Cine iubește pe cine – Capitolul 88

Capitolul 88

Li Shuo simțea că este degradant așa că, în cele din urmă de desprinse de  mâna lui Zhao Jin Xin, dar mulți oameni din cafenea îi observaseră deja. Erau doi oameni ușor de remarcat și, cu acțiuni atât de ambigue, era inevitabil să fie totul confuz.

Când se așezară, ochii lui Chang Wen Wu îi priviră și ei curioși.

Li Shuo spuse scuzându-se:

– Îmi pare rău, am fost la spital și am întârziat puțin.

– Nu contează, spuse Chang Wen Wu, ochii lui căzând pe Zhao Jin Xin.

– Cine este acesta?

– Oh, el este președintele executiv al filialei grupului EnNan din Beijing, Zhao Jin Xin.  Jin Xin, acesta este Chang Xiansheng.

– Bună ziua, Chang Xiansheng, sunt iubitul lui Zhao Jin Xin, spuse el și-i întinse mâna cu un zâmbet.

– Ce.. Chang Wen Wu rămase uluit pentru o clipă, apoi râse.

– Bună.

Li Shuo zâmbi fără să-și schimbe expresia și-i ciupi în secret coapsa lui Zhao Jin Xin.

Chang Wen Wu adusese câteva CV-uri, dintre care unele erau talente pe care le contactase, iar altele erau studenții săi. Li Shuo aruncă o privire rapidă și constată că erau o alegere destul de bună.

– Chang Xiansheng, aș vrea să vorbesc cu acești oameni când am timp.

– Desigur, știu că standardele tale sunt ridicate, așa că oamenii pe care îi recomand sunt toți oameni pe care îi cunosc bine.

Zhao Jin Xin zâmbi și aruncă o privire către Li Shuo.

– După ce contractul dintre EnNan și firma ta inițială expiră anul viitor, poți să faci auditul lui EnNan.

– Uită de asta. Trebuie să evităm bănuielile.

–  Depinde de tine. Indiferent de ce ajutor ai nevoie, eu sunt aici.

Ochii lui Zhao Jin Xin erau înfăcărați.

Chang Wen Wu își lăsă capul în jos pentru a amesteca cafeaua pentru a-și ascunde jena.

Li Shuo îi făcu cu ochiul.

– Bine, vom vorbi despre asta mai târziu.

După ce discutară despre afaceri, Chang Wen Wu îl menționă pe fratele său mai mic.

– Wen You mi-a spus ultima dată că v-ați întâlnit acum zece ani. Ce coincidență. Eu l-am dus să se înscrie la tabăra aceea de tenis.

Li Shuo zâmbi.

– Da, am fost foarte surprins când am văzut acea fotografie.

Zhao Jin Xin ridică din sprâncene.

– Ce fel de fotografie?

– O, acum zece ani, fratele mai mic al lui Chang Xiansheng a plecat în Statele Unite pentru a participa la o tabără de vară de tenis. A venit la școala noastră pentru un schimbde studenți, a urmărit și meciurile mele și am făcut poze. Ce coincidență, lumea este prea mică.

– Ce coincidență, spuse Zhao Jin Xin zâmbind.

Chang Wen Wu zâmbi și spuse:

– Este păcat că domnul Li și Wen You nu s-au îndrăgostit.

– Îmi pare rău, Chang Xiansheng, nu am reușit să mă ridic la înălțimea bunăvoinței dumneavoastră.

– Hei, oricum, este un lucru bun să ai mai mulți prieteni, mai ales un tânăr talent precum  Li Xiansheng .

Chang Wen Wu se uită la Zhao Jin Xin și spuse repede.

– Li Xiansheng și Zhao Xiansheng se potrivesc foarte bine.

Zhao Jin Xin zâmbi din suflet.

– Suntem foarte compatibili de la zodii și până la grupa de sânge. Desigur, în afară de aceste lucruri, personalitățile noastre sunt și ele foarte compatibile.

– Ha, ha, așa este.

Li Shuo aruncă o privire neputincioasă către Zhao Jin Xin.

După cină, Chang Wen Wu plecă primul, iar Li Shuo aruncă o privire în lateral către Zhao Jin Xin.

– Sunt aici să vorbesc despre afaceri, știi?

– Știu. Nu ți-a plăcut cum m-am purtat? spuse Zhao Jin Xin.

– Tu…spuse Li Shuo  vrând să aibă o expresie serioasă, dar văzând privirea mândră a lui Zhao Jin Xin, nu se putu abține să nu râdă.

Zhao Jin Xin era atât de fascinat de acel zâmbet frumos și neîngrădit, încât vru să se năpustească asupra lui și râse.

– Vreau să știe că fratele lui nu are nici o șansă.

– Amândoi frații sunt foarte deschiși la minte, dar tu ești singurul care este atât de îngust la minte.

– L-am văzut cu ochii mei sărutându-te și nu i-am făcut nimic. Am fost destul de generos.

Li Shuo își plesni fruntea.

