Comoara Secțiunii E -Capitolul 12

Ignorată

Perspectiva lui Jay-jay

Senzația că nu exiști? O cunosc acum. O pot simți. E doar o minciună. Șerpii ăștia tot nu-mi dau atenție. Au trecut câteva zile. E aproape o săptămână. Sunt ignorată complet de cei care au fost mușcați. Ci-N tot nu vine. Asta-i minciună! Când îl sun, nu răspunde.

A spus profesoara de sport, cea cu nume de artist faimos.

— Clasă… Mâine mergem la sala de sport. Nu uitați echipamentul.

— Da, doamnă.

Au răspuns plictisiți colegii mei, niște animale. Am terminat ora cu doamna Assunta și am urmat-o pe doamna Smith.

Ne-a deschis ușa.

— Mergeți să curățați sala!

De acord! Sala noastră arată ca un tomberon. Oamenii de aici seamănă cu gunoierii.

Doamna a adăugat un motiv ca să le placă proștilor.

— Doar curățați sala și mâine nu facem ora.

— Super… Putem pleca acasă mai devreme.

— Da!

— Să începem.

La asta se pricep! Sunt foarte activi când nu se face ora. Doamna a ieșit și ei s-au ridicat. Eram pe punctul de a mă ridica și eu, când Keifer mi-a întins mătura și fărașul.

A spus el.

— Obicei vechi… Curăță sala.

Am vrut să plec, dar am observat că toți colegii dispăruseră. Ieșiseră deja și doar eu și Keifer mai eram înăuntru.

— De ce eu din nou?

— Pentru că ești enervantă. Fă ce ți-am spus sau nu vei putea pleca acasă, spuse și plecă. Când ieși din sală, închise ușa din nou. Ce-a fost asta? Déjà vu? S-a mai întâmplat. Decât să fiu încuiată aici, n-am de ales decât să curăț. Podeaua era iarăși un haos. Vase, hârtii și mizerie. Tavanul era, de asemenea, gros de praf și murdărie peste tot. Am început să îndepărtez mizeria de pe tavan. Aproape am orbit de la praf. Apoi am luat o cârpă din dulapul lor vechi. Cum aveau o chiuvetă mică, m-am gândit să iau apă de acolo. Am îndepărtat capacul de placaj și am deschis robinetul. Încă mai curgea apă, dar era plină de mâzgă. Am lăsat-o deschisă înainte de a uda cârpa pe care o țineam. În timp ce așteptam, am îndepărtat și placajul, cartonul și alte cartoane ce acopereau lucrurile din spate. Le-am pus deoparte, într-un colț. Când apa s-a limpezit, am udat cârpa și am șters tot ce trebuia șters. Când am ajuns la fereastră, i-am văzut pe toți afară, parcă aveau o ședință.

I-am auzit vorbind.

— Care e planul lui Keifer?

— Același… Hai doar s-o dăm afară de aici.

— Și dacă nu vrea?

— Dar asta o va face și mai dificilă.

— Hai doar s-o speriem…

— Vom face asta, dar nu acum.

De ce am sentimentul ăsta că vorbesc despre mine? Plănuiesc să mă dea afară? Ahhhhhh… Acum știu! De asta îmi fac mie toate astea. Mă fac să sufăr ca să plec. HA HA! Îmi pare rău, băieți, dar ați greșit persoana pe care o loviți. Credeați că puteți reuși? Nu! Nu! Să fim puternici! Nu plec de aici. Încercați voi să fiți duri! Am terminat rapid curățenia. Am pus tot gunoiul în sacul de gunoi și am bătut la ușă. Keifer a intrat primul și toți ceilalți erau la ușă. Keifer s-a uitat imediat la tavan și a rămas uimit când a văzut lucrurile din spate.

El vorbi aproape în șoaptă.

— Ce naiba…

— Am îndepărtat deja acoperitoarele… Erau în drum și era mult praf. Începea și să miroasă urât…spuse el cu autoritate.

— Încă e murdar.

— Poftim?! E curat… Lipsește doar vopseaua pentru perete și…

El pocni din degete și Felix îi întinse sacul de gunoi.

— Nu la asta mă refer.

M-am uitat la Felix, dar el nu se putea uita la mine. Am fost surprinsă când Keifer a aruncat brusc conținutul sacului de gunoi. Mirosul greu se răspândi și gunoiul zbură prin aer. Ce naiba?!

El zâmbi plin de aroganță.

— Vezi? Încă e murdar.

De ce nu poți atașa un laser la ochi? Aș vrea să-l pot atașa ca să-l topesc pe Keifer ăsta în fața mea. Animalul animalelor! Chiar animalul animalelor!

— Ești nebun?!

M-a împuns în cap.

— Poate… Curăță mizeria asta!

-Prostule! am strigat eu.

— Hei! Keifer!

Se opri. Am luat gunoiul pe care îl strânsesem din sacul de gunoi și m-am îndreptat spre el.

Se întoarse spre mine și ridică din sprâncene.

— Ai dreptate…am spus ferm înainte de a vărsa conținutul sacului de gunoi pe care îl țineam peste el.

— Încă e murdar!

Împreună cu hârtiile, resturile de mâncare, mizeria și praful erau acum pe capul și umerii lui Keifer. M-a privit cu răutate, în timp ce Șerpii de la ușă murmurau.

— La naiba!

— E prea târziu!

— E moartă acum.

— Cheamă-l pe Yuri!

Dacă privirea ar putea ucide… La naiba! Era a 40-a zi a mea acum.

