pahar.

Li Shuo chemă un șofer și-l conduse mai întâi pe Cheng Sheng, apoi se întoarse și el acasă.

Parcă mașina, apoi își strânse haina și se îndreptă spre casă. Un vânt rece sufla și nu se putu abține să nu se zgribulească.

La această oră, deși era frig, un cuplu tânăr își plimba câinele, mâna fetei fiind ținută de băiat și băgată în buzunarul lui. Cei doi vorbeau și râdeau, aparent complet nepăsători în privința frigului și întunericului.

Li Shuo zâmbi, îngropându-și capul și trecând în pas vioi pe lângă el.

În timp ce se plimba prin parcul din cartier, Li Shuo văzu vag patru sau cinci bărbați care stăteau în pavilion, scoțând fum pe gură, și aruncând mucurile de țigară pe jos, care nu semănau deloc cu oamenii din cartier.

În timp ce Li Shuo se apropia, bărbații păreau să-l fi observat și ei și priviră spre el la unison.

Li Shuo fu alertat și încetini pasul. Își miji ochii și-i privi cu atenție pe acei oameni din întuneric, zărind vag o figură cunoscută.

Ar putea fi ……

Bărbații se apropiară.

Inima lui Li Shuo se strânse. Bărbatul cu capul chel, fața vânătă și mersul ușor înclinat nu era nimeni altul decât Xu Da Rui, pe care nu-l mai văzuse de ani de zile! Cei câțiva bărbați de lângă el aveau cu toții fețe de oameni răi.

Li Shuo se opri, strecurându-și mâna în buzunar și luându-și telefonul mobil, pentru care își reglase butonul de alarmă de urgență.

Câțiva se apropiară de Li Shuo și-l priviră cu nonșalanță de sus în jos.

Unul dintre ei zâmbi strâmb.

– Bună seara, Li Xiansheng.

Li Shuo dădu din cap.

– Cum vă numiți?

Bărbatul ezită.

– Spuneți-mi Lao Diao.

Îl împinse pe Xu Da Rui înainte.

– Pe acest Ge îl cunoașteți.

Li Shuo se uită la Xu Da Rui. Deși știa deja că Xu Da Rui era acum sărac și disperat,  când îl văzu cu adevărat, inima lui fu copleșită de emoție. Marele șef care era plin de vigoare și plin de umor atunci, era departe de bătrânul hâd și cu privirea încolțită din fața lui. Xu Da Rui avea doar 50 de ani, dar arăta de parcă era aproape la fel de bătrân ca și tatăl său.

În inima sa, Li Shuo simți milă și ură pentru el.

Li Shuo spuse.

– Xu Ge, cum ai găsit casa mea?

Xu Da Rui se uită la Li Shuo. Ochii lui erau destul de complicați, dar avea inima frântă, era rușinat și plin de resentimente, în timp ce spuse încet.

– L-am urmărit pe asistentul Chen.

– Cu ce scop?

– … bani.

Xu Da Rui deschise gura în mod mecanic și întreaga lui persoană era ca o plantă care înflorise și acum era ofilită și fără pic de viață.

– Ți-am spus că îți voi da banii, doar că mai durează ceva timp.

Li Shuo se uită la Lao Diao și spuse cu indiferență.

– Ai adus atâția oameni aici ca să mă provoci?

Lao Diao rânji.

– Li Xiansheng, nu spuneți asta, pe un șef mare ca dumneavoastră, cum am putea îndrăzni să-l provocăm? Noi vrem doar să ne recuperăm banii mai devreme. Uciderea oamenilor pentru a-și plăti datoriile este ceva corect, nu-i așa?

– Voi plăti banii în cinci rate, nu pot primi atât de mult deodată.

– Nu mă necăjiți Li Xiansheng. La firma dumneavoastră, doar chiria lunară a biroului este mai mare de 100.000. Să trăiești într-un astfel de loc, să conduci o mașină atât de bună și nu puteți face rost de câteva milioane?

Li Shuo își miji ochii și sublinie.

– 1,3 milioane. Mai sunt încă 1,3 milioane. Îi voi plăti în rate, nu pot să fac rost de atâția bani, fie că vă vine să credeți sau nu.

Lao Diao zâmbi.

– Li Xiansheng, avem un interes. Altfel de ce am împrumuta bani altora? Să ne angajăm în acte de caritate? Acum dobânda a crescut la …… Ei bine, faceți un total, 6 milioane.

Li Shuo se uită la el cu răceală.

– Ce ai spus?

Lao Diao arătă cu degetele “șase”.

– Șase milioane. Vedeți ce se întâmplă cu cineva care intră în închisoare și iese din nou. O persoană ca Directorul General Li chiar nu este potrivită pentru un astfel de loc, așa că vă vom ajuta să vă păstrați bine secretul.

Li Shuo îl privi răutăcios pe Xu Da Rui.

Ochii acestuia pâlpâiră în timp ce spuse cu o voce tremurândă.

– Dacă mi-ai fi dat banii mai devreme … nu ar fi fost așa. … Aveau de gând să-mi taie mâinile, nu m-am putut abține …

Lao Diao își deschise telefonul mobil și redă înregistrarea lui Xu Da Rui și Li Shuo, clară ca lumina zilei și șocantă în liniștea cartierului.

Li Shuo îl privi pe Lao Diao fără expresie.

– Înainte de asta, colectai datorii și erai destul de rezonabil, dar acum storci bani, nu e ăsta șantaj?

– Cum se poate numi asta șantaj? râse Lao Diao.

– Noi doar colectăm datorii.

Scoase din buzunar o bucată de hârtie mototolită.

– Uitați-vă cu atenție, acesta este contractul pe care Xu Da Rui l-a semnat cu noi, cu dobândă, 6 milioane de dolari. Cât despre ranchiuna dintre tine și Xu Da Rui, nu contează pentru noi. Oricum, noi vrem bani de la el, el vrea bani de la tine. Dacă vrea să te șantajeze, te șantajează, noi vrem doar bani.

Li Shuo spuse cu o voce rece.

– Îți voi da doar 1,3 milioane, nici un cent în plus.

Lao Diao rânji.

– 6 milioane. Ai plătit 300.000, mai lipsesc încă 5,7 milioane. Îți dau o săptămână să aduni banii, altfel, părțile utile de pe corpul lui trebuie să le tai și să le vând. Ai grijă de tine.

Lao Diao îl luă de guler pe Xu Da Rui.

– Să mergem.

Li Shuo își încleștă pumnii, furia izbucnindu-i din ochi.