– Ce mai vrei să-i faci?

– Nu vreau să-i fac nimic, vreau doar să te ascund, spuse Zhao Jin Xin mângâind părul lui Li Shuo, cu o dorință de exclusivitate în ochi.

Nu i-ar fi spus niciodată lui Li Shuo că, dacă nu ar fi fost Lao Diao și gașca lui, ar fi putut să-l ducă pe Li Shuo direct într-un loc în care nimeni nu l-ar putea găsi când fusese pe terenul de tenis în acea zi.

Gândindu-se la asta acum, se simțea puțin speriat, chiar și el însuși știa că mentalitatea lui la acea vreme era anormală, dar pur și simplu nu putea să o oprească.

Li Shuo își frecă fruntea.

– Nu-i speria pe acei oameni heterosexuali în viitor.

Zhao Jin Xin spuse zâmbind.

– Trebuie să-i sperii și să le spun că ești al meu. Nu mă prezenta orbește.

– Oamenii au și intenții bune.

– Dar și eu sunt plin de intenții bune, ca nu cumva persoana pe care mi-o prezinți să se îndrăgostească de tine fără să vrea și să se simtă inferioară după ce mă vede.

Li Shuo nu știa dacă să râdă sau să plângă.

– Fii rezonabil indiferent de situație. Bine, hai să mergem acasă.

– Bine, hai să mergem acasă, spuse dulce Zhao Jin Xin.

–  Întoarce-te la tine acasă, iar eu mă voi întoarce la mine.

– Li Shu …

– Nu te comporta ca un copil, avem un acord.

Zhao Jin Xin își lăsă capul în jos furios, arătând jalnic ca o veveriță căreia i s-au furat nucile.

Li Shuo își spuse să nu fie blând la inimă. Îl ciupi de obraz pe Zhao Jin Xin și spuse:

– Hai să mergem.

Li Shuo petrecu următoarele trei zile intervievând toate persoanele recomandate de Chang Wen Wu. În cele din urmă, selectă trei persoane și-i ceru lui Xiao Chen să pregătească contractul și să înregistreze compania.

Zhao Jin Xin vru să-l vadă în ultimele zile, dar el nu avusese timp. În cele din urmă, în ziua în care trebuia să meargă la spital, se duse să-l ia personal pe Zhao Jin Xin.

Mâna lui Zhao Jin Xin își revenea încet și putea sângera dacă nu era atent. Abia de curând rana se vindecase și cusăturile erau gata să fie îndepărtate.

Li Shuo era și mai nervos decât Zhao Jin Xin, pentru că el credea că acele cusături l-ar răni și ar sângera.

Văzând că el chiar era supărat, Zhao Jin Xin îl mângâie și-i spuse.

– Nu-ți fie teamă, doar îți scoate copcile. Iar asta înseamnă că rana s-a vindecat.

– Dar poate exista sângerare când cusăturile sunt îndepărtate.

– Acea mică sângerare este în regulă, se va opri după un timp.

– O să te mai doară puțin …spuse Li Shuo și-i ținu mâna.

– Trebuie să suporți, bine?

Zhao Jin Xin clipi din ochii lui strălucitori.

– Atâta timp cât rămâi cu mine, nu mă voi teme de durere.

– Bineînțeles că voi rămâne mereu cu tine, spuse Li Shuo netezindu-și bretonul scurt.

– Dacă te doare, doar mușcă-mă, dar nu trebuie să te miști. Doctorul are foarfecele în mână.

– Bine, spuse Zhao Jin Xin zâmbind.

– Nu vreau să te mușc. Dacă mă doare, va fi mai eficient să te sărut.

Li Shuo râse.

– Nu face probleme, doctorul te urăște suficient.

– E gelos pe mine.

– L-ai făcut enervant. Dacă te rănește în mod intenționat când îți va scoate cusăturile?

Zhao Jin Xin rânji.

– Atunci poți să-l cerți pentru mine?

Li Shuo îl mângâie cu dragoste pe cap pe Zhao Jin Xin.

– Cum pot să-l cert pe un medic bătrân? Doar fii sincer cu mine mai târziu.

– Da, Li Shu, spuse  Zhao Jin Xin și-i aruncă un sărut lui Li Shuo în aer.

Când veni să îndepărteze suturile, bătrânul doctor verifică și constată că era treaba asistentei să îndepărteze firele de sutură.

Li Shuo era încă atât de nervos încât apăsă capul lui Zhao Jin Xin pe umărul lui și-i spuse.

– Nu te uita la asta. Dacă te doare, doar vorbește cu mine.

Zhao Jin Xin zâmbi umil și spus.

– Bine.

Tifonul fu desfășurat de jur împrejur, dezvăluind cicatricea de pe palma mâinii sale, iar pe fiecare dintre cele patru degete erau răni hidoase, și imaginea lui Zhao Jin Xin plângând în fața lui îi apăru din nou în minte și sângele care era peste tot.

