Festivalul, Ziua 1
Perspectiva lui Jay-jay
Cine e entuziasmat?!
Nimeni… Super entuziasmat?!
Ba da.
Eu!
Hahaha… Sunt entuziasmată. Super-duper, abia acum am ocazia să merg la Festivalul școlii. Din povestea lui Ci-N, serbarea a fost foarte distractivă. Așa că, iată, bunica voastră e entuziasmată. Parada începe la 8 dimineața. Noi nu putem participa la ea. Cică nu ne-ar găsi. Așa că vom merge înainte de 10 dimineața. M-am uitat la ceasul de pe perete. E 9:30, dar încă nu au venit să mă ia. Mi-am verificat telefonul să văd dacă am vreun mesaj, pentru că încă nu primisem nimic. Am ieșit din casă să-i caut. Exact când ieșeam, mașina lui David a oprit în fața mea.
— Scuze că a durat atât…, a spus Ci-N, uitându-se pe geam.
Am urcat imediat.
— E în regulă. Hai să mergem!
David a pornit mașina. Încă suntem departe, dar deja aud muzica puternică venind de la școală. Puțin trafic, probabil din cauza numărului mare de oameni. Agitația de sărbătoare se simțea peste tot pe drum. Eram aproape la poarta școlii când David a oprit mașina.
— Hai să parcăm aici. Nu sunt locuri de parcare înăuntru, a spus David.
Am coborât împreună. Așa e, ce a spus Ci-N e adevărat, e distractiv să privești în jur. Sunt mulți vizitatori de la alte școli.
— Nu te îndepărta de noi, mi-a spus David.
Pentru că o luasem puțin înaintea lor. Poate din prea mult entuziasm. Așa că m-am oprit să-i aștept.
Ah, ce entuziasmată sunt!
— Unde vrei să mergem mai întâi?, m-au întrebat ei.
— Hai mai întâi să mâncăm, am răspuns.
Au dat din cap în semn de acord. Intrând pe poartă, școala era plină ochi. O mulțime de oameni. Deodată, cineva a făcut un anunț, pe care l-a auzit toată lumea datorită difuzoarelor din jur.
„Vă rugăm să vă îndreptați spre auditorium. Programul va începe în 10 minute.”
Oamenii au început să meargă spre auditorium. Unii au ales să nu se uite, la fel ca noi. Am ales să mâncăm aici, la casa de sushi. Era doar o tarabă mică, iar sushi-ul arăta de parcă ar fi de la un magazin non-stop, deci nu era cine știe ce.
— Calix, uite…, a spus Ci-N, arătând spre o tarabă. …Mă duc până acolo. S-a ridicat brusc și a fugit spre Calix.
Ci-N ăsta chiar nu se învață minte. Pun pariu că se vor certa din nou. Mai bine îi las în pace. Au ei treburile lor.
— Vrei ceva de băut?, m-a întrebat David.
Am dat din cap, iar el s-a dus imediat la o tarabă care vindea shake-uri. Tocmai îmi dădeam ochii peste cap când Kiko s-a apropiat brusc de mine.
— Salut, Jay!, m-a salutat el.
I-am zâmbit înapoi, în loc de salut. Am fost surprinsă, pentru că percepția mea despre el s-a schimbat după ce mi-a povestit David.
— Ești singură?
— Sunt cu Ci-N și David, am răspuns.
— Ahh… Văd că nu sunt aici, poate vrei să vii cu mine. Așa, deci asta era.
De ce pare fostul ăsta atât de insistent acum?
— Nu, mulțumesc. O să rămân aici. S-ar putea ca iubita ta să se supere pe mine, am răspuns.
Poate mă trezesc că Freya mă ia la rost în mijlocul drumului. Și Kiko ăsta e nebun. După ce m-a lăsat baltă, s-a cuplat cu Freya.
— Ești sigură? Sunt o companie grozavă, s-a lăudat el.
Am clătinat din cap. Voiam să-l fac să plece. Nu mai simt nicio atracție. A trecut mult timp de când am fost cu el.
— Nu, mulțumesc… Chiar sunt bine aici, am insistat.
— Bine atunci… Dar dacă te răzgândești, știi unde să mă găsești, a spus el și a plecat.
Când a plecat el, a apărut David. A pus pe masă shake-ul pe care l-a cumpărat.
— Ți-a făcut Kiko ceva rău?, a început el conversația.
— Nimic…, am răspuns.
Telefonul lui David a început brusc să sune. A tastat ceva înainte de a vorbi din nou cu mine.
— Jay… Trebuie să plec. Iubita mea e deja la aeroport, a spus el.
N-a mai așteptat să-i răspund. A fugit repede. Asta e, iubita e un adversar redutabil… Glumesc!
M-am ridicat și eu să-l caut pe Ci-N. Dispăruseră din raza mea vizuală. Mai devreme se prostea cu Calix și Mica.
Unde s-o fi dus?
Am început să mă plimb. Mă uitam fascinată la tarabe, până când m-am oprit. Era acolo o jucărie de pluș, un Snorlax.
— Frate… Cât costă Snorlax-ul ăsta?, l-am întrebat pe bărbatul care păzea taraba.
— Ăsta nu e de vânzare… Trebuie să dobori persoana de la capăt ca să-l câștigi, mi-a răspuns bărbatul, arătând cu degetul spre o figurină mică și subțire.
— Și cu ce trebuie doborâtă?
— Uite…, a spus el, scoțând în același timp o pușcă cu alice.
Când o să nimeresc eu aia?!
Omule, e una singură. E aproape imposibil de nimerit. Parcă ar fi în vârful unui munte. Mai erau și alte ținte, dar, bineînțeles, pe mine mă interesa Snorlax-ul. Am clătinat din cap, spunându-i bărbatului că renunț. E doar o pierdere de timp și de bani, e evident că nu o să-l câștig. Un tip ciudat s-a apropiat brusc de mine și s-a oprit în fața mea.
