CORSARUL- Capitolul 19

– Bună, Julien.

– Bine ați venit, le răspunse băiatul ieșindu-le în întâmpinare.

– Mama și tata tocmai au plecat în oraș.

– Ades…Xian…îi  strigă Hary entuziast.

– Ați venit să vedeți mânzul meu?

– Ce zici, de ieri și până azi a mai crescut un pic! întrebă Xian urmându-l pe băiat spre grajdul din spatele casei.

– Te-ai hotărât până la urmă la un nume!

– Tata a spus că cel mai bine i se potrivește Spot, din cauza petelor albe.

– Și eu cred că i se potrivește perfect, îl asigură privind amândoi mânzul de zece zile ce se odihnea lângă mama lui, în țarc.
Avea pielea de un maro închis iar petele albe împrăștiate pe tot corpul, îl făcea să arate foarte interesant.

– Cât este tata plecat o să am eu grijă de el, rosti Hary mândru să îndeplinească această sarcină.

– Sunt sigur că o să fie bucuros de fiecare dată când o să te vadă. Dar să nu uiți să îi aduci mere sau morcovi, îl sfătui Xian.

– Acum mănâncă doar lapte de la mama lui, dar am să îi aduc multe când o să mănânce.

– Când eram mic, am avut un mânz pe care l-am crescut eu, îi destăinui, tocmai când fratele lui și Blak se apropiau.

– Cum îl chema?

– Zod, rosti aproape cu nostalgie.

Blak se poziționă lângă el, cu brațele proptite pe ușa țarcului.
Îi privi câteva clipe profilul după care întoarse capul urmărind cele două animale.

– Ați venit doar aici, sau vreți să mergeți până la faleză?

– Vreau să îl duc pe Xian, sus pe platou.

 – Super. Dacă nu erau părinții plecați, mergeam și noi, rosti Hary dezamăgit.

– O să mergem în altă zi cu toții, îl liniști. Dar știau amândoi că nu aveau să o facă în acest sejur. Peste două zile Xian, el și tatăl lui, aveau să plece pe navă.

– Aveți grijă dacă mergeți prin pădure la găinațul papagalilor, îi atentionă Julien.

Se îndreptară cu toții spre poartă iar după ce își luară la revedere, porniră să urce prin pădure.
Băiatul avea dreptate referitor la papagali, deoarece insula adăpostea vreo trei specii din păsările viu colorate. Dacă pe mare pescărușii le dădeau de furcă, mai ales din cauza gălăgiei, aici frumoasele înaripate erau în lumea și mediul lor.

– Sunt atât de frumoși! rosti Xian privind spre creanga unde erau așezate trei ninfe viu colorate. Își ciuguleau penele fără a le păsa de admirația lui.

– Sper ca până sus să rămânem cu hainele intacte, rosti Blak, trecând pe lângă el. Oricât de frumoși arătau, mizeria lor tot mirosea urât.

Xian îl urmă privindu-i cu admirație spatele. Chiar dacă avea cureaua unei genți petrecută peste umăr, aceasta nu ascundea frumusețea mușchilor ce se unduiau sub materialul subțire al cămășii. Nu era nici amiază, dar căldura se instalase deja, iar faptul că mergeau prin pădure urcând, făcea ca hainele să se simtă umede. În ciuda acestui inconvenient, Blak îl asigurase că priveliștea care se vedea de pe platou era magnifică. Asemeni a tot ce se întâmpla între ei.
Privirea îi căzu mai jos și chiar dacă fesele celuilalt nu erau prea bine observabile din cauza pantalonilor largi, își aducea aminte cât de încordate și perfecte se simțiseră sub degetele lui, cu o seară în urmă.
Își simți chipul arzând, și întoarse capul priveliștii ce începuse să îi facă gândurile vraiște. Apucă cu furie coada groasă ce îi cădea pe un umăr aruncând-o pe spate.
Blak i-o împletise dimineață, rugându-l ca atât timp cât erau pe insulă să nu îl mai prindă în vârful capului.
Dumnezeule, chiar și propriul păr îi invoca imagini din noaptea petrecută în golfuleț.
Porni cu pas hotărât și trecu pe lângă sursa imaginație sale, hotărât să fie atent la peisajul din jur. Dar gândurile hoinare îl făcură să realizeze că exact aceeași imagine i-o oferea și el lui Blak, lăsat în spate.
Mormăi o înjurătură, realizând că doar după o tură de sex cu Blak, se transformase într-un obsedat de mai mult…sex. Lucru evidențiat și de erecția ce o simțea în pantalonii largi.

