Cine iubește pe cine – Capitolul 82

Li Shuo îl trase de mână pe Zhao Jin Xin și spuse cu o voce gravă:

– Jin Xin, voi face asta eu însumi …

– Ar fi trebuit să-mi spui mai devreme despre asta, îi șopti Zhao Jin Xin aplecându-se lângă urechea.

– În loc să aflu eu de unul singur.

Li Shuo tresări și se uită la Zhao Jin Xin cu ochii mari.

Zhao Jin Xin bătu din palme și se întoarse spre Xu Da Rui.

Xu Da Rui avea la origine un corp musculos. Deși era foarte slăbit era totuși mai mare decât Zhao Jin Xin. Cei doi se aflau unul în fața celuilalt, iar palidul Zhao Jin Xin părea pur și simplu mai slab decât Xu Da Rui.

Xu Da Rui se uită la Li Shuo cu o privire ghinionistă pe față în timp ce îi înmâna documentele.

Zhao Jin Xin întinse mâna, dar nu luă contractul ci, când nimeni nu putea să reacționeze, cu viteza fulgerului prinse încheietura mâinii lui Xu Da Rui și o răsuci puternic la spate. Brațul lui Xu Da Rui fu prins la spate și un om de peste un metru nouă zeci, țipă de durere și îngenunche la pământ.

Lao Diao și ceilalți își scoaseră cuțitele și se uitară defensiv la Zhao Jin Xin.

Zhao Jin Xin îi răsuci brațul lui Xu Da Rui cu o mână, călcă pe umărul lui Xu Da Rui cu un picior și spuse încet:

– Tu ești Xu Da Rui, nu-i așa?

Xu Da Rui strigă.

– Dă-mi drumul, dă-mi drumul, dă-mi drumul!

Li Shuo se uită la Zhao Jin Xin confuz.

– În conștiința ta, poți răsplăti bunătatea cu ură? Nu-i așa? spuse Zhao Jin Xin apăsându-l cu piciorul, iar fața lui Xu Da Rui deveni palidă din cauza durerii.

Xu Da Rui tremura și spuse:

– Eu, nu mă pot abține, eu …

– Nu ai altă opțiune decât să intimidezi oamenii, spuse Zhao Jin Xin tușind apoi de două ori.

– Las-o baltă, nu mă simt bine astăzi, așa că te voi cruța.

Apoi ridică brațul lui Xu Da Rui, piciorul său lung coborî cu ferocitate, doar pentru a auzi un “clic” …

– Au … , urlă Xu Da Rui, întregul său braț răsucindu-se într-o manieră bizară.

Li Shuo își întoarse fața, cu o expresie complicată. Niciodată nu mai văzuse un asemenea Zhao Jin Xin …  Zhao Jin Xin avea mult mai multe laturi pe care nu și le putea imagina.

Oamenii lui Lao Diao se uitară unul la altul cu neîncredere.

Zhao Jin Xin lăsă la o parte brațul răsucit al lui Xu Da Rui, ridică contractul de pe jos și-și ridică bărbia spre Lao Diao spunând:

– Unde este stiloul?

Lao Diao le făcu cu ochiul oamenilor săi.

Unul dintre bărbați scoase un stilou din buzunar, dar nu îndrăzni să se apropie de Zhao Jin Xin, ci-l aruncă de la distanță.

Zhao Jin Xin apucă stiloul și semnă repede, apoi scutură bucata de hârtie:

– Am semnat și Li Shuo să ridice banii.

– Nu, spuse Lao Diao arătând spre Li Shuo.

Apoi îi spuse lui Zhao Jin Xin.

– El rămâne, tu du-te și adu banii.

Zhao Jin Xin își miji ochii.

– Eu rămân și el va aduce banii.

– Nu, tu pleci, el rămâne.

Lao Diao spuse încruntat:

– Nici să nu te gândești să-mi joci vreo festă.

Cu o pocnitură, stiloul se rupse între degetele lui Zhao Jin Xin, care apoi îl lovi pe Xu Da Rui care se rostogoli pe jos, apoi se uită cu răceală la Lao Diao.

