În timp ce Zhao Jin Xin vorbea, ochii lui începură să se relaxeze și vocea lui deveni din ce în ce mai subțire. Palma lui fusese tăiată orizontal cu un cuțit, iar pielea și carnea erau scoase, oasele celor patru degete erau vag vizibile, iar sângele curgea încontinuu.
– A pierdut mult sânge, urcați-l în mașină, repede!
Zhao Jin Xin continua să se țină de mâna lui Li Shuo când acesta era încă conștient. Li Shuo îl urmă până la mașină, se uită în ochii lui Zhao Jin Xin și simți că acesta fusese unul dintre cele mai grele momente din viața lui.
Zhao Jin Xin închise ochii, zâmbi pe jumătate și spuse:
– Este în regulă.
Mâna lui Li Shuo îi acoperi ușor fruntea și spuse printre suspine.
– Vom ajunge în curând la spital, nu-ți fie teamă.
Zhao Jin Xin încuviință, ochii lui pierzându-și treptat concentrarea și leșinând.
Shao Qun îi urmă și el în ambulanță. Se așeză vizavi de Li Shuo, părând ceva mai calm, doar privindu-l pe Li Shuo cu niște ochii care erau încă fioroși.
Li Shuo nici măcar nu se uită la el și spuse fără expresie.
– Vrei să ne certăm, așteaptă să-l ducem la spital.
– Să ne certăm? spuse Shao Qun zâmbind cu răceală.
– Ce se va întâmpla cu tine depinde în întregime de ceea ce se va întâmpla cu fratele meu.
Li Shuo nu avea niciun chef să se angajeze într-o dispută verbală cu el, și doar se uita la Zhao Jin Xin în tăcere, reflectând la toate înttâmplările prin care trecuse și la tot ce făcuse Zhao Jin Xin pentru el.
Ce ironie, cu cât își dorea mai puțin să se întâmple ceva, cu atât lucrurile se îndreptau mereu spre acel loc. Poate că nu era suficient de pios pentru a realiza măreția lumii, așa că plantase cauza și obținuse efectul, deci el era de vină.
Dar își dorea ca acea karmă pe care o plantase să fie suportată de el însuși, și atunci nu s-ar fi plâns.
– Li Shuo, nu-l meriți pe Jin Xin, spuse Shao Qun uitându-se la Li Shuo plin de resentimente.
– Nici tu nu-l meriți pe Li Cheng Xiu, poți să taci acum, spuse Li Shuo dezgustat.
– Oamenii ca tine, care par să placă pe toată lumea, de fapt nu plac pe nimeni. Nu te placi decât pe tine însuți, iar dacă ceilalți nu pot satisface imaginația ta despre cum ar trebui să fie o relație, sunt îndepărtați, nu-i așa?
– Da, și ce legătură are asta cu tine?
– Dage este diferit. Boala pe care a căpătat-o l-a condamnat să fie mai predispus la accidente și la o rată de mortalitate mai mare decât ceilalți, așa că vrea să se distreze pentru că nu știe în ce zi va veni sfârșitul. Este prima dată când a vorbit despre sentimentele lui, iar tu i-ai schimbat toată viziunea și atitudinea asupra vieții, dar tot ce i-ai dat tu este ceea ce a rămas de la alții, iar el ți-a dat totul.
Cu cât Shao Qun spunea mai mult, cu atât ochii lui deveneau mai vicioși.
Li Shuo zâmbi sarcastic:
– Măi, nemernicule! Shao Qun, nu am nici un chef să mă cert cu cineva atât de egocentrist ca tine și nu este rândul tău să spui ceva despre sentimentele mele. Tot ceea ce spui este ca un lătrat pentru mine, așa că vreau doar să taci din gură.
– Ce, te simți lovit? spuse Shao Qun cu un zâmbet crud.
– Fie ca o persoană cu un înalt simț al moralității ca tine să nu scape niciodată de chinul vinovăției în zilele ce vor urma.
O lumină strălucitoare apăru în ochii lui Li Shuo în timp ce se uita cu răutate la Shao Qun.
– Sper că o persoană cu un simț al moralității ieftin ca tine va plăti întotdeauna un preț mai mare pentru propria lui răutate, de exemplu, venind la mine.
Cei doi se priveau fix unul pe celălalt, respirația lor devenind din ce în ce mai grea, iar dacă ura ar fi fost un gaz tangibil, această mică ambulanță ar fi putut exploda în orice moment.
