Absentă
Perspectiva lui Jay
E plăcut să fii închisă în cameră. Când cineva îți aduce mâncare. E ca și cum ai fi la închisoare, doar că ai libertatea să ieși. Doar că nu vreau. Nici măcar în weekend nu am ieșit. Lipsesc de la școală de câteva zile.
Aș putea să renunț la studii?
Cineva a bătut la ușă și aceasta s-a deschis încet. Mătușa Gema a intrat ducând o tavă cu mâncare.
— Jay.. mănâncă și ia-ți medicamentele.
M-am ridicat și m-am așezat.
— Mătușă.. pot să renunț la studii?
— De ce? Din cauza bătăușilor?
Se simțea o urmă de îngrijorare în vocea ei.
Mai degrabă decât să intru într-o bătaie… am evitat-o pur și simplu.
— Doar că nu vreau să intru în vreo bătaie. Nu am promis că mă schimb?
M-a luat de mână și m-a privit în ochi.
— Sunt multe moduri de a lupta cu un bătăuș. Soluția nu e doar să-i spargi capul.
Să-i sparg capul? De unde a scos-o mătușa pe asta?
— Dar dacă e chiar necesar… Bine, vom accepta, a adăugat ea.
Îmi dă permisiunea să mă bat? Parcă am prins viață brusc! Hahahahaha.
— Ești sigură? Chiar e în regulă?
— Da.. dar nu tot timpul, m-a prins de obraz și l-a frecat cu degetul mare.
—Okay.. Plec acum, așa că dacă ai nevoie de ceva, cheamă servitoarele. În regulă?
— În regulă...
Mătușa Gema a ieșit din cameră. Deci pot să mă bat doar când sunt agresată și doar o dată? E bine și așa, măcar pot nega ce îmi fac ei.
Am mâncat mâncarea adusă de mătușa. Nu vreau să iau medicamentul pentru că simt că nu are efect. Încă mă doare nasul. Când mă tot uit în oglindă, îl văd pe Rudolf, renul lui Moș Crăciun.
Mi-am pus doar un plasture pe nas. Mă tot bandajez la nas. Urma să iau unul nou să-l pun, dar deja se terminaseră.
Să ies să cumpăr?
Nu e distractiv să stau închisă în cameră. E plăcut, dar nu e distractiv. M-am schimbat de haine și m-am spălat pe dinți. Merg să cumpăr plasturi noi pentru nas.
După ce m-am pregătit, mi-am luat portofelul și am ieșit. Mi-am luat la revedere de la servitoarea mătușii.
Probabil o să cumpăr de la mall. E o farmacie în mall. O să fac și o plimbare.
Am chemat un taxi. Nu știu cum să ajung cu autobuzul sau jeep-ul la mall.
Nici mall-ul nu e departe. Drumul e lung din cauza traficului. Am coborât din taxi și am plătit cursa.
Pare jenant.
Sunt atât de mulți oameni, restul sunt încă elevi. Să mă întorc acasă?
De-asta sunt aici. Depinde de tine.
Când am intrat în mall, oamenii s-au uitat imediat la mine din cauza plasturelui de pe nas. Abia acum ați văzut așa ceva?
Nu știu unde se duc. E bine că sunt mereu paznici și personal de serviciu prin preajmă.
— Frate.. Unde e magazinul aici? l-am întrebat pe paznic.
— Watsons? Mergeți drept înainte.
— Okay.. Mulțumesc.
Am mers. Am mers pur și simplu drept înainte.
Watsons îmi pare familiar? Cine are numele ăsta de familie? Tss. Îmi stă pe limbă.
Scoate-l afară ca să vezi.
Nu vreau! Par o idioată.
Eram în fața la Watsons când mi-am amintit cine avea numele ăla de familie. Blestematul de Keifer.
Mark Keifer Watson.
Nu cumva or fi ei proprietarii? Nu voiam să cumpăr de aici. Dar poate nu, pentru că aici e Watsons, Keifer e doar Watson. Depinde de tine.
Am intrat doar să cumpăr. Am rugat-o pe vânzătoare să mă ajute repede.
După ce am cumpărat, am ieșit imediat. Mă uitam la ce am cumpărat când cineva s-a ciocnit de mine.
La naiba! Nasul meu!
L-am atins imediat și l-am simțit. Whhoooohaaaaaa! Whhoooohaaaaaa!
Am auzit pe cineva râzând.
— Are nasul roșu! Hahahaha!
M-am uitat la găgăuții care râdeau. Poate chiar eram ghinionistă sau familia Watson era pur și simplu blestemată. Tipii ăștia sunt colegii mei. M-am uitat și la cine m-am ciocnit. Chiar există un blestem asupra familiei Watson!
— Arăți stupid!
Animalule! Prostule… La naiba! La naiba! Du-te dracului!
Nu am spus nimic și am plecat pur și simplu.
— Stai! Jay! Vii cu noi! mi-a spus unul dintre ei.
Ce fac ăștia patru aici? Nici ei nu au intrat la ore? Probabil sunt aici! Bun simț, Jay! Folosește-l și tu uneori, să nu fie degeaba.
— Nu vreau! am răspuns scurt și am plecat.
Făcusem doar câțiva pași când cineva m-a apucat de braț. Au!