— Tu! Femeie proastă! strigă el.

M-am dat puțin înapoi de la țipătul lui, dar m-am ridicat. Cu capul sus.

— Ce crezi că sunt?! Asistenta ta?!

— Tu… strigă cineva.

Ne-am uitat amândoi la ușă. Yuri, cu sprâncenele încruntate și plin de surpriză, se uita la noi.

— Keifer? întrebat el.

— Ce naiba?! De ce faci baie în praf, Keifer?!

Sprâncenele i se încruntară când văzu mizeria din jur și de pe podea.

— Explicați, vă rog…spuse el încet.

M-am uitat la Keifer și el a făcut la fel. Am strigat în același timp, arătând unul spre celălalt.

— EL/EA A ÎNCEPUT!

Am strigat din nou în același timp.

— EU?!

E stupid! Încă mă copiază!

— Nu mă mai copia!strigă el la mine.

— Hei! Tu copiezi!

— Tu ești…

— STOP! strigă Yuri, aproape înecându-se.

Se uită la noi amândoi cu o privire dezgustată.

— OPRIȚI-VĂ AMÂNDOI!

— Nu vă mai e rușine? Vă purtați ca niște copii. Curățați mizeria asta imediat sau rămâneți amândoi aici pentru totdeauna.

În niciun caz pentru totdeauna. Yuri s-a uitat la mine cu dezgust. La naiba! Cred că am spus ce gândeam! Mi-am ferit privirea.

Keifer era încăpățânat.

— Nu am de gând să curăț mizeria asta.

— Eu sunt șeful clasei…îl întrerupse Yuri.

— David se întoarce.

-David? întrebă el, plin de surpriză, dar părând furios.

— Ce?!

Cine e David ăsta, din nou? E cel despre care spun că l-a doborât Kiko al meu? Ce tupeu! Al meu imediat?

— M-a sunat azi dimineață. Se va întoarce, spuse Yuri.

— Vom vorbi despre asta mai târziu. Deocamdată, curățați.

Când ieși, ușa fu închisă din nou. Doar eu și Keifer mai eram înăuntru. Am luat mătura și i-am aruncat-o. Am ordonat.

— Mătură ce ai împrăștiat!

Bunul Keifer doar se uită urât la mine și se așeză într-un colț. Bravo lui! Dacă nu vrea să curețe, o să înțepenească acolo. M-am așezat și eu pe una dintre bănci. Amândoi stam bosumflați și tot ce auzeam era sporovăiala cobrelor de afară. Din când în când mă uitam la Keifer, dar privirea lui era goală. Părea și somnoros, pentru că avea ochii adânciți în orbite și căsca ocazional. Se întuneca și colegii noștri de afară obosiseră așteptând. Voiam și eu să merg acasă și îmi era foame. Am luat altă mătură și m-am apropiat de Keifer. I-am întins-o, dar el doar s-a uitat la mine.

Capul îmi era încă amorțit.

— Hai… Hai să curățăm. Vreau să merg acasă, i-am spus eu.

-La naiba! Merg acasă!

L-am luat de mână și am încercat să-l fac să țină mătura. A prins-o, așa că l-am lăsat. Am luat cealaltă mătură și am început să curăț. Aveam doar două mături, dar Keifer era încă inert.

—  Ce e?! Hai odată! Vreau să merg acasă.

Păru să înțeleagă ce am spus. Se ridică și mătură, dar doar într-un singur loc.

-Doamne! m-am plâns eu, plimbându-mă de colo-colo.

— Keifer!

— Chiar vreau să merg acasă, mi-a răspuns el și încept să măture cum trebuie.

— Tsk. Bine.

Tăcerea era asurzitoare. Afară se întuneca de-a binelea.

— Keifer… Cine e David? am început eu, dar n-a răspuns.

N-a răspuns. Nu părea să aibă vreo intenție de a sta la taclale. Nesimțit!

— Șeful de clasă original al Secțiunii E, răspunse el plictisit.

Wow! Tipul ăsta colaborează. Părea că se plictisise de ce făceam.

— El e cel despre care vorbeați mai devreme, pe care l-a doborât Kiko?

Făcu o pauză pentru o clipă, parcă gândindu-se, înainte de a reveni la ce făcea și de a vorbi.

Răspunsul fu scurt… Am simțit că a durat cam 0.01 milisecunde.

— Da…

— De ce nu e aici dacă el e șeful clasei?am întrebat eu.

Se opri din nou și se întoarse spre mine.

— Ai pus prea multe întrebări… Am terminat, spuse el în timp ce lua sacul de gunoi.

Wow! A terminat. Am terminat și eu rapid ce făceam. Când a observat că totul era în regulă, a bătut la ușă. A durat ceva până s-a deschis. Poate adormiseră. Când Yuri a deschis ușa, mă așteptam să intre să verifice, dar altcineva intră. Era Aries și ne privi tăios pe Keifer și pe mine.

A întrebat calm, dar autoritar.

— Ce faceți aici?!

Keifer n-a răspuns. Aries a venit direct la mine și m-a tras de braț.

— Te-am așteptat!

Eu m-am zbătut.

— Stai! Geanta mea!

Mi-a dat drumul și m-a lăsat să-mi iau geanta. După ce am luat-o, am observat că erau mulți oameni afară. Aries plecase deja, așa că l-am urmat. Abia când am ieșit am realizat că și colegii lui Aries erau cu el.
Și profunzimea schimbului lor de priviri.