Cu greu ajunseră la cel mai apropiat spital, iar Zhao Jin Xin fu împins în sala de operație.
Li Shuo stătea pe scaunul din fața sălii de operație, privind în gol de parcă sufletul i-ar fi fost secat.
Nenorocitul de Shao Qun avea dreptate. Avea să fie profund chinuit de vinovăție, dar nu voia să regrete. Regretul era o emoție inutilă de care trebuia să se debaraseze cât mai repede, voia doar să se concentreze asupra modului în care să se revanșeze pentru greșeala sa.
Operația lui Zhao Jin Xin era doar pentru a opri hemoragia. Condițiile medicale de aici erau limitate, tendoanele, mușchii și nervii secționați aveau nevoie de o intervenție chirurgicală mai sofisticată pentru a le repara, iar Shao Qun mobiliză un elicopter pentru a-l duce la cel mai bun spital, unde Zhao Jin Xin intră din nou în sala de operație, de data aceasta pentru șapte ore lungi.
Abia când apuse soarele, Zhao Jin Xin ieși din sala de operație. Operația sa avusese succes, doar că vitalitatea sa era foarte afectată și fața sa era albă ca hârtia.
Shao Qun stătea lângă pat, privindu-l în tăcere pe Zhao Jin Xin pentru o lungă perioadă de timp înainte de a spune.
– Rămâi aici cu el, eu mă voi duce la aeroport să-i iau pe părinții lui.
Corpul lui Li Shuo tremură ușor, iar expresia lui era parcă înghețată.
Abia după ce Shao Qun plecă, Li Shuo se întinse ușor pe pat, cu ochii obosiți, apoi întinse mâna și mângâie fața lui Zhao Jin Xin, de la fruntea plină, la nasul înalt, la buzele gri-verzui. Buzele lui Zhao Jin Xin care erau inițial foarte roșii, și cu colțurile gurii ușor curbate, care schițau un zâmbet plăcut, acum erau palide și asta făcea ca inima să îl doară.
Shao Qun spuse că sentimentele pe care i le dăduse lui Zhao Jin Xin erau rămase de la alții, ceea ce nu era adevărat. Sentimentele pe care le avea pentru Zhao Jin Xin erau dincolo de puterea lui de înțelegere, erau gravate în inima lui, și nu le dăduse nimănui altcuiva. Nu va mai exista niciodată o altă persoană ca Zhao Jin Xin, care să lase o amprentă atât de grea și de adâncă în viața lui.
Li Shuo își simțea pleoapele din ce în ce mai grele. Nu mai închisese ochii de o zi și o noapte și, înainte ca somnolența să îl cuprindă, ținu mâna lui Zhao Jin Xin.
Li Shuo nu dormi prea mult timp până când auzi un zgomot și abia a reușit să își proptească pleoapele pentru a întâlni o pereche de ochi familiari.
– … Jin Xin, spuse Li Shuo ridicându-se imediat în picioare.
Zhao Jin Xin îi atinse fața lui Li Shuo.
– Întinde-te în pat și dormi. E obositor să stai întins așa.
– A trecut … anestezia … spuse Li Shuo uitându-se la mâna lui.
– Doare, nu-i așa?
– Nu e rău.
Zhao Jin Xin a vrut să pară calm, dar ochii lui încă îi trădau îngrijorarea.
– Mâna mea …… nu este distrusă.
Li Shuo spuse repede.
– Nu, operația a decurs bine.
Zhao Jin Xin suspină ușurat:
– Asta e bine.
– Jin Xin, spuse Li Shuo cu voce gravă.
– Să nu spui aceste trei cuvinte, spuse Zhao Jin Xin împingând buzele lui Li Shuo cu degetul și z\mbi.
– Poți să spui “te iubesc”, poți să spui “ești atât de chipeș“, dar nu ai voie să spui “îmi pare rău“.
Li Shuo fu uimit și abia reuși să scoată un zâmbet.
– Bine, mulțumesc.
– Știu că ești genul ăsta de persoană, și-mi plac oamenii ca tine.
Zhao Jin Xin îi întinse mâna.
– Li Shu, îmbrățișează-mă. Îmbrățișarea ta nu o să mă doară.
Li Shuo își încolăci brațele în jurul lui.
– De unde ai știut despre mine? întrebă Li Shuo cu blândețe.
– Ți-am spus că vei fi supărat pe mine.
