Festivalul
Perspectiva lui Jay-Jay
Geanta mea e o cărămidă! Nu mai conține doar un caiet, acum e plină numai de caserole cu mâncare. Buzunarele mele, buzunarul lui Ci-N, al lui David și chiar și buzunarul nenorocitului ăla de Rege sunt pline ochi.
Poate ar trebui să-i cer bani fratelui meu ca să plătesc datoria asta? Dar s-ar putea să se supere. Las-o baltă, o să-mi cumpăr o geantă mai mare ca să încapă totul.
Pe când mă apropiam de colț, am zărit o mașină cunoscută. Cea cu aspect arogant , aparține tipului ăluia bogat cu ochi albaștri.
Nu m-am înșelat. Nu departe de mașină, stătea el și fuma.
— Bună! m-a salutat.
I-am făcut doar un semn din mână. Nu prea aveam chef de vorbă.
— Mergi spre școală? a întrebat el.
De ce s-a trezit atât de devreme? Nu e ca de obicei. Doar de-ar vorbi în engleză.
— Da… am răspuns scurt.
— Vrei să te duc?
Am clătinat imediat din cap. Nici măcar nu-l cunosc bine, de ce m-aș urca în mașina lui? Dacă e un răpitor sau ceva de genul? Habar n-am, Ochi Albaștri ăsta ar putea fi un violator.
— Ești sigură? Pari că te chinui cu ce cari.
— Doar pare… dar sunt bine, am răspuns, îndepărtându-mă rapid.
Ce caută tipul ăsta aici? Doar stă degeaba, fumează și se plimbă. Oare e student?
Pare genul care a abandonat școala.
Mergeam mai departe când, deodată, am auzit un claxon în spatele meu. M-am întors speriată, doar ca să văd că era din nou Bogătanul cu Ochi Albaștri.
Am grăbit pasul, dar mașina a claxonat din nou și părea să mă urmărească.
M-am oprit, iar mașina s-a oprit și ea. Chiar părea că sunt urmărită.
M-am întors să-l privesc urât pe șofer, gata să-l ameninț, dar am înghețat când am văzut cine era de fapt.
Era Yuri, la volanul mașinii lui obișnuite.
Ușa s-a deschis și Yuri a coborât.
— Te strig de ceva vreme! Ce ești, surdă? a întrebat el, enervat.
Fir-ar! Ce urât e când se enervează. Până și fata din filmul ăla de groază arată mai bine ca el.
— Am crezut că e…
— Urcă în mașină, a ordonat el.
Eh, dacă e Yuri, de ce nu. Am deschis ușa din dreapta și m-am urcat.
Confort!
M-am simțit instantaneu ușurată, eliberată de greutatea genții și de căldura toropitoare.
— Hei, ce cauți în cartierul nostru? am întrebat.
El și-a dres glasul.
— Eu… am avut ceva de rezolvat prin apropiere, a răspuns el.
— Serios?
— D-Da…
Am dat doar din cap. Yuri se poartă ciudat. Am observat că se tot uita în oglinda laterală.
— Ne urmărește cineva, a mormăit el, verificând din nou oglinda.
Am încercat să mă uit și eu, dar habar n-aveam la ce ar trebui să mă uit.
Yuri a accelerat brusc.
— Îi cunoști? am întrebat, simțind brusc un val de îngrijorare.
Dacă eu eram cea urmărită, iar Yuri a fost prins la mijloc? Abia m-am urcat și s-ar putea să intru în bucluc.
— Nu, a răspuns Yuri scurt.
Mașina din spatele nostru a accelerat și ea. Câteva momente mai târziu, ne-a depășit și am văzut în sfârșit cine era înăuntru.
— Ăsta era tipul care ne urmărea? am întrebat.
Yuri a dat din cap.
De ce ne-ar urmări Ochi Albaștri? Poate că tipul ăla nu are nimic mai bun de făcut cu viața lui.
Când am ajuns la școală, Yuri a parcat mașina și am coborât amândoi.
La naiba, ce grea e!
— Ce ai în geantă de te chinui atât?
— Caserolele cu mâncare pentru David, Ci-N și Keifer, am răspuns.
— De ce naiba o cari și pe a lui Keifer?
Să-i spun că e din cauza datoriei mele? Știe că am împrumutat bani de la Keifer.
— Pen…
— Pentru că așa a vrut el, a întrerupt cineva.
Eu și Yuri ne-am întors să vedem cine era. Era Keifer și se pare că tocmai ajunsese.
— Nu, nu! l-am corectat.
—Îmi plătesc datoria, atâta tot.
— Datorie? a întrebat Yuri.
Ah, corect. El nu știe încă. I-am mai spus o dată.
— Îți explic eu mai târziu, a spus Keifer înainte de a se îndrepta rapid spre clădirea noastră.
Eu și Yuri l-am urmat. Când am intrat în clasă, totul era din nou normal. Ci-N deja făcea glume cu colegii noștri.
— Bună, Jay! m-au salutat ei.
Le-am zâmbit. Vedeți? Suntem un grup unit. Poate din cauza tuturor lucrurilor prin care am trecut?
Sau sunt doar arogantă?
M-am așezat în banca mea, iar Ci-N a venit imediat la mine, rânjind.
— Ai ciocolată? a întrebat el.
— Da… dar nu-ți dau, l-am tachinat.
Ci-N a făcut o mutră tristă, cu ochi de cățeluș.
Săracul copil.
Am oftat, am scos niște ciocolată din geantă și i-am dat-o. Dar apoi a văzut și un alt șarpe. Și de acolo… a izbucnit haosul!