– Probabil că nu știi ce înseamnă să joci feste. Voi rămâne eu și va pleca el, altfel nu negociem.

– Voi rămâne eu, spuse Li Shuo apropiindu-se.

– Jin Xin, du-te și adu banii, ei vor bani, mie nu-mi vor face nimic.

– În niciun caz, refuză categoric Zhao Jin Xin.

Li Shuo își ridică capul și atinse ușor gâtul lui Zhao Jin Xin, și, desigur, febra nu se domolise încă …… Nu se putea opri din a se simți vinovat și cu inima frântă, și nu voia să implice pe nimeni în afacerile sale, mai ales nu voia să-i pună în pericol. Apoi spuse încet:

– Jin Xin, îți este frică de întuneric.

Zhao Jin Xin tresări înainte de a zâmbi slab:

–  Li Shu este îngrijorat pentru mine?

Li Shuo îl bătu pe umăr și luă contractul.

Zhao Jin Xin îl apucă de braț și-i spuse cu blândețe, dar fără ezitare.

– Am spus că voi rămâne.

Apoi se uită la Lao Diao.

– Dacă nu ești sigur, poți să mă legi.

– Jin Xin! spuse Li Shuo ridicând vocea.

– Cine-ți dă permisiunea să iei decizii?

Zhao Jin Xin clipi către Li Shuo și se întoarse pentru a pleca.

Li Shuo îl trase înapoi și spuse cu severitate.

– O să am grijă de treburile mele!

Zhao Jin Xin își înclină gâtul ca să-l privească timp de două secunde și, brusc, își scoase jacheta.

Li Shuo încremeni și-și ridică brațul pentru a se opune. În mod neașteptat, Zhao Jin Xin smulse mâneca cu ambele mâini și-i duse brațele la spate, apoi le legă cu mâneca.

– Zhao Jin Xin, ești nebun! strigă Li Shuo luptându-se să se ridice.

Zhao Jin Xin îl luă pe Li Shuo, deschise ușa mașinii și îl împinse înăuntru, apoi îl sărută rapid pe buze și-i spuse zâmbind:

– Îmi doresc de mult timp să te leg. Data viitoare când mă joc cu asta, o să mă  asigur că e pe pat.

După ce spuse asta, închise portiera mașinii cu zgomot.

– Zhao Jin Xin! șuieră Li Shuo.

Cu mâinile legate la spate, nu putea deschide ușa mașinii, așa că lovi zadarnic cu capul și umerii de geam, lovindu-se la cap și la ochi.

– Zhao Jin Xin…

Zhao Jin Xin se îndreptă cu pași mari spre Lao Diao.

Lao Diao își miji ochii.

– Leagă-l.

Bărbatul arătă spre Xu Da Rui.

– Diao Ge, ce facem cu el?

– Adu-l, e încă util.

Cei doi bărbați se apropiară cu precauție de Zhao Jin Xin și-l legară cu o frânghie.

Zhao Jin Xin continuă să zâmbească în timp ce se uita la Li Shuo și în cele din urmă îi zbură un sărut cu buzele.

Ochii lui Li Shuo erau atât de mari încât se vedeau firicelele roșii.

Lao Diao se uită la ceas și-i spus lui Li Shuo:

– Mâine banca se deschide la ora nouă. Înainte de ora douăsprezece, duci banii la locul indicat. Dacă suni la poliție, știi care sunt consecințele, ca să nu mai spun că ai semnat contractul negru pe alb.

– Încă are febră! Lishuo a răcnit cu răutate.

– Dacă îndrăznești să te atingi de un singur deget al lui, te voi face să plătești de zece ori mai mult!

Lao Diao scuipă și arătă spre Li Shuo.

– Ora 12.

Apoi îl împinse pe Zhao Jin Xin în dubă și plecă repede.

Li Shuo se zbătu frenetic în interiorul mașinii și, după multă luptă reuși să-și elibereze brațele din legăturile aspre. De îndată ce mâinile sale își recăpătară libertatea, găsi în grabă încărcătorul de mașină și încercă să-și încarce telefonul mobil, dar mâinile îi tremurau și nu reușea să introducă cablul în priza mică.