Zhao Jin Xin își folosise pielea și carnea pentru a prinde lama ascuțită. Cât de dureroasă trebuie să fie o astfel de rană…

Lui Li Shuo îi fu puțin frică să se uite la el. Apăsă mâna pe capul lui Zhao Jin Xin și-și exercită forța în tăcere.

În schimb, Zhao Jin Xin îl mângâie încet.

– Nu mi-e frică, așa că nici ție să nu-ți fie frică.

– Hm.

Asistenta începu să scoată cusăturile.

Zhao Jin Xin rămase nemișcat și tăcut, doar îngropându-și fața în umărul lui Li Shuo și fredonând încet un cântec necunoscut.

Li Shuo se uita la acea mână frumoasă și la cicatricile urâte de pe ea cu inima lui strânsă. Ignoră complet înfățișarea bătrânului doctor și a asistentei, și-și înclină capul și sărută obrazul lui Zhao Jin Xin, spunând încet.

– Spune-mi dacă te doare.

– Nu doare, spuse Zhao Jin Xin încruntat, prefăcându-se că zâmbește relaxat.

Li Shuo îi mângâia încontinuu părul lui Zhao Jin Xin.

După ce în cele din urmă îi fuseseră îndepărtate suturile, Zhao Jin Xin zâmbi și a spuse.

– Mulțumesc.

După ce cei doi ieșiră din spital, Li Shuo fu complet ușurat. Se uită în mod repetat la palma lui Zhao Jin Xin. Sângele care cursese când îi fuseseră îndepărtate suturile se oprise, dar cicatricea va rămâne acolo pentru totdeauna.

Zhao Jin Xin încercă să-și miște degetele, dar se simți puțin înțepenit.

Zhao Jin Xin zâmbi și spuse:

– Cred că această cicatrice este destul de mișto.

– Da, e cool, spuse Li Shuo uitându-se la el cu blândețe.

– Părinții mei ne așteaptă acasă și vor să-mi organizeze o petrecere pentru îndepărtarea copcilor.

Li Shuo râse:

– Petrecerea pentru scoaterea copcilor, bine.

– Se vor întoarce în Statele Unite mâine, spuse Zhao Jin Xin uitându-se la Li Shuo cu dor în ochi.

– Hai să luăm o masă împreună, bine? Indiferent ce crezi, le poți spune direct, chiar dacă este … că ai nevoie de timp. Pune-mă la încercare. Le poți spune direct că am făcut multe greșeli și ei te vor înțelege.

Li Shuo știa că nu se poate ascunde pentru totdeauna, așa că dădu încet din cap.

– Bine.

Ceea ce îi întâmpină în casa lui Zhao Jin Xin fu într-adevăr o petrecere. Pe lângă părinții lui Zhao Jin Xin, Shao Wen, Shao Qun și Li Cheng Xiu erau cu toții aici, precum și două femei foarte frumoase, ambele rude cu sora mai mare a lui Shao.

Shao Qun și Li Shuo încă se uitau unul la altul cu dezgust. De îndată ce se întâlniră, amândoi se uitară la Zhao Jin Xin cu o expresie de genul: „De ce nu mi-ai spus că era acolo?”

Zhao Jin Xin își întinse mâinile cu o privire nevinovată pe față.

– Pe cine ți-e frică să nu vezi?

– Îți este frică? Shao Qun chicoti disprețuitor.

Li Shuo îl ignoră. Știa că nu-l poate face nefericit pe Shao Qun, așa că se întoarse spre Li Cheng Xiu cu grație și-i spuse cu un zâmbet.

– Xiao Chengxiu, se pare că te-ai îngrășat puțin. Arăți foarte bine.

Li Cheng Xiu zâmbi și spuse:

–Serios? Eu…

– Xiao’, nu țipa. L-ai privit bine? Cine te-a lăsat să te uiți?

Zhao Jin Xin se simți puțin jenat.

– Dage, te rog nu fi atât de naiv.

Shao Qun își dădu ochii peste cap spre Li Shuo și-l împinse pe Li Cheng Xiu deoparte.

– Cheng Xiu, crezi că această sculptură de cristal arată bine…

– Ce prostie,  pufni Li Shuo.

Zhao Jin Xin ridică din umeri neputincios și-l trase pe Li Shuo spre părinții săi.

Li Shuo fu puțin nervos când îl văzu pe Zhao Rong Tian. Indiferent de situație, fiul lui fusese răpit.

Doamna Zhao prinse rapid mâna fiului ei, îl privi adânc și spuse cu o față tristă:

 – Acesta va lăsa o cicatrice mare și nu știu dacă va afecta flexibilitatea degetelor.

– De ce am nevoie de degete atât de agile? spuse Zhao Jin Xin zâmbind liniştitor.

– Mamă, e în regulă.

Li Shuo dădu din cap către cei doi bătrâni.

– Am auzit că voi doi plecați mâine.

– Da.

 Zhao Rong Tian zâmbi și spuse:

– Li Shuo, ești jenat de m-ai evitat în această perioadă de timp?

Fața lui Li Shuo a devenit brusc roșie.