— Ce?! eram atât de furioasă pe animalul care m-a oprit. Keifer? Ce naiba are?
— Sss. Vino cu noi.
— Nu!
— Copilăros!
Mi-am îngustat ochii la el. Ce nu înțelege din cuvântul „Nu!”?
— Nu vreau! Lasă-mă naibii!
Am încercat să mă zbat din strânsoarea lui, dar el a strâns și mai tare.
— Tu ești cea obraznică!
A pornit brusc și aproape m-a târât după el.
— O să cad! Dă-mi drumul!
— Shhh.
I-aș tăia limba ca să nu mai facă shhh. E anormal! E enervant!
Oamenii se uitau deja la noi din cauza scenei noastre. El pare doar prost. Atât de tipic pentru Keifer.
Ne-am oprit în fața unei gelaterii. Cei trei însoțitori ai lui au intrat și noi i-am urmat. Am urcat la etajul doi, unde era o zonă VIP lângă balustradă.
Wow.
— Stai jos! mi-a ordonat, arătând spre bancă.
Să stea el! Ce sunt, câine?!
Nu am ascultat. Mi-am încrucișat brațele și l-am privit cu răutate.
— Ce ai nevoie? Plec acasă!
— Stai jos!
— Ce-i aia?!
— LA NAIBA! E GREU SĂ STAI JOS?! a spus el furios.
Oamenii se uitau deja la noi de la parterul gelateriei. Era enervant!
Nu-mi păsa dacă se enerva, dar nu voiam o scenă. M-am așezat pur și simplu și am privit în altă parte.
— Kit.. Comandă pentru mine. Specialitatea ta, a comandat Keifer unuia dintre colegii noștri.
Kit a ascultat. Ăsta e numele lui? Kit! Okay… Stai puțin! Nyo? Asta înseamnă Kit? Wow! Bogat.
Keifer m-a apucat brusc de bărbie și m-a forțat să-l privesc în față. Eram pe punctul de a mă feri, dar privirea lui mă ucidea.
— Nu te mișca, a spus și m-a ciupit de nas.
Okay, uită-te ce ai făcut!
A luat ce cumpărasem de la Watsons și a deschis. Mi-a scos și plasturele de pe nas.
— Aauu..
— Doare? a întrebat el. Era doar un idiot?
— Asta e o întrebare?! l-am privit furios.
Mi-a apăsat brusc nasul. Aproape am căzut de pe scaun de durere.
Durea! Doamne! Nu vreau o scenă!
— Oprește-te… Doaaareee… Animaleee... am spus, încercând să-mi cobor și să-mi strâng vocea.
I-am văzut pe cei doi rămași cu Keifer râzând.
— Am pus o întrebare bună aici, a spus Keifer.
— Înțeleg… O să mai pui. Doar un idiot?
Ochii mi s-au umplut de lacrimi din cauza durerii. Mi-am ținut încet nasul. A fost greu! S-ar putea să mă fi transformat în Voldemort.
M-a ținut din nou de bărbie și m-a forțat să-l privesc. S-a dovedit că deja luase plasturele cumpărat de mine și era pe cale să mi-l lipească pe nas.
— Aranjează-l bine… O să ți-l stric, l-am amenințat.
— Tss. Stai nemișcată, a spus și mi-a lipit încet plasturele pe nas.
A lipit plasturele și nu știu de ce, m-am holbat brusc la el și el a făcut la fel. Atât mi-a făcut.
De ce sunt așa supărată?
Kit a sosit cu comanda specială pe care o ceruse Keifer, nemernicul. A pus-o în fața lui Keifer.
Era îngrozitor! Era plin de înghețată, cu rulouri de napolitană înfipte în ea și sirop de ciocolată pură și bezelele mele cu bombonele colorate.
Credeam că el o va mânca, dar a împins brusc borcanul mare în care era înghețata spre mine.
— Asta e pentru tine... a spus el.
— Ce-i asta? Mită!
— Dacă așa vrei să-i spui, atunci bine. Mită.
L-am privit sincer în ochi.
— Crezi că mă vei convinge cu asta?
— Da.. Asta e slăbiciunea oricărei fete.
— Nu. Nu a mea. Nu-mi place înghețata.
Serios?! Ești sigură, Jay?
Nu voi accepta mita. Îmi pare rău, înghețată!
— Atunci.. ce vrei?
Hei… Echipa ta e insistentă! Parcă se simt vinovați pentru ce mi-au făcut.
-Un simplu „îmi pare rău” care vine de aici, am arătat spre inima lui.
–Apoi te rog să explici de ce ai făcut asta.
A chicotit.
— Scuzele nu sunt genul meu, la fel și explicațiile.
Hei, rimă. Ăsta trebuie să fie motto-ul lui.
— Atunci ne-am pierdut amândoi timpul. Plec acasă, am spus și am luat ce cumpărasem. Am plecat repede de lângă ei.
E prost? Crede că e atât de ușor. O să facă scandal!
Dar și înghețata e o risipă. O să cumpăr doar de la magazinul de la colț. Dar înainte de asta, trebuie să ajung acasă. Unde pot lua un taxi sau unde aștept aici?
E grozav! Merg pe jos acasă!