Izbi volanul cu atâta furie încât întreaga mașină tremură.

În cele din urmă, se prăbuși neputincios peste volan și șopti:

– Jin Xin …

La naiba, la naiba cu totul. Se pare că făcuse o greșeală și trebuise să plătească atât de mult pentru a compensa. Dar, la urma urmei, era propria lui greșeală și putea plăti singur pentru greșelile lui. De ce ar trebui să fie implicat Jin Xin?

Telefonul porni în cele din urmă, scoțând o serie de semnale sonore.

Li Shuo se grăbi să arunce o privire. Erau apeluri de la Xiao Chen, Xiang Ning și Shao Qun. Shao Qun îl apelase de trei ori probabil având de-a face cu Zhao Jin Xin așa că se grăbi să-l sune înapoi.

Vocea sumbră a lui Shao Qun răsună la telefon.

– Unde este Ge?

Li Shuo respiră adânc, abia păstrându-și ultima fărâmă de calm.

– Răpit.

– Li Shuo! spuse Shao Qun cu răceală.

– Dacă lui Ge i se întâmplă ceva, tu vei fi cel care va fi îngropat cu el.

Li Shuo îi ignoră amenințarea.

– De ce mă suni, știi ceva?

Zhao Jin Xin îi spusese ceva de genul “am aflat singur”.

– Descrie-mi ce s-a întâmplat.

Li Shuo se concentră și povesti totul. În acel moment, nu-i păsa de ceea ce știa Shao Qun, îi păsa doar de siguranța lui Zhao Jin Xin.

Shao Qun înjură la telefon.

– Jin Xin l-a pus pe șoferul lui să-mi aducă un dispozitiv de urmărire astăzi.

Li Shuo fu uimit.

– Ce vrei să spui?“

– Ce vreau să spun? S-a dus el însuși ca momeală, ca să pot duce poliția la el. Doar așa poate dovedi că banda l-a răpit și extorcat. Altfel crezi că l-ar fi putut lua nenorociții ăia

Li Shuo rămase fără cuvinte. Dacă ar fi fost doar o colectare violentă de datorii, Lao Diao și grupul său ar fi reținuți cel mult câteva zile și apoi eliberați dacă nu s-ar fi cauzat un rău real. Cu toate acestea, natura răpirii este diferită.

Shao Qun strânse din dinți.

– Li Shuo, vreau al naibii de mult să-ți rup gâtul. Nu este nimic bun la tine. Dacă Jin Xin nu ar fi făcut-o pentru tine, nici măcar nu ar fi trebuit să își asume un asemenea risc, eu …… la naiba! spuse Shao Qun și închise telefonul.

Inima lui Li Shuo bătea violent, mintea lui era aproape goală, tremura și în timp ce pornea mașina îl sună din nou Shao Qun dar acesta nu-i răspunse.

Li Shuo trimise un mesaj: adresa ！！！！！！

După o lungă perioadă de timp, Shao Qun îi trimise un mesaj care conținea o adresă plus: “Ne întâlnim aici”.

Li Shuo apăsă frenetic accelerația, drumul întunecat din suburbii părea să nu aibă sfârșit, conducându-l direct spre abis.

Li Shuo conduse timp de o jumătate de oră pentru a se întoarce în oraș și ajunse la locul indicat care era o secție de poliție.

Shao Qun ieșea din secție împreună cu un grup de polițiști.

Li Shuo se repezi spre ei,

– Jin Xin …

Când îl văzu, Shao Qun se repezi la el cu ochi fioroși, îl apucă de guler și-l apăsă pe bărbat de ușa mașinii.

– Îndrăznești să vii? Dacă nu am fi în fața poliției, ți-aș fi rupt mai întâi mâinile și picioarele.

Li Shuo spuse supărat:

– Du-te dracului cu prostiile tale. Grăbește-te și găsește-l pe Jin Xin!

Shao Qun îl împinse.

– Urcă în mașină!