– Serios? Atunci, acesta este momentul perfect să o spui.
– Ei bine, ți-am pus un dispozitiv de localizare pe telefon, iar ultima dată când te-am văzut vorbind la telefon nu arătai normal, așa că m-am dus să investighez.
– Ei bine, am ghicit, spuse Li Shuo frecându-și capul.
– Chiar ești un nemernic.
Jin Xin strâmbă din nas.
– Ei bine, sunt.
Li Shuo îi răspunse cu un zâmbet.
La miezul nopții, sosiră părinții lui Zhao Jin Xin, iar doamna Zhao izbucni în lacrimi imediat ce-și văzu fiul.
Zhao Rong Tian era calm și, la rândul său, îl consolă pe Li Shuo pentru câteva momente și află despre situație.
Li Shuo le mărturisi totul.
După ce auzi asta, Zhao Rong Tian medită un moment și dădu din cap.
– Se pare că te place cu adevărat.
Li Shuo își ridică privirea surprins.
Zhao Rong Tian îl bătu pe umăr pe Li Shuo și se întoarse să plece.
Li Shuo îngheță pentru o clipă și schiță un zâmbet amar, de parcă întreaga lume știa despre relația lui cu Jin Xin și el încă încerca să o ascundă.
În noaptea aceea, doamna Zhao rămase la spital, iar Li Shuo plecă acasă.
Făcu un duș și-și schimbă hainele, apoi scoase o sticlă de vin și o termină singur. În timp ce era ușor beat, văzu o pungă mare de cumpărături pe podea și se gândi o vreme înainte de a-și aminti că era un cadou de la Wen Xiao Hui pe care îl adusese din Japonia.
Puse paharul jos, se apropie și luă punga, o deschise și se uită în ea.
Înăuntru se aflau lenjerie erotică, recuzită erotică și chiar gustări erotice, toate acestea fiind gadgeturi care se potriveau foarte bine cu stilul lui Wen Xiao Hui.
Li Shuo luă o pereche de chiloți și-i flutură în fața ochilor. Nu se putu abține să nu râdă puțin în timp ce ochii i se înroșeau.
Ridică telefonul și-i sună pe Xiao Chen, respectiv pe Xiang Ning, cerându-i lui Xiao Chen să adune toate dovezile de șantaj ale lui Xu Da Rui, iar lui Xiang Ning cerându-i să găsească pe cineva care să dezgroape mai multe dovezi incriminatoare ale bandei lui Lao Diao. El spera că după ce acești oameni vor intra, nu vor mai ieși niciodată.
A doua zi în drum spre spital, Li Shuo primi un telefon de la tatăl său și fu certat foarte rău. Simțea că tatăl său avea dreptate în fiecare cuvânt, că nu fusese suficient de matur, nici suficient de hotărât, și nici suficient de minuțios în abordarea problemei și de aceea fuseseră provocate o serie de consecințe nefaste.
Când ajunse la spital, îi văzu pe Wen Xiao Hui și pe Li Cheng Xiu, care veniseră aici de urgență la aflarea veștii, și amândoi aveau o expresie de ușurare pe față când văzură că era întreg.
Li Shuo spuse cu amărăciune:
– Sper că data viitoare când ne vom întâlni, nu va fi la spital.
Wen Xiao Hui suspină:
– Nu știu de ce, dar în acești doi ani am fost deosebit de aproape de spital, așa că am avut ghinion.
Li Chengxiu se încruntă și-i spuse.
– Li Ge, dacă Shao Qun îți spune ceva neplăcut, nu pune la inimă.
– Nu o voi lua personal, zâmbi Li Shuo.
– O să-i spun eu ceva mai rău.
Wen Xiao Hui bătu din palme și spuse aprobator:
– Corect.
O tuse deliberată veni din spate și Li Shuo nu avu nevoie să se întoarcă pentru a ști că Shao Qun era în spatele lui. Îi bătu pe umăr pe cei doi.
– Mă duc să văd ce face Jin Xin. Mulțumesc că ați venit, o să vă caut la cină în altă zi.
Li Shuo intră în salon, uitându-se la Zhao Jin Xin care stătea cu picioarele încrucișate și se juca cu telefonul mobil cu o mână. Imediat ce-l văzu pe Li Shuo, fața i se lumină toată într-un zâmbet.
– Ai venit.
Li Shuo se încruntă.
– De ce te joci cu telefonul?