— Hei… Ești a mea? Căci eu sunt al tău, a spus el, zâmbind.
M-am uitat urât la el. Purta ochelari de soare și o șapcă, așa că nu-i vedeam fața cum trebuie.
— Frate… Las-o mai moale. Evită drogurile, i-am comentat, iar el a izbucnit în râs.
Ciudat!
Dar râsul lui e atrăgător. Sună macho. E doar un prefăcut. Și-a scos ochelarii de soare și i-a băgat în buzunarul cămășii polo. S-a întors spre mine și abia atunci l-am recunoscut.
Fratele cu Ochii Albaștri!
— M-a amuzat ce-ai spus. Ești cumva comediantă?, a zis el.
I-am întors-o.
— Nu! Pentru că replica ta de agățat e penibilă!
A râs din nou.
— Ești nepoliticoasă. Cum te cheamă, ziceai?, m-a întrebat.
Hmph! De parcă o să-i spun. Nu i-am dat niciodată numele meu.
— Secret, am răspuns.
— În regulă, Secret… Apropo, eu sunt Promisiune, a spus el și și-a întins mâna.
Ce copilăros!
A râs din nou.
— N-am nicio intenție să mă joc cu tine.
Am senzația că e la fel ca Keifer, Aries și Yuri. Același comportament și același stil de a vorbi.
— Nu știu ce să zic! Ce vrei, de fapt?!, l-am întrebat enervată.
S-a oprit din râs.
— Numele tău. Ne-am întâlnit de mai multe ori, dar încă nu-ți știu numele.
Nu vreau să-i spun. E așa de plăcut să-l enervez pe Fratele cu Ochii Albaștri.
— Îți voi spune data viitoare. Când ne vom mai întâlni, am zis, tachinându-l.
— Hai, te rog! Mor de nerăbdare să-ți aflu numele!, s-a prefăcut el.
Exagerează! Cică moare!
— Ești un exagerat!
S-a scărpinat pe obraz și s-a uitat la taraba de vizavi.
— Uite cum facem… O să joc jocul ăsta pentru tine. Din moment ce te-am văzut întrebând și arătând spre jucăria aia de pluș, a spus el, arătând spre Snorlax-ul de aproape un metru. Voi câștiga premiul acela și ți-l voi da la schimb pentru numele tău.
Ce arogant. Crede că poate să-l câștige. Eu de-asta am renunțat, pentru că e evident că e greu de obținut.
— Fie, am răspuns arogant.
A zâmbit șiret și s-a apropiat de tarabă. A plătit. Cinci alice pentru 25 de pesos.
Okay!
— Un Snorlax pentru numele tău, a spus el și a îndreptat pușca spre țintă.
Felul în care ținea arma era ciudat. Parcă ar fi fost un expert. A tras, dar primul foc a fost prea scurt.
Nimic… Slab.
A armat din nou și a țintit. A nimerit, dar ținta nu s-a mișcat.
La naiba! Cred că angajatul a lipit-o cu ceva!
A armat din nou. Era a treia alice. A țintit și a nimerit iar. Tot nu s-a mișcat.
Fir-ar! Chiar e lipită!
A venit rândul celui de-al patrulea foc. Mai avea o singură alice. Dacă nu se mișcă, nu mai e nicio speranță. A armat, a nimerit și s-a mișcat!
S-a mișcat! S-a mișcat! Există speranță!
Era ultimul foc. A armat și a țintit. Îmi rodeam unghiile așteptând rezultatul. Fratele cu Ochii Albaștri mă ținea în suspans. A tras adânc aer în piept și…
A nimerit!
Ținta a căzut!
— DA!!!, am strigat, ridicând ambele mâini.
Fratele cu Ochii Albaștri a lăsat pușca jos. Bărbatul de la tarabă i-a înmânat Snorlax-ul. Eu doar băteam din palme, așteptând să mi-l dea.
— Numele tău…, a spus el.
— Jasper Jean Mariano… Jay-jay, pe scurt, am spus și i-am smuls Snorlax-ul din brațe.
L-am îmbrățișat. L-am și mușcat de ureche.
— E înfricoșător cum muști!, m-a tachinat el.
L-am strâns pe Snorlax și mai tare în brațe. Am observat că se uita în spatele meu. Eram pe punctul de a mă întoarce să văd ce e, dar a vorbit brusc.
— Trebuie să plec. Îmi pare bine să te cunosc, Jay-jay, a spus și a început să se îndepărteze.
— Stai! Numele tău!, am strigat după el.
S-a oprit pentru o clipă și s-a uitat la mine. Ochii lui erau serioși, de parcă întrebarea mea ar fi fost un detaliu extrem de important.
— Percy… Percy Mariano, a spus el și s-a îndepărtat rapid.
Percy Mariano?!
Percy și Mariano îmi sunt familiare… Avem același nume de familie!
Am fugit imediat după el. Poate e ruda mea sau poate îl cunoaște pe tata. Am ajuns la poartă, dar nu l-am mai văzut. M-am întâlnit cu Aries, care m-a apucat imediat de braț.
— Cu cine vorbeai mai devreme?!, m-a întrebat el ferm.
— Lasă-mă!
— Ce ți-a spus?!
I-am smucit mâna care mă ținea de braț. M-am uitat urât la el. Ce-l interesează pe el cu cine vorbeam?
— Nimic! Doar mi-a cerut numele!
Puteam vedea că era agitat și părea să aibă o problemă. A plecat imediat, părând că-l caută pe acel cineva. Aries e o pacoste. Am pierdut urma celui pe care îl căutam.