Li Shuo respiră adânc și se urcă în mașina de poliție.

Shao Qun se uită la telefonul mobil.

– Nu pare să se miște.

Pe ecranul telefonului mobil rula un software, iar în mijlocul ecranului apăru un mic punct verde, care părea atât de singur și neajutorat.

Li Shuo nici măcar nu îndrăznea să se gândească la situația actuală a lui Zhao Jin Xin. Oare acei oameni i-ar fi făcut ceva? Chiar dacă nu-i fac nimic, el încă are febră, ce se întâmplă dacă nu-i aprind lumina? Îi este frică de întuneric, cât de speriat ar trebui să fie ……

Li Shuo își lăsă capul în jos și se trase de păr.

Mașina porni. Shao Qun și ofițerul de poliție păreau să se poarte foarte familiar, și discutară despre cum să-i aresteze și cum să le dea cea mai grea sentință.

Li Shuo tăcu tot drumul, fiecare secundă care trecea fiind o tortură pentru el.

Mașina ieși din oraș, apropiindu-se din ce în ce mai mult de punctul verde și, după aproape o oră, aproape că ajunseseră la punctul verde, dar în fața lor nu se aflau decât munți.

Shao Qun deschise ușa și ieși din mașină. Se uită la telefonul mobil și apoi privi  în jur, încruntat.

– De ce nu este nimic? Ar trebui să fie chiar aici.

– Pe aici sunt numai munți și terenuri agricole.

Era întuneric în jur, și nu se vedea bine la distanță, iar, la prima vedere, nu prea se vedea niciun semn de casă.

– Imposibil …, spuse Shao Qun frecându-și părul supărat.

– Oare au descoperit dispozitivul de urmărire?

Fața lui Li Shuo deveni palidă.

– Ce se întâmplă? De ce nu putem găsi pe nimeni?

– Taci naibii din gură, spuse Shao Qun plimbându-se înainte și înapoi apoi lovi cu piciorul puternic în anvelopă.

– Nu vă faceți griji. Aici este o hartă prin satelit a zonei.

Ofițerul începu să folosească dispozitivul din mașină.

– Am ajuns, dispozitivul de urmărire are o precizie de șapte metri. Dacă ostaticii nu sunt aici, există doar două posibilități, dispozitivul de urmărire a fost aruncat în tufișuri sau a primit interferențe.

– Căutați-l.

Câțiva ofițeri săriră din mașină și scanară iarba cu instrumentele lor, măturând totul în jur și nu găsiră nimic.

Fața lui Li Shuo era aproape albă, dar nu putea face nimic pentru a ajuta. Era plin de regrete. Ar fi preferat să plătească 6 milioane, atâta timp cât Zhao Jin Xin nu trebuia să treacă prin toate astea. Ca el să nu trebuiască să treacă prin toate astea, ar fi fost dispus să plătească orice sumă de bani.

– Șefule, s-ar putea să știu ce se întâmplă, strigă unul dintre ofițeri.

– Am găsit pe hartă două fabrici de magneți aici, pe hartă, probabil că urmăritorii au fost bruiați.

– Să vedem.

Mai multe persoane studiară harta.

– Fabrica de magneți este aici. La vest este un orășel, la est este o stațiune, lângă stațiune este o atracție turistică. Ostaticii se află într-unul din aceste trei locuri, trimiteți personal suplimentar pentru a căuta.

– Da!

Li Shuo fu împins în mașină și-și lăsă capul în jos în timp ce mașina se legăna pe drumul de munte. După mult timp, întrebă:

– De ce se teme de întuneric?

În mașină  era liniște.

Tocmai când Lishuo credea că Shao Qun nu-i va răspunde, Shao Qun spuse cu răceală:

– A fost răpit când era copil.

Inima lui Li Shuo tresări violent.

– Când avea șase sau șapte ani, a fost închis într-o casă de un bărbat timp de trei zile și trei nopți, fără mâncare, fără apă, fără lumină, fără oameni, iar răpitorii au fugit.

Li Shuo își acoperi ochii, cu inima îndurerată.