Domnul Alvin a sosit puțin mai târziu decât de obicei. Părea că a întârziat.
— Secțiunea E, astăzi nu vom avea o prelegere. În schimb, vom discuta despre Festival, a anunțat el.
Festival?
— Domnule, nu e prea devreme? De ce discutăm despre asta de pe acum? a întrebat cineva.
— Există o șansă ca data să se schimbe, așa că e mai bine să vorbim despre asta din timp, a explicat domnul profesor.
M-am întors spre Ci-N, care încă se îndopa cu ciocolată.
— Deci! Ce e festivalul ăsta?
— O petrecere, a răspuns el scurt.
— Știu asta… adică, explică-mi.
A încercat să răspundă, dar avea gura plină de ciocolată. Am oftat și m-am întors spre David.
— David, explică-mi despre festival.
— Festivalul Școlii… e o sărbătoare de o săptămână. Avem un festival sportiv, standuri cu mâncare și diferite tarabe. Există și un program. Școala va stabili regulile, dar acestea sunt de obicei activitățile principale, a explicat el.
David vorbește atât de repede. Între timp, celălalt e ocupat cu mâncatul.
— Există reguli?
David a arătat doar spre domnul Alvin, care aranja niște hârtii pe birou.
— În regulă, a continuat domnul profesor.
—Numărul de standuri depinde de reprezentanții din fiecare secțiune. Până acum, noi nu avem niciunul. În ceea ce privește programul, există întotdeauna un concurs de frumusețe. Nu sunt sigur ce temă va avea încă, dar sunt destul de sigur că Freya va câștiga.
Ce rost mai are un concurs de frumusețe dacă deja au stabilit cine câștigă?
— Pentru sarcini: Secțiunea A organizează programul, Secțiunea B se ocupă de sport, Secțiunea C gestionează standurile, iar Secțiunea D este responsabilă de securitate. Secțiunea voastră… se ocupă de tura de noapte.
— Ce-i cu tura de noapte? am întrebat, simțind un disconfort. Domnul profesor s-a uitat la mine.
Dar David a răspuns în locul lui.
— Festivalul durează o săptămână, așa că este nevoie de securitate pe timp de noapte pentru a păzi bunurile.
— Și, bineînțeles, strânsul gunoiului! a adăugat Keifer cu amărăciune.
— Știți cu toții că acestea sunt regulile. Nu veți avea voie să participați la festival dacă nu vă îndepliniți sarcinile, i-a reamintit domnul profesor.
Keifer s-a încruntat, vizibil nemulțumit.
— Regula aia a fost făcută înainte! David era încă președinte pe atunci, dar acum sunt eu! a argumentat Keifer.
Domnul profesor a oftat.
— Ce sugerezi?
— Să nu facem nicio sarcină!
— Dar asta înseamnă că nu veți avea voie să participați la festival.
Colegii noștri au reacționat imediat.
— Nu face asta!
— Vrem să mergem!
— Eu și Mica avem o întâlnire planificată!
— Nu pot rata lupta lui Rakki!
— Mâncarea, frate! Mâncarea!
Domnul profesor a încercat să-i calmeze pe toți, dar Keifer a rămas încăpățânat.
— Și eu vreau să merg! N-am mai fost niciodată la un festival! am spus eu.
— Festivalul mai are mult până începe. Data finală nici măcar nu a fost stabilită încă. Aveți timp să vă gândiți la decizia voastră, a spus domnul profesor.
Am rânjit.
E în regulă să fac curat atâta timp cât mă pot bucura și de festival.
Sunt entuziasmată!
La noi, s-a numit întotdeauna Intramurale , doar jocuri și programe. Aproape nimeni nu merge, pentru că majoritatea preferă să stea acasă.
Viață anostă!
— Nu! Decizia mea e finală! Fără festival, fără sarcini! a declarat Keifer.
Întreaga clasă a reacționat șocată. Nimeni nu-l putea opri.
— Ești un nesuferit! Te gândești doar la tine! i-am replicat.
S-a așternut tăcerea în cameră. A început un concurs de priviri, eu versus Keifer.
— Încerc doar să salvez secțiunea asta de la umilință! a argumentat Keifer.
— Ce vrem noi?!
— De ce? Ați prefera să fiți umiliți? a provocat Keifer clasa.
Toată lumea i-a evitat privirea. Nu voiau să fie umiliți, dar voiau să meargă la festival.
— Dar cu toții vreți să mergeți la festival, nu-i așa? am întrebat.
Au dat din cap.
— Bine. Vă las să alegeți. Vreți să fiți „gunoieri” și să vă simțiți rușinați, sau ați prefera să săriți peste festival cu totul? a întrebat Keifer.
Clasa a ezitat, schimbând priviri nesigure. Eu, pe de altă parte, chiar voiam să merg.
— Să ne bucurăm de festival sau să stăm acasă? am insistat.
Au mormăit între ei, dezbătând decizia. Entuziasmul clocotea în mine. Eram nerăbdătoare să experimentez festivalul.
— Mai e mult până la festival. Consiliul nu a anunțat încă o dată. Aveți încă timp să vă hotărâți, a adăugat domnul profesor.
Keifer a continuat să mă privească urât. Desigur, nu aveam de gând să dau înapoi. Regele Șerpilor era ridicol.
În plus, nu mă deranja să fac curat, mai ales dacă asta însemna să mă bucur și de festival.
Festival dimineața, muncă noaptea.
Sunt entuziasmată pentru festival.