– Este atât de plictisitor. M-am rănit la mână dar mama a trebuit să mă pună să stau în pat, ce logică, spuse Zhao Jin Xin aruncând telefonul mobil și întinse mâna.
– Îmbrățișează-mă Li Shu.
Li Shuo îi apăsă mâna.
– Am adus mâncare, mănâncă mai întâi.
– Hrănește-mă, spuse Zhao Jin Xin și plescăi deliberat din buze.
Li Shuo deschise cutia cu prânzul, luă o lingură de cremă de ouă și i-o băgă în gură.
– Miroase bine, spuse Zhao Jin Xin lingându-și buzele.
Li Shuo zâmbi.
– Mănâncă mai mult. Am adus și curmale roșii și cuib de pasăre pentru a reface sângele.
– Hei, nu-mi vorbi de suplimentele de sânge. Mama o să mă oblige să iau din nou tot felul suplimente și să mănânc ficat. E dezgustător numai când mă gândesc la asta.
Li Shuo făcu o pauză.
– Ai … mai pierdut mult sânge în trecut?
Zhao Jin Xin ridică din umeri.
– Hmm.
– Tu ai fost … , spuse Li Shuo apoi se gândi un moment la asta. Zhao Jin Xin nu-i povestise despre faptul că fusese răpit în copilărie și nu ar fi trebuit să întrebe, așa că doar clătină din cap.
– Recuperează-te și de data asta.
– Dage ți-a spus, nu-i așa? râse Zhao Jin Xin.
– Mă simt jenat că un astfel de adult încă se teme de întuneric. Dacă ai crede mereu că glumesc.
– Nu este nicio rușine în asta, iar adulților le este frică de o mulțime de lucruri.
– Serios, spuse Zhao Jin Xin uitându-se adânc în ochii lui Li Shuo.
– Atunci, ție de ce ți-e frică?
– Eu …… mă tem de ego-ul slab. Eul laș care vrea să fugă și nu are curaj.
Zhao Jin Xin îl ținu de mână.
– Nu ești deloc slab. Ai mintea cea mai largă și mai iertătoare, ceea ce necesită mai mult curaj decât să fii un luptător feroce.
Li Shuo zâmbi în sinea lui. Nu îndrăznea să fie de acord, dar nici nu voia să respingă asta. Mintea lui largă și tolerantă și bunătatea lui fuseseră răsplătite cu răutate și acesta fusese cel mai mare eșec și cea mai mare criză din viața lui. Probabil că există întotdeauna momente în viața fiecărei persoane când se îndoiește profund de credința sa. Prima dată a fost când a pășit pe pământul sterp din Africa, sub soarele fierbinte. A doua oară este acum, când se străduiește profund să fie bun, dar binele a deviat de la intenția sa inițială.
Dar nu-și permitea să se îndoiască decât pentru o perioadă limitată; nu există nici o credință corectă sau greșită, iar cel care greșise era, evident, el însuși.
Zhao Jin Xin părea să fi citit gândurile lui Li Shuo și-i atinse ușor fața.
– Nu este vina ta. În ochii mei ești cea mai bună persoană din lume, nu există nimeni mai perfect decât tine.
Li Shuo zâmbi cu amărăciune și clătină din cap.
Zhao Jin Xin îi cuprinse bărbia în mână și-i spuse cu blândețe:
– Li Shu, am de gând să profit de pericolul oamenilor, acum. Vreau ca mintea ta largă și iertătoare să-mi dea o șansă.
Li Shuo se uită tăcut la Zhao Jin Xin, privind drept în adâncul acelor ochi, unde văzu cele mai sincere sentimente.
– De data asta, lasă-mă să spun fraza asta, e a treia oară. În primele două ori ai vorbit serios și nu am prețuit-o. De data asta vorbesc serios, o să mă țin de tine și cu siguranță nu-ți voi da drumul.
Zhao Jin Xin tuși ușor.
– Să reconstruim încrederea.
Ce capitol frumos! Ma bucur ca cei doi se vor impaca Multumesc
În sfârșit a apărut și luminița de la capătul tunelului. Acum poate vor reuși să fie complet sinceri unul cu altul.
Ha, ha, ha parcă văd că Li Shuo o să încerce lenjeria erotică pentru Jin. Cum ar fi?
Mulțumesc ❤️
un capitol frumos,sper ca încăpățânatul de Li shuo sa realizeze ce mul este iubit si adorat de zhao jin