– De ce te grăbești ? strigă Blak după el, văzându-l pornind grăbit pe potecă. Voia să meargă mai încet, pentru a putea să îi admire spatele…adică să îl admire pe el tot.
Bărbatul din fața lui îl făcea să viseze cu ochii deschiși, la cât mai multă interacțiune. La cât mai multe apropieri tumultoase.

După o oră de mers, ieșiră din pădure, iar peisajul superb ce li se deschise în fața ochilor, îi eliberă de gândurile chinuitoare.

– Chiar ai avut dreptate. Arată…pur și simplu tăcu, realizând că nici un cuvânt nu putea descrie priveliștea ce îi încânta privirea.
Imediat cum ieșeai din pădure, stânca se prelungea spre mare,  acoperită doar de iarbă în smocuri răzlețe și pietre mai mari sau mai mici. Splendoarea consta în faptul că aceasta se întindea deasupra mării, asemeni unei limbi de pisică dându-ți senzația că stăteai deasupra apei. Chiar dacă acum aceasta era calmă, curentul din preajma țărmului făcea ca valurile să se spargă cu furie de stâncile de dedesubt.

Xian merse cu pași mici până aproape de margine, privind imensitatea apei albastre ce se pierdea în zare.

– Ai grijă, îl atenționă Blak aproape de urechea lui, înlănțuindu-l cu brațele din spate.

– Este periculos să te aventurezi aproape de margine. Nu se știe cât de solidă este stânca.
     Îl trase să meargă amândoi cu spatele, câțiva pași spre un loc mai sigur. Rămase îmbrățișându-l, privind amândoi frumusețea mării. Soarele aruncând razele pe luciul ei, dădea impresia că mii de stele sclipitoare plutesc într-o derivă hipnotică.

– În golf apusurile și răsăriturile sunt spectaculoase, dar aici…

– Această imagine ți se dezvăluie imediat cum ieși din pădure. Acolo este totul verde și umed, iar la un pas distanță, te învăluie briza și priveliștea asta care îți taie răsuflarea.
    Ridică mâinile și le așeză peste ale celuilalt, lipindu-se și mai mult de spatele lui, trăind împreună frumusețea acelei clipe.

– Privind măreția naturii mă face să mă simt insignifiant pe acest pământ, rosti Xian gânditor.

– Nu mai gândi așa, îl dojeni Blak.

– Pentru mine ești important, iubire. Pentru familia ta și pentru prieteni tăi ești important.

Pentru câteva clipe rămaseră tăcuți. Blak ridicând o mână pentru trage câteva fire de păr ce îi mângâiau chipul celuilalt, fără măcar să realizeze cum i se adresase. Cuvântul de alint i se strecurase printre buze firesc, fiindcă exact asta gândea.

Xian rămase și el cu gândul tot la acel cuvânt. Era prima oară când îl auzea, iar acest fapt îi făcea plăcere.
Se întoarse în brațele lui Blak și rămase privindu-i chipul ars de soare și de vântul aspru al mării.

– Cred că îmi voi aminti această clipă toată viața.

– Și eu la fel, îl asigură și Blak.

Știau amândoi că tot ce se întâmpla între ei aici pe insulă, avea să le rămână în suflete până la sfârșitul timpului fiecăruia. Totul îmagazinat în frumoase și neprețuite amintiri.

Amândoi inițiară sărutul dornici să împărtășească emoția acelei clipe. Încet și fără grabă se gustau unul pe altul fiecare dăruind din propriile simțăminte. Pur și simplu vorbeau prin atingere și apropiere, fără a putea vreunul să rostească tot ce simțeau în cuvinte.

Blak îi poziționă palmele pe fund și îl săltă, obligândul să îi înconjoare coapsele cu picioarele, și fără a întrerupe sărutul sau a ține seama de rana din coapsă, porni cu pași înceți spre răcoarea pădurii.
Când plecaseră la plimbare nu premeditaseră apropierea, ea venise din  tumultul sufletelor încărcate de emoții și frumusețea privitului acelui spectacol mirific.
Ocoli cărarea și își lăsă prețioasa comoară pe un pat de iarbă verde și flori mici ce decorau toată pădurea.
Xian rămase în continuare agățat de el, nevrând să se despartă nici măcar o secundă de trupul perfect ce îi umplea brațele. Numai că, pe măsură ce adânceau sărutul nevoia de a se descoperi deveni o necesitate stringentă pentru  apropierea pielii pe piele.
Blak porni cu sărutări umede hotărât să nu lase nici măcar o bucățică de piele necunoscută în calea lui înlăturând fiece barieră de haine ce îi stătea în cale. Așa că îi trase dintr-o mișcare cămașa peste cap, după care se avântă cu și mai multă râvnă să îi cucerească pielea fină.
Xian își înfipse degetele în părul lui, frământănd firele rebele, iar când îi simți răsuflarea fierbinte la marginea pantalonilor ce îi căzuseră pe coapse, scoase un geamăt din gât fără a se jena de acest fapt. Îl dorea cu toată ființa, chiar dacă știa că în procesul apropieri lor, avea să simtă și durere. În clipa aceea tot ce conta erau doar simțurile ce îi făcea sângele să clocotească.
Nici măcar nu era conștient de faptul că rămase fără pantaloni, decât atunci când își simți penisul prins între degete cercetătoare ale celuilalt.
Ridică capul și privi în ochii de culoarea onixului, ce îl priveau la rândul lor cu dorință.

– Am să te sărut până ai să îți dai drumul, îl anunță Blak, plimbând lent degetele pe toată lungimea întărită.

– Privește, mai adăugă înainte de a-și coborâ capul.

Nu îl primi în gură de prima dată, alegând să se joace cu limba pe vârful fin, tachinând și înfigându-și vârful limbi în deschizătura din care se prelingea un lichid transparent. Acesta se amestecă cu propria salivă când îl primi în lăcașul cald și umed, încercuindu-l cu limba. Înteți mișcarea de du-te- vino simțind cum șoldurile celuilalt îl urmau în dansul intim.

– Blak…Blak…

Își auzi numele rostit printre dinții încleștați.

– Rostește-mi numele adevărat, îi ceru, abandonând pentru o clipă activitatea apetisantă.

Pentru o secundă Xian îl privi cu sprâncenele încruntate neînțelegând.

– Când facem dragoste, vreau să îmi spui pe numele meu adevărat, îl rugă, coborând din nou capul acordându-i întreaga lui atenție.

– Ades…îi îndeplini cererea încă nefamiliarizat cu acest nume, și totuși, în clipa aceea părându-i că i se potrivește foarte bine.

– Ades…rosti din nou privind și simțind cu plăcere activitatea ce îl făcea să tremure.
Nu dură mult și își simți trupul contorsionându-se în asaltul dorinței.

Blak ridică rapid capul, dar nu îl eliberă dintre degetele ce continuară să se miște frenetic, privind șuvoiul lăptos prelingându-se peste ele. Nu înghițise fiindcă avea nevoie de tot lichidul pentru a-l pregăti pentru intruziunea lui, exact cum o făcuse și cu o seară în urmă.

– Ridică picioarele, spuse cu voce aspră.

Deja știa ce trebuie să se întâmple, așa că se conformă simțind încă o urmă de jenă.

– Nu trebuie să mă întorc ? întrebă nedumerit.

– Nu. Acum o facem așa fiindcă vreau să îți văd chipul.

Când îl auzi, simți că i se înroșește toată pielea nu doar obrajii. Închise ochii simțind intruziunea unui deget ce îi mângâia interiorul fierbinte. Încercă să se relaxeze știind că celălat încerca să facă totul cât mai bine pentru el. Își aduse aminte de cuvântul rostit mai devreme și realiză că exact așa îi simțea comportamentul, asemeni unui iubit.

Când îl simți pregătit, se ridică în picioare, iar într-o fracțiune de secundă se descotorosi de toate hainele, după care se lăsă să cadă în genunchi între picioarele desfăcute asemeni unei invitații lascive.  Îi mângâie coapsele mergând cu degetele până la glezne pe care le apucă și îi aranjă tălpile pe umeri lui.

– Să nu închizi nici măcar o secundă ochii, îl atenționă apucându-și penisul. După ce îl frecă de câteva ori, se aplecă și îl poziționă la întrarea pe care o pregătise. Se apăsă ușor strângând din dinți, în încercarea de a fi precaut, chiar dacă instinctul îl îndemna să se afunde cu totul între mușchii strâmți.
Xian ridică mâinile și își încleștă degetele pe brațele lui strângând cu putere, simțindu-i duritatea.
Blak se opri lăsându-l să se acomodeze, după care începu să înainteze urmărind pe chipul lui, toate stările ce i perindau pe acea perfecțiune ce ajunsese să o adore.

 – Ahh…fundul tău este atât de perfect.

Începu să se miște înăuntru și în afară încet, după care mai repede, alternând într-o cavalcadă de mișcări copleșitoare.

– Ades…eu…mai repede, îl îndemă simțindu-și trupul răscolit de senzații intense.

În acea clipă erau doi oameni care împărtășeau o clipă de intimitate supremă. Intimitate izvorâtă din propriile sentimente care încet, încet, ajunseră să îi înrobească fără a fi nici unul conștient de acest fapt.
Se dăruiau unul altuia cu pasiune trăind clipa, în lumea lor plină de magie